536 matches
-
se dovedește eficientă sau conduce spre un sentiment al eșecului, trebuie încercată alta. Psalmii arghezieni sunt tocmai o experimentare a căilor de acces spre divinitate. Când una dintre căi nu dă nici un rezultat (revelația sau certitudinea), limbajul se schimbă, de la invocație la agresivitate. În alte ocazii, blestemul e o formă extremă de disperare. O altă cale de cunoaștere înseamnă un alt limbaj. Un alt limbaj înseamnă alt fel de poezie, care angajează un alt eu. Metamorfozele eului rezultă deci dintr-o
Proteu în labirint by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10846_a_12171]
-
de frate,/ Te-ai sfărâmat ca un urcior de lut/ Și mi-ai lăsat surorile 'ntristate/ De când, e-atât de mult, nu ne-am văzut." Sînt versurile cu care se încheie volumul, cîștigînd în naturalețe și în sunet personal. Între invocație și dojană, Mantaua nopților e un mozaic cu vechi spărturi de urnă. Urna grecească, pe care latinitatea va fi moștenit-o, e cel mai rezistent memento al datoriei față de prieteni. Lăudînd și tînguindu-se, poezia aceasta complicată în cuvinte și ușoară
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
discursului plastic al expoziției, candoarea revine cu mai multă forță, într-un tablou cu pisici, ce-și caută locul în desenul unei carpete. În versul „Caii verzi sunt pe pereți”, așa cum spunea un poet mai demult, redefinind poezia, într-o invocație de cântec îngânat copilărește, am putea așeza și efortul Dianei Serghiuță de a-și salva memoria basmului din care a ieșit.
Vara în care am intrat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5454_a_6779]
-
are punctuație foarte diferită de la unul la altul. In „Convorbiri literare" și, deci, în intenția autorului, a lui Eminescu, strofa nu are nici o virgulă. A SE (RE) CITI ASTFEL - și se va înțelege că nu este un vocativ sau o invocație: tu, lumină de 'ndeparte -ci arată modalitatea: te arăți ca lumină. Mai departe, tot modalitatea se arată din vers în vers, și se va înțelege că nu este o persoană reală care refuză să mai vină la întâlnire, etc. - ci
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
Eminescu reorchestrat. Dovada - pe care a mai făcut-o Foarță, tăind la lungimi potrivite replici latent poetice din Caragiale - că se poate croșeta poezie din orice fel de lînuri. Jivine cu solzi și pene sînt scornite pe hîrtie, într-o invocație care adună cărțile: "Hiare cuminți/ cu ghiare, cu dinți,/ cu coadă de pește,/ cu pieliți la dește,/ cu unghe de țap/ în creștet de cap,/ cu blana ca sfecla,/ cu ochii ca stecla/ cum ochii de vîlc,/ fiare cu tîlc
Legende despre șerpi și pîsîri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10109_a_11434]
-
din mai multe puncte de vedere specială. Oricât de ingenioase vor fi părând celelalte (toate celelalte) însemnări de subsol (cu semnatari, am văzut, dintre cei mai diferiți), aceasta le întrece cu mult, și stilistic, și compozițional. E vorba despre o invocație tânguitoare către o muză imprecisă: „Uf, doamne, muză! Ce greu mi-e să intru în rolul unui asemenea personaj! Să-mi trag pe mine o piele alunecoasă de șarpe, să am o privire sașie și să mă apropii lent și
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]
-
mai puțin dotată decît măcar o parte din cei amintiți - este Gabriela Cretan. Tendința poetei este o exacerbare a materiei, o hiperbola a acesteia, ca o negare demonstrativ metaforica a spiritului, însă și că o flagelare de sine, sub semnul invocației sacrilege, menită a potenta sarcastic autoflagelarea. Astfel eul își reneagă el însuși sîmburele pur, trivializîndu-se, intrînd în horă concretului deșucheat: "de cînd nu te-am mai invocat, pan Diablo,/ mi-am aniversat centenarul/ ani au trecut pe sub geamuri încarcați în
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
-le despre mine<spân lang="ro-RO"> (inspirată din patru povești de viață ale unor femei rome), </spân><a href="http://salonuldeproiecte.ro/noutăți/enoria-procletilor-incantatie/" target=" blank"><spân lang="ro-RO"><b>Sară Kali: Madona neagră</b></spân></a><spân lang="ro-RO"> (invocație a sfintei rome Sară Kali, împotriva discursului instigator la ură anti-roma), </spân><a href="http://ro.tranzit.org/ro/proiect/0/2014-12-06/la-harneala" target=" blank"><spân lang="ro-RO"><b>La harneala</b></spân></a><spân lang="ro-RO"> (despre evacuări forțate
Dreptate pentru Szomna Grancsa () [Corola-website/Science/296189_a_297518]
-
la... "creație" (acolo, la "creație" la Cumpătu, cereai, de-o viață, taximetristului să te ducă la cele cîteva vilisoare, repartizate uniunilor de creație), deci după ce-ți lași geantă, faci, cum altfel! o promenada de recunoaștere pe corso di Sinaia. Invocație de neocolit: o, unde sînt locantele din veac, în care adăstau, la un șvarț, miticii (nu chiar atît de caraghioși pe cît îi credem noi în rememorarea noastră grăbita) în care intrau, pentru cumpărături frugale, doamnele și domnii pictați de
