369 matches
-
se adaugă, firește, și Vasile Voiculescu. Care a fost contribuția poetului la activitatea grupului „Rugul Aprins” memorialiștii nu și-au putut spune cuvântul pe deplin. După cum susține Valeriu Anania se pare că singura sa activitate a fost rugăciunea, inițierea sa isihastă, poeziile cu aceste teme. Câștig după care alergase încă de prin 1939, când a pornit pe calea cunoașterii Rugăciunii lui Iisus... Casa poetului din strada Dr. Staicovici. — Securiștii au năvălit în casa din strada Dr. Staicovici în ziua de 3
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Al Oproescu, Buzău, 1974-1994, V. Voiculescu la Pârscov, 1996, V. Voiculescu, contemporanul nostru, 1997, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, 2000, V. Voiculescu și contemporanii lui, 2004, ultimele semnate de Florentin Popescu. La cele menționate se adaugă: Vasile Voiculescu, poet isihast de Constantin Miu, 1998, De la comunicare la cuminecare, Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu de Delia Pop, 2000, dar și Biobibliografia vastă alcătuită de Aurora Alucăi, tipărită la Imprimeria Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, în 1988. Integrala
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Ancora, București, 1927 Manolescu, N., Metamorfozele poeziei. Editura pentru Literatură, București, 1968 Maniu, Adrian, V. Voiculescu - omul, în „Luceafărul", an IX, 1966, nr. 44/29 octombrie Micu, Dumitru, „Gândirea" și gândirismul, Editura Minerva, București, 1975 Miu, Constantin, Vasile Voiculescu — poet isihast, Editura Florile Dalbe, București, 1997 *** Meditații despre Rugăciunea inimii, Editura Anastasia, București, 1997 Măciucă, Balcica, Balcic, Editura Universalia, București, 2001 Moraru, Dinu, V. Voiculescu. Discreția binelui și strălucirea geniului (2) Convorbire cu d—na Gabriela Defour, în „Lumea magazin", nr.
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Stăniloae, Palamas reprezintă adevărul absolut al credinței ortodoxe. Cele nouă capitole ale studiului trasează din nou etapele formării intelectuale și spirituale a lui Palamas, apoi personalitatea lui Varlaam (în ochii lui Stăniloae, un apusean arivist și lipsit de scrupule), mișcarea isihastă, tomos-ul de la Muntele Athos, sinoadele legate de controversa isihastă, disputa cu Akindin și disputa cu Nichifor Gregoras. Capitolul cel mai interesant și mai personal este consacrat „controversei cu Varlaam”. Stăniloae pune aici în discuție cele trei puncte esențiale ale controversei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nouă capitole ale studiului trasează din nou etapele formării intelectuale și spirituale a lui Palamas, apoi personalitatea lui Varlaam (în ochii lui Stăniloae, un apusean arivist și lipsit de scrupule), mișcarea isihastă, tomos-ul de la Muntele Athos, sinoadele legate de controversa isihastă, disputa cu Akindin și disputa cu Nichifor Gregoras. Capitolul cel mai interesant și mai personal este consacrat „controversei cu Varlaam”. Stăniloae pune aici în discuție cele trei puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului, rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
har. Prima este naturală, iar a doua supranaturală. știința spirituală se dobândește prin asceză și rugăciunea inimii. Înainte de a discuta teoria lui Palamas despre lumina dumnezeiască pe care călugării pretind că o văd în timpul rugăciunii, Stăniloae se apleacă asupra metodelor isihaste transmise prin câteva texte anterioare: este vorba despre Pseudo-Hrisostom (data acestei mărturii rămâne incertă, putând merge până către secolul al XI-lea), Pseudo-Simeon Noul Teolog 223(la puțină vreme după primul), Nichifor Monahul și Grigore Sinaitul (ambii trăitori în secolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Gîndiri de la începutul anilor ’20. Un colaborator minor, dar interesant, al Contimporanului a fost ortodoxistul de stînga Sandu Tudor: disident al Gîndirii, ulterior director al revistelor Credința și Floarea de foc, călugărit după război sub numele Daniil, membru al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
momentul când spuneam cu cuvintele mele ce mă doare și ce doresc, doar atunci simțeam efectiv că rugăciunea se înalță și este primită. Și așa, încet, încet, am cam lăsat deoparte acatistele și doar din când în când făceam rugăciunea isihastă: „Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!” pentru că trebuie să știți că întotdeauna m-am rugat pentru toți cei apropiați și dragi, dar și pentru toți necăjiții țării și ai lumii. Și iată că după o
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
o manieră mai mult sau mai puțin explicită. Este vorba de o formă sui generis a trupului sfințit care poate intra într-o relație dialogică cu Divinitatea. De fapt, întreaga Tradiție subliniază importanța creării unui astfel de trup prin practica isihastă a rugăciunii minții și a inimii care să relaționeze cu Puterea divină, în vederea desăvârșirii și atingerii treptelor de sfințenie. Revoluția spirituală trebuie să plece de la recuperarea fondului de credință pe care omul l-a pierdut în timpul mutilării ateiste, prin întoarcerea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
românești, unde figuri precum: Pr. Arsenie Boca, Pr. Ilie Cleopa, Pr. Ilarion Argatu, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Paisie Olaru, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Justin Pârvu și mulți alții, au întreținut flacăra vie a credinței ortodoxe și care, prin practica lor isihastă, au conferit dialogicului, la un mod teandric, valoarea supremă a conlucrării harice dintre Dumnezeu și om. La nivelul discursului subversiv, de factură elitistă, se cuvine să amintim și cazul filosofului Constantin Noica care, în buna tradiție a Maestrului său, Nae
