1,000 matches
-
pot conduce la intertextualitate, însă va fi vorba despre trei tipuri de intertextualitate bine definite. Dialogismul lui Butor este constructiv, al lui Barthes este diseminant, iar cel manifestat în pagina lui Blanchot este etern reiterativ. Într-o reprezentare sonoră a intertextualității critice, cu ajutorul unei benzi magnetice, Butor ar intercala mai multe voci, realizând un colaj sonor; Barthes ar face un bruiaj de voci suprapuse [...]; Blanchot ar imprima o voce neutră ce rostește că orice înregistrare ar trebui ștearsă 18 (Poétique: 1976
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
realizând un colaj sonor; Barthes ar face un bruiaj de voci suprapuse [...]; Blanchot ar imprima o voce neutră ce rostește că orice înregistrare ar trebui ștearsă 18 (Poétique: 1976, pp. 378-379). Important, în ciuda diferențelor dintre cei trei, este faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările lui Michael Riffaterre La production du texte (Paris [1979]), precum și Sémiotique de la poésie (Paris [1982]) care consideră că intertextul înseamnă perceperea, de către lector, a raporturilor dintre o operă și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vagă, tot ce ar putea lumina organi zarea stilistică a textului. A doua contribuție importantă, în debutul anilor '80, îi aparține lui Antoine Compagnon: La Seconde Main ou le Travail de la citation (Paris, [1979]), care oferă un studiu sistematic asupra intertextualității. Conceput ca o "repetare a unei unități discursive în alt discurs", citatul este reproducerea unui enunț (textul citat) extras din textul originar (text 1), pentru a fi adus într-un altul (text 2). Dacă enunțul propriu-zis rămâne neschimbat din punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
colaj, glosă, citat și comentariu consideră A. Compagnon. Sub formă programatică, mai întâi, în Introducere în arhitext (Paris, [1979]), apoi de o manieră mai detaliată, în Palimpsestes (Paris, [1982]), Gérard Genette propune o redefinire completă a domeniului teoretic căruia conceptul intertextualitate îi este circumscris. Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Paris, [1982]), Gérard Genette propune o redefinire completă a domeniului teoretic căruia conceptul intertextualitate îi este circumscris. Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză și generalizată. Cercetarea intertextualității nu a mai fost, după Genette, aproape nimic din ce fusese înainte. Eseisticii de tip barhesian îi va fi opusă (poate la extrem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
conceptul intertextualitate îi este circumscris. Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză și generalizată. Cercetarea intertextualității nu a mai fost, după Genette, aproape nimic din ce fusese înainte. Eseisticii de tip barhesian îi va fi opusă (poate la extrem uneori) tendința taxinomiei altoite pe clasificarea genettiană, cu rezultate pozitive pentru studiul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză și generalizată. Cercetarea intertextualității nu a mai fost, după Genette, aproape nimic din ce fusese înainte. Eseisticii de tip barhesian îi va fi opusă (poate la extrem uneori) tendința taxinomiei altoite pe clasificarea genettiană, cu rezultate pozitive pentru studiul conceptului sau doar pentru domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aproape nimic din ce fusese înainte. Eseisticii de tip barhesian îi va fi opusă (poate la extrem uneori) tendința taxinomiei altoite pe clasificarea genettiană, cu rezultate pozitive pentru studiul conceptului sau doar pentru domeniul inventivității lingvistice. Sigur rămâne faptul că intertextualitatea a dobândit în timp sfera de generalitate a transtextualității, a surclasat inclusiv hipertextualitatea (defavorizată de suprapunerea cu termenul din teoria informației). Revista de critică și teorie literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inventivității lingvistice. Sigur rămâne faptul că intertextualitatea a dobândit în timp sfera de generalitate a transtextualității, a surclasat inclusiv hipertextualitatea (defavorizată de suprapunerea cu termenul din teoria informației). Revista de critică și teorie literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21. Intertextualitatea