2,010 matches
-
lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de arginți: Dumnezeule, cu adevărat nu exiști atâta timp cât te-ai lăsat vândut într-o inimă de copil! Din lașitate sau din mândrie, unii refuză și cea mai mică felie din senin, iar alții inventează nuanțe. Dumnezeule, ești cel mai nedrept individ dintre sfinți, mereu mă furi la cântar, în timp ce altora le cerni viața prin sită și prin ciur. Pulbere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unei ipotetice libertăți. Libertatea lui Petru, drum fără capete. Petru se oprea între două bătăi de inimă cât să-și numere singurătățile, la o margine de așteptare asculta ecoul trecerii, în urma lui Dumnezeu creștea iarbă de coasă. Libertate lui Petru lașitate și frică deopotrivă: se ascundea în gânduri parcă pentru a-și justifica negândirea, absența, obscuritatea; se înnopta în sânge ca într-un joc de-a v-ați ascunselea; se abandona în inimă ca într-o gară uitată de tren: Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este", iar alții, pur și simplu, justifică cerul din suflete ca pe o invidie a lui Dumnezeu pe propria creație. Nefericirile lui Petru întregeau ca un puzzle fericirile altora. Epistolele Corintenilor, Cântările Heruvimilor, Filocaliile, Viețile Sfinților, Grațiile Epitalamurilor justificări ale lașități de a rămâne pe o margine de șotron. Iluziile antrenau bătăile inimii. Ermetică ca o cutie de chibrituri, povestea lui Petru, căsuță cu zăvoarele trase pe dinăuntru; lumina bătea la ușă; lumina, ca o vecină bună, bătea de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
limitelor, de progresie aritmetică. Este de-a dreptul banal de simplu să rezumi realitatea într-un prezent punctual, concret, fără a forța măcar cu o intenție oglinda. Oglinda îți permite să te extinzi în voie pe măsura imaginației; curajul, frica, lașitatea întregesc confortul de a fi unul sau amplifică claustrofobia melcului evadat în lucernă. Petru aduna durerile două câte două, ca pe niște virtuți, reducând răbdarea de a fi unul la absurditatea de a o împarte la doi. Petru a scrijelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cale ferată nu justifică intențiile neduse până la capăt și nici nu argumentează abandonurile. Închizi ochii, urletul se face țăndări în tâmplă, apoi liniște de pustiu, atâta liniște încât nici propria respirație nu te mai tulbură. Te temi? La dracu cu lașitatea asta duplicitară! Dumnezeul cailor poartă hamurile cu el, tu împarți iluzii în oglindă și când îți razi barba cu dosul briceagului. Depresia trăgea cortina, când Petru, la 15 ani, a pășit în arenă. Inutilă lupta de unul singur, inconsistentă lașitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lașitatea asta duplicitară! Dumnezeul cailor poartă hamurile cu el, tu împarți iluzii în oglindă și când îți razi barba cu dosul briceagului. Depresia trăgea cortina, când Petru, la 15 ani, a pășit în arenă. Inutilă lupta de unul singur, inconsistentă lașitatea în doi, fără rost victoriile în care doar un soldat rămâne viu să se bucure pe câmpul de bătălie, cascadă de lapte dând în foc înfrângerile (sânii fecioarelor s-au copt pe când fii împăratului dormeau în grădinile cerului). Inutilă lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
100 de ani, fără tratate, fără armistițiu, fără granițe. În oglindă, doliul mirosea a sală de așteptare, la capătul peronului iluzia flutura o eșarfă verde. Petru, înveșmântat într-o pace festivă, sfida decorul, partea umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în sânge. Petru trăia și murea în viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de mai pe limbile ceasