521 matches
-
Dragostea întunecată, care dă naștere și paradoxal ucide, este invocată câteodată, ca un etern Ianus bifrons ("O, dragoste,/ zeu cu două fețe,/ una mușcând-o pe cealaltă,/ însângerând-o,/ insomnie a clipei,/ levitație tristă,/ lentoare..."), mai ales în șirul de invocații având ca pretext drama celor uniți printr-o iubire vinovată. Același zeu multiform, veritabil Hermes contopit cu Hades, pare a-și lumina, succesiv, câte una dintre fețele mai întotdeauna demonizate, în Poemul iubirii, Mărturisirea lui Hipolit, Consternați, el și ea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a Preasfințitului Mitropolit Veniamin Costachi, logof<ătului> Nicolai Cantacuzino, Luminările sale prinții Nicolai și Gheorghe Suțu i a referendariului aga Gheorghe Asachi, s-au înființat în Eși cel întâi institut de arte și meșteșuguri pentru informarea industriei naționale și, cu invocația agiutorului preaînalt, s-au pus pe locul școalelor piatra temeliei acestei zidiri, la 1 iulie a anului 1840"25. Documentul fundației, după cum relata presa vremii, urmând ovațiile asistenței îndreptate către Mihail Sturdza, "s-au pus într-o cutie de plumb
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
bisericii și mânăstirilor în domeniul public. Odată cu aceasta, desigur, influența religiei în societate a avut de pierdut. Secularizarea se mai referă și la faptul scăderii conținutului teologic al discursului religios și creșterea modurilor populare de a fi, renunțându-se la invocațiile explicite ale sacrului. Același fenomen se întâmplă și atunci când viața omului se corelează cu sfera religioasă, dar prin intermediul artei, al eticii și moralei sau chiar al politicii culturii, promovată de partide, organizații ori de stat. Tendința iluministă prin care lumea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
provocată de administrarea extractului de plantă este numită În termeni populari „Îmbuimăcire de cap” ori „nebuneală”. Revenind la culegerea plantei, există un Întreg scenariu ritual ce comportă circumambulațiune și nuditate rituale, aducerea de ofrande specifice (făină, miere, băuturi, recitarea de invocații și formule magice, condiționări de timp, loc, comportament, gestică. Este vorba, În fond, de un complex de gesturi magice și rituale cu caracter cataretic și apotropaic, menit să protejeze, pe de o parte, omul de contactul cu planta sacră și
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
este vorba de o „menire” de dragoste, cele două fete care merg, se mângâie și dansează aproape goale În jurul plantei, repetând: „Mătrăgună, poamă bună, Mărită-mă peste o lună, Că de nu m-ai mărita. Da de dulce oi mânca”. Invocația poate fi și alta, important este ca, pe drumul de Întoarcere, nimeni să nu știe că femeia aduce mătrăgună și, de asemenea, de a vorbi amabil și frumos cu toată lumea. În caz contrar, efectul mătrăgunei este invers decât scopul inițial
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
cât și ca o revenire asupra diatribelor estetice din Republică 91, Platon respinge orice formă de creativitate care implică rațiune și participare personală. Voința estetică a poetului apare că subordonată total controlului exercitat de agenți superiori, adică de muzele divine. Invocația către muze apare în versurile introductive din poemul blakean Milton. Atitudinea lui Blake față de muze poate fi citită în oglindă celei a lui Pindar, cel care, ne amintim, vrea să traducă într-un limbaj inteligibil idiomul secret al muzei sale
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
l-am văzut de mai multe ori în timp ce predica și îl lăuda pe Dumnezeu. Își începea laudele sale în acest mod, spunând în limba populară: «Lăudat și binecuvântat și glorificat să fie Tatăl!». Iar copiii repetau cu voce tare acea invocație. Apoi repeta aceleași cuvinte adăugând: «să fie Fiul!». Copiii începeau și cântau aceleași cuvinte. El repeta pentru a treia oară, adăugând: «să fie Duhul Sfânt!». Iar apoi spunea: «Aleluia, Aleluia, Aleluia». Atunci suna trâmbița și apoi predica, rostind câteva cuvinte
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
în marțea sau joia celei de a cincea săptămîni după Paști”. Momentul agricol le cuprinde pe amîndouă: abia s-au încheiat semănăturile de primăvară; le urmează alte desfășurări pentru preîntîmpinarea fenomenelor previzibile: ploaia și seceta. Primul chemat și dorit (prin invocații, jocuri mimetice), celălalt nedorit și alungat (înmormntare simulată, exorcizare, măsuri punitive). În ambele cazuri se apelează la procedee ritualice și magice. Deși pare ciudat, obiceiul udatului cu apă se practică și într-o parte și-n cealaltă. Se deduce că
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ritualic al Caloianului îl rosteau „cu amar” cînd se duceau să îngroape păpușa de lut. Textul luat în sine pare unitar și bine structurat. El se constituie dintr-un simplu nucleu mărginit la două grupuri de versuri „identice”, în fond invocații, destinate să accentueze starea emoțională acută, specifică bocetului. Se remarcă, de asemenea, prin armonie formală, dar rezistentă, permițînd ipoteza că s-a transmis intact, din timpuri mult mai vechi decît data consemnării. Deci, putem opera cu un asemenea document, fără
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
a devenit „o ființă muritoare, sexuată și culturală”. Ca aspect terminologic, ar fi de dorit să adoptăm formularea amintită deja, „complexul mitologic al morții”. Ea cuprinde un ansamblu de acte și de învățături cu caracter didactic, de ficțiuni epice, de invocații lirice, gesturi simbolice ritualizate, care poartă, laolaltă, amprenta unei codificări specifice. Toate secvențele „complexului”, indiferent de tipul de formalizare, își corespund, se află în consonanță. Scoasă din context, secvența își pierde semnificația originară sau dispare cu desăvîrșire. Marea zeiță a
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pune mâna pe ei. Compania pleacă a doua zi; popa verifică imediat ascunzătoarea și-și dă seama că a fost furat. Nepăsător și fără să se emoționeze, ia un cuțit bine ascuțit și... merge să-l înfigă... în cimitir, recitând invocația potrivită circumstanței. Nu apucase să termine, când soldații vin în fugă să-l caute pentru a-i da sergentului major care murea pe drum împărtășania de moarte și maslul. Popa îi urmează. Subofițerului, cuprins de o hemoragie cumplită, îi curgea
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
ei. E rău când nu crezi în nimic. Dar și când crezi în orice. Și solidaritatea creștină se află în suferință. Omenirea l-a clonat pe Iuda, nu pe Iov. Pragmatismul s-a insinuat și în rugăciuni. Toate încep cu invocația : “Dă-mi Doamne”! Atenție azilanți! Nu poți învia din morți în pământ străin. Judecata de Apoi nu poate fi mai înspăimântătoare decât de cea a semenilor. Absența căinței blochează salvarea. S-au mai și spart, probabil, eprubete prin laboratorul lui
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Simțim că și atunci când toate problemele științifice posibile ar primi vreun răspuns, problema noastră nu e câtuși de puțin atinsă» (L. Wittgenstein). Întrebarea despre sensul ultim - în care toate datele se schimbă în necunoscute - este însă o problemă sau o invocație, este o interogație sau doar o rugăciune? Sensul, repetă J. Lacan împreună cu Freud, este întotdeauna religios. Dar dacă răspunsul la „marea întrebare” este un răspuns religios, un act de credință, nu ar trebui oare să admitem că și întrebarea era
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
doar o rugăciune? Sensul, repetă J. Lacan împreună cu Freud, este întotdeauna religios. Dar dacă răspunsul la „marea întrebare” este un răspuns religios, un act de credință, nu ar trebui oare să admitem că și întrebarea era religioasă, o rugăciune, o invocație a acelui sens ultim pe care nu am reușit și nu vom reuși să-l construim? Are dreptate Wittgenstein când afirmă că «Rugăciunea este gândul îndreptat către sensul vieții» și că «sensul vieții îl putem numi Dumnezeu»? 3. Providența și
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
Iar acest fapt explică - spune Bobbio - forța religiei. Nu e suficient să spunem: religia există, dar nu ar trebui să fie. Ea există: de ce există? Pentru că știința oferă răspunsuri parțiale și filosofia pune doar întrebări, fără ca să dea răspunsuri». O invocație religioasă necesită un răspuns religios. Iar creștinul găsește răspunsul religios în Revelație, în mesajul lui Cristos. Distrugerea absoluturilor pământești nu poate fi considerată o victorie a nimicului, adică a lipsei de sens. În realitate aceasta reprezintă o recuperare conștientă a
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
Aceasta nu indică nicidecum un naufragiu în absurd, ci mai degrabă conștientizarea faptului că mântuirea de absurd nu este o construcție omenească și că acel sens care, omenește, nu poate fi construit, poate fi, omenește, invocat. De la lipsa sensului la invocație: convinși, ca să spunem cu Heidegger, că «de acum doar un Dumnezeu ne poate mântui». Asta numai dacă suntem conștienți de faptul că invocația este posibilă doar într-o lume invadată de nonsens și disperare. Lipsa sensului se transformă în angoasă
