4,886 matches
-
criminal. Poezia lui Iosif Caraiman a fost, mai întâi, o formă de mărturie a apartenenței. E din Țara Feneș, e fiu al tatălui său, e dintr-o lume care a vrut să-și păstreze demnitatea. Poezia primelor sale volume e ironică, sarcastică, cu secvențe scrise „în limbaj dialectal”. În limba din Țara Feneș Iosif Caraiman numește o despărțire. Frunză verde de istorie, 1996; Omul și pruncul, 1996; Nașterea, surâsul, 1998; Laic și risipitor sau Proletar, bărabă și-o grenadă pe geafecea
Repere într-o geografie literară: Țara Feneș by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2817_a_4142]
-
are Ponta dacă ieri la conferința de presă și a pus poză lui Traian Băsescu în power point. Ce confruntare "adevărată" pe teme economice! Părea mai degrabă un ritual de exorcizare", a scris Lăzăroiu pe Facebook. Totodată, în același stil ironic, fostul consilier al președintelui Băsescu își exprimă și o dilemă legată de campania electorală pentru prezidențiale. "Mă întreb dacă în campania electorală va participa la dezbateri cu adversarii sau va ține conferințe de presă în care va pune poză lui
Sebastian Lăzăroiu, ironic la adresa lui Victor Ponta: Părea un ritual de exorcizare by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/28172_a_29497]
-
activ la furtunoasele dezbateri de idei ale vremii sale. Rubrica „În marginea actualității” pe care o susține la „Vremea” și la alte publicații ale timpului ne pune în legătură cu o natură spirituală de mare pătrundere, cu un causeur cu aplomb, spirit ironic și persiflant. De la început, el se arată un promotor al „teatrului nou” al experimentelor lui Pirandello sau al celor expresioniste, se arată receptiv la fenomenul de avangardă în poezie, la maniera nouă de a scrie a lui Proust sau Gide
Ionel Jianu, eseist by Mircea Popa () [Corola-journal/Memoirs/13512_a_14837]
-
întreaga operă poate fi considerată un imn închinat verbului, cum se prefigurează în Ars poetica, din prima parte. Ciclul se deschide cu textul Verbul calcă țanțoș..., titlu care dă, totodată, seamă de mândria și firea românității oltenești, modelate la modul ironic, ca trecere și prin bănăție, dar și cu o anume rigoare a actului clar de narcisism al lui Ion Barbu. Textul propune o poetică a oglinzii cvasibarbiană, geamul ținând loc de oglindă ca într-o celebră poemă a lui Lucian
Elegii paradoxiste. In: Editura Destine Literare by Theodor Codreanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_205]
-
Poemului abia născut. Oglinda este cea care invidează, dialogic, la modul paradoxist, cum aflăm din al doilea text: Dialogul invidării de pe malul oximoronului, un dialog între Avid (bucuria corului de vrăbii) și Vid / oglindă. Textualizarea lui Ion Pachia-Tatomirescu este ludică, ironică, paradoxală, fără a fi pur parodică, altfel spus, doar simulacru. Dialogul paradoxist continuă între poemul născut și natura exterioară din care purcede și care nu-l mai recunoaște. întrebarea e dacă Poezia are rost, dacă stelelemamă nu știu să citească
Elegii paradoxiste. In: Editura Destine Literare by Theodor Codreanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_205]
-
mii de kilometri depărtare de Nil. Valerio Massimo Manfredi: Faraonul nisipurilor. Editura Allfa, București, 2004. Preț: 249 000 lei. Gura lumii Istoria este demitizată, viețile unor personaje precum Prometeu, Alexandru Macedon, Arhimede, Don Juan, Julieta, Napoleon sunt rescrise în cheie ironică, pe ideea că nimeni nu e profet în țara lui. Poveștile fiecăruia sunt legate între ele printr-un personaj colectiv etern, inconfundabil: gura lumii. Cartea, spune criticul, spulberă clișeele și poate descreți frunțile. Karel Čapek: Cartea Apocrifelor. Editura Humanitas, București
Agenda2004-38-04-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/282902_a_284231]
