1,208 matches
-
o nouă viață, căci mama, înălțată la steaua ei, este nemuritoare, ea continuă să trăiască în patrie, în iarbă, în flori" (op. cit., p. 248). În cromatica verdelui care ne vede poetul surprinde prezența divinității, care, dacă ne iubește, își arată infinitatea Sa din ipostaza de iarbă. Iarba devine în imaginarul poetic vierean un element primordial, din care pot fi descoperite adevăratele înțelesuri ale copilăriei, ale iubirii, ale cosmosului. În acest verde este cuprinsă întreaga natură organică, vegetală și astrală. Păsările, albina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lume, cele trei ceruri swedenborgiene, care nu pot exista fără cerul apropiat de pământ, conlucrând prin mijloace diferite, prin atmosfere speciale, asemănătoare celor create de poeți prin simpla contemplare și exprimarea ei. Eu însămi simt că sunt compusă dintr-o infinitate de atmosfere și prin ele sunt capabilă să comunic despre zona interzisă oamenilor, trăind puțin în atmosfera vieții interioare. Pär Lagerkvist scrie în cartea lui Sufletele marcate că ființele sunt acoperite, împiedicându-se unele pe altele în ciudatele lor haine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
copiii“ - erau adeseori citate. Cuvinte pe care George McCaffrey le repeta cu încântare. John Robert trăise prea multă vreme în spațiul cețos al propriilor sale gânduri, fără întreruperi, fără odihnă, pradă unei necontenite anxietăți, purtând în mintea sa zbuciumată o infinitate de interconexiuni abstracte. Reușea să simtă miliardul de circuite electrice din creierul lui exaltat, să-și simtă mintea opintindu-se și urnindu-se ca un cal de povară supraâncărcat. Acum oare ar mai fi în stare să lucreze așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o mașinărie animată de fluxuri, mișcări, energii, forțe, tot acest ansamblu vibrând asemeni unui imens corp plin de viață. Bilanțul și rezultatele lecțiilor de fizică date de Epicur în scrisorile către Pythocles asupra naturii și către Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de fluxuri, mișcări, energii, forțe, tot acest ansamblu vibrând asemeni unui imens corp plin de viață. Bilanțul și rezultatele lecțiilor de fizică date de Epicur în scrisorile către Pythocles asupra naturii și către Herodot asupra fenomenelor cerești: infinitatea întregului; așadar, infinitatea celor compuse, precum și aceea a lumilor; eternitatea mișcării; inexistența începuturilor; adevărul simulacrelor; invizibilitatea acestora în raport cu viteza lor; corporalitatea sufletului, așadar materialitatea sa; diseminarea particulelor fine ale sufletului în agregatul trupului, asemeni unui suflu; sufletul ca sediu al sensibilității; legătura intimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
operează în trup și în suflet, simpla satisfacere a dorințelor naturale și necesare, recuzarea fricii de zei și de moarte etc. Urmează, în sensul de mers, două scrisori, una trimisă din Rhodos - din cauza zăpezii din Lycia - lui Antipater și consacrată infinității lumilor, cealaltă către Dionysos și referindu-se la soartă. în ultima, Diogene din Oenanda povestește un naufragiu, poate cel al lui Epicur în drum spre Lampsakos: înghițit de ape, zdrobit de forța valurilor, rănit de muchiile ascuțite ale stâncilor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
naiba! În după-amiaza testului cu bucata de lemn, Gosseyn făcu o tentativă de blocare a vibratorului. Fu surprins însă de complexitatea acestuia. Era un aparat generând un mare număr de energii subtil diferite. Pulsațiile pe care le emitea, acopereau o infinitate de lungimi de undă. Reuși totuși să-l controleze pentru că, datorită dimensiunilor sale mici, diferitele sale componente erau foarte apropiate în spațiu-timp. Iar variațiile temporale între numeroasele sale funcțiuni nu constituiau un factor determinant. Totuși controlul asupra aparatului nu însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
infinite, a cărui putere este imensă, ale cărui hotărâri sunt infailibile. ș...ț Al doilea lucru care trebuie cunoscut este natura sufletului nostru, În măsura În care subzistă fără corp, și este mult mai nobil decât el și capabil de a judeca o infinitate de lucruri care nu sunt În această lume”. Preluând sugestiile din acest text, tentativa lucrării de față este aceea de a arăta că metafizica lui Descartes are la bază următoarele trei principii: Îndoiala, cogito-ul și Dumnezeu, care, În ciuda unei aparente
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În absoluta simplicitate a ființei care există prin sine, și căreia nu-i lipsește nimic În ordinea ființării, care nu este limitată de nimic, nu depinde de nimic În ordinea cauzalității, și care posedă ca notă esențială, distinctivă și primordială infinitatea, temeiul și originea perfecțiunii sale formale, de unde decurge și unitatea sa. Acest concept al ființei absolut infinite, cauză primă, ea Însăși fără cauză, necondiționată, nelimitată, este conceptul perfect și cel mai simplu, fiind În același timp ideea cea mai Înaltă
