1,394 matches
-
libertatea, atât în articolele sale din anii 1930, cât și în jurnalul de după razboi sau în memorii. El nutrise încă din adolescență un vis de putere, de putere asupra sie însuși, visul unei libertăți înțelese ca suprimare a oricărei condiționări imanente din viața de toate zilele. După părerea lui Mircea Vulcanescu, tocmai acest vis îl împiedicase pe Eliade până atunci să devină cu adevarat creștin. India era țara făgăduinței, în care acest vis trebuia să devină realitate... Visul nu i-a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
iar gradul de saturație scade la minim, o parte din banii de hârtie devin imediat de prisos. În cazul acesta întreaga cantitate de bani de hârtie din cadrul lumii mărfurilor nu reprezintă, totuși, decât cantitatea de aur determinată de legile ei imanente, deci singura cantitate de aur reprezentată de ei. Așadar, dacă masa banilor de hârtie reprezintă dublul cantității de aur care poate fi absorbită, fiecare unitate de bani de hârtie se depreciază la jumătate din valoarea ei normală". Friedrich Engels, Conspect
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
timp, o cât mai mare grijă în exercitarea acestei autonomii; și anume, tocmai în scopul garantării posibilităților de viață independentă a Bisericii"20. În ipostaza sa esențială de instituție divino-umană, Biserica este legată nu numai de transcendență, ci și de imanent, fiind nevoită să subziste în veac. De la momentul secularizării averilor mânăstirești, Biserica sărăcise, întreținerea ei revenind statului care oferea suma de 3 lei pe zi pentru hrana călugărilor, în 1927. În adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor, însuși Părintele Patriarh s-
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Atanasie; de atunci este mărturisită de Biserică Firea Una în trei ipostasuri, Treimea cea de-o ființă și nedespărțită. Distincția netă între ousia (ființă), radical transcendentă și inaccesibilă și energiile sau lucrările revelatoare accesibile care sunt, într-un anume sens, imanente minții omenești, după harul lui Dumnezeu, va intra definitiv în teologia bizantină. Datorită celor două firi în Hristos, deoființimea Fiului cu Tatăl și deoființimea Fiului cu ceilalți oameni condiționează mântuirea și realitatea efectivă a îndumnezeirii. La Botez, Duhul Sfânt face
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
simbolul patimilor, al biruinței lui Hristos. Asistăm la spectacolul Fiului omului, prin misterul teandric revelându-se legătura eternă dintre om și Dumnezeu. Atena este cetatea spiritului căutător de adevăr, bine și frumos - kalokagathia. Ca o mare cultură, ea a unit imanentul cu transcendentul, propunând modelul paideic ideal. Este perioada de punere a marilor probleme și întrebări care frământă spiritul elin, conturându-se tipul unei pedagogii sui generis. În schimb, Roma este cetatea praxis.-ului, unde totul începe în legendă și se
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
izvorăște un asemenea impuls distructiv? Mainländer prezintă o ipoteză teologico-metafizică îndrăzneață: voința de moarte care este inerentă oricărei ființe depinde de faptul că substanța divină concept pe care îl reia de la Spinoza trece de la unitatea sa transcendentă originară la pluralitatea imanentă a lumii, care își are propria geneză în această trecere. Și declară: Dumnezeu a murit, iar moartea sa a fost viața lumii 60. El inventează astfel cel dintâi o expresie care va fi făcută celebră de Nietzsche. Cel care l-
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
simpla negare logică a ființării, și se afirma dimpotrivă exigența de avea în acest sens o experiență mai originară decât cea la care se accede prin intermediul predicației logice care pentru Heidegger, spre deosebire de Hegel, este doar o reflectare palidă a potenței imanente a nimicului. O asemenea experiență fusese identificată în situarea afectivă fundamentală a angoasei. În mod analog, în conferința Despre esența adevărului (Vom Wesen der Wahrheit, concepută în 1930, dar publicată în 1943) "adevărul" ființei era gândit împreună cu "non-adevărul", ca o
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
