970 matches
-
și o posibilă origine onomatopeică a cuvântului, cu toate sensurile sale, pornind de la înțelesul fundamental „a mișca repede (o nuia) prin aer și a produce un sunet șuierător cu ea“. Se poate presupune, așadar, că la originea sa îndepărtată este interjecția fâș, care exprimă șuieratul sau fluieratul, mai exact o variantă a acesteia, fliș, cu un l expresiv, ce însoțește adesea un f inițial (rom. flacără < lat. facula; rom. flămând < lat. famelicus „înfometat“). De la acest fliș s-a format substantivul flișcă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
generic este cal, în română? În astfel de cazuri, derivatul trebuie să aibă certificat de naștere latinesc, și anume în coloana „părinților“ trebuie să fie trecut lat. equarius (care, de altfel, s-a transmis și în sp. yegüero). Creații expresive Interjecțiile hârș! și șovâlc! sunt două cuvinte create de români. Primul imită zgomotul produs la frecare sau la spintecare, celălalt exprimă ideea de șchiopătare sau de șovăire în mers. Amândouă sunt creații expresive și aparțin unei bogate serii ce ar putea
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Schlegel la 1818. Aceasta se petrecea tocmai în perioada când evoluționismul trebuia să câștige teren în gândirea istorică în urma publicării de către Darwin în 1859 a operei sale despre originea și evoluția speciilor pe calea selecției naturale. Contrar evoluției naturale de la interjecții și onomatopee la cuvânt și de la senzație la sens, rădăcinile indoeuropene atribuiau minții omului primitiv noțiuni și concepte, sensuri generale dezgolite de orice relație cu perceperea nemijlocită a realității. „Imposibilitatea de a explica științific facultatea miraculoasă a omului primitiv de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
26). Max Müller, mai la curent cu progresele științelor naturii și intrat în polemică cu Darwin, comite aceeași eroare ca Renan: „Cele 400 sau 500 de rădăcini ce rămân ca elemente constitutive ale diferitelor familii de limbi nu sunt nici interjecții și nici imitații. Omul, în statutul lui primitiv și perfect, avea nu doar, ca animalul, puterea de a-și exprima sentimentele prin interjecții și percepțiile prin onomatopee. El poseda printre altele facultatea de a da o expresie mai articulată percepțiilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sau 500 de rădăcini ce rămân ca elemente constitutive ale diferitelor familii de limbi nu sunt nici interjecții și nici imitații. Omul, în statutul lui primitiv și perfect, avea nu doar, ca animalul, puterea de a-și exprima sentimentele prin interjecții și percepțiile prin onomatopee. El poseda printre altele facultatea de a da o expresie mai articulată percepțiilor naturale ale spiritului său. Această facultate nu era opera sa. Era un instinct și, ca orice instinct, obicei ereditar, se putea naște din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scos din vreun animal inferior”. Prin despicarea unității genetice și evolutive a formei și sensului limbii, Max Müller se vede pus în situația de a explica cum s-a putut ca niște sunete naturale să ajungă a denumi sensuri generale. „Interjecțiile, afirma el, și sunetele imitative sunt singurul material posibil prin care s-a putut construi limbajul uman; adevărata problemă este deci aceea de a ști cum, pornind de la interjecții și de la sunete imitative, putem ajunge la rădăcini. Analiza tuturor limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
putut ca niște sunete naturale să ajungă a denumi sensuri generale. „Interjecțiile, afirma el, și sunetele imitative sunt singurul material posibil prin care s-a putut construi limbajul uman; adevărata problemă este deci aceea de a ști cum, pornind de la interjecții și de la sunete imitative, putem ajunge la rădăcini. Analiza tuturor limbilor ne întoarce la rădăcini, pe când experiența ne arată că interjecțiile și sunetele imitative sunt singurele începuturi ale limbajului pe care noi le-am putea percepe. Dacă am putea uni
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin care s-a putut construi limbajul uman; adevărata problemă este deci aceea de a ști cum, pornind de la interjecții și de la sunete imitative, putem ajunge la rădăcini. Analiza tuturor limbilor ne întoarce la rădăcini, pe când experiența ne arată că interjecțiile și sunetele imitative sunt singurele începuturi ale limbajului pe care noi le-am putea percepe. Dacă am putea uni aceste două elemente, problema ar fi rezolvată”. Imposibilitatea de a pune de acord rădăcinile indoeuropene cu sursa naturală a limbajului a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
