KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

să arate care diagnostic inacuzativ acționează în ce fel. Multe diagnostice inacuzative sunt restrânse la subclase de verbe inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
masculin și la feminin, așa că nu voi relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atelică, nu; cel mai frecvent apar în poziția de adjectiv inacuzativele care denotă o schimbare de stare determinată de o cauză internă. În română, adjectivarea participiului este admisă pentru tranzitive (a), pentru inacuzative (b), pentru verbele psihologice (c) și pentru intranzitivele simetrice (d), nu însă și pentru inergative (e) − vezi GALR I 2008 [2005]: 502. (a) carte citită, copii invitați la petrecere, străzi luminate (b) picior amorțit, teren degradat, cer înstelat, om plecat la munte, scrisoarea sosită ieri, țări foste comuniste

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a verbului conține un predicat de stare. În modelul propus de Chierchia (1989, 2004) − vezi Capitolul 3, 5.3.3.1. − selecția auxiliarului de perfect compus în italiană se explică astfel: verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
D/P0 în BE; astfel, este selectat BE. Mackenzie (2006: 103) arată că, într-un anumit punct al evoluției lor, toate limbile romanice au avut posibilitatea selecției auxiliarului: descendenții lat. habere, pentru verbele tranzitive, descendenții lat. esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au încercat să caracterizeze selecția auxiliarului 'a fi' în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stări St Bentley și Eythórsson (2003: 463−464; 461, apud Mackenzie 2006: 123) formulează două generalizări: 1. 'A fi' este selectat de verbele care sunt [D + T], [D − T], [St − D] și [St]. 2. 'A avea' este selectat atunci când predicatul intranzitiv nu are niciuna dintre proprietățile D, T, St. Reanalizând aceste propuneri, Mackenzie (2006: 140−141) arată că morfologia participială nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alte exemple românești de acest tip sunt: mâncat "care a mâncat", înfipt "îndrăzneț", învârtit "descurcăreț", simțit "atent, politicos" (Iordan 1973: 402); (b) un tipar specific limbilor romanice care nu au două auxiliare pentru 'a fi', unde participiul provenind de la verbe intranzitive (care nu au diateză pasivă) prezintă rezultatul acțiunii descrise de aceste verbe ca fiind o calitate (spre deosebire de participiul provenind de la verbe tranzitive, care prezintă rezultatul ca pe o acțiune); astfel, în fr. je suis arrivé 'am sosit' (spre deosebire de j'ai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
TESTUL OBIECTULUI INTERN 4.1. Folosirea testului obiectului intern este legată de analiza propusă de Hale și Keyser (1993) − vezi Capitolul 3, 4.3.1. − care, pornind de la ipoteza obligativității complementului în interiorul VP, au ajuns la concluzia că inergativele (considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră în relație cu un complement realizat printr-un nume vid. Asemănarea dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
produce un anumit lucru și nu altul, verbe care exprimă un rezultat determinat: a cânta, a dansa, a juca, a povesti înseamnă "a produce cântec, dans, joc, poveste, și nu altceva"; analiza pe care Creția o propune pentru aceste verbe intranzitive [inergative] este foarte apropiată de analizele moderne care folosesc conceptul de încorporare, de tipul celei aparținând lui Hale și Keyser (1993); (b) prin analogie cu verbele tranzitive, complementul intern apare și în cazul verbelor intranzitive, exprimând conținutul acțiunii acestor verbe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o propune pentru aceste verbe intranzitive [inergative] este foarte apropiată de analizele moderne care folosesc conceptul de încorporare, de tipul celei aparținând lui Hale și Keyser (1993); (b) prin analogie cu verbele tranzitive, complementul intern apare și în cazul verbelor intranzitive, exprimând conținutul acțiunii acestor verbe; în acest caz, complementul și verbul au același radical sau cel puțin sunt apropiate ca sens; complementul este întotdeauna articulat (cu articol hotărât sau nehotărât), uneori însoțit și de atribut/modificator: Să se lepede cine