este, fără îndoială, la ordinea zilei, considera Andrew Oliver în "Introducere" (istoria a confirmat anii 1983-1985 ca pe o perioadă productivă, sub aspect teoretic, pentru intertextualitate, consecință a preocupării pentru localizarea ariei de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a dobândit în timp sfera de generalitate a transtextualității, a surclasat inclusiv hipertextualitatea (defavorizată de suprapunerea cu termenul din teoria informației). Revista de critică și teorie literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21. Intertextualitatea este, fără îndoială, la ordinea zilei, considera Andrew Oliver în "Introducere" (istoria a confirmat anii 1983-1985 ca pe o perioadă productivă, sub aspect teoretic, pentru intertextualitate, consecință a preocupării pentru localizarea ariei de acoperire, pentru identificarea formelor de manifestare și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21. Intertextualitatea este, fără îndoială, la ordinea zilei, considera Andrew Oliver în "Introducere" (istoria a confirmat anii 1983-1985 ca pe o perioadă productivă, sub aspect teoretic, pentru intertextualitate, consecință a preocupării pentru localizarea ariei de acoperire, pentru identificarea formelor de manifestare și a repercusiunilor extraliterare ale noțiunii). Marea absentă la această dezbatere editorială a fost Julia Kristeva. Michael Riffaterre 22 (marea prezență, probabil; sau dublă, dat fiind că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de acoperire, pentru identificarea formelor de manifestare și a repercusiunilor extraliterare ale noțiunii). Marea absentă la această dezbatere editorială a fost Julia Kristeva. Michael Riffaterre 22 (marea prezență, probabil; sau dublă, dat fiind că semnează două articole) consideră că prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare, propoziția lui Daniel Bilous 23 aduce mai mult decât o definiție: o revelație. Este unul dintre puținii cercetători de la masa respectivei dezbateri care a înțeles intertextualitatea. Ceilalți păreau prea absorbiți de polemică: Uri Eisenzweig critică poziția lui Michael Riffaterre, acesta îi oferă o replică, la rândul său: "Sémanalyse de l'intertexte (réponse à Uri Eisenzweig)". Michael Holland ("De l'Intertextualité: métacritique") nu este de acord cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
l'Intertextualité: métacritique") nu este de acord cu sistemul ricardulian, motiv pentru care Jean Ricardou ia atitudine: "Le Texte survit à l'excité (réponse à Michael Holland)". Cu lucrarea lui Raymonde Debray Genette Métamorphoses du récit. Autour de Flaubert (1988), intertextualitatea se vede adoptată de critica genetică. Nimeni n-o avertizase, dar se simte foarte bine în biblioteca textelor și avantextelor, vede cum "crește" opera literară și cum ea, ca noțiune esențială, poate scrie jurnalul de creație al cărților. Aici va
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
apoi 2. însemnările pe temele dezvoltate de filosof, 3. repetarea lor la acest nivel al devenirii ideilor în eșafodajul avantextului, iar în final, 4. încorporarea lor în operă ochiul criticului trasează drumul exogenezei unei viziuni constelate ideatic. În primă etapă, intertextualitatea este cea care favorizează creionarea acestui drum. Însă în stadiul rescrierilor aceleiași cugetări în bruioane, precum și la trecerea de la însemnările fragmentare la operă, se produce interiorizarea hipotextului care poate merge până la identificare cristalizare ce decurge dintr-un proces intim (personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aceleiași cugetări în bruioane, precum și la trecerea de la însemnările fragmentare la operă, se produce interiorizarea hipotextului care poate merge până la identificare cristalizare ce decurge dintr-un proces intim (personajul eminescian descrie cum se "coc" în timp ideile primite din afară): intertextualității îi ia locul intratextualitatea. Endogeneza va lumina frământarea ideii în căutarea formei adecvate, în spațiul variantelor, apoi de la o operă finită la alta. În ceea ce privește depozitul consistent de avantexte lăsat de Flaubert, autorul studiului în discuție mărturisește fascinația pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe Eminescu, avem mărturii de la prietenul său Slavici și de la alții despre câtă hârtie consuma și căt de perfecționist era. O genetică ce tinde spre a fi completă trebuie să se fundamenteze, consideră R. Debray Genette, pe o poetică a intertextualității 24 (vezi infra, prezentul capitol, convergența de abordare în sensul poeticii intertextualității). Conceptul kristevian, în această epocă din istoricul lui, opune poeticii (ca analiză a operelor texte (de)săvârșite și editate), propria poetică. Și atinge un grad al conștiinței de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
