833 matches
-
sintactic (mai ales de subordonare) cu un alt verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda lună, Ce ne găsea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
jurau / Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface. Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...” (M. Eminescu) Valoarea de iterativ a imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface. Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...” (M. Eminescu) Valoarea de iterativ a imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfectului relativ este condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D. Zamfirescu) • Ca timp relativ, în raport cu un verb-predicat al unei propoziții condiționale sau cu o construcție condițională, poate dezvolta sensul de potențial: „Dându-mi din ochiul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci / Și rânduri de vieți, / Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț.” (M. Eminescu) Construcția sau propoziția condițională pot rămâne neexprimate; trebuie numai să se subînțeleagă. În asemenea cazuri, imperfectul este numai aparent un timp absolut: „- Mihai nici nu te-a văzut... Puteam să te trimitem cu trăsura noastră.” (D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Construcția sau propoziția condițională pot rămâne neexprimate; trebuie numai să se subînțeleagă. În asemenea cazuri, imperfectul este numai aparent un timp absolut: „- Mihai nici nu te-a văzut... Puteam să te trimitem cu trăsura noastră.” (D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
D. Zamfirescu) • În legătură cu un alt imperfect (rar) sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau cu un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Observații: Sufixul -eaapare și în structura formelor scrise ale unor verbe precum tăc-ea-m, merg-ea-m etc., dar e doar o expresie grafică, impusă de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]