655 matches
-
niște șerpi, oftând și apoi gemând în tumultul asurzitor al apei care curgea. Căldura era binevoitoare cu trupul lui mătăhălos, stăpânit de dureri. În timp ce se bălăcea ușurel în apă, nu putea să nu creadă în forța ei terapeutică. Dar pentru istovita diminuare a celulelor creierului nu exista leac, decât poate un puternic șoc electric care să le scuture bine și să le readune, ca pe niște fise la un joc de cărți. Era atât de obosit și atât de bătrân, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ați știut?“. Combinația dintre noutatea pe care o aflase, splendida voce a lui Emma, suavă și puternică totodată, marea smălțuită în albastru și cerul glasat făcea ca momentul prezent să fie perfect pentru Tom. Gabriel alergase cu sufletul la gură, istovită, prin nisipul care-i fugea de sub tălpi, până își găsise poșeta pe plajă. Transpirase și gâfâia. Scoase din poșetă două lire și își dezbrăcă jacheta de lână, lăsând-o pe plajă. Nu luă în seamă chemările lui Alex care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmat de Hattie și, pe urmă, după ce bâjbâi în întuneric după cheie și clanță, deschise ușa. Răbufnirea de lumină rece, strălucitoare, a dimineții îl orbi o clipă. În ușă stătea Tom McCaffrey. Se uită la ei cu ochi năuci, sălbatici, istoviți. Părul îi era încâlcit, cămașa descheiată, picioarele desculțe. Rosti cu voce joasă, limpede: — Am venit după Hattie. John Robert nu șovăi nici o secundă. Se întoarse și o împinse pe Hattie întâi între silueta lui voluminoasă și zid, pe urmă direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
originare este cea care fondează diversele fascinații suscitate de monștri, atracția bestiarului, diferitele forme de fetișism, dezvoltarea actelor de posesie. Pe scurt, sălbăticirea vieții sociale. Dar recunoașterea în aceste "figuri incisive" (Nietzsche) este un mod de a reda culturii moderne istovite o vitalitate pierdută. Într-adevăr, socialitatea pe care o instaurează ele este consistentă. Ele participă la o creație comună. Din aproape în aproape, se elaborează o ambianță pe care o putem califica drept "spirituală". Mai ales prin aceea că ele
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
știam în ce parte era orașul. Seara m-am oprit și m-am odihnit din nou câteva ore, după care am încercat să ajung la un drum. De jur-împrejur nu se vedea în depărtare nici o lumină... A doua zi eram istovită. Cred că arătam ca o nălucă și aproape mă temeam să nu mă întîlnesc cu cineva. Mă opream din ce în ce mai des, eram la capătul puterilor și, pe deasupra, făcusem la piciorul drept o bătătură. Fiecare pas era un chin. Spre seară a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aveam în ființele noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se întâmpla să dansez nopți întregi, tot mai lacom de oameni și de viață. Uneori, în acele nopți târzii în care dansul, alcoolul subtil, simțămintele mele dezlănțuite și violenta uitare de sine a celorlalți mă cufundau într-o supremă beție, istovit și totodată fericit, mi se părea, la limita oboselii și timp de o clipă, că înțeleg, în sfârșit, taina ființelor și a lumii. Dar oboseala pierea a doua zi și, o dată cu ea, taina; iar eu mă avântam din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
asta, dacă eu, Clamence, n-aș fi găsit scăparea, singura soluție, adevărul... Mă opresc aici, iubite prietene, fiți fără grijă! Ne vom despărți, de altfel, căci iată, am ajuns la ușa mea. Ce vreți, când ești singur și pe deasupra și istovit, ți se întâmplă ușor să te crezi prooroc. La urma urmei, asta și sunt, în pustiul acesta de piatră, de cețuri și de ape putrede: prooroc fără vlagă pentru searbede vremi, Elie fără Mesia, ars de friguri și îmbuibat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