-
subiecte de parodie. În ultimele zile, tema eclipsei a focalizat energiile retorice ale jurnaliștilor și - într-o măsură mai redusă - ale autorilor de mesaje publicitare. Cel puțin în faza premergătoare evenimentului, tonul a fost totuși relativ sobru, tendințele ludice și ironice ale jurnalismului autohton manifestîndu-se cu moderație. Discursul de tip științific (descrierea astronomica) și cel de tip politic (insatisfacția față de rezultatele propagandei turistice) și-au limitat inventivitatea la variația perifrazelor, a formulelor de desemnare - dintre care unele sînt extrem de lungi și
"Cu ochii în soare..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17698_a_19023]
-
amestec de iluzie și realitate, biografie fictiva și totuși recognoscibila, întîmplare a oglinzii și pictură trompe l'oeil) este o mică bijuterie ludica, scrisă à la manière de... ghiciți dumneavoastră cine. Ar trebui să vă ajungă primele fraze: În pustietatea ironică a cîmpiei, uneori mirajul e un poncif. De aceea, cînd se născu Francisco-Maria von Osberg, la ceasurile șase ale dimineții de 24 august 1899, nu se-ntîmplă nimic deosebit: erau doar o casă, tremurul arămiu al frunzelor în fața unei ferestre și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17704_a_19029]
-
în fiecare zi/ o ridic" (Sînt prigoniri ce-n veci nu contenesc). Găsim astfel în cartea lui Dorin Popa cultivarea confesiunii discrete, atenția pentru un ton și un lexic "înalte", care să acopere adecvat temele mari, neclătinate de vreo intenție ironică, si un discurs supravegheat să genereze expresivități din sfera sublimului: "parfumul tău dansa cu călcîiele goale pe pieptul meu" (Abia tîrziu prin orașul pustiu): "mama de mult în lacrimile ei/ mă îngropase" (Oțelul inclement al utopiei): "acum iubesc numai apusul
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
2157, 1997, 17); "Numeroase VIP-uri prezente la stadion" (L 2197, 1997, 13); "VIP-urile erau îmbrăcate mai mult în negru" (EZ 1966, 1998, 2). Riscă astfel să ajungă la o degradare semantica - pe care o semnalează deja unele folosiri ironice: "la mesele obișnuite, ale VIP-urilor de rînd" ("Academia Cațavencu" 7, 1997, 3).
Lumea bună by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17730_a_19055]
-
neutru în aparență pe Ihab Hassan care vorbea despre "the growing capacity of mind to generalise itself trough symbols", aspectul reflexiv al întreprinderii sale mi se pare că e admirabil - deși inconștient - exprimat. Iar atunci cînd el însuși descrie "reciclarea ironică și tandra a stilurilor istoricizate ale poeziei românești", noua nu ne rămîne decît să rememoram rezultatele prodigioase ale unei asemenea inițiative în Levantul. Competența care inspiră demersurile acestei lucrări aparține cuiva care a meditat asupra temei nu numai în chip
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
care, cum se știe, apar azi telefoane, restaurante, avioane etc.) și narativizarea folclorica a faptului divers sînt două tendințe autohtone destul de puternice. Evident, lexicul tematic ar putea fi urmărit mai în detaliu; un procedeu al jurnalismului de senzație cu tentă ironică pe care l-am mai remarcat și altă dată constă în producerea de derivate care tind să transforme fapte izolate și accidentale în tipuri generale. Procedeul e foarte vizibil într-un titlu precum "Cocosilă, violatorul de prăsitoare singuratice, a fost
Necinstiri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17749_a_19074]
-
metafizic, idealist, romantic, pur, fie și dacă mordoré, adică blond pătat cu brun! Cât zel de-a dreptul pueril sau câtă automistificare, câtă heideggeriană "grosse Dummheit" (din partea unui emporté, a unui lesne inflamabil), se află în această oda (ce spre ironicul regret al criticului Perpessicius, nu-i e, încalte, închinata unui Ștefan cel Mare, bunăoară), nu este cazul să mai subliniez. Numai că autorul ei, al odei, avea, în ^47, o, pare-se mauvaise conscience conjuncturala. Palinodia-i ar fi fost