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
că acel sens care, omenește, nu poate fi construit, poate fi, omenește, invocat. De la lipsa sensului la invocație: convinși, ca să spunem cu Heidegger, că «de acum doar un Dumnezeu ne poate mântui». Asta numai dacă suntem conștienți de faptul că invocația este posibilă doar într-o lume invadată de nonsens și disperare. Lipsa sensului se transformă în angoasă, în acea «maladie mortală» care pentru Kierkegaard era disperarea. Iar «conștiința disperată - afirmă Kierkegaard - consideră creștinismul asemenea unui animal înfometat căruia, dacă îi
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
poveste sau trucurile care mimau realismul În vechile romane anunțîndune că textul este un jurnal sau o relatare a unei persoane reale care nu se știe cum a ajuns În mîna autorului. Sau acea mînă de ajutor providențială care este invocația lui Homer: cîntă, zeiță mînia, ce aprinse pe-Ahil Peleanul... Textul haiku-ului este abrupt și lunecos, nu găsești În el niciun clenci de care să te agăți pentru a Înțelege care este situația care l-a declanșat și care-i
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
deși pare rudimentar, are Încredere În puterea magică a limbajului. Și nu a vreunui limbaj elaborat și sofisticat, ci a limbajului care, la Începuturi, a creat lumea doar numind-o. Puținele cuvinte rostite În asemenea Împrejurări sînt de-a dreptul invocații. Ele cheamă Înapoi, redeșteaptă, reconsituie, reînvie lumea prin puterea demiurgică a cuvîntului În simplitatea lui originar plăsmuitoare. Limbajul evocativ este unul fragmentat, fărîmițat, abia articulat. De fapt, el nu este autonom și nu ține În niciun fel să fie consacrat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al micro-narațiunii, printr-o augmentare apocaliptică a defectelor sale de caracter. Acestă breșă ficțională îndeplinește, din punct de vedere retoric, și funcția de macaz discursiv, justificând trimiterea biblică și invocația cu aceeași tentă, din final: Totuși, noi credem că acest mare torturat ar mai putea să se mântuiască și să se bucure, ca Magdalena care a iubit mult, pentru că a urât inutil". (Discordanța logică, atât de frecventă în polemica argheziană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nefăcut. În crepusculul rugăciunii și al lepădării de sine, este loc pentru o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
oamenii care luptă; dar nu era puternic în noaptea aceea. Războiul lui era de-acum pierdut, Augustus se apropia, navigând undeva pe mare. Maeștrii noștri ne învățau să ascultăm întotdeauna cu atenție glasurile: cel al lui Marcus Antonius, în timp ce recita invocația, era glasul unui om foarte obosit. Dar nu fugise din cauza fricii. Asemenea războinicilor cu adevărat puternici, după atâția ani se săturase de război. I-am văzut pe amândoi - așa cum vă văd acum pe tine și pe fiul tău -, pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
caracterul roman să ne pierdem în lamentații. În liniștea mormântală păstrată de colegi, un singur senator reacționă disprețuitor: — Roma nu mai știe să facă deosebire între bocetele lașilor și celebrarea eroilor. Însă oamenii nu se lăsară înspăimântați. Printre strigăte și invocații, solemna alcătuire a cortegiului enorm, desele opriri sub presiunea mulțimii, următoarea pornire, cu greutate, ocupară întreaga după-amiază. Apusul timpuriu de ianuarie îi surprinse, și marile porți de bronz ale mausoleului încă nu se zăreau. Ajunseră la el când se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arhaică din scoarță lustruită. Îl scoase din învelitoare și pe sittybos, eticheta cu titlul, citi, în latină: Libri Pontificum. În pergamentul uscat, care trosnea ușor - și despre care toată lumea vorbea fără să-l fi văzut vreodată -, erau închise binecuvântările, evocările, invocațiile, formulele magice vechi, tainice pe care, de secole, preoții și căpeteniile le recitau pentru a implora victoria, sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în ostenelile și ispitele tale, la începerea și aducerea la bun sfîrșit a lucrărilor tale, să ceri toate lucrurile în numele lor și mai ales întărirea credinței, a speranței și carității, atît pentru tine, cît și pentru ceilalți. Afecte spirituale și invocații Două prețioase documente ale spiritualității lui Antonio Rosmini: Afectele spirituale, endecasilabice, al căror manuscris autograf se păstrează în casa natală a lui Rosmini, de la Rovereto, și Invocațiile, datate începînd din 1832 și pînă în 1853, pe care Rosmini le-a
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]