361 matches
-
se putea conta din două motive: cum petrecuseră mult timp În văzul autorităților sovietice, aveau puține contacte În străinătate, sau deloc; dacă supraviețuiseră epurărilor din anii ’30 (prin care a fost eliminat grosul conducerii În exil a partidelor comuniste polonez, iugoslav etc.), se putea conta pe obediența lor totală față de dictatorul sovietic. Comuniștii „naționali” Însă, cei care rămăseseră pe pământul natal, au fost considerați suspecți. Adesea ei avuseseră o activitate mai eroică În rezistență decât confrații de la Moscova (care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu cea a unui personaj caricaturizat subtil În filmul lui Franco Brusati Pane e cioccolata (1973): chelnerul italian disperat din orașul elvețian Lucerna. În 1973, numai În Germania de Vest trăiau aproape jumătate de milion de italieni, 535.000 de iugoslavi și 605.000 de turci 10. Germanii - ca și elvețienii, francezii, belgienii sau britanicii - nu au sărit În sus de bucurie când toți acești străini au erupt subit pe teritoriul lor. Experiența vieții printre atât de mulți străini din locuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar ridicată doar sporadic În slăvi. Al doilea model, Iugoslavia lui Tito, era În chip și mai evident un fenomen sui generis. Nu fiindcă Iugoslavia reușise să evite dificultățile vecinilor. Multe dintre disfuncțiile economice ale sateliților sovietici erau bine cunoscute iugoslavilor - un avertisment că animația suspendată a țării lor Între Est și Vest se datora mai mult șansei istorice decât opțiunii ideologice. Dar, În cursul anilor ’50 și ’60, Tito a descentralizat Întrucâtva procesul de decizie, permițând cu titlu de experiment
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forță și un deceniu de dezastre ar fi fost evitat. Indiferent ce credem despre aceste două interpretări ale istoriei balcanice, trebuie să remarcăm că, În ciuda incompatibilității lor aparente, ele au În comun o trăsătură importantă. Ambele minimalizează sau ignoră importanța iugoslavilor Înșiși, reduși la rolul de victime - ale sorții sau ale manipulării și greșelilor altora. Cu siguranță, În munții fostei Iugoslavii era Îngropată multă istorie - și multe amintiri neplăcute. Iar străinii au contribuit Într-adevăr În mod decisiv la tragedia țării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1991 reprezentau 12% din populația republicii. În același an, Bosnia era 44% musulmană, 31% sârbă și 17% croată. Chiar și micul Muntenegru era un amestec de muntenegreni, sârbi, musulmani, albanezi și croați - pe lângă cei care s-au declarat la recensământ „iugoslavi”. Locuitorii zonelor multietnice aproape că nu remarcau naționalitatea sau religia prietenilor și vecinilor. Căsătoriile „mixte” erau din ce În ce mai des Întâlnite. Într-adevăr, liniile de demarcație „etnice” din Iugoslavia nu au fost niciodată clar definite, lucru ilustrat de distincțiile lingvistice. Albanezii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
musulmani, detaliu neglijat frecvent de inamicii lor). Deși nu Încape Îndoială că vechea practică otomană a naționalității definite prin religie lăsase urme (la slavii sudici ea a avut efectul de a exagera rolul creștinismului ortodox), ele erau din ce În ce mai atenuate. Deși iugoslavii din generația mai veche aveau În continuare prejudecăți (Franjo Tudjman, viitorul președinte al Croației, era de un ecumenism notoriu În această privință, disprețuindu-i fără deosebire pe sârbi, evrei și musulmani), singura discriminare generalizată din ultima vreme era probabil cea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
agitați În patria lor iugoslavă comună nu fiindcă Înviaseră sentimente religioase, preferințe lingvistice sau particularisme etnice mai vechi, ci pentru că Începeau să creadă că ar duce-o mai bine dacă și-ar putea vedea de treabă fără să aibă grija iugoslavilor neajutorați din sud. Autoritatea personală a lui Tito și Înăbușirea energică a criticilor substanțiale au Împiedicat popularizarea unor asemenea opinii. Dar, după moartea lui, situația s-a deteriorat rapid. În anii ’60 și la Începutul deceniului următor, când boomul occidental
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interveni unilateral În treburile interne ale unui stat suveran cu care nu avea nimic de Împărțit - nu era ușor de acceptat. Cum a observat Secretarul de Stat Warren Christopher În toiul războiului din Bosnia, era o „problemă infernală”. Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea sus. Căderea sistemului federal iugoslav a fost precipitată de Belgrad, dar Ljubljana și Zagrebul nu s-au plâns. Musulmanii bosniaci, ce-i drept, au avut puține ocazii să comită crime de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca o cale de a scăpa de trecut și poliță de asigurare pentru viitor. și, ironia sorții, exact din același motiv liderii UE s-au dovedit ridicol de neajutorați În fața unei realități precum războiul din Balcani. Umilirea sa În războiul iugoslav 17 amintește că virtuțile Uniunii Europene au defectele lor, iar UE nu li se poate sustrage. Pentru că nu este un stat, UE a reușit să unească 450 de milioane de oameni Într-o singură comunitate articulată vag, cu remarcabil de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
657-659, 667; Forța de Reacție Rapidă 717; forțe armate 670, 717; harta (1957-2003) 652; harta (2004) 661; interese de securitate 669; interesele În anii ’90 656-657; Întâlnirea de la Nisa 664; militară 670; negocieri bilaterale de aderare 658; neputința În războiul iugoslav 620, 623, 669; politică externă 669-670; politici comerciale 669-670; prețul admiterii În Î 731-732; prețul admiterii țărilor din centrul și estul Europei În Î 655-656; privatizarea, condiție esențială pentru a deveni membru al Î 723; probleme 660-668; probleme economice 660
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai, o nouă delegație sovietică, alcătuită din Nikita Hrușciov, secretar al partidului și Nikolai Bulganin, care pe 8 februarie 1955 îl înlocuise pe Malenkov, a făcut o vizită la Belgrad, în Iugoslavia, în ideea de a se împăca cu Tito. Iugoslavii au fost luați prin surprindere cînd Hrușciov a declarat, pe neașteptate, că Lavrenty Beria, fostul șef al Poliției Secrete Sovietice, este vinovat de ruptura sovieto-iugoslavă. Iugoslavia nu deviase niciodată de la marxism-leninism, așa încît neînțelegerile dintre cele două țări nu-și
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]