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
superioritate morală totuși. Simt, ca, avînd dreptate într-un fel, mai ales prin distincția dintre umilință și modestie, - ceea ce îmi arată că am în față un tip deștept, deci în stare de o perversitate ideatica proecum și de o poziție ironică sau răutăcioasa, tipică inșilor mai bine înzestrați din punct de vedere intelectual, - mă revolt și zic: - Atenție, domnul meu... "sudist",... va rog să luați act de această situațiune uman-istorică, situație ce vă privește direct că foști proprietari de sclavi. Va
I have met the enemy... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17753_a_19078]
-
străvezii. Despre Mircea Cărtărescu se vorbește - pe bună dreptate - că despre un posibil candidat la Premiul Nobel. Despre Dan Stâncă n-ar scrie nimeni că merită acest premiu - deși candidatura lui ar fi la fel de îndreptățită - decât riscând să stârnească zâmbete ironice. Carte este explicația acestei diferențe de tratament? Mircea Cărtărescu face parte dintr-un sindicat al succesului, care este "generația optzecista" - cea mai bine organizată din generațiile înregistrate de istoria literaturii române. Dan Stâncă este un solitar, înclinat adeseori să vorbească
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
Vonnegut) și naturalețea alternării registrelor imprimă prozelor sale un "high touch" de o calitate puțin obișnuită. Se pricepe de minune să atragă cititorii - fie ei "spirite literatoare" sau profani care nu se pricep decît (cel mult) la calculatoare -, în capcanele ironice ale unor scenarii pasionante, scăpărînd de verva imaginativa, iar efectele speciale - realmente, inepuizabile - valorifica la maximum spectacolul multicolor al vieții de zi cu zi din tînără noastră societate de consum. Știe, de asemenea, să infuzeze căldură umană subtilelor accesorii intelectuale
Lectiile fictiunii virtuale by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/17762_a_19087]
-
poate chiar placă turnanta a liricii sale pentru că, iată, el părăsește - fără păreri de rău, cum se vede - registrul "textualist", specific generației din care face parte, recuperînd - și aici, Laurențiu Ulici are încă o dată dreptate - "vitalitatea de odinioară": de la citirea ironică a lumii, de la textuarea realului cu încercarea de a descoperi "poeticitatea" unei realități cenușii, informe și de la preocuparea aproape obsedanta de a releva corporalitatea textului, Adrian Ălui Gheorghe se întoarce spre formele și sentimentul tragicului. El își construiește cartea pe
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
numeroși barzi ai urbei (nu în ultimul rand la importantul Emil Brumaru). Melancolicii trăiesc din materia existențiala revoluta, nu doar personală, ci și a predecesorilor - uneori accentul cade pe ultima -, împrejurare ce nu impietează asupra libertății creatoare. La rîndul său, ironicul e, după cum afirmă Christian Morgenstern, "un patetic jignit". El ia distanțe față de real că și față de sine însuși, irealizînd, negînd. Sursă să existențiala se ascunde sub pudoarea acidă a contestării. Neputînd fi suspendată, existentă se prezintă la un mod distorsionat
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
al Iașilor, Mihai Ursachi. Nu melancolia e o devitalizare, cum s-ar părea, ci ironia, care, după cum specifică reputatul ei teoretician, Vladimir Jankelévitch, "rîde fără pofta și glumește cu răceală". Dacă omul melancolic poate fi, în felul său, fericit, omul ironic e unul prin excelență frustrat, care-și apară idealitatea inițială cu mijloacele negarii și ale autonegării. Actul sau creator este unul als ob, mimînd existența în loc de-a o evocă în concretețea să caldă (Topîrceanu, patronul insuficient recunoscut al unor