sta întoarsă înăuntru, cu grija ca nu cumva genunchiul să se încovoaie brusc din neglijența unui ligament, ca nu cumva umerii să scapete și toată păpușa de panoptic să se prăvale undeva pe loc de repaos, pe care sensibilitatea lui istovită ar fi dorit, totuși, să se poată întinde în căutarea odihnei. Maxențiu călărea cu o tensiune halucinantă ca nu cumva să se rupă armonia dintre el și cal și, astfel, prin cea mai mică zvâcnire, să se rupă și înăuntru
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cu Monseniorul? a vrut să afle Julius, a doua zi, când, în sfârșit, doctorul Luca a apărut. Bătrânul s-a prefăcut, însă, că nu l-a auzit. Și-a așezat bastonul lângă masă și s-a prăbușit pe scaun, vizibil istovit. Pendula din perete arăta ora cinci după-amiază, dar doctorul Luca părea să nu fi închis ochii de mult timp. Avea privirea mai tulbure decât de obicei, iar pe fața lui roșie plutea o umbră de îngrijorare. ― Ce e cu câinele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sfarmă mut patriarhale porți de lemn Pe când blajine Tunete îți dau fiori. Tăcerea odăii se răsucește-ncet în sine, Uimită Umbra se rătăcește, sfioasă, în lumină Și´apoi sărută întristate Nopți senine Descătușată-n chinuri sub maldăr de rășină. Timpul, istovit, se zbate, năruit, în nemișcare Clipa nezămislită e amăgită în surghiun, Iar Universul rătăcit, se zbenguie fără suflare În mintea scăpărătoare a unui biet nebun. Pe malul lacului, străvechi, de secetă ucis, Nălucile Rusalcelor nu contenesc în joc Și cum
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93386]
-
de vise. Limpede e dimineața, spornic drumul fără glod. Ce frumoasa este viața și livezile în rod!.. 11. Mereu Mereu în dor am năzuit să am un spor în ideal, din valuri să ajung la mal și am ajuns, dar istovit. Pe-această ruptă de vremi treaptă cu vipere mușcând din vise mai cred că, totuși, și-n abis e o Penelopă ce asteaptă. 12. Degeaba Te așteptam pân’ la plictis, Ileană Cosânzeană blondă, pe tine-a vieții mele sondă de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
stinge În cer.“ Într-adevăr, lumina se stinsese brusc din cer și, odată cu ea, Însăși esența materiei vii. Dispăruse vitalitatea vieții, a aerului și a oamenilor. Îmi rămăseseră doar căldura și culorile zugrăvite pe care ochii mei bolnavi le percepeau istoviți și neîncrezători. Tot ce era pe stradă se deplasa În sus și-n jos. Mi se păru deodată că totul este subțire, bidimensional, fără trup, fără volum. Strada, oamenii, clădirile Înalte - erau doar linii plane și unghiuri. Nu era nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
iar ochii veșnic bătrîni și răi sînt plini de bucuria unui consimțămînt mîrșav. O lume a morților ticăloși, atît de puternică prin zidurile protectoare ale bogăției sale obscene, prin corupția sa iubitoare de moarte și necredință, prin impertinența plenitudinii sale istovite și prin greutatea derutantă a mulțimii și abundenței sale, Încît viața omului mărunt este strivită sub atacul său frontal și orice făptură vie ce-i servește drept hrană este ucisă și mutilată - nu numai inima și sufletul tinereții pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întors capul Încet și apoi, cu glasul stins al celui care a Înghițit un narcotic, zise: „Cum? Al patrulea? Al patrulea?“, deși nu-i vorbise nimeni. Apoi Își trecu Încet peste frunte mîna firavă, cu un gest aproape gînditor, oftă istovit și Încet, ca un om care-și revine dintr-o transă sau de sub puterea unui drog, și o porni nesigur mai departe... Atunci am văzut pentru a treia oară moartea În oraș. Mai tîrziu, lucrul pe care aveam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul. Cufundați În Somn, sîntem toți singuri și goi, cufundați În Somn, sîntem uniți În inima nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