neokantianismul și filozofia valorilor, susținând că, dacă într-adevăr se are în vedere depășirea nihilismului, producerea de rezistențe și reacții nu are sens, și nici ridicarea fragilelor bariere ale unor noi valori improbabile. Este de preferat să îngăduim descătușarea potenței imanente a nimicului, astfel încât toate posibilitățile nihilismului să se epuizeze până la realizarea lor esențială. Aceasta nu este după cum poate a părut o apologie a nihilismului, nici la Jünger, nici la Heidegger. Faptul de a recunoaște că accelerarea nihilismului este singura cale
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
recuperează propria plenitudine originară. Trimuful modern al gnozei înseamnă pentru Voegelin imanentizarea escatologiei creștine, care la sfârșit se transformă în nihilism: Dumnezeu și viața spirituală a omului sunt sacrificate civilizației odată cu închinarea tuturor energiilor omenești încercării de salvare prin intermediul acțiunii imanente în lume. Cel care s-a opus cu fermitate acestei teze a fost Blumenberg, care a luat apărarea modernității, susținând că ea nu reprezintă atât secularizarea creștinismului, cât procesul de afirmare autonomă a omului în lume. Odată cu absolutizarea dimensiunii terestre
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
dar care pot fi folosite și ca predictori direcți în evaluarea agresivității și a actelor antisociale. Spre pildă, delincvența este mai frecventă la tineri și la anumite grupuri etnice. Explicațiile nu rezidă atât în natura biologică sau într-un dat imanent, cât în socializare și în condiționările sociale acute (șomaj, sărăcie, lipsa de educație). O atenție specială a fost acordată diferențelor dintre bărbat și femeie în promovarea și receptarea violenței. La nivel de folclor, în reprezentările stereotipizate despre bărbat și femeie
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
le interzice sufletelor eșuate pretențiile eterate și nemuritoare și face imposibilă existența unor lumi nevăzute dincolo, alături sau oriunde altundeva în afara celei în care trăim, fie transformă zeii, sufletele și celelalte lumi în realități tangibile, perceptibile, concrete și într-adevăr imanente. Cu această unică opțiune, simplă, clară, limpede, Leucip îi ancorează pe oameni în realitatea imanentă și în unica ei dimensiune materială. Această dată de naștere a filosofiei coincide cu o despărțire de mituri, de legende și religii. Acești atomi se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dincolo, alături sau oriunde altundeva în afara celei în care trăim, fie transformă zeii, sufletele și celelalte lumi în realități tangibile, perceptibile, concrete și într-adevăr imanente. Cu această unică opțiune, simplă, clară, limpede, Leucip îi ancorează pe oameni în realitatea imanentă și în unica ei dimensiune materială. Această dată de naștere a filosofiei coincide cu o despărțire de mituri, de legende și religii. Acești atomi se înlănțuie între ei într-un anume fel și dau naștere unor simulacre. Acestea există în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aflate în mișcare în aer și traseului lor de la obiect la subiect. Prin urmare, adevărul se află în fenomene și nicăieri în altă parte. Simulacrul explică modalitățile multiple ale unui real unic. Tradiția afirmă că această opțiune fizică, această metafizică imanentă și materială, își are obârșia într-o observație simplă și poetică: dansul particulelor în suspensie într-o rază de lumină. În vara grecească, într-o cameră întunecoasă care păstrează cât de cât răcoarea, un fascicul de lumină albă pătrunde prin
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fi permis mai multe precizări asupra acestei chestiuni, vom conchide totuși, în ce-l privește pe Leucip din Milet, că el inventează o fizică prin mijlocirea căreia îi dă omului locul preponderent, central, și că face astfel posibilă o etică imanentă, concretă, cu ajutorul căreia existența oricui se desfășoară sub propriii săi ochi, și nu sub cei ai divinității. Apoi, că pe linia de ochire a oricărei vieți reușite putem alege bucuria, care este rudă foarte apropiată cu plăcerea. IItc "II" DEMOCRIT
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