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
Ambele exprimă o criză a raporturilor eului cu lumea. În cazul melancoliei, această criză se relevă prin preeminenta afectului destructiv-constructiv, în cazul ironiei prin preeminenta conștiinței critice constructiv-destructive (sau prin "construcția negativă" despre care vorbea un alt comentator al limbajului ironic). Spuneam că Lucian Vasiliu ni se pare cel mai caracteristic poet ieșean, întrucît în producția d-sale melancolia și ironia se cumpănesc. Dar, întîi de toate, să-i consemnam reveriile închinate metropolei moldave. Ele dau glas unui calendar sacral local
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
exclamat./ - Privește lumea cît e de pură!/ a spus fratele meu" (Pătură de campanie). Neîndoios, pentru Lucian Vasiliu însuși lumea e pură, nu printr-o armonie superficială, făcută, ci prin ceea ce gînditorii mistici au numit coincidentia oppositorum. Echilibrîndu-se, melancolia devenită ironică și ironia melancolizata echilibrează sufletul acestui poet inspirat de magia Dulcelui Tîrg precum de-o irezistibila muză. Lucian Vasiliu - Lucianograme, Ed. Axa, Botoșani, 1999, 98 pag., preț nemenționat.
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
de tine departe/ pe-aproape-i numai negustorul de oase". Adică: "Cel care ne vinde perechi de culori/ schimbându-și istoria în jocul unui apus./ Mai era prin preajmă și vântul/ mângâind craniile - până s-a dus" - Și un mormânt deschis. Viziune ironică a epocii consumiste ("Ce stupid e glasul mierlei sau șoaptă vântului în frunze,/ învechita poveste pentru morți./ Ce muzică-i în țăcănitul/ clapelor de calculator,/ în ritmul rappului, obsesia/ zilei până în noapte/ și noaptea până în zori" - Poezia se ascunde în
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
pe șine mai bine prin film decât prin vorbe. Filmele sale sunt numai filme. Nu sunt deloc debitoare nici teatrului, nici literaturii, nici plasticii. În România acest lucru era foarte rar. Și Mihu a fost, în același timp, un comentator ironic, detașat al oricărei realități; astfel se atașează, în cultura română, marilor spirite ludice. Toate filmele le-a făcut, evident, cu un risc asumat în privința ciocnirii cu banalul și mediocritatea. Și asta în cea mai matură expresie, fără nici un fel de
Despre Iulian Mihu by Savel Stiopul () [Corola-journal/Journalistic/17803_a_19128]
-
a relansa (dacă nu cumva de a lansa pur și simplu) la noi dezbaterea despre cel mai la modă fenomen cultural din lume. Reacțiile au fost imediate. Bănuiesc că autorul s-a așteptat că ele să fie contradictorii, entuziaste și ironice, deopotrivă vehemențe și superficiale. Faptul intra in regula jocului postmodern, care are în vedere o epiderma, nu e așa, fierbinte. Despre înlocuirea hermeneuticii moderne printr-o erotică postmodernă a textului a vorbit deja Susan Sontag: ar fi de observat în
Axiome pentru uzul postmodernilor by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17823_a_19148]
-
o plăcere dezabuzata toate aceste elemente incongruente, fără să facă vreun comentariu. Și tocmai fiindcă se abține să dea explicații sau să-și spună părerea în legătură cu ele, tocmai fiindcă le manevrează precis, ca pe niște obiecte, creează impresia unei politeți ironice față de realitatea propriei sale ficțiuni. O singură dată se abate de la această regulă pentru a trata, eseistic, comedia creației literare în era computerelor. Iar eseul care rezultă este el însuși o capodoperă a comicului de idei: "Textul de care nu
COMEDIA LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17826_a_19151]