1,373 matches
-
interogării inițiale cum percepe suferindul lumea învăluitoare și predispusă anonimatului uniformizant? se impune, în final, căutarea unui posibil răspuns la întrebarea cum percepe lumea prezența, cel mai adesea, în mijlocul ei, a suferindului? Această prezență survine, în primul rând ca perturbare insulară, ca pată metafizică de neconformitate în raport cu mundaneitatea aplatizantă. Suferindul apare drept o disfuncție ce atentează la normalitatea optimismului cotidian, drept irumpere și sincopă în fluxul banalității ce-și consumă agitația zi de zi. Ca problemă ce obstrucționează țipând strident în
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Într-un asemenea context, viața terestră nu este damnată la un statut de paradigmă ce trebuie negată ci este postulată ca deținând temelie și sens vital numai dinspre și întru transcendență. Imanentul se relevă, din această perspectivă, ca perimetru finit, insular așezat în infinitatea unui absolut armonic. Un astfel de adevăr nu poate fi primit de vulgul și superficialul ce definesc zbuciumul temporal al mundaneității. Ea nu poate accepta revelații primordiale ce destabilizează imaginea de sine pe care a impus-o
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
zi, al spargerilor metafizice ce trimit spre abisul unui dincolo absolut este redusă considerabil. Primejdia înălțătoare a transcendenței este astfel proiectată dincolo de orizontul cotidianului ce percepe suferindul și drama sa drept o eroare funcțională în propria dinamică, o alterare ontică insulară ce trebuie remediată sau exclusă definitiv. Cotidianitatea vulgului mundan este astfel menținută iar suferinței umane nu îi este acordată recunoașterea sa drept una dintre experiențele fundamentale prin care omul se deschide transcendenței și își asumă abisul acesteia întru final. Ratarea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
efemeră ca mesager al banalității unei viețuiri ce oferă spiritului doar ignoranță? Transcendența ce refuză și se închide reprezintă, aici, replica finală a zeului în raport cu acest călător privit sub semnul anathemei? Ipostaza ontică a reculegerii în templu Templul ca deschidere insulară sacră întămpină credinciosul în reculegerea mistică a sosiriI sale. Actul reculegerii indică o retragere din rasfirarea sinelui, un reflex al interiorității spre concentrarea atomară în propria tensiune. Astfel, gândurile și trăirile, fie ele intensive sau diminuate, sunt reașezate în pulsiunea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
propriul avantaj, a deschiderii tainelor celuilalt. Acest zumzet negativ al furnicarului uman primează în cetatea captivității omenescului sub succesiunea ireversibilă a clipelor. Desigur, o asemenea tensiune a felului de a-ți asuma existența nu poate fi impusă tuturor existând individualități insulare și oaze de lumină spirituală ce mențin și salvează cetatea de la o dramatică pierdere în prăbușirea de sine. De asemenea, există și constante surveniri ale evadărilor proiectante, ale eliberărilor în exterioritatea purificantă a cetății. Dimensiunea tonificării vegetale oferită de exuberanța
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
picurată lacrimar peste templu tămâind rugăciunile și invocările din el. Astfel, pentru conștiința credinciosului templul reprezintă, ceea ce limbajul comun numește pământ sfânt, adică o breșă, o perforare supra-existențială a spațio-temporalului de către sacralitatea transcendenței. Pășirea și situarea pe un asemenea pământ insular implică o suspensie și reducție a conexiunilor credinciosului cu mundaneitatea ce-și consumă superficialul zi de zi. Spre deosebire de reculegerea care impune restrângerea și comprimarea sinelui în propria așezare interioară, între-ruperea împletirilor mentale și afective cu spectrul acțiunilor și prezențelor cotidiene
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
decis, cu un sumar poetic mai bogat și mai valoros și cu o atitudine mult mai polemică. Numele revistei indică o atitudine de segregare, de respingere ostentativă a publicului filistin, „burghez”, a comercializării și oficializării artei, a inerțiilor conservatoare. Grupul „insularilor” îi cuprindea pe G. Bacovia, Șerban Bascovici, N. Budurescu, M. Cruceanu, D. Karnabatt, N. Davidescu, D. Iacobescu, Emil Isac, Claudia Millian, Adrian Gr. Maniu (care debutează și el aici cu o suită de poeme în proză), Eugeniu Ștefănescu-Est, M. Săulescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai mult decît o notă în plus față de entuziasmul auroral din Revista celor l’alți, rămînînd însă la fel de lipsit de idei originale și de valențe teoretice: „Insulă stranie și enigmatică în oceanul mort și cotidian