719 matches
-
muzica noastră”, a mai adăugat, revoltată, persoana. „Dar a cui ?”, m-am interesat eu, naiv. „A țiganilor parveniți !”, a venit prompt răspunsul. Deci așa, nici măcar a „țiganilor” în general, ci doar a unei categorii de țigani care, după socotelile mele impresioniste, nu poate fi, numeric, prea mare. Atunci de ce auzi manele dintr-un capăt în celălalt al țării, iar Google îți oferă în 0,07 secunde mult peste 3 milioane de intrări ? Manelele se vînd bine, sînt (și) o marfă, de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
aici, mai ales în combinație cu scandarea, subtilitatea intelectuală își dă mîna cu sensibilitatea, cu exaltarea, cu arta. Argumentația este convingătoare și la îndemîna oricui. Ea atrage atenția asupra unui aspect care a impresionat pe mulți, generînd însă doar reflecții impresioniste : creativitatea acestei revolte, în speță a „aripii tinere” a acesteia. Se poate vorbi astfel, cu suficientă rigoare, de prima revoltă creativă din România, în sensul în care se vorbește despre „orașe creative” și despre diferitele lor forme de intervenție militant-artistică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
stația de autobuz, Își cumpără bilet și așteaptă. Nu mult, autobuzul vine repede și se suie În el, Îmi face semn cu mîna de la o fereastră, după ce-și găsește loc, resemnată, oftînd, dar stră duindu-se să zîmbească. Acest tablou impresionist clasic (dar cu o ramă de cauciuc negru) Începe să se Îndepărteze și răsuflu ușurat. Acum pot să mă Întorc la afacerile mele, cu nasul meu coroiat. Coroiat? Doamne Dumnezeule! Mi se face frică... Oare chiar nu Își dă seama
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Renoir - La baigneuse au griffon - numai că acolo... acolo sunt două fete, nu un bărbat și o femeie. Asta nu-l prea interesa pe părintele Bernard și nici nu o urmări cu atenție, dar evocarea vegetației luxuriante și a pictorului impresionist se armoniza cu labila lui stare sufletească. — Da, da, e lumină și mult verde, și râul scânteiază și razele de soare se prefiră printre frunze și împestrițează - ai folosit un cuvânt bun - cu pete aurii trupul gol al... — Nu soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Fără a adera la nihilismul lui E. Ionescu, din volumul Nu, de pildă, mi-am dorit întotdeauna să nu cad în păcatul criticii literare, identificat la unii contemporani ai săi, dar reprezentând o trăsătură constantă a domeniului, de a fi „impresionistă din insuficiență și lipsită prin definiție de cât de îndepărtată acuitate sau discernământ critic”, ceea ce „face imposibilă o selectare” a valorilor, deși „acesta este singurul rol al criticii”. De aceea, încerc să mă raportez cât pot de obiectiv la textele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fotografiei digitale: pixelul. Prin definiție, acesta este unul dintre sutele de mii sau chiar milioane de pătrățele din care este alcătuită o imagine. Pentru a avea o idee de ansamblu mai bună, să ne amintim de faptul că unii pictori impresioniști foloseau o tehnică de compunere a tablourilor din mici puncte de culoare, operațiune din care rezulta la sfârșit tabloul. Aparatele foto digitale împart imaginea într-o rețea rectangulară cu un anumit număr de linii și coloane, număr ce se reflectă
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
al celor care bântuie mările ! Și câți dintre noi nu am pornit, în blocuri sau în curțile bunicilor, înarmați cu săbii improvizate, către abordajele ce ne promiteau desfătări fără număr ! Proza grafică a lui Pratt transcrie în culori și contururi impresioniste această fascinație pe care literatura o transmite benzii desenate ca un legat prețios. Căci banda desenată conferă ficțiunii vibrația de pastel a visului și deschide larg porțile spre oceanul care te izbește cu unda lui înspumată. Sinestezică, adaptarea lui Pratt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Minulescu (ilustrat, ca și următoarele, de Iosif Iser). Succesul său în mediile boeme (două ediții rapid epuizate), lansarea Revistei celor l’alți a aceluiași (trei numere, 20 martie-10 aprilie) și, nu în ultimul rînd, pregătirea expoziției din 1909 a impresioniștilor francezi Derain, Forain și Galanis (aduși la București de către Iser, apropiatul lor, pentru a pune într-o lumină mai potrivită mesajul artistic al precedentelor sale expoziții de caricaturi din 1906 și 1907) marchează acest prim punct critic. Editorialul program al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu); viitorul Ion Vinea, elev la Colegiul „Sf. Sava“ este prezent tot cu patru poeme, de sugestie parnasiano-simbolistă, aflate sub semnul lui Albert Samain („Cetate moartă“, cu precizarea „După Albert Samain
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ridicol, de la catedră), ierarhizările („inofensive ca ordinea pusă de bătrînii pensionari în grădinița cu legume”), predicțiile cu ambiții profetice și magisteriale (care „amintesc pasiențele sau bobii” și „nu schimbă nimic în mersul literaturii, în ascunsul proces de creație”). Fie ea impresionistă sau tradițională, critica e respinsă - cu anatema de „clasificatoare” - în calitatea ei de instituție axiologizantă: „Jules Lemaître a fost cel care l-a clasat, prăbușindu-l, pe George Ohnet. Anatole France l-a cufundat pe Zola în propria-i scatologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reținem un singur fel de critică. Nu aceea care compară autorul și-l situează și-i stabilește influențele reciproce, în legătură cu mahalaua natală, calitatea dinților și a părului, cărțile cetite (...). Nici aceea care repovestește cartea, cu alt stil și cu expansiuni impresioniste. Ci acei cari duc mai departe gîndul autorului și plăsmuiesc lumi noi de idei, utilizîndu-i doar ca punct de plecare și pretext. Criticul acesta încetează de a fi un maniac care distribuie gloria și nemurirea sau un