394 matches
-
glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva îl neliniștea la tânărul acela... ceva de neînțeles, teribil... Își aminti de scurta apariție a lui Ausper și petele acelea de vin, ce păreau pete de sânge, la picioarele lui... Își aminti cuvintele Velundei - gladiatorul... Orpheus... Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în Roma? Scutură din cap și mușcă din piciorul de miel. — Trebuie să moară. El a ucis-o. Începu să mestece energic. — Interoghează-l. — L-am interogat înainte să-l închid în celulă. N-a deschis gura. Fă cum crezi, imperator. Ești convins că el e ucigașul? Judecă-l. Dar soldații tăi... Le-am dat mulți bani. Au obligația să-mi fie credincioși. Cine are mulți bani are și multe armate, asta o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul mâinii vasele și cupele din fața lui, care căzură cu mare zgomot pe podea. Ajunge! strigă, roșu la față. Vrei să-mi pice greu mâncarea? Allius Cerpicus se ridică repede. — Tu poruncește, imperator, iar eu mă voi supune. Nu-i adevărat că legiunile mele îmi vor întoarce spatele, strigă Vitellius. Soldații se bucură de victoria mea. Flavius Valens și Caecina Alienus se îndreaptă spre Italia, și nu puteam avea auspicii mai faste pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de copaci. Îi spânzurau și pe cei care fuseseră lași în luptă. La fel și pe spioni, al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe mine acum, când Galba nu mai e! M-au ales pe mine, nu-i așa? Era fericit. — Da, m-au ales... Acum sunt împărat și la Roma... - râdea, dând din mâinile mânjite de sos. Cu toții știu că eu sunt imperator-ul ales de legiuni, iar acum am fost ales și la Roma... Știu că Valens și Caecina vin cu șaptezeci de mii de oameni... Se tem de mine! Ridică ochii spre tavan: — O, zei, vă mulțumesc! Voi aduce sacrificii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întâmpinare. Primi cei doi iepuri dăruiți de Hector și îi spuse să coboare de pe cal. — Dă-mi banii, zise, privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca lui să i se aducă tricliniul, iar pentru ceilalți - câte un scăunel. Antonius stătea drept și privea în jos, fără să învrednicească cu vreo privire masa pe care, printre buchete de trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să-l înfigă în inima imperator-ului. Îl ura pe Vitellius. Îl urâse de cum îl văzuse. Îl recunoscuse imediat pe bărbatul din viziunea pe care o avusese pe când lupta împotriva quazilor. Multe nopți, Antonius fusese urmărit de amintirea acelui chip necunoscut, ale cărui trăsături le știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Otho că nu accept ce îmi propune în scrisorile lui. Eu îi răspund, dar el continuă să-mi scrie. Să lase deoparte pana și să pună mâna pe sabie, pentru că nu mă voi da la o parte. Eu sunt imperator. Voi conduce Roma. Spune-i că-i ofer ce-mi oferă el mie: bani, o locuință liniștită pe teritoriul Imperiului... și să iasă din scenă! — Unde sunt ambasadorii trimiși de Otho? — S-au alăturat cauzei mele. Nu se vor întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își ridicase ochii spre Antonius, care stătea în fața lui, la celălalt capăt al mesei. Valerius își cunoștea bine fratele; după felul cum își ținea capul plecat, își dădu seama că era furios. Își dori ca Antonius să-l omoare pe imperator. Astfel, Velunda ar fi fost răzbunată, jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea auzi. Se uită din nou la imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea, dacă un întreg amfiteatru ceruse ca gladiatorul să trăiască? — Nu poți! urlă Valerius. — Ba poate! strigă euforic tânărul cu păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a ucis-o... Privirea lui Valerius îl făcu să tacă. — E fratele meu. Antonius făcu un pas în față, luă pumnalul și-l puse pe masă. Acoperi lama cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
