419 matches
-
biserică, iar mai târziu am avut o mare înclinație să sacralizez; dacă n-aș pomeni decât marea și lumina. Mă rușinam însă de asta ca de o slăbiciune și atunci apelam la ceea ce mi-a fost totdeauna la îndemână; la insolența față de ceea ce alții venerau. Cu alte cuvinte, mi-a plăcut să scandalizez. „Mă tem - îi ziceam lui Dinu - că tot căutându-l pe Dumnezeu, n-aș mai avea timp să mă găsesc pe mine. Și n-aș vrea să renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi comportat și el într-o astfel de situație și va folosi toporul indian înainte de a ajunge la simplitatea puștii. întotdeauna se simțise mai la largul lui cu armele care puteau fi aruncate. Așa că a sărit la luptă, aproape cu insolență și și-a băgat nonșalant mâinile în buzunare, ca să-l irite pe adversar. Mâna dreaptă i s-a strâns pe un obiect tare și rotunjit. L-a scos mirat. Era Osul din K! Același os pe care Prepelicarul i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Brummell e unul dintre bărbații a căror umbră „ne bântuie și azi, ca o fantomă”, spune marea prozatoare În 1932. Care să fie cauza? Nici pe departe doar abilitatea și finețea. „Își datora ascendentul unei combinații ciudate de spirit, gust, insolență, independență - căci el nu a fost nicicând vreun lingușitor -, pe care ar fi exagerat să o numim filosofie de viață, dar care se apropie de așa ceva.”2 S-ar mai adăuga echilibrul gesturilor, grația unei reverențe, siguranța metodică a manevrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un demers de agregare, dandysmul presupune segregarea. Nu să faci parte dintr-un clan, ci, dimpotrivă, să te desprinzi de el, să contrazici, și nu să fii conformist. Deci nu a reduce umil o distanță, ci a o spori cu insolență.”1 În fapt, dacă snobismul e masochist (snobul vrea să se integreze cu orice preț, să se lase umilit, ca biet imitator), dandysmul e sadic prin forța sa de șoc, prin voluptatea de a violenta și de a produce suferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Verlaine, Mallarmé (sfâșiat Între autorul lui Dorian Gray și Whistler). Iar Într-una dintre seri e invitat la cină acasă la Proust, În apartamentul din bulevardul Malesherbes. Robert de Montesquiou povestește că, la vederea salonului, dezinvolt, cu un amestec de insolență și gust rafinat, Oscar Wilde s-ar fi răsucit pe tocuri și le-ar fi aruncat În față celor din familia Proust: „Ce urât e la voi!”. Chiar dacă, după toate aparențele, Marcel nu Îl simpatizează, tragicul destin al lui Wilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
trec unul după altul În paginile ei. Simple portrete, nici pe departe la Înălțimea frazelor din Orlando, roman legat subtil de tragismul făpturilor bisexuate. Calitățile care Îl transformă pe Brummell Într-un „simbol al epocii” - „ciudata combinație de spirit, gust, insolență, independență” - par a face parte din Însăși filosofia de viață a Virginiei Woolf. Scriind despre prăbușirea finală a lui Brummell, ea Îl Înțelege mai bine decât toți biografii, pentru că o face din interior, proiectându-se În destinul personajului său. „Frumosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din porțelan albastru. Cu gesturi ample, bizare, cu o mustață impertinentă à la Whistler, cel care Își descrie apariția longilină cu umor („Sunt un iepure cu mantou”) rămâne În amintirea contemporanilor pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și pentru legendara sa locuință sau pentru nu mai puțin renumita grădină. Însuși Gallé, inventatorul stilului liberty, Îi ornează interioarele cu hortensii albastre, floarea preferată a contelui. Un subiect ceva mai delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și snobul vor să fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul are o cu totul altă dorință: „Problema dandy-ului e de a amplifica peste măsură distanța - prin eleganță În limitele convenite, prin insolență ș...ț, prin singularitate, prin sadism, chiar printr-un fel de nebunie, dar fără a provoca totuși vreodată ruptura”1. Cel care continuă discuția inaugurată de Jean d’Ormesson, o nuanțează și o sporește cu noi sugestii e Emilien Carassus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
