972 matches
-
este verb copulativ iar adjectivul - nume predicativ: E necesar să studiezi limbile clasice. (expresie verbală impersonală) + subiect propozițional E necesar studiul limbilor clasice. (predicat analitic + subiect simplu) Sintagma își păstrează natura de expresie verbală impersonală, dacă subiectul se realizează prin infinitiv: E necesar a studia limbile clasice. • verbe întrebuințate impersonal: nu importă + (că), (nu) merge + să, (nu) face + să, rămâne + să, urmează + să, (nu) merită + să; se construiesc cu subiecte realizate propozițional: Nu importă că ai muncit cinstit. Rămâne să vedem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei grupează verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei grupează verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele, din perspectiva flexiunii, în patru conjugări, „după sufixul infinitivului scurt, care se numește caracteristică a conjugării”: • conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conj. I - verbele care formează infinitivul cu sufixul -a: a aduna, a cânta, a lucra, a tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tăia etc. • conj. II - verbele care formează infinitivul cu sufixul -ea: a cădea, a vedea, a-(i) plăcea etc. • conj. III - verbele care formează infinitivul cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sufixul -e: a cere, a face, a râde etc. • conj. IV - verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un prim nivel al organizării verbului într-un sistem flexionar specific. Necesară, prin caracterul ei de termen de referință, pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a:(a iubi, a urâ) reprezintă două foneme distincte: fin/fân, mină/mână, rimă/râmă, in/ân, dori, coborî, la primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mină/mână, rimă/râmă, in/ân, dori, coborî, la primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a părea etc. III. verbele cu sufixul infinitivului -e: a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală în actul de comunicare lingvistică 10. STRUCTURA MORFEMATICĂ A VERBULUITC "STRUCTURA
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ø, -em, -eți) și est-/eșt-(-e, -i); la imperfect, rădăcina er(-am, -ai etc.), la perfect, fu-(-sei etc., -seseși etc.), o rădăcină pentru o a doua formă de perfect simplu, f-(-ui, -uși etc.), o rădăcină comună pentru infinitiv, gerunziu, conjunctiv și imperativ, fi (-i, -ind, -iu, -ii etc., -ii!), o rădăcină pentru tema participiului, fost (am fost, să fi fost etc.). Verbul a lua, mai puțin neregulat, prezintă doar două rădăcini diferite: una, ia-(ie-), pentru tema de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular a prezentului: a-m, a-i, să a-m etc.), (2) - rădăcina av(la tema de plural a prezentului: avem, av-eți etc., în structura temei de imperfect: aveam, aveai etc., la tema perfectului: av-ui, avusesem, avut etc., la tema infinitivului: av-ea și la tema gerunziului: av-înd), (3) - rădăcina aib(în structura unei alte teme de prezent caracteristică numai conjunctivului, persoana a III-a: să aib-ă) și (4) - rădăcina ar-: (o a patra temă a prezentului, pentru persoana a III-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) - rădăcina da(sta-), la tema de singular a prezentului (da-u, sta-u etc.) și în structura temei de participiu (da-t), (2) - rădăcina d(st-), în structura temei de plural a prezentului (d-ăm, d-ați, st-ăm etc.), la tema infinitivului (d-a, st-a) și la tema gerunziului (d-înd), (3) - rădăcina dea(stea-), formă verbală împlinită pentru conjunctiv, persoana a III-a (deci, o a treia temă de prezent): să dea, să stea, (4) - rădăcina dăd(stăt-), în structura temei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
contact, primele două forme sub care se prezintă rădăcina verbelor a da și a sta: d(st-) și da(sta-), ar putea fi considerate variante ale unei singure forme: da(sta-). La tema de plural a prezentului și la temele infinitivului, gerunziului și participiului, se poate vorbi de o suprapunere a sufixului tematic peste vocala finală a rădăcinii: da(sta-) + -a/ă > da(sta-)/dă(stă-), în dăm/dați (stăm/stați), da(sta-) + -ă > dă(stă-); da(sta-) + -înd> dând (stând
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de singular a prezentului: bea-u, be-i, bea!, să be-i etc. Ar mai avea aceeași rădăcină, cu aceleași variante fonetice, tema de plural a prezentului (be-m, să be-ți etc.), tema imperfectului (foarte puțin frecventă: bea-m, bea-i etc) și tema infinitivului (bea), în cazul cărora sufixul tematic se va fi suprapus peste elementul vocalic final al rădăcinii. O a doua rădăcină apare în structura temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd). Din prima perspectivă a conceperii rădăcinii (ceea ce rămâne după înlăturarea flectivului), rădăcina bar caracteriza și tema de plural a prezentului (bem etc.), tema infinitivului (b-ea) și tema imperfectului (beam, beai etc.). Verbul a vrea prezintă, până la un punct, o serie de asemănări cu flexiunea verbului a bea. Deosebirile intervin la tema de singular a prezentului și la tema imperfectului. În structura temei de prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
împrumut ale verbului sinonim a voi) apare forma vro-, o formă de compromis între cele două verbe, sinonime, a vrea și a voi: vroiam, vroiai etc. O a patra rădăcină, vr-, caracterizează structura temei perfectului (vr-ui, vr-u-sem etc., vrut), a infinitivului (vr-ea) și gerunziului (vr-înd). Cel mai puțin aberant dintre verbele neregulate (din perspectiva rădăcinii) este a mânca, verb care prezintă doar două forme de manifestare a rădăcinii: mănânc-/mânc-, la tema de singular a prezentului (mănânc, mănânc-i, mănânc-ă, să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
teme libere temele verbale constituite din rădăcina verbului și unul sau mai multe sufixe gramaticale, în afara unor relații cu dezinențe (dezvoltate doar în cazuri excepționale și când formele nu mai aparțin integral sferei lexico-gramaticale a verbului). Sunt teme libere temele infinitivului, participiului și gerunziului. Dintre acestea, tema gerunziului este, în același timp, și o temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gerunziului este, în același timp, și o temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice cu alte elemente lingvistice. Tema infinitivului, de exemplu, intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice cu alte elemente lingvistice. Tema infinitivului, de exemplu, intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația temei de participiu. Exprimă sensul de perfect absolut, la perfectul compus al indicativului, de exemplu, după ce a intrat în același
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și lexicală: venisem, veniseși, venise etc. Sufixele verbale, pentru exprimarea timpului și modului, sunt, cele mai multe, omonime. Sufixul -a-, de exemplu, poate intra în alcătuirea temei imperfectului: cânt-a-(m), în structura temei perfectului: cânt-a-(-i, și, -sem, -seși etc., -t), a infinitivului (temă liberă): cânt-a, în structura temei de plural a prezentului: cânt-a-(-ți etc.) Prin aceasta, temele înseși devin omonime, iar omonimia temelor creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura morfologică a mai multor sensuri verbale. Această realitate impune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a fi, dar cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]