scriitor constrîns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Marin Sadoveanu. Polarizarea, tentația extremelor, fascinația pentru autoritarism și colectivism sînt însă mărci ale deceniului patru. Dacă acțiunea modernismului lovinescian s-a impus îndeosebi prin Cenaclul „Sburătorul” și prin acțiunea magisterială a mentorului său (trecut, după război, de la faza impresionistă a foiletonisticii militante la impunătoarele sinteze despre istoria civilizației române moderne și a literaturii române contemporane), mai radicalul Contimporanul a avut o rază mult mai redusă de acțiune literară: a fost mai curînd un cîmp de confluențe moderne decît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă interpretare și alcătuire subiectivă a lumii”, specularea impresionistă a „vibrațiilor colorate, în varietatea și surpriza lor deconcertantă”, apoi expresionismul care „a renunțat la detaliu pentru a degaja esențialul” și, în fine, „abstractismul” picturii pure, autoreflexive, care „nu mai e nici interpretarea lumii din afară, nici nu caută un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rău” al lui Baudelaire și Verlaine, „chinuit pînă la moarte de literatura oficială”. Lupta izolată a revistei Nyugatt cu „obscurantismul” oficial a eșuat însă, ca urmare a „puterii dezorganizatoare și demoralizatoare a războiului european” ce a schimbat „și așa destul de impresionistele spirite într-o turmă de bătrîne bocitoare și gazetari interesați”. În continuare, pot fi citite considerații importante referitoare la caracterul „social” și „activist” al revistelor Tett și Ma înființate de Kassák. Ele privesc, pe de o parte, relația ambiguă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
final, dedicat receptării critice a lui Urmuz, sau colateral, în fiecare dintre cele trei capitole de mai jos): perspectiva conservator-academizantă a lui Constantin Emilian din volumul Anarhismul poetic (prima teză de doctorat dedicată noilor curente artistice din România), perspectiva eclectismului impresionist și „artist” al lui Perpessicius (cel mai favorabil avangardiștilor dintre foiletoniștii de prim-plan ai vremii) și, în fine, perspectiva unui critic din „noua generație”, singurul susținător entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîteva delimitări semnificative. Este reproșat, între altele, cultul arghezian „excesiv” și „global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
30 și ca scriitor evreu din diaspora. Atîta cîtă este, importanța acțiunii sale critice rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
existați 56. — mulțumesc că mi-ați activat modul vocal. acum îmi puteți vorbi. — mă auziți ? — sigur că vă aud. aveți o voce foarte plăcută. o voce feminină. Doriți o caracterizare a vocii dumneavoastră ? — Da... — aș compara-o cu un trandafir impresionist. Știți ce sunt trandafirii impresioniști ? — nu... — sunt o varietate de trandafiri inventați recent, cu emulsii de culori care se etalează pe toate petalele. evident, ceea ce vă spun nu este decît o metaforă. Pentru o analiză mai științifică a vocii dumneavoastră
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ați activat modul vocal. acum îmi puteți vorbi. — mă auziți ? — sigur că vă aud. aveți o voce foarte plăcută. o voce feminină. Doriți o caracterizare a vocii dumneavoastră ? — Da... — aș compara-o cu un trandafir impresionist. Știți ce sunt trandafirii impresioniști ? — nu... — sunt o varietate de trandafiri inventați recent, cu emulsii de culori care se etalează pe toate petalele. evident, ceea ce vă spun nu este decît o metaforă. Pentru o analiză mai științifică a vocii dumneavoastră aș avea nevoie de un
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Știați că trandafirii hibernează, dar că sunt extrem de sensibili și trebuie îngrijiți cu mare atenție în timp ce dorm pe timp de iarnă ? există divagații de trandafiri la fel cum există divagații pornind de la un subiect precis. Iată, de exemplu, acest trandafir impresionist este creația mea personală... se numește Cezanne, iar acesta se numește Monet... Dar cel mai mîndru sunt de trandafirii mei albaștri. nimeni nu știe în imobil cît sunt de prețioși, și nici faptul că trandafirul albastru este simbolul căutării imposibilului
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ceilalți autori acceptă ideea de revoluție, dar nu oricum: „Tabloul Timișoarei ’89, al revoluției în general, nu poate fi zugrăvit doar în alb-negru, în tușe tranșante - el are nevoie de paleta largă, plină de irizări, de nuanțe, proprii unei picturi impresioniste” (p. 134 - s.a.). * Scriitorul și ziaristul Richard Wagner (Calea românească. Reportaj dintr-o țară în curs de dezvoltare, 1996) vede în evenimentele din decembrie 1989 un hibrid alcătuit din trei elemente: „Revoluția din decembrie din România apare ca însumarea unei
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale frumosului de dragul insolenței creative. Pietatea în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportînd restructurări esențiale, deschis spre un vast cîmp relațional, cîștigînd o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, În Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit În context, cu elemente Împrumutate de predilecție din sfera
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, În favoarea căreia argumentează o Întreagă istorie a poeziei moderne, ce nu mai urmărește o exterioară coerență a „ideii” sau a „impresiei”, poemul lui Voronca apare cu mult mai puțin „impresionist”, iar „procedeele tipografice” care „sfărîmă discursul” se impun ca o necesitate organică a construcției textului, alături de „metaforismul” ce deplasează accentul de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța Însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, Își schimbă astfel și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]