oricărui tip de convenție. Morga aristocratică. Disprețul (nu bădărănesc, ci elegant) pentru tot ce e dincolo de un eu, cum s-a văzut, supradilatat. Forța de șoc (bine calculată Însă) a oricărei apariții. Provocarea (dar rareori scandalul). Subversiunea. Refuzul. Capriciul. Tupeul. Insolența. Impertinența. Cinismul. De la bun Început trebuie spus că dandy-ul practică o contestare subtilă, nu brutală. Are un radicalism oarecum temperat, pentru că o manifestare provocatoare În exces l-ar exclude treptat sau chiar brusc din mijlocul lumii În care vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fără a cădea vreodată Însă În grotesc, fără a fi excesiv În sfidare. Marchizul de Saint-Cricq face, de pildă, o impresie execrabilă când e văzut ținând frâiele calului prin portiera elegantei trăsuri. Gesturile unui dandy autentic trebuie să aibă o insolență rafinată, nu brutală. O altă amprentă a corpului, folosită abil ca instrument de seducție este vocea: reținută, eventual emfatică, fără modulări patetice, fără stridențe, bâlbâieli, ezitări, fără exaltare. Asemenea măștii, și vocea are o opacitate care ațâță din simplul motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
puterea de a fi tu Însuți, care e Însăși persoana, Însăși esența unui popor. Ei bine, forța originalității englezești imprimată vanității umane - vanitate Înfiptă până-n străfundul inimii ultimului ajutor de bucătar, față de care disprețul lui Pascal nu e decât o insolență oarbă - a produs ceea ce se numește dandysm. Nu-i chip să devii părtaș cu Anglia la așa ceva. Dandysmul e profund ca Însuși geniul său. Maimuțăreala nu Înseamnă asemănare. Poți mima o alură sau poți lua o poză, cum ai fura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un lanț, iar dacă ești Richelieu - ba chiar Don Juan -, atunci când le sfărâmi, din tot lanțul acestor brațe atât de blânde, nu desfaci niciodată decât un inel. Iată sclavia căreia Brummell i s-a sustras. Victoriile sale au avut Întotdeauna insolența nepăsării. Nu s-a lăsat niciodată cuprins de vârtejul celor pe care Îi tulbura. Într-o țară ca Anglia, unde orgoliul și lașitatea reunite nasc o ipocrizie a pudorii, a fost de-a dreptul ațâțător să vezi un bărbat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care a stârnit pasiunea acestor priviri, a acordat Însă mult mai puțină importanță decât s-a crezut artei toaletei, așa cum o practica marele Chatham 1. Croitorii Davidson și Meyer, pe care mulți au vrut să-i scoată - cu toată prostia insolenței - drept genitori ai gloriei lui Brummell, nu au ocupat câtuși de puțin În viața acestuia locul ce le-a fost atribuit. Să-l ascultăm mai bine pe Lister. El spune același lucru: „Îi displăcea ideea că propriii croitori ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Hugo, Sand și Pierre Leroux. E un joc de copii pe care adulții Îl privesc cu indulgență; sunt obligații suplimentare pe care Baudelaire și le impune pe lângă cele pe care i le impune Societatea. Vorbește despre ele cu emfază, cu insolență, dar și cu un ușor surâs pe buze. Nu dorește să fie luat cu totul În serios. Dar pe un plan mai profund, aceste reguli stricte și zadarnice reprezintă idealul său de efort și de construcție. Noblețea și grandoarea umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
viscolului care îmi pricinuise ruinarea. După care încheie cu aceste vorbe: — În loc să mă vândă vreunui negustor aflat în trecere, omul acesta a ținut să mă readucă în satul meu. I-am jurat că n-o să-i pară rău. Cu o insolență de nespus, se adresă unuia dintre acei oameni de vază ai tribului: — Tu, Abdallah, cât ai fi în stare să plătești ca să mă răscumperi? — Valoarea ta e mai presus de mijloacele mele, răspunse el rușinat. Pot totuși să contribui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
slăbiciunilor și a resentimentelor părăsite în întuneric. Îi vom întâlni pretutindeni atunci când certitudinea de sine va concepe absurd facerea lumii în afara poeziei ori când glosolalia victoriei noastre împotriva fricii va regurgita demoni ai jafului sufletesc. Ne vor întineri mereu cu insolența lor, pretinzându-ne gratuitatea. * Amintirile fără sfârșit ale lui André Salmon ni-l înfățișează pe „Dom’ Ubu“ într-o cârciumă de pe Rue de Seine, comandând și consumând pe rând: „un coniac, o cafea, brânză de Gruyère, un compot de fructe
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
o definiție pentru amenințarea cu pedeapsa universală.) * Faptul că nu cred în ceea ce scriu este trădat de neputința de a scrie pentru mine însumi. Nimeni nu cred că face asta, să scrie numai pentru el însuși, nimeni nu poate avea insolența de a-și spune tot timpul adevărul în față. Avem nevoie să fim mințiți, să primim salariul ipocriziei, nu putem suporta să ne aplaudăm singuri. Să crezi în ce scrii și, în plus, să i mai te adresezi și neantului