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Adormind dintr-odată somn greu ca plumbul (Camilar, N., I, 62, apud Creția 1956: 115) Când nunta se nuntea (Teodorescu, P. P., 617, apud Creția 1956: 117); în acest exemplu, complementul intern apare ca subiect al construcției pasive; (c) verbele intranzitive acceptă și posibilitatea apariției complementului intern exprimat prin substantiv nearticulat, însoțit de un atribut/modificator de tip calificativ 20: Trăiește viață cârpită cu ață (Zanne, P, II, 801, apud Creția 1956: 118) Să zicem noi că mare greșeală au greșit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
anterioare, folosită pentru expresivitate: a muri de moarte ocărâtă (Coresi, C2, 89, apud Creția 1956: 119) Iară ei cu jurământ s-au jurat înaintea lui (Ureche, Let., 143, apud Creția 1956: 119). În privința evoluției istorice a complementului intern al verbelor intranzitive [deopotrivă inacuzative și inergative], Creția (1956: 119−120) arată că fenomenul este izolat în limbă, legat de vorbirea populară și de scrierile religioase, unde poate fi interpretat ca un calc după greacă și după slavonă. La scriitorii moderni, apare ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a) conțin verbe tranzitive, care acceptă oricum complementul direct, iar cele de sub (d) conțin complemente prepoziționale, care nu intră în discuția despre complementele interne. De altfel, Avram (1997: 366) consideră că obiect intern este numai cel care apare cu verbe intranzitive. Frâncu (2009) discută problema complementului intern în limba română veche. Frâncu (2009: 180) arată că, în perioada 1521−1640, complementul intern este deosebit de des întâlnit în tot felul de texte, în special în cele religioase; este un obiect inanimat, actualizat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
implicată în eveniment (citirea cărții, venirea la putere) sau pe procesul ce conduce la o schimbare de stare (cititul, venitul acasă târziu); verbele neergative selectează sufixul -t/-s (râsul, plânsul, respiratul); sunt compatibile exclusiv cu sufixul infinitivului lung unele verbe intranzitive inerent reflexive care se referă la schimbări de stare (a se ramoli − ramolirea lui Ion, *ramolitul lui Ion). Stan (2003: 75−76) a verificat această ipoteză pe verbele de la litera C din DEX 1996 (429 de unități) și a ajuns

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergativele devin inacuzative când sunt folosite prezentativ. Mackenzie atrage atenția asupra faptului că, deși inacuzativele, pasivele și inergativele prezentative au anumite caracteristici comune privind structura informațională, nu este nevoie să presupunem o sintaxă comună. Autorul observă că anumite clase de intranzitive (cele care redau activități nonagentive) au capacitate "prezentațională", dar selectează auxiliarul avere. Prin urmare, în italiană, cliticizarea partitivă și selecția auxiliarului nu sunt convergente. 6.2. Subiectul postverbal "nud" Mackenzie (2006: 70) arată că, în spaniolă, unde nu există testul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de acordul în gen și număr și apare numai la anumite timpuri. Acordul în gen și număr este independent de timp−aspect−mod. Marcarea cazuală și acordul în gen și număr urmează tiparul ergativ. Acordul în persoană funcționează conform partiției intranzitive. Topică flexibilă. ALSEA Mică familie de limbi de pe Coasta Oregon, dispărută, aparținând grupului de limbi penutian. Două dialecte: yaquina (vorbit până în jur de 1900) și alsea (ultimul vorbitor a murit în 1951). Marcare cazuală ergativă. Folosire frecventă a pasivului, care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și O. ARAWÁ (ARAUAN, ARAHUAN, ARAWAN, ARAWÁN, MADI) Familie de limbi vorbite în vestul Braziliei și în Peru. Vezi JARAWARA. ARAWAK Familie de limbi amerindiene din ramura ecuatorială, vorbite în America de Sud, Antile, pe cale de dispariție. Partiție foarte complicată. Scindarea subiectului intranzitiv. ARCHI Limbă caucaziană, vorbită în sudul Daghestanului, înrudită cu AVAR sau cu LAK. Circa 1 000 de vorbitori. Limbă ergativă, fără pivot sintactic. ARMEANĂ Limbă izolată, indo-europeană, vorbită în Armenia și în alte 29 de țări. 9 milioane de vorbitori

