1,213 matches
-
ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
interioare refuzând împietrirea sub forma exterio rității neizvorâte dinlăuntru. Sub semnul spiritualului, treptele ierarhiei divine se lasă renăscute la nivelul percepției individuale prin recunoașterea preeminenței interiorului și prin resemnificarea în consecință a exteriorului și a manifestărilor vizibile ca expresie a interiorității (sub forma oglinzii, a rodului sau a complementarității). Astfel, interioritatea, privită în plan subiectiv sau înțeleasă ca dinamică intradivină, reprezintă (dincolo de orice „localizare“ spațială înăuntru-în afară, aici-acolo) registrul inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
semnul spiritualului, treptele ierarhiei divine se lasă renăscute la nivelul percepției individuale prin recunoașterea preeminenței interiorului și prin resemnificarea în consecință a exteriorului și a manifestărilor vizibile ca expresie a interiorității (sub forma oglinzii, a rodului sau a complementarității). Astfel, interioritatea, privită în plan subiectiv sau înțeleasă ca dinamică intradivină, reprezintă (dincolo de orice „localizare“ spațială înăuntru-în afară, aici-acolo) registrul inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască, a chipului împietrit, și manifestarea chipului viu, imposibil de redus la o manifestare anume. Așadar, la capătul opus al exteriorității percepute ca primă și ultimă instanță se află interioritatea care naște imprevizibil formele, înfățișările, chipurile. Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase din imobilitatea lor exterioară, stearpă și să le fluidizeze
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase din imobilitatea lor exterioară, stearpă și să le fluidizeze așezându-le firesc în armonie cu interioritatea roditoare. Această trecere, odată percepută, reinstituie lumea și îlașază pe cel ce are experiența sacrului în locul din care vede legăturile lumii proprii și poate înțelege transformarea, devenirea, nașterea și moartea, prin măiestria trăirii autentice care redă curgerea lucrurilor, fără încăpățânarea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
melancolic, ezitant; fire rațională, lucidă/pragmatică/pasională/visă toare/șovă ielnică/contradictorie, imprevizibilă; gândire logică/asocia tivă/imagina tivă/creativă/prac tică etc.). Este utilizat frecvent în proza modernă, „ionică“, în care „va lorile dominante sunt de ordin personal. Autenticitate, interioritate, intimitate“ (N. Manolescu). - Portretul complex (mixt) combină modelele primare ale portretului, însumând trăsături fizice, trăsături de caracter și/sau de personalitate. Procedee și mijloace de caracterizare a personajului Caracterizarea directă este o modalitate clasică, formalizată, mai ales ca discurs descriptiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității și comunicarea nemijlocită a subiectivității interioare - poate avea alternative, așa cum discursul eului liric poate fi suspendat prin modalități diferite de obiectivare. „În secolul nostru - afirmă unul dintre teoreticienii postmodernismului românesc, Gheorghe Crăciun - o bună parte a poeziei începe să și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Toate aceste lucrări au fost scrise de către Platon la bătrânețe, atunci când concepțiile sale filosofice erau pe deplin structurate, iar gândirea sa socială pe deplin matură. Învățăturile. Omul a reprezentat obiectul de studiu predilect pentru Platon, esența căutărilor sale, cu deosebire interioritatea acestuia. În dorința de a construi un tip ideal de om, Platon și-a îndreptat atenția spre exterioritate, spre cetate, câmpul de manifestare a acestuia, trasând reperele unui stat ideal. Proiectul social imaginat de Platon, "republica exterioară", nu este altceva
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
polimorf, rupt între solicitări divergente: „Sunt înger, sunt și diavol și fiară și alte-asemeni” (Portret). „Sfântul palid” și „biciul ce-l sângeră-n obraz”, martirul și călăul, Iisus și caricatura lui Iisus sunt, ca la Baudelaire, fețele alternante ale unei interiorități contradictorii, marcată de spaima în fața forței oarbe, ce „dă tiptil ocoale de dihor”, dublul inform al eului (Triumful, Fiara mării, De când mă știi, Strigoi pribeag). Negările, schimbările nedumeritoare, de perspectivă semnalizează sfâșieri și, totodată, căutarea neostoită a credinței, a statornicirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