câtă hârtie consuma și căt de perfecționist era. O genetică ce tinde spre a fi completă trebuie să se fundamenteze, consideră R. Debray Genette, pe o poetică a intertextualității 24 (vezi infra, prezentul capitol, convergența de abordare în sensul poeticii intertextualității). Conceptul kristevian, în această epocă din istoricul lui, opune poeticii (ca analiză a operelor texte (de)săvârșite și editate), propria poetică. Și atinge un grad al conștiinței de sine care poate părea altor concepte din teoria literaturii emancipare obraznică: intertextualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualității). Conceptul kristevian, în această epocă din istoricul lui, opune poeticii (ca analiză a operelor texte (de)săvârșite și editate), propria poetică. Și atinge un grad al conștiinței de sine care poate părea altor concepte din teoria literaturii emancipare obraznică: intertextualitatea se mută treptat pe terenul genului (génologie) "care nu înseamnă decât cazul cel mai vast de intertextualitate" (ibidem, 28). Motivul pentru care am insistat pe acest studiu este, pe de o parte, faptul că ne-a furnizat un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
săvârșite și editate), propria poetică. Și atinge un grad al conștiinței de sine care poate părea altor concepte din teoria literaturii emancipare obraznică: intertextualitatea se mută treptat pe terenul genului (génologie) "care nu înseamnă decât cazul cel mai vast de intertextualitate" (ibidem, 28). Motivul pentru care am insistat pe acest studiu este, pe de o parte, faptul că ne-a furnizat un fel de legitimare a demersului cercetării noastre, de care, captați de dialectica repetare/diferire, nu știam că avem nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care, odată rostită, ne-a bucurat; pe de altă parte, de aici vine instrumentul nostru principal pentru analiza textelor eminesciene și a relațiilor dintre ele: intratext/intratextualitate: "când autorul reia texte scrise de el înainte, texte proprii în opere noi, intertextualitatea este considerată în cazul particular al intratextualității"25 (ibidem, 27). 1.2.4. Anii 1990 : "topiri definiționale" Nathalie Piégay-Gros (1996, 94) propune un protocol de lectură (în descendența privilegierii receptorului, promovate de Michael Riffaterre) în trei pași : intuirea, identificarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext"26. Cele trei condiții reprezintă tot atâtea dovezi ale competenței hermeneutice a lectorului (mai mult sau mai puțin specializat). Nu se poate scrie o carte 100% originală, nici măcar pe tema intertextualității. Important este cum se folosesc datele științifice deja dobândite și, evident, cât de declarată este paternitatea hipotextului (inclusiv în discursul critic). Nathalie Limat-Letellier (1998) exprimă intertextualitatea în termeni de interconectare și împletire (sau, ca să păstrăm accentul pus pe etimologia textului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai puțin specializat). Nu se poate scrie o carte 100% originală, nici măcar pe tema intertextualității. Important este cum se folosesc datele științifice deja dobândite și, evident, cât de declarată este paternitatea hipotextului (inclusiv în discursul critic). Nathalie Limat-Letellier (1998) exprimă intertextualitatea în termeni de interconectare și împletire (sau, ca să păstrăm accentul pus pe etimologia textului, întrețesere). "Intertextualitatea ar caracteriza generarea textului plecând de la alt(e) text(e), scrierea noilor pagini fiind înțeleasă ca interacțiune cu enunțuri anterioare și preexistente"27 (Limat-Letellier
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]