poată spune mare lucru despre forma lor primară și despre modul cum s-a constituit limbajul. Totuși, scoase din nebulozitatea lor semantică, dezbrăcate de grandoarea ideatică cu care au fost înconjurate, ele nu-și pot afla altundeva originea decât în interjecții și în sunete imitative. Privind limbile indoeuropene ca rezultat al gramaticalizării formulei aglutinante, iar pe aceasta ca rezultat al depășirii stadiului silabic, Bréal percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a tot ce experiența lingvistică autohtonă și latină aducea în simbioza celor două popoare. Eliberați de copleșitoarea încărcătură fonematică, morfematică și semantică pusă de neogramatici în psihicul omului primitiv, etimologii pot aborda acum istoria cuvântului de la simplu la complex, de la interjecții și onomatopee la sistemele fonetice și gramaticale care satisfac toate subtilitățile gândirii și cunoașterii umane. În noua perspectivă a cercetării, compararea cu alte limbi se face nu pentru a afla sursa cuvântului, ci pentru a-i înțelege continuitatea lui specifică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
paradigma latinului Deus. Tot cu d era la greci Δημήτηρ, corespondentul feminin al lat. Ju piter și al sintagmei grecești Ζεύς πατήρ. Demetra era la greci „mama pământului”, „stăpâna”, zeița fertilității și a agriculturii, cu forma prescurtată μά folosită în interjecția Μά γά! „Mamă Terra”, de unde rezultă că δ, γ și ζ (ζευς) erau doar pronunții regionale ale aceluiași cuvânt. Alte confirmări: 1) Sfera semantică a compusului δήμος, dor. δάμος, în care prima silabă este o variantă a lui γή, preia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este un mijloc foarte des întrebuințat în graiul familiar și popular spre a da vorbirii o mai mare plasticitate, un colorit stilistic” (p. 97). În aceste limite el caută să găsească „un fir al Ariadnei” împărțind cuvintele onomatopee în 1) interjecții: a) primare (ah, of, văleu), b) chemări sau alungări pentru animale (cuțu, piri-piri), c) adresări către copii (bâja, bibi, baubau), d) cuvinte-ecou (papa „mâncare”, mama, tata) și 2) cuvinte imitative: a bâjbâi, a mormăi; treancafleanca, cioc-boc; țânțar < ț-ț, bârzăun
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a depune (icre)”, sl. skot „vite”; lat. catulus „pui de animal, cățel”, catellus „cățeluș”, cattus, catta, „pisică”, germ. Kater, vgerm. katoro „motan, cotoi”; lit. katẽ „pisică”, irl. catt, gal. cath etc. A se compara sl. koška, germ. Katze, rom. câț!, interjecție pentru alungarea pisicii. Orientarea acțiunii spre o finalitate este prezentă și în spaniolul catar, „a (de)gusta, a încerca, a cerceta, a privi, a căuta”, ceea ce aruncă lumină asupra etimologiei cuvintelor românești a căta și către, acesta din urmă având
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din cunoașterea senzorială. Când expresia interjecțională, cauzată de contactul cu realitatea, a fost reprodusă din memorie pentru a relata o stare fizică anterioară, atunci maimuțele antropomorfe au făcut primul pas spre homo sapiens ca produs al evoluției speciilor, atunci senzația/interjecția a devenit sens/cuvânt, iar colectivitatea umană a intrat în posesia instrumentului cunoașterii și autocunoașterii prin care domină totul. Filozofia idealistă, la care se raportează și Scraba, substituie calea reală a cunoașterii de la senzație/interjecție la monada sens/cuvânt și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
al evoluției speciilor, atunci senzația/interjecția a devenit sens/cuvânt, iar colectivitatea umană a intrat în posesia instrumentului cunoașterii și autocunoașterii prin care domină totul. Filozofia idealistă, la care se raportează și Scraba, substituie calea reală a cunoașterii de la senzație/interjecție la monada sens/cuvânt și de aici la noțiune, ca generalizare logică, cu o evoluție inversă, de la noțiune la cuvânt, eludând sensul acestuia și desființând în consecință personalitatea semantică a limbilor. Limbilor le rămâne doar raportul noțiune cuvânt, acesta din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu Arta, a pampei cu Carlos Anglada, ce se producea treptat chiar pe moșia sa. Pe când jos defilau animalele, negre sub soarele În agonie, sus, pe terasă, oamenii se dedau din ce În ce mai mult șuetei și erau mereu mai vorbăreți. O singură interjecție a lui Montenegro la adresa maiestății taurilor a fost de-ajuns pentru a deștepta creierii lui Anglada. ținându-se pe propriile-i picioare, maestrul a improvizat una dintre fecundele tirade lirice ce-i năucesc deopotrivă pe istoric și pe lingvist, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