exterioară. Prin conștiință datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. Conștiința este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum si aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiință (vigilență și atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Etimologic, noțiunea -„conștiință”evidențiază faptul că actul
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
exterioară. Prin c. datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. C. este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum și aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiență (vigilență si atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Creativitatea este un proces mental Și social
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
un tânăr savant fizician. Același stil al subiectivizării organizează materia narativa a românului Cicoarea. Povestea de iubire, evocata și aici, retrospectiv, se proiectează pe fundalul unui oraș provincial. Principiul ordonator fiind fluxul capricios al memoriei afective, narațiunea este sincopata, planul interiorității îl înglobează pe acela exterior. Lumea provinciala apare configurata de o privire proaspătă, într-o gamă de înfățișări tratate în registrul observației realiste, în cel al reveriei juvenile sau în cel al șarjei caricaturale. Interesantă este, tipologic, „existența celor trei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
Ușor curbat poate servi la invitarea cuiva de a se apropia sau la atragerea atenției, dacă se bate cu el în tăblia mesei. Degetul mijlociu s-a specializat în exprimarea de semnificații obscene. Inelarul este pasiv și se asociază cu interioritatea cu sentimentele intime. Degetul mic informează cu privire la calitatea relației cu interlocutorul: îl retragem în podul palmei când dorin să întrerupem relația, dar în caz contrar putem ajunge chiar până a-l atinge cu el pe partener. Picioarele - Dat fiind că
Ad-Studium Nr.3 by Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru Elevi cu Deficienţe de Auz VIRGIL FLOREA () [Corola-publishinghouse/Science/788_a_1651]
-
sau nu) convingerea că imaginea de sine s-ar altera definitiv în cazul unei înfrângeri finale. Și pentru unul, și pentru celălalt, moartea e singurul capăt de drum posibil al celui învins. Construcția lor complementară de care vorbea Magdalena Popescu (interioritatea lui Ghiță descompusă până la ultimele resorturi / portretizarea exterioară detaliată a lui Lică) nu ne poate păcăli, deși intenția scriitorului a fost poate aceasta. Eroii își dispută întâietatea, iar instrumentele utilizate nu importă. Machiavelic sau nu, planul de luptă al fiecăruia
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
însă în forță o dată ce problemele curente au fost rezolvate. Preocupările ceasului nu le șterg din minte, ci doar le trec într-un plan secundar. Revenirea lor în forță înseamnă totodată și renașterea lor sub nouă formă: purtate cu tensiune în interioritate de atâta amar de vreme, ele au devenit familiare: Vedea pe Ana, pe Ghiță, pe Pintea, pe oamenii din sat, vedea, oarecum așa, cum vezi mai nainte de a adormi, una peste alta, o lume întreagă, și de câte ori calul își
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
se naște și renaște mereu. El este, de fapt, cea mai bună garanție a noastră împotriva "pierzaniei omului". Dacă lucrurile stau așa, propensiunea către tragic a intuitivului Slavici este remarcabilă, ca și alegerea "psihologiei abisale" drept cale de sondaj a interiorității personajului deși timpul lui Freud nu sosise încă. Narațiunile sale de amplă întindere au, într-o majoritate covârșitoare, eroi de factură tragică. Slavici a înțeles faptul că nu va putea asigura viitorul creațiilor sale decât prin construcția unor personaje luptătoare
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
în poem, în pagini;/[...] Mâine, ce-a spumegat se va-nchega în șisturi” (Previziune). De aceea, probabil, multe piese sunt discursuri lirice cu un pronunțat accent evocator, în care încearcă să reconstituie substanța și ritmurile unor stări ce depășesc marginile interiorității și devin momente de biografie consemnabilă. Între clipa de tensiune lăuntrică și aceea a punerii ei în cuvânt, patetismul se distilează în nostalgie. Detașându-se de experiențele interioare, autorul câștigă libertatea de a le evoca, autentificându-le, sau de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
