359 matches
-
philo-sophia, cunoaștere ezoterică destinată doar inițiaților, întrucât se poate distinge între gândire magică, mitică și pragmatică: prima calitate a limbii mâinii este sincretismul; se poate observa o religiozitate difuză în ceea ce privește mâna, o revelație dincolo de rațiune și o cunoaștere inițiatică, enigmatică, incomprehensibilă secretă și profundă. Datorită elementului revelatoriu și negrăit, limbajul mâinii este socotit sacru și este interpretat întrucât, tradus în cuvinte, își pierde valoarea semnelor sincretice și își pierde valoarea simbolică, ezoterică, care cere o interpretare; drept limbă naturală, limbajul mâinii
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
alte cuvinte, regele este rege din momentul Încoronării sale și rămâne astfel atât timp cât poartă coroana. Într-o altă formulare, regele este fiul a două mame pentru că două sunt coroanele care Îi revin. Mai sunt și alte exemple În care situațiile incomprehensibile acceptate ca atare scot din sfera limbajului obișnuit o realitate sacră care trebuie să se exprime pe un plan diferit de cel cotidian: A ieșit Coroana Albă și a Înghițit-o pe Cea Mare. Limba Coroanei Albe a Înghițit-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
val francez elogia filmele (pe atunci căzute În uitare) ale unei generații mai vechi de regizori francezi, În special Jean Vigo și Jean Renoir. În penumbra teoretică, aceste idei de un bun-gust incontestabil suscitau un interes limitat sau erau chiar incomprehensibile, În afara unui cerc foarte restrâns. Însă demonstrația lor practică, asumată de Louis Malle, Jean-Luc Godard, Claude Chabrol, Jacques Rivette, Eric Rohmer, Agnès Varda și mai ales François Truffaut, a schimbat fața cinematografiei. Între 1958 și 1965, din studiourile franceze a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stângii academice. „Dificultatea” a devenit măsura seriozității intelectuale. Comentând fără iluzii posteritatea „gândirii ’68”, scriitorii francezi Luc Ferry și Alain Renaut concluzionează amar că „cea mai mare reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că incomprehensibilul e semnul importanței”. Găsind În universități un public gata constituit, teoreticieni subit adulați precum Lacan sau Derrida au Înălțat curiozitățile și paradoxurile limbajului la rang de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală și politică. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eșuată” a oponenților și au trecut apoi la aplicarea unor programe de guvernare frapant de similare. În consecință, o nouă limbă de lemn a apărut În politica publică din Europa Centrală și de Est - „democrație”, „piață”, „deficit bugetar”, „creștere”, „competiție” -, incomprehensibilă sau irelevantă pentru mulți dintre cetățeni. Cei care doreau să protesteze public ori să Își exprime suferința au fost astfel atrași spre extremele spectrului politic. La Începutul anilor ’90, observatorii fenomenelor din Europa postcomunistă vedeau În ascensiunea partidelor periferice de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Monde, „comunitatea transatlantică de valori se destramă”. Văzută din Europa, America Începea să pară foarte străină (după familiaritatea iluzorie din timpul Războiului Rece). Religiozitatea ferventă a americanilor (ilustrată de președintele În funcție, readus pe calea cea bună la maturitate) era incomprehensibilă pentru europenii creștini, dacă nu și pentru cei musulmani, mai cucernici. Slăbiciunea americanilor pentru arme personale (categorie care nu exclude puștile semiautomate cu accesorii multiple) făcea ca viața În SUA să pară riscantă și anarhică, iar recursul frecvent la pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorice.*2 Ne îndoim însă că acest principiu merită să fie aplicat ca atare în domeniul științelor, al istoriei sau al oricărei alte discipline acumulative oare progresează continuu. Cât privește domeniul istoriei literaturii de imaginație, limitarea la cărțile mân" face incomprehensibilă continuitatea tradiției literare, dezvoltarea genurilor literare și chiar însăși natura procesului literar, pe lângă că ea lasă în umbră factorii sociali, lingvistici, ideologici și alți factori determinanți. Acest principiu introduce un punct de vedere excesiv de "estetic" în istorie, filozofie și alte
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
țăndări, încât nu rămâne nimic din el : rezultatul nu poate fi decât o anarhie generală sau, mai degrabă, o nivelare a tuturor valorilor. Istoria literaturii este redusă la o serie de fragmente fără legătură și, prin urmare, în ultimă instanță, incomprehensibile. 71 O părere mai moderată este aceea că există idealuri poetice opuse care sunt atât de deosebite, încât nu au nici un numitor comun : idealul clasic și idealul romantic, idealul lui Pope și idealul lui Wordsworth, poezia enunțării și poezia implicației
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
dar și de la chipul luciferic al personajelor sale, pentru a servi drept model geniului eminescian ca genius loci, instanță tutelară a neamului, cu valențe atât etice, patriotice, cât și estetice. În același timp, Eminescu joacă rolul tipic romantic al geniului incomprehensibil, poete maudit, critic impenitent al moravurilor unei societăți corupte și a politicianismului cosmopolit, din perspectiva reactivării unor solidarități ancestrale, tradiționale etc. Etapele spre universalizarea figurii eminescine au fost parcurse destul de repede, elocvent în acest sens fiind un desen al lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]