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbale complexe. Prezentul exprimă nedeterminarea temporală. Categoria aspectului are trei valori. Există o clasă de verbe care sunt obligatoriu la aspectul imperfectiv și care nu acceptă prezența agentului. Agentul este prezent obligatoriu în cazul aspectului perfectiv. Nu există opoziția tranzitiv/intranzitiv, adică toate verbele pot avea unul sau doi participanți. Nu există opoziții de diateză. Verbul conține informații de gen și număr numai pentru S și O. Topica e, în general, liberă. Cel mai frecvent, subiectul precedă verbul. Subiect obligatoriu, nemarcat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de aspect: ergativul este marcat la persoana 3 a pronumelor și la nume numai la aspectul perfectiv. BANIWA DO IÇANA Limbă din familia ARAWAK, vorbită în America de Sud. În cazul verbelor tranzitive, funcțiile sunt marcate prin acord verbal. În cazul verbelor intranzitive, S este variabil: Sa pentru verbe de tipul 'a se plimba' și So pentru verbe de tipul 'a muri'. Există și verbe intranzitive (de tipul 'a vorbi') care pot avea atât Sa, cât și So. BASCĂ (EUSKARA) Limbă izolată, singura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ARAWAK, vorbită în America de Sud. În cazul verbelor tranzitive, funcțiile sunt marcate prin acord verbal. În cazul verbelor intranzitive, S este variabil: Sa pentru verbe de tipul 'a se plimba' și So pentru verbe de tipul 'a muri'. Există și verbe intranzitive (de tipul 'a vorbi') care pot avea atât Sa, cât și So. BASCĂ (EUSKARA) Limbă izolată, singura limbă vie neindo-europeană din vestul Europei, probabil o rămășiță a unui grup de limbi mediteraneene preindo-europene. Limbă vorbită în Pirinei, nord-vestul Spaniei, teritoriu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbului a avea pentru verbele care pot avea doi participanți. În forma auxiliarului sunt codate informații despre cei doi participanți. La nivel sintactic, basca este o limbă de tip acuzativ. Deși, în mod obișnuit, subiectul agentiv al verbelor tranzitive și intranzitive primește cazul ergativ, iar subiectul verbelor intranzitive neagentive și obiectul verbelor tranzitive primesc absolutivul, există și două excepții: (a) verbele deponente, caracterizate de trăsătura semantică [+ Continuitate], [+ Insistență] (corespondentele pentru 'a străluci', 'a întârzia', 'a dura', 'a se ocupa cu', 'a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
avea doi participanți. În forma auxiliarului sunt codate informații despre cei doi participanți. La nivel sintactic, basca este o limbă de tip acuzativ. Deși, în mod obișnuit, subiectul agentiv al verbelor tranzitive și intranzitive primește cazul ergativ, iar subiectul verbelor intranzitive neagentive și obiectul verbelor tranzitive primesc absolutivul, există și două excepții: (a) verbele deponente, caracterizate de trăsătura semantică [+ Continuitate], [+ Insistență] (corespondentele pentru 'a străluci', 'a întârzia', 'a dura', 'a se ocupa cu', 'a fierbe', 'a fermenta') sunt intranzitive neagentive cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul verbelor intranzitive neagentive și obiectul verbelor tranzitive primesc absolutivul, există și două excepții: (a) verbele deponente, caracterizate de trăsătura semantică [+ Continuitate], [+ Insistență] (corespondentele pentru 'a străluci', 'a întârzia', 'a dura', 'a se ocupa cu', 'a fierbe', 'a fermenta') sunt intranzitive neagentive cu subiect în cazul ergativ; (b) verbele intranzitive cu obiect încorporat (corespondentele pentru 'a vorbi', 'a conversa', 'a plânge', 'a râde', 'a dormi', 'a eșua') se comportă, semantic și sintactic, ca tranzitivele - numele încorporat primește cazul absolutiv, iar subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]