Istorie lungă, istorie scurtă by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/17621_a_18946]
-
din locurile în care el ar putea deveni strident. Între artist și privitor se naște acum o complicitate ciudată în cadrul căreia se cade perfect de acord că iconografia dura și gestul definitiv, impulsivitatea cromatică și ecorșeul psihologic nu sînt decît invocații, jocuri secunde, umbre livrești ale unor tipologii de inventar. Mirela Trăistaru "înrămează" totul într-un decor edenic, într-o lume de arabescuri și de motive florale de un decorativism tandru și vetust. Dacă expresionismul sau este transilvănean sau, mergînd mai
Gestul crud si reveria culturală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17682_a_19007]
-
elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie dor de nepăsarea dintre pereții reci,/ Și-aș vrea să dorm departe, în colț împădurit./ Ascunsă sub frunzișul de vremuri
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
cu viața-ntreagă/ O rază din privirea ta” (Un gînd). (Nu știu ce-ar fi vrut unii mai mult). Ar fi însă jertfe în zadar, căci Ada nu s-a potrivit nicidecum cu iubirea; au avut frecvențe total diferite, degeaba invocații peste invocații: „Și n-ai fost atuncea/ Cînd eu te-am cerut:/ Azi inima-mi moartă-i/ Și veacu-mi trecut;// Și viața-mi ajunsă/ La capăt de drum:/ Povară mi-e gîndul/ Și inima scrum” etc. (Iubire, iubire). Asemenea consecvență
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
-ntreagă/ O rază din privirea ta” (Un gînd). (Nu știu ce-ar fi vrut unii mai mult). Ar fi însă jertfe în zadar, căci Ada nu s-a potrivit nicidecum cu iubirea; au avut frecvențe total diferite, degeaba invocații peste invocații: „Și n-ai fost atuncea/ Cînd eu te-am cerut:/ Azi inima-mi moartă-i/ Și veacu-mi trecut;// Și viața-mi ajunsă/ La capăt de drum:/ Povară mi-e gîndul/ Și inima scrum” etc. (Iubire, iubire). Asemenea consecvență în suferință
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
apropiat, iar întânirea cu el nu a rămas fără urmări literare, și chiar mai mult decât atât („Rude conștiente noi suntem / ne recunoaștem abia după ce plecăm / schimbăm cuvinte într-o tăcere indiscutabilă / ne visăm unul pe celălalt ne chemăm / folosim invocații și intonații // Eu îi spun tatăl meu obiectiv / fiu subconștient el mă numește”). În Iubitafizica, de pildă, Zenobia este una dintre fascinantele și misterioasele iubite imaginare. După moartea bătrânului lup suprarealist, tânărul lui prieten a editat un volum colectiv bilingv
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
fac parte din secole diferite și din... române diferite. Ei se întâlnesc neștiuți de nimeni timp de optsprezece ani numai datorită imaginației atotputernice a "fetei de împărat", care este deopotrivă cititoare, autoare și eroina. Cătălina contemporană cu noi rostește o invocație postmodernă - " Coborî în românul meu, Luceafăr blând, alunecând pe-o rază" - și dorința i se împlinește. Scrisul că obsesie După debutul (foarte promițător, cu românul Derivă, publicat în 1997), Lucian-Claudiu Amor (care a avut ideea neinspirată să-și schimbe simpaticul
PROZATORI TINERI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17709_a_19034]
-
îl caută pe Dumnezeu cu o obstinație și cu o umilință aproape de masochism, iar, pe de altă parte, își exihbă permanent fascinația pentru amorf și coruptibil, pentru materia precară și pentru miasmele cărnii intrate ireversibil în fermentație. Citatul din Biblie, invocația cristică și transparența icoanei, ambalate în note de jurnal și în felurite cogitații colorate moral și metafizic, se împreună cu trupul nud din fotografii, costeliv pînă la ascetism, al artistului însuși. Sau, mai exact, imponderabilul organ al credinței și al devoțiunii
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
oferit publicului o versiune cuceritoare, plină de culoare și de fantezie, remarcabilă prin varietatea și pregnanța ritmică, prin tempo-ul alert, prin originalitatea armonică și diversitatea imaginilor muzicale, care s- au derulat ca într-un scenariu cinematografic. A urmat lucrarea Invocații pentru clarinet solo, a compozitorului Viorel Munteanu. Ascultându-l pe Emil Vișenescu mă gândeam la contribuția creatoare a interpretului în redarea muzicii. Lucrarea de mare poezie și subtilitate expresivă, conține dificultăți tehnice inimaginabile. Emil Vișenescu a realizat o versiune excepțională