427-347 î.Hr.). De altfel, opera lui se dezvoltă într-un timp asemănător și pornind de la poziții teoretice radical opuse: Democrit nu crede decât în atomi și în vid, el renunță încetișor la zei, făcând loc oamenilor, celebrează realitatea concretă și imanentă și îndeamnă la o existență jubilatorie; în ce-l privește, Platon propovăduiește ideile, conceptele pure evoluând într-o lume celestă; el se închină unei puteri demiurgice și dă zeilor puterea arhitectonică asupra lumii, ne învață să întoarcem spatele sensibilului în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
neplăcere sau de tulburare, să te construiești ca individualitate senină și radioasă. 6 Epifanie a corpului material. Pe teren filosofic, Democrit îl reia pur și simplu pe Leucip: realul este constituit din atomi înlănțuiți între ei în vid; cauzalitatea este imanentă și materială; nu există rațiune divină; totul trece, eternitatea e o ficțiune - sau, altfel spus, doar schimbarea este eternă; zeii nu există, și nici soarta ca modalitate a transcendenței; efortul îndreptat asupra propriei ființe face posibilă o modificare a individului
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
obiect. Poziție cât se poate de antiplatoniciană - sofiștii, printre care și Protagoras, sclavul cumpărat de Democrit, o vor recicla: adevărul nu întreține niciun fel de raport cu ideile în sine, cu lumea inteligibilă sau cu vreo lume nevăzută, el este imanent, material, concret și revocă orice transcendență. Acolo unde este lumea se află adevărul. Fenomenul și senzația, iată premisele oricărui acces la adevăr. Simulacrul manifestă dinamica lumii, el există independent de orice formă a priori. Întrucât forma atomilor determină natura senzației
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
este importantă în eticile eudemoniste și hedoniste grecești. Democrit atribuie sporirii cunoașterii o funcție terapeutică. Efortul lui enciclopedic - era supranumit „Știința” - nu viza acumularea de cunoștințe de dragul cunoștințelor, ci cu scopul de a reuși să producă niște cauzalități raționaliste și imanente pentru ca neliniștile și temerile să dispară. A-i îndepărta pe zei, mâniile lor, condamnarea de către ei la chinurile infernului și la alte pedepse presupune un efort în direcția laicizării gândirii: a vedea în înlănțuirile de cauze și efecte imanente rațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și imanente pentru ca neliniștile și temerile să dispară. A-i îndepărta pe zei, mâniile lor, condamnarea de către ei la chinurile infernului și la alte pedepse presupune un efort în direcția laicizării gândirii: a vedea în înlănțuirile de cauze și efecte imanente rațiunea a ceea ce se întâmplă permite evitarea multor neplăceri. A nu te mai teme de trăsnete, de tunet, de furtuni, de fulgere, de cutremure de pământ, de valurile seismice, de erupțiile vulcanice, de trecerea cometelor și de alte fenomene presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sa Arta de a scăpa de mâhnire, dar lucrarea n-a mai fost regăsită... I se recunoștea sofistului o imensă putere de convingere, o considerabilă putere de foc verbală. Ne imaginăm ce terapeut a putut fi. Opțiunea lui materialistă, monistă, imanentă îi permite să conceapă că se poate accede la cauza profundă a răului, situată în materia atomică a pacientului, cu ajutorul cuvântului care fabrică reprezentări utile pentru a acționa asupra trupului și a logicilor suferințelor psihice, deci corporale. Principiile psihanalizei sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxos a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor, asupra comportării unei stele căzătoare, a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. În metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii: divinitățile imanente prezintă mai puține riscuri decât viziunile atee și transcendente asupra lumii... Conștiința că avem zei e suficientă pentru a dovedi existența lor, afirmă Epicur. De altfel, mulțimea se înșală atunci când și-i imaginează pe zei accesibili prin rugăciunile oamenilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
monism, dar nu există nicio dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. 9 Abilitarea esteticii. Philodem păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează o serie de aspecte: astfel, Philodem nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]