la vioară. În dimineața următoare am fost anevoie extras din cocina porcilor pe care-i studiam, s-ar putea Înțelege că În urma lecturilor sau a cîntecului, nu, era simplă curiozitate. Datorită căreia am și Început să vorbesc pe la cinci ani. Interjecții ce-au uluit Întreaga scară de bloc. (Ajunsesem la oraș. Focșani. Apoi Galați. În cele din urmă, cu camionul duduind de mobile aproape complet dezmembrate și praf de farfurii de nuntă, Înapoi la București. Și aici emiteam onomatopee: nu vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai zici? Te mai gândești la lucrarea lui Brahmagupta, intitulată?... Aici în loc să pronunțe direct și integral denumirea lucrării (care era Brahma-Sfuta-Sidanta), Vladimir, simulând pudibonderia, imita eschiva de la televiziune în pasajele nerușinate ale dialogurilor de mahala. Fiiiiu, bip, bip! emitea el interjecții ce deveniseră clasice în televiziune, pentru mascarea măscărilor. Zoe care, încă din ajunul plecării în Capitală, îi aranjase vestimentația, lenjeria de voiaj și bagajul de mână, îl atinse ușor, cu palma, peste obrazul gros, de golan, al bărbatului. La rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
câte trei, fiecare, de o parte și de alta a unui braț median, ca la o Menora. Acolo, timp de mai multe secunde, îi studie rana de pe obraz. Într-un grai greu de reprodus, ce amesteca vuietul vântului și vigoarea interjecțiilor, îi zise compătimitor: E o rană pe care o poate contracta doar un cugetător, un iubitor al contemplației care, nepăsător de cele din jur, se cufundă adesea în vise... Un războinic nu și-ar lăsa astfel fața fără protecție maximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
balamuc al PSD, felul în care străvechiul bolșevic își plasa mesajele. El știe, asemeni lui Ceaușescu și asemeni tuturor comuniștilor pur-sânge, că partidele de genul PSD-ului nu pot fi reformate. Ele pot fi distruse, dar nu "îmbunătățite". Născută din interjecțiile dictatoriale ale anilor '90, o astfel de formațiune politică trăiește doar atâta vreme cât e condusă cu mână de fier și cât timp aplică măsuri de forță. Din acest punct de vedere, cucerirea puterii de către Năstase înseamnă revenirea PSD-ului la normalitate
Voioasa resemnare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8693_a_10018]
-
M. Eminescu- Mortua est) Frecventă în folclor, forma populară de viitor dobândește valoare expresivă în opera scriitorilor culți prin faptul că dă stilului pitoresc și caracter de oralitate. Același efect stilistic se obține și prin prezența locuțiunilor verbale sau a interjecților cu valoare predicativă. Sunt frecvente episoade de acest gen în opera lui I. Creangă: "Taci, leliță, că te-am căptușit eu! Îi mai pupa tu și pe dracul de-acum!... apoi mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
cu lacrămile pe obraz, uitându-mă după dânsa!... Eu atunci, haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească pasărea...” Formele de viitor popular ("îi pupa”, "a ieși”, "m-oi întoarce”), locuțiunile verbale( "mă dau jos”, "își ie drumul în zbor”) și interjecțiile predicative ("zbrr!”, "haț!”) dau oralitate, vivacitate și mișcare textului. Prezența inversiunii verbale în operele literare dă frazei o nuanță arhaică și un ton ceremonios: "Deci timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe ceriu...”( A.Russo - Cântarea României) Nu numai
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
arhaică și un ton ceremonios: "Deci timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe ceriu...”( A.Russo - Cântarea României) Nu numai substantivul și adjectivul au funcție de epitet, ci și adverbul, atunci când, caracterizând o acțiune sau determinând un adjectiv ori o interjecție, sporește încărcătura afectivă a operei. În reportajele lui Geo Bogza, care surprind o multitudine de aspecte ale realității în devenire, sunt frecvente adverbele cu rol de epitet, unele din ele marcând superlativul absolut: "cumplit de dezolantă înfățișarea lumii”, "urcau într-
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
la eroul grec și metafora „brățării nopților” o indică încă din punctul de plecare (ca de altfel și „terasele” din titlul celuilalt volum publicat în 1929: Plante și animale. Terase). Schimbarea unghiului de vedere se face, în chip semnificativ, prin interjecția iată, extrem de frecventă chiar în spațiul aceleiași secvențe: marcă a surprinderii imediate, spontane, proaspete a imaginilor lumii și a fluxului interior al trăirii, astfel încât traiectul urmat de privire este un neîntrerupt lanț de uimiri în fața unor spectacole mereu reînnoite. Și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
iată-te la casablanca ești fără lucru”, „iată grânele bumbacurile ca amulete” - sunt versuri extrase abia din primele secțiuni ale poemului Ulise. În Brățara nopților ele nu sunt mai puțin prezente, precum în cel dintâi panou al textului, unde, alături de interjecția amintită, semnele deschiderii ochiului spre peisajele schimbătoare se adaugă întru sporirea sugestiei fundamentale: „În ochii noștri apele cresc și se întunecă”, „Iată un șarpe se târăște peste pleoapele noastre”, „Dar iată aici în poemul acesta eu vă sărut gleznele sângerate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]