al reclamei. Sîntem în adevăr insularii desgustați și răsvrătiți (...) Nu mai credem în actualele formule și nici în posibilitatea unei reabilitări a lor. Înțelegem prin urmare să călcăm pe drumuri neumblate și să născocim motive noi. Nu ne temem de singularitate, ci o căutăm. Vom fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Decadenței: pentru tradiționaliști, cuvîntul „decadent” are conotații patologizante: „boală”, „degenerescență”, „sminteală”; polemic, Davidescu transferă accepțiile negative asupra literaturii adversarilor. Tonul insurgent, „purificator” al manifestului se prelungește în două interviuri imaginare cu caracter pamfletar semnate Nae&Mitică (corespunzînd celor mai tineri insulari: Nae Ionescu și Dem. Theodorescu): „Interview cu statuia lui Ovidiu“ (despre Victor Eftimiu) și „Interview cu boul lui Grigorescu“ (despre Al. Vlahuță și E. Lovinescu); o altă rubrică polemică - „Obsesii contemporane“ - îi ia în colimator pe E. Lovinescu (autor: I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, 1970, p. 120). Simbolul și debutul „tinerei generații” postsimboliste Acuzată de „înstrăinare” de către Viața românească și salutată de Noua revistă română ca fiind o publicație „deloc simbolistă”, în ciuda titlului, Simbolul (25 octombrie-25 decembrie 1912) reprezintă placa turnantă dinspre simbolismul „insularilor” către postsimbolismul preavangardist; abia o notiță strecurată în numărul 3 scoate din anonimatul inițial echipa redacțională: „cu toată partea redacțională a revistei noastre este însărcinat numai dl S. Samyro”; nucleul dur e alcătuit dintr-un grup de elevi bucureșteni: S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost conceput ca o paradă sau ca o sală de baie în care accesul e general și în care artistul e un funcționar, pus să servească după gustul și plata clientului. (...) publicul a devenit singurul educator al teatrului”. Tinerii insulari pledează pentru „decabotinizarea actorului” și „reintegrarea textului în sacrele sale drepturi”, reprezentarea „integrală” a operei avînd loc cu respectarea cît mai fidelă a partiturii dramatice. Primul spectacol - un „spectacol-rodaj”, grevat de stîngăcii regizorale (cf. Sașa Pană, op. cit., p. 148) - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se Îngăduie niciodată unui scriitor să se instaleze În minusculul apartament ocupat odinioară de paznic. Faptul că era irlandez nu intra În discuție. Bătrînii de aici erau neîncrezători față de străini, oricine ar fi fost aceștia. Pentru a fi acceptat de insulari, trebuia să fii cel puțin breton, preferabil născut aici. Ca mine. Deși cunoșteam pe de rost ceea ce a fost terenul de joacă al copilăriei mele, nu m-am putut Împiedica să nu simt că mi se taie respirația cînd am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ne ia drept niște bădărani, asta e tot. Dar, pînă la urmă, tu hotărăști. Pentru Christian, lucrurile erau deja hotărîte. Dacă acest Patrick Ryan izbutea s-o facă pe soră-sa să zîmbească, era bine-venit, fie că era sau nu insular. Berea curgea gîrlă de cîteva ceasuri cînd sosi scriitorul. Dădu roată cu privirea peste sala unde tăiai fumul cu cuțitul, văzu mica orchestră improvizată, tava plină de halbe de bere care părea că se mișcă singură pe deasupra capetelor și zîmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care o investise Într-o fabrică de faianță tradițională: boluri cu toarte și figurine celtice. Întreprinderea ajunsese astăzi la o cifră de afaceri pe care o invidiau numeroși concurenți și oferea locuri de muncă la mai bine de jumătate dintre insulari. Geloșii șopteau că setea de succes a celor din familia Le Bihan nu cunoștea limite. În realitate, Gwen reușise s-o convingă pe maică-sa să mărească Întreprinderea, ceea ce necesita fonduri și terenuri. Primele fuseseră obținute cu ușurință de la bănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi fost cumva bine să vorbească despre acest lucru cu Marie, apoi Își spuse că era mai bine să păstreze amănuntul ăsta pentru el. Putea fi oricînd de folos. Bătrînul castelan asista arareori la nunta sau la Înmormîntarea vreunui insular. Lăsa În general grija asta În seama fiului său, Pierre-Marie, și a nurorii, Armelle, o persoană foarte atentă la obligațiile legate de numele pe care-l purta și la poziția pe care acesta i-o conferea, astfel că de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pavată cu marmură, birou din sticlă transparentă, canapea largă și joasă din piele albă. Decor minimalist și lipsit de viață. Singura notă discordantă: o mobilă lungă, străveche, care ocupa o Întreagă parte a peretelui, memorie vie a trecutului medical al insularilor timp de mai multe generații, scrupulos Întreținută