Cvartetul Voces by Carmen Manea () [Corola-journal/Journalistic/83433_a_84758]
-
mai veni niciodată să se cace, că vor începe odată marea constipație. Dar sunt cu toții diareici." - p. 41), inserții onirice de un gust dubios, imagini "poetice" (fluturi, păsări cu aripile fâlfâind) repetate până la sațietate, dialoguri de o mare vulgaritate sufletească, invocații ori imprecații comice (,De Chirico, unde ești să mă auzi?" întreabă Vlada la un moment dat, altul decât cel în care suduie un telefon public ce nu-i primește cartela: "Futu-te-n gură! l-am scuipat între cifre")... Epica
Noua pornografie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10596_a_11921]
-
acestor infernale mașinațiuni. Asta în cazul nefericit în care soarta noastră este măsurată, croită și festonată aici, pe pămînt, pentru că în celelalte cazuri, cînd de buna noastră administrație se ocupă direct Dumnezeu, lucrurile se schimbă. Cine nu știe, de pildă, invocația imperativ-deprimată ,,Doamne, ocrotește-i pe români" sau făloasa declinare a identității ,,Noi sîntem români, noi sântem români.." construită, evident, după cunoscutele modele Noi sîntem bulgari, Noi sîntem burundezi sau Noi sîntem zuluși? Evident, în aceste înălțătoare situații, lucrurile se schimbă
Secvențe estivale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9530_a_10855]
-
ea, durează - sfântă naivitate! - și admirația. Prima dedicație e fără nume, criticului: "Ascultă-mi cântecul: E o poveste/ Șoptită Lunei de-un izvor sălbatic,/ Care-și înneacă plânsul singuratic/ În valuri reci ca rândurile-aceste." O captatio benevolentiae, în decor tardo-romantic, invocație nu către muză, ci către cumpănitul cititor de meserie al unor rînduri exaltate. O primă fascicolă, după dialogicul, oarecum, preambul, e dedicată orașului în care se presară statuile, Iașul. Cu umbrele lui, al căror șir începe, într'un apus de
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
nu doar ’domn, stăpân al locului’, ci și ’stăpân suprem, zeu’, ca în cazul lat. domine sau daco-rom. doamne. Revenind la colinde și la sintagma lerui ler, putem concluziona acum că ea traducea un ’Domnu-i doamne’, sau ’doamne doamne’, o invocație căreia adstratul latin i-a subliniat sensul cu anafora lat. „doamne”, rezultând lerui ler doamne. De remarcat că în colindele noastre religioase, deci mai recente, regăsim demonstrată toată această tautologie de adstrat în formule ca: „Domn, domn ș-a nost
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
dicționarele românești (v. DEX, DM) este incompletă: ler nu provine din ebr. halelu-iah ‘lăudați pe Domnul’, care a trecut în canonicul (ha)lelu(ia Domine) din versetul 19, 1 al Apocalipsei. Mai degrabă haleluia Domine s-a suprapus pe o invocație precreștină, remanentă până azi în Balcani în forme ca hailerui doamne, bog lero sau hoja lero dolerije.
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
al generației optzeciste, pre numele său: Coriolan Păunescu (născut în România, la 1 noiembrie 1945), scriitorul care a conștientizat (și conștientizează) că menirea sa, ca artizan al esteticului, este acela de „argus nepereche”, întru înălțarea „înlunatului său cuget”, rostind o invocație arzândă: „Timpule să pui în arcă / verbul care mă sfâșie / peste noaptea lumii treacă / trupul meu de poezie”. Recenta antologie: Ne pleacă poveștile din aripi (2012), din colecția OPERA OMNIA, însumează selecțiuni din cele mai reprezentative din întreaga sa creație
Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
îl caută pe Dumnezeu cu o obstinație și cu o umilință aproape de masochism, iar, pe de altă parte, își exhibă permanent fascinația pentru amorf și coruptibil, pentru materia precară și pentru miasmele cărnii intrate ireversibil în fermentație. Citatul din Biblie, invocația cristică și transparența icoanei, ambalate în note de jurnal și în felurite cogitații colorate moral și metafizic, se împreună cu trupul nud din fotografii, costeliv pînă la ascetism, al artistului însuși. Sau, mai exact, imponderabilul organ al credinței și al devoțiunii
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
din locurile în care el ar putea deveni strident. Între artist și privitor se naște acum o complicitate ciudată în cadrul căreia se cade perfect de acord că iconografia dură și gestul definitiv, impulsivitatea cromatică și ecorșeul psihologic nu sînt decît invocații, jocuri secunde, umbre livrești ale unor tipologii de inventar. Mirela Trăistaru ,,înrămează” totul într-un decor edenic, într-o lume de arabescuri și de motive florale de un decorativism tandru și vetust. Dacă expresionismul său este transilvănean sau, mergînd mai
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]