-se la epoca Renașterii) „autostilizări subiective”. Desigur, lui Foucault nu îi lipsesc nuanțele. El distinge între comportamentul codificat în termeni juridici (bazat pe limbajul interdicției) și comportamentul care ignoră standardele exterioare ale moralității, dar urmărește o transformare a sinelui (limbajul interiorității). Epoca clasică și începutul erei creștine se disting prin accentul pus pe etica interiorizată, în timp ce secolele de succes popular 1 și instituționalizarea politică pentru Biserică au impus treptat comportamentul tipizat și minuțios legiferat în sfera privată a individului 2. Vom
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
natura naturata (adesea personificată). Interdicțiile sau invitația la asceză nu sunt scrise pe o tablă a legii divine. Autoritatea supremă și nemijlocită a unui Dumnezeu personal are ca substitut, în lumea greco-romană, interpretarea medicală a ordinii firii în lumina exigențelor interiorității. Perspectiva asupra sexualității este, în cuvintele lui Foucault, „individualistă”1. Sfera vieții publice intersectează sfera preocupărilor private, dar întotdeauna acestea primesc prioritate. Descoperirea conceptului de răgaz sau de timp liber (gr. schole) este corelativă acestei preocupări pentru sine (epimeleia heautou
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității esențiale (mia ousia, treis hypostaseis), este icoana desăvârșită a interiorității transparente. Asceza umilește pulsiunea voinței de putere și evocă exigențele supreme ale participației în comuniunea de viață a lui Dumnezeu; participația nu este descărnată, ci antrenează corpul subiectiv care găzduiește bucuria și suferința. „Viața - spune Michel Henry - este faptul de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la nivelul transcendental al Vieții i-a permis mai târziu lui Michel Henry cea mai îndrăzneață apropiere venită din partea unui filozof în secolul XX între propria sa demonstrație fenomenologică și dogma ortodoxă a Sfintei Treimi, care proclamă relația perihoretică (de „interioritate reciprocă”) între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (identitate ființială sau „consubstanțialitate” și, respectiv, diferență ipostatică). Michel Henry nu are însă pretenția unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii creștine decât în lumina textelor Noului Testament pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii creștine decât în lumina textelor Noului Testament pe care le interpretează. Un punct crucial în această reflecție îl constituie Prologul ioaneic din „Evanghelia Evangheliilor” (Origen), unde este tematizată tocmai relația de „interioritate reciprocă” dintre Cuvântul „prin care toate s-au făcut” și Dumnezeu „întru care” „la început era Cuvântul”. Debutul teologic al Evangheliei după Ioan îi permite lui Michel Henry (pe urmele lui Heidegger, poate, dar cu alte consecințe) să discute radicala
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transformat într-un obiect idolatru al unor judecăți rezonabile care nu-i poate decât falsifica statutul sub acuzația de „iluzionism”, „miraj”, „fantasmă”. Fenomenologia filialitățiitc "Fenomenologia filialității" Apariția lui Hristos nu este o „aparență” descărnată, ci posedă un trup a cărui interioritate a pătimit eterna autoafectare a Vieții: Ghetsimani nu este, din acest punct de vedere, decât cel mai pregnant exemplu 2. Dacă pulsația viului în fenomenele lumii (de la plante și animale până la oameni) poate doar releva ceva din suprema „esență a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
persistentă aparență. Radicala noutate a creștinismului este definiția omului ca „fiu al lui Dumnezeu” și, mai precis, ca „fiu în Fiul”. Aceasta înseamnă că omul își dobândește adevărata sa condiție numai participând activ - prin eliberarea de iluzoriul mundan - la misterul „interiorității reciproce” a Vieții, adică la însăși nașterea Fiului de către Tatăl. În acest punct, Henry atinge un punct specific al teologiei mistice a lui Meister Eckhart - care urmează aici tradiția patristică 1 - ce vede nașterea adevăratului Sine al persoanei doar prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
zilele, alții își scriu jurnalul fericirii. Atunci când referirea „naturală” a durerii la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii fizice (fără agent extern). Fenomenologia nu poate ignora, pe de altă parte, experiența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]