femeii de lîngă băiat șopti: Ce dracu’ o fi făcînd acolo atîta timp?! Hei! strigă ea aspru și bătu În ușă. Care ești acolo? Ieși odată afară! Ții toată coada-n loc! Peste o clipă un glas de femeie răspunse istovit: — Imediat, Fay! Stai puțin, dragă! Ies acum. Ah! exclamă femeia cu o blîndețe ciudată În glas. E Margaret... o fi istovită, sărmana! Și bătu la ușă, de data aceasta Încet, aproape timid, și spuse calm: — Ce faci, puiule?... Să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum, Într-un moment de stagnare a Înaintării pe dig, fiecare Își descarcă povara necazurilor; În mizeria fierbinte a aerului Încins, larma glasurilor crește. Iar ținta nedumeririi lor, cel asupra căruia se revarsă toată Încărcătura de ghinion și eroare, conducătorul istovit și suprasolicitat către care se Întorc toți În amărăciunea lor cerîndu-i - Încrezători și naivi ca niște copii - să găsească o soluție rapidă pentru păienjenișul de greșeli În care s-au Încîlcit, este un locotenent alb, mărunțel, furios ca un taur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se frînge Într-un chicotit subțire, e nevoit să se oprească să-și șteargă iarăși ochii. — Ce zici? Întreabă călătorul zîmbitor țipînd. — Spune-i Elsei, Începe din nou cu mai multă forță, că mătușa... Bertha... ah, Doamne! geme din nou istovit, se oprește, Își șterge ochii din care-i șiroiesc lacrimile și cade Într-o tăcere paralizantă. — Cum?... Ce-ai zis? strigă ascuțit călătorul cel voios ducîndu-și mîna la ureche. Ce să-i spun Elsei? Spune-i... Elsei că... mătușa Bertha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întoarse la locul său, muribundul intrase deja În compartiment și se prăbușise pe pernele canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul nu reuși să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu un zîmbet persuasiv. O se schimbe tot. Odată o să vrea numai puține... poate atunci o se ai puține... și din nou se ivi zîmbetul luminos, cuceritor. Și asta o se fii mai bine, nu? ZÎmbi din nou și rosti istovit: — Eu știi, eu știi. Și eu fost peste tot ca și tu. Și eu Încercat se ved tot... și nu avut nimic. Acum nu mai merg. Peste tot este la fel, spuse sfîrșit, privind pe fereastră, făcînd un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a bucuriei și a unității și a forței ne dăruise tuturor o viață nouă și o speranță nouă. Tata era bătrîn, suferea de un cancer care Înflorea și se hrănea din măruntaiele sale, măcinîndu-i de la o zi la alta țesuturile istovite ale vieții dincolo de orice șansă de vindecare, și toți știam că e pe moarte. Și, totuși, sub puterea magică a vieții și a speranței ce ne-o dăruise războiul, parcă viața lui reînviase din propria sa mîhnire și durere, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
om, pe care a cunoscut-o omenirea? Nu s-au rătăcit și ei? Nu s-au rătăcit și ei, cum ne-am rătăcit noi, toți cei care am cunoscut tinerețea și foamea pe acest pămînt, toți cei care am așteptat istoviți și nebuni și singuri În noapte, toți cei care nu și-au găsit un țel, un zid, un adăpost, o cale de scăpare! Anii curg mai departe ca apa și Într-o zi vine iarăși primăvara. Oare vom mai ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Ți s-a părut. Ai adormit și-oi fi visat.“ „Ba nu!“ am zis. „SÎnt acolo! Precis sînt acolo!“ - pentru că eu știam, știam, pentru că le auzeam foarte limpede. „Numai starea ta e de vină“, a zis el. „Ești obosită și istovită și ți s-a părut.“ Apoi au Început să bată toate clopotele și s-a sculat și el. „Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]