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În același timp ideea cea mai Înaltă, pe care spiritul nostru și-o poate face despre esența divină, chiar dacă nu Într-o stare actuală, fiind ceva ce depășește puterea noastră intelectivă. Prin această demonstrare, care pleacă În principal de la stabilirea infinității ca nucleu al conceptului de Dumnezeu, Duns Scot Încerca să suplinească neajunsurile demonstrative ale argumentului anselmian, care lăsa să se creadă că existența lui Dumnezeu poate fi un adevăr nemijlocit, dar și neajunsurile argumentului thomist, care se susținea pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
făcut-o despre el; și tot atât de imposibil este a dovedi că nu există un proces infinit al Înlănțuirii cauzelor, fapt care ne-ar permite să atribuim efectele percepute din experiență unei cauze prime. Atunci când i s-a atribuit lui Dumnezeu infinitate, omnisciență, omnipotență, sau alte astfel de atribute, consecințe ale perfecțiunii sale unice, și care constituie esența divină sau divinitatea În simplicitatea sa, nu Dumnezeu a fost determinat, ci doar au fost date semnificații, conotații, acestui concept. Toate aceste atribute nu
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să se mențină prin cine știe ce șaltcevaț, este, până la urmă, Dumnezeu”. Alt argument În favoarea existenței lui Dumnezeu este cel care privește natura substanțelor. Descartes spune despre Dumnezeu că este substanța infinită, În care toate calitățile se regăsesc În același mod, În infinitatea lor, spre deosebire de res cogitans și res extensa, În care calitățile sunt Întotdeauna limitate. Realitatea obiectivă a lui Dumnezeu este echivalentă cu realitatea formală a ideii pe care o reprezintă. „Căci, deși, de fapt, ideea de substanță se află În mine
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
conceptului divinității, anume aceea că, dacă ființa pe care o cunoaștem ca finită - e vorba de „ființa mea” - ar fi de fapt infinită, și nu am ști acest lucru, atunci Însă nimic nu ar opri-o să-și confere atributele infinității: atotputernicia, atotcunoașterea etc., atribute care, Însă, nu-i sunt specifice. În această situație, evident că Îndoiala nu și-ar mai avea rostul, conflictul dintre voință și intelect nu ar mai exista. Dar cum aceste caracteristici sunt ineluctabile, urmează că premisa
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
decât care altceva mai mare nu poate fi conceput”, pe când la Descartes, Dumnezeu este „ființa suveran perfectă”. Definiției epistemologice anselmiene, relativă la capacitatea de cunoaștere, Descartes Îi opune o definiție ontologică, relativă la obiectul Însuși. Pentru Descartes, perfecțiunea este expresia infinității actuale, nu a unei valori maxime indeterminate, nedefinite. El consideră că indeterminatul este conceptibil și În același timp inferior infinitului. „Infinitul, ca infinit, nu este cu adevărat Înțeles, dar cu toate acestea el este judecat; căci a Înțelege clar și
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ideea despre Dumnezeu, instanță care certifică atât procesul de cunoaștere, cât și adevărul cunoștințelor dobândite. Adevărurile pot fi descoperite, fie prin Îndoială, fie prin cogitare, În măsura În care ele prezintă o anume analogie cu adevărul a priori. Cunoașterea finitudinii omenești și cunoașterea infinității lui Dumnezeu, se găsesc În una și aceeași conștiință, căreia Dumnezeu și ego-ul Îi sunt doi poli succesiv afirmativi. De aceea Înțelege Descartes să reia În Întreaga Meditație a patra discuția despre primele principii, Îndoiala și cogito-ul - care sunt În
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Or, ce Înseamnă asta: flexibil și schimbător? Îmi Închipuiesc oare că fiind rotundă bucata de ceară poate să devină pătrată, și să treacă din șformaț pătrată Într-una triunghiulară? Nicidecum, nu e asta, pentru că o concep În stare de o infinitate de astfel de prefaceri, și totuși nu aș putea străbate această infinitate cu Închipuirea mea și, prin urmare, Înțelegerea aceasta În ce privește ceara nu este Împlinită de facultatea imaginației. Acum, ce este această Întindere? Nu cumva este tot o necunoscută, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