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
celor inteligenți ? Există și o ignoranță de tip enciclopedic. Prostul confundă modestia semenilor cu lipsa de valoare. Dacă imbecilii își propun să compromită specia umană, nimic nu le poate sta în cale. Prostului i se scurg printre degete toate șansele. Insolența nu se teme niciodată de întrebări. Tot mai mulți imbecili au impresia că jilțul lui Dumnezeu a rămas liber. Pentru proști, modestia este un bagaj incomod și inutil. Proștii nu i-au nici un lucru în serios. Naivii - pe toate. Proștii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pot metamorfoza banalul în sublim. Un avertisment de tipul : „ arta dăunează grav sănătății ” ar stârni poate curiozitatea unora. Arta - acest imperiu al sensibilității și al subtilității. Uneori, în poezie incultura trece drept originalitate. Și în artă, îndrăzneala este pândită de insolență. Cine intră în artă cu muzică militară s - ar putea să sucombe instantaneu. Arta nu poate schimba omul. Îi modifică însă unghiul prin care scrutează viața. Artiștii rămân marii făcători de sens ai vieții. Bate vânt de telenovele prin cultura
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
va fi rezonabil. El o Întrebă fără veste: — Va fi gazeta dumneavoastră de acord cu asta? — Evident că nu, spuse ea. Aș fi concediată chiar mâine. Dar când vor primi relatarea mea, va fi cu totul altceva. Adăugă cu calculată insolență: — Cred că, În ce mă privește, valorați patru lire pe săptămână. Dr. Czinner spuse gânditor, fără mânie: — N-am de gând să vă spun nimic. Ea făcu un gest cu mâna. — Mi-ați spus deja destule. E aici, bătu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ci și pentru că purta Însemnele banilor În ambientul lor auster. — Așa? spuse funcționarul. — Vreau să cer o informație, spuse Myatt. Despre o fată care a fost uitată aici de Orient Expressul din dimineața aceasta. — Ce vreți să spuneți? Întrebă cu insolență funcționarul. Dacă părăsește cineva trenul, e treaba lui. Nu e uitat. Păi cum, trenul a așteptat aici În dimineața aceasta mai mult de o jumătate de oră. — Și n-a coborât nici o fată? — Nu. — Nu sunteți bun să vă uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor amabil, care călătorea cu secretarul lui. Myatt, Încotoșmănat În haina lui de blană, era cel care se zăpăcise, amintindu-și de femeia care Îi strigase „Evreu Împuțit“, de privirile santinelei, de insolența funcționarului. Tocmai În asemenea colțuri pustii de lume, printre câmpuri Înghețate și vite slăbănoage, te puteai aștepta să găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
peste jumătate de ceas aveam să iau trenul, iar mai târziu să mă-ntâlnesc cu nevastă-mea. Deodată, venind din fundul clasei, am auzit vocea lui Ben: „Ai principiul morții În cap, ho, moșule!...” Vorbise tare, dar nu era o insolență propriu-zisă, tonul lui avea chiar ceva admirativ. Niciodată n-am Înțeles bine dacă fraza aceea era adresată lui Baudelaire sau mie; În fond, luat ca un comentariu de text, nici nu era rău. Cum-necum, trebuia să intervin. Am spus simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
batjocura amară, mai ales cînd se referă la ceva adevărat, lasă în inimă o rană adîncă." (II, 23) "Principii și republicile înțelepte trebuie să se mulțumească cu victoria, căci adesea, vrînd să cîștige prea mult, vor pierde totul." (II, 24) "Insolența pe care v-o dă victoria obținută sau speranța nejustificată de a o obține, vă face să folosiți cuvinte jignitoare la adresa dușmanului; or, această speranță neîndreptățită, cînd se aprinde în sufletul oamenilor, îi face să acționeze încă și mai rău
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
comandate; o Doamnă*, care era dușmana doamnei Marlborough, o informă pe regină de tot ceea ce se petrecuse și o făcu cu atîta răutate, încît regina începu, din acel moment, să o privească pe Ducesă ca pe o favorită a cărei insolență nu o mai putea suporta. Mănușăreasă puse capac supărării reginei prin istoria cu mănușile, pe care i-o înfățișă la modul cel mai mîrșav cu putință. Această plămadă, deși puțin importantă, fu suficientă ca să pună în fermentație toate umorile și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]