din tată În fiu. Printr-o ușă Întredeschisă, se zărea sala de consultații aferentă. Yves Își ridică ochii. - Știu că asta e o problemă, dar nu puteam face mai mult În mod decent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se simtă inundat de o sudoare rece. Marie Împinse portița cu grilaj a terenului de tenis și străbătu cîțiva metri pînă ce soția lui Yves, concentrată pe lovitura de dreapta, Își dădu seama de prezența ei. Parizianca. Așa o numeau insularii Între ei cînd vorbeau despre Chantal Pérec. Cu toate astea, ea trăia la Lands’en de douăzeci de ani. Mai mult decît unui ostracism Întru cîtva meschin, ea datora porecla asta ridicolă unei Înfățișări prea sofisticate pentru gustul localnicilor, precum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Mary Morgan era unicul vas de pescuit de pe insulă În secolul XVIII, explică Marie. Plecat pentru șase luni la pescuit, nu s-a mai Întors niciodată. Foametea s-a instalat la Lands’en, așa că, pentru ca toți să poată supraviețui, șase insulari au decis să facă să naufragieze bricurile care navigau În largul coastei. În nopțile cu furtună, agățau felinare de coarnele vacilor și le plimbau pe faleză În apropierea golfului. Înșelate de acele lumini, navele se zdrobeau de recife. Localnicii ucideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai continue. - De fapt, nu mai știu, nu era nimic... Lumina furtunii, desigur... Îmi pare rău, sînt obosită... Fata asta știa cu siguranță mai multe decît spunea, gîndi Lucas. Cine știe dacă nu cumva Își acoperea familia sau pe niște insulari. Încă de la venire, Îi simțise atît de Închiși și de solidari În neîncrederea lor față de străinul care era el... Adoptă un aer amabil. - Îți mulțumesc pentru vizită. Marie făcu imediat stînga-mprejur spre ieșire. Lucas se ținu după ea, continuînd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
el pe față. Se mulțumi să-i arate ușa cu un gest sec. Marie Își luă un aer fals Întristat și se execută. Două cauciucuri sparte. A, nu, toate patru... Vehiculul 4x4 al jandarmeriei cu care sosise Lucas fusese sabotat. Insularilor cu siguranță nu le plăceau străinii, se bucură Marie, și măcar de data asta nu Îi Învinovățea. Zgomotul unei portiere trîntite o făcu să se Întoarcă. Yves Pérec demara cu toată viteza. TÎnăra femeie simți că o cuprinde mînia: Fersen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
populară, sublinie Lucas. Iar oamenii de pe aici nu duc lipsă de imaginație! - În locul dumitale, nu m-aș Încumeta să pretind că istoria vasului Mary Morgan nu e reală, dacă nu cumva dorești să ți-i ridici În cap pe toți insularii. Oamenii locului țin la trecutul lor, chiar dacă nu este dintre cele mai glorioase, preciză Ryan. CÎt privește menhirul din care picură sînge, acesta e un fapt, nu un produs al Închipuirii. - Există Întotdeauna o explicație, replică Lucas, cu o nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
agresat-o pe mama și ar fi furat banii? exclamă Gwen. - Îmi spun doar că o evadare costă scump. - Dacă Nico ar fi venit la fabrică, l-am fi văzut, Îi ținu ea piept cu fermitate. Cercetările au reînceput, Între insulari și trupele militare... Ochii polițistului reveniră la Yvonne. - SÎnteți cu adevărat sigură că nu l-ați recunoscut pe cel care... - De cîte ori trebuie să vă repet că doar am auzit niște pași, iar după aia, nimic... beznă. Nici o amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din situl de la Ty Kern. 13 Siajul bacului se Închidea peste o apă grea și cvasi-nemișcată ca mercurul; era vreme frumoasă cînd bacul intră În Lands’en. În pofida mulțimii care adăsta pe chei, doar țipetele pescărușilor sfîșiau tăcerea. Printre toți insularii adunați la un loc, familia Kermeur, cu excepția lui Loïc, căta cu durere În suflet spre sicriul lui Gildas, pe care patru oameni Îl coborau de pe bac. Marie aruncă o privire Îngrijorată În jur și se aplecă spre urechea tatălui ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă spre unul din traulerele aflate Încă pe mare, Le Pen-Ar-Cleuz. Timpul păru dintr-odată că se deșiră. Apoi vasul de pescuit se Întoarse, cu viteză redusă, escortat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre a căuta corpul scriitorului, Superfrelonul se ridica, vira la 180° și zbura spre Lands’en În lumina asfințitului, la acea oră nedefinită cînd soarele se scufundă În ocean. Chiar dacă aruncaseră anatema asupra ei, pînă și cei mai duri dintre insulari se bucuraseră că fata lui Milic fusese găsită teafără și nevătămată, iar acum serbau vestea bună la un pahar la cafeneaua din port, unde Pierre-Marie de Kersaint și soția sa le făcuseră surpriza să li se alăture. De două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]