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
starea de comuniune. Ea este motorul universal al lumii, este ceea ce Dante numea „amor che muove il sole et l'altre stelle”. În creștinismul oriental, practica ascetică include o tehnică specială de comuniune mistică, reprezentată prin rugăciunea inimii sau practica isihastă (etimologie gr. hesychia = liniște; lat. tranquillitate animi = liniște sufleteascăă. Prin aceasta se urmărește obținerea unei iluminări interioare, care conduce către comuniunea cu divinitatea. Fericirea este forma supremă și ultimă de eliberare a persoanei umane din situațiile Închise ale vieții. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
există o formă de intimitate, cea a deschiderii și a depășirii condiției sufletești și morale a persoanei umane. Aceasta este reprezentată prin comuniunea mistică, acea relație de intimitate dintre persoana umană și persoana divină, dintre om și Dumnezeu. Rugăciunea, practica isihastă, extazul mistic, toate reprezintă o deschidere interioară a persoanei umane În plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire a umanului limitativ și o unire cu divinitatea. Ea este o experiență ontologică și spirituală unică. Prin rugăciune
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Seneca în tratatele sale filozofice (De ira, De tranquillitate animi, De constantia sapientiorum etc.). Ideile stoicilor sunt preluate și de tradiția creștină, regăsindu-le mai târziu ca „tehnici” de rugăciune, de liniște sufletească și de comuniune cu divinitatea, în practica isihastă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigore Palamas). Epoca modernă este inaugurată de N. Malebranche și R. Déscartes. Primul ne propune o „psihoterapie a moravurilor” prin „mortificarea simțurilor” cu ajutorul rațiunii. R. Déscartes va face recomandări, în această privință, în scrierea sa Reguli
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
barbiene. Modalitatea în care interpretează - într-un excepțional articol inserat în volumul Din spumele mării, 1995 - Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se convertește în agapé (ca substanță), iar agapé se exprimă prin eros (ca limbaj). Primul volum de poezie, Geneze (1971), propune „scenarii” poetice care deghizează în metafore
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
major în regiunea Balcanilor. Și nu atât din cauza distanței propriu-zise de capitala constantinopolitană, ci pentru că formele de educare, spre exemplu, au fost exercitate de un sistem monastic el însuși secundar, deși profund ortodox (accent pus pe viața contemplativă, pe recluziunea isihastă, subordonarea totală față de mitropolie etc., într-un mod asemănător monahismului ortodox de sorginte micro-asiatică și athonită). Performanțe culturale și dogmatice ale clericilor au existat totuși, ca și semnele prezenței lor pe scena internațională a ortodoxiei. Această cultură religioasă de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
din "absolutul" creștin, coborâtă pe pământ și modulată spre împlinirea (cu deosebire în faza "mobilizărilor" spirituale) unor țeluri particulare și naționale. (Mazilu, Literatura română în epoca Renașterii 234) Dincolo de modelul Învățăturilor lui Neagoe Basarab, în care programul politic al domnului isihast (portret fără trăsături particulare) are o amplă vocație creștină și este așezat în descendența directă a voinței de inspirație divină a lui Constantin I, domnii celor trei țări românești și-au păstrat individualitatea în cadrul imaginarului cult (reflectat în cronici și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
din fragmente din textele considerate până atunci ca fiind "incontestabila literatură". Autorul nu poate reveni nicicum asupra operei de tinerețe pentru a o reformula. "Stilistica" propriului sistem cultural, care lua în calcul, spre exemplu, o renaștere locală, fie ea și isihastă, în trena marilor renașteri bizantine, avea cândva tonuri înalte, sobre, oratorice. Când metoda se schimbă, istoricul literaturii devine istoric literar și trece din fotoliul din loja centrală în cel din fosă, ca regizor sau dirijor, pentru că îl interesează mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Amsterdam: Koninklijke Nederlandse Akademie, 1989. ---. History and Tropology. The Rise and Fall of Metaphor. Berkeley: U of California P, 1994. ---. Historical Representation. Standford: Standford UP, 2001. Arh. Crysostomos. Relațiile dintre ortodocși și romano-catolici. De la cruciada a IV-a până la controversa isihastă. București: Vremea, 2001. Ariés, Philippe și Georges Duby. Istoria vieții private. București: Meridiane, 1994-1996. [1985-1987] Ariés, Philippe. Omul în fața morții. București: Meridiane, 1996. 2 Vol. [1977] ---. Timpul istoriei. București: Meridiane, 1997. [1954] Armbruster, Adolf. Romanitatea românilor. Istoria unei idei. București
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
riscă să mai adauge un capitol (strălucit) la gîndirea prin dihotomii care sortează realul în mod disjunctiv și static, întreținînd, după expresia lui Andrei Pleșu, bomba cu ceas a unui sistem fără aromă intelectuală sau teologală. Căutînd să formuleze experiența isihastă a participării la divin, Grigore Palama declară insuficiența demersului negativ în măsura în care el rămîne schemă rațională : știm că intelectul înțelege negreșit ceea ce teologia negativă neagă. Prin ea coborîm, nu urcăm spre misterul ultim. Dacă e să spioneze acest mister, gîndirea trebuie
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]