rotundă bucata de ceară poate să devină pătrată, și să treacă din șformaț pătrată Într-una triunghiulară? Nicidecum, nu e asta, pentru că o concep În stare de o infinitate de astfel de prefaceri, și totuși nu aș putea străbate această infinitate cu Închipuirea mea și, prin urmare, Înțelegerea aceasta În ce privește ceara nu este Împlinită de facultatea imaginației. Acum, ce este această Întindere? Nu cumva este tot o necunoscută, pentru că În ceara care se topește ea crește; și este mult mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mai evidentă decât cea a oricărui lucru sensibil, și parte din cauză că nu vedeam ca această succesiune de cauze să mă poată conduce altundeva decât să mă facă să cunosc imperfecțiunea spiritului meu, prin aceea că nu puteam Înțelege cum o infinitate de asemenea cauze au o astfel de legătură unele cu altele din eternitate, dacă n-ar fi avut un Început. Deoarece, din faptul că nu am putut Înțelege asta nu urmează că trebuiau să aibă un Început: la fel cum
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
legătură unele cu altele din eternitate, dacă n-ar fi avut un Început. Deoarece, din faptul că nu am putut Înțelege asta nu urmează că trebuiau să aibă un Început: la fel cum, din faptul că nu pot Înțelege o infinitate de diviziuni Într-o cantitate finită, nu urmează că aș putea ajunge la un sfârșit; ci, deduc doar că intelectul meu, care este finit, nu poate Înțelege infinitul. Iată de ce Îmi place mai mult să-mi sprijin raționamentele pe existența
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
la studiul analitic al tuturor lucrurilor, al diversității lor prin sunt scoase la lumină lucruri minunate, ordonate într-o serie infinită, pe care mintea noastră ar trebui să o parcurgă, dar pe care ea nu o poate face tocmai din cauza infinității acestei serii de lucruri și probleme"305. Anton Dumitriu subliniază că indienii nu au negat niciodată posibilitatea cunoașterii prin intermediul rațiunii 306, dar au limitat rațiunea la domeniul de valabilitate al unei eficacități restrânse de aplicare. Concluzia savantului român este: ,,Mentalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și ateismul cognitiv și fatalist al lui Bulgăran. Fred Vasilescu este impresionat de biblioteca teozofului, plină de lexicoane iudaice, cărți despre catolicism și istorii despre concilii. La cealaltă extremă stă biblioteca lui Bulgăran, cu tomuri savante despre originea stelelor și infinitatea cosmosului, sau tratate de biologie și paleontologie, în totul "un adevărat laborator al diavolului". E binecunoscută demonstrația lui Al. Paleologu, conform căreia o temă, predilectă a lui Camil Petrescu, este cea a duelului.59 Mutatis mutandi vom afirma că sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
elemente ale creatului. Pentru poet însă, procesul e unul dureros, tragic, considerat un adevărat blestem. "Eonul dogmatic" (termen din filozofia lui Blaga), adică trecerea la o altă vârstă a omenirii, cea a sacralității, înseamnă pulverizarea Universului primordial, monolitic într-o infinitate de sori și constelații. Cauza intimă a sfâșierii Primordialului constă într-o pedeapsă divină la care Dumnezeu îl supune pe om și e condensată în oximoronul "blestem de soi": " Timpul se dilată-n gol și vin prin spații / Către mine
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pe vasele de lemn, pe bâtele ciobănești, redat de regulă abstract, rareori naturalist. în legătură cu acest ultim aspect se înscriu și mai rarele reprezentări antropomorfe. Predominant în arta țărănească a lemnului rămâne decorul cu caracter geometric, ce se constituie dintr-o infinitate de combinații și asociații, dintre care unele străvechi, cu origine în neolitic, precum și din combinarea unei multitudini de linii drepte, curbe, din care rezultă cele mai diverse figuri geometrice. Cel mai frecvent întâlnit, constând dintr-o formă triunghiulară, apare motivul
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
însă, că nu aparține în totul unei naturi elementare, fără conștiință. Citează din Pascal „Un arbore nu se știe nefericit” pentru a completa: „Nostalgia mea după vegetal...” (I, 60). Când își imaginează viața de dinainte de naștere, Cioran mărturisește: „Nostalgia acestei infinități anterioare nu e decât regretul că a fost întreruptă o stare ș...ț în care non-manifestarea era o voluptate ș...ț. Pentru mine, nostalgia ne-născutului se reduce la o dorință de non-manifestare. Mi-e groază de tot ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Îmbunătățirea realizată prin inovare (termenul japonez pentru strategia inovării este KAIRYO). Din perspectiva impactului asupra calității, este utilă paralela dintre cele două abordări. Astfel, este evident că nici o firmă occidentală nu poate introduce inovații zilnice. În concepția KAIZEN Însă, o infinitate de eforturi mici creează premisele ca În fiecare zi activitatea să se desfășoare puțin mai bine decât În ziua precedentă. Dacă inovarea are În vedere perfecționările majore realizate În cadrul firmei prin “străpungeri” tehnologice care antrenează investiții importante, realizându-se Îmbunătățirea
Managementul calitatii proiectelor by Cretu Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Science/1696_a_2955]