amară. Încercă să înghită - gâtul îl durea acolo unde se afundaseră degetele ucigașe ale lui Valerius. — Antonius Primus, înțelegi că nu-l putem ierta pe fratele tău... Nu-l putem lăsa liber. Chiar dacă admitem că Vitellius este guvernator, și nu imperator, atacatorul trebuie pedepsit. E vinovat. Cel care vorbise era bărbatul cu păr alb; se numea Vinicius Crulpus, și Antonius îl văzuse cu ani în urmă la Roma, pe când nu era încă senator. — De ce imperator-ul nostru ar trebui să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că Vitellius este guvernator, și nu imperator, atacatorul trebuie pedepsit. E vinovat. Cel care vorbise era bărbatul cu păr alb; se numea Vinicius Crulpus, și Antonius îl văzuse cu ani în urmă la Roma, pe când nu era încă senator. — De ce imperator-ul nostru ar trebui să dea dovadă de clemență? Vinicius privi în jur, căutând aprobarea celorlalți. Vitellius ridică deodată capul. Găsise soluția - una foarte avantajoasă. Arătă cu degetul spre Valerius. — Ucigașul să-i fie predat fratelui său. Îl las liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de familia ta. Ieși, urmat de centurionul său. Vitellius îi urmări cu privirea pe cei doi în timp ce coborau repede scările care duceau spre ieșirea din amfiteatru. Arena era pustie. Trupul lui Salix fusese dus de acolo. — Ce facem cu el, imperator? întrebă Vinicius Crulpus. Arătă spre Valerius, care privea în pământ, de parcă toate câte se petreceau în jurul lui l-ar fi lăsat indiferent. — Nu-l poți omorî. Mama și copiii tăi... Știu prea bine! izbucni Vitellius. Își îngropă fața în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius. Își îngropă fața în mâini. Cei din jurul lui tăceau. — Nu-l pot omorî. Dar trebuie să moară fără ca nimeni să mă poată acuza de moartea lui. Vreau să-l văd mort. — E o problemă care nu se poate rezolva, imperator. — Dați-mi de băut. Listarius se grăbi să-i întindă o cupă. Vitellius o goli și o puse pe masă. — Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l vede pe imperator cu ochii măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ilustre, dacă nu chiar de origine divină. În anul 68 d.Hr., dorința înlocuirii lui Nero cu un împărat mai demn a fost întâmpinată cu bucurie de armatele din provincie. Pentru prima oară în istoria Romei, legiunile au aclamat ca imperator un senator obscur, Servius Sulpicius Galba, guvernatorul Hispaniei Tarraconensis. Galba s-a îndreptat spre Roma cu soldații săi și a fost confirmat și de Senat. După ce Nero s-a sinucis, Galba a intrat în Roma. Între 1 ianuarie și ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
permite introducerea aerului și emiterea sunetului prin tuburi. Multe mozaicuri redau acest instrument, în timpul luptelor de gladiatori. Illiria: cu acest nume erau desemnate Pannonia, Ungaria actuală și o parte din Austria, Maesia, Serbia actuală, o parte din Bulgaria și Dalmatia. Imperator: în Antichitate era un titlu onorific, acordat de soldați prin aclamație; în Analele sale, Tacitus spune că astfel își cinsteau comandantul soldații unei armate victorioase. Începând cu epoca lui Augustus, a fost introdus ca praenomen în titulatura imperială. Incitatores: echipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
autorității sale pe acei boieri recalcitranți, a întărit armata și a obținut din partea papei Inocențiu III (1198-1216) recunoașterea neatârnării statului (țaratului) de la Târnovo, iar pentru el însuși a obținut titlul de rege, deși el pretindea titlul de împărat, numindu-se "Imperator omnium Bulgarorum et Blacorum". Arhiepiscopul de Târnovo, Vasile, a fost uns de trimisul papei, cardinalul Leo, ca "primat al bulgarilor și vlahilor", în schimbul promisiunii de a recunoaște supremația scaunului apostolic al Romei. Domnia lui Ioniță a coincis cu desfășurarea cruciadei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Kaloian, aflat la asediul Thessalonicului în luptă cu latinii, a fost ucis de un cuman din oastea sa, dar el lăsa urmașilor săi un stat puternic, o putere în sudul Dunării, cu un țel politic definit.27 Corespondența diplomatică dintre "imperator"-ul Ioniță și papa Inocențiu III, în care descendența sa romană fusese invocată de papă, pentru a se alătura cu statul său bisericii apusene, a dus la recunoașterea statului Asăneștilor de papalitate. Astfel, papa Inocențiu a trimis coroana imperială solicitată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unge încheieturile care scîrțîiau asurzitor. Au reușit iarăși să-i lase pe greci cu ochii în soare pentru că au cumpărat bunăvoința unor senatori romani ce se bucurau de influență pe lîngă împăratul Caligula dar nu reușesc să-l înduplece pe imperator să le înghită ivriților noile isprăvi! El interzice o parte din privilegiile acestora și îi poftește să părăsească orașul, tratînd cu un dispreț absolut acest trib de zurbagii necunoscut de istorie. Însă împăratul este asasinat la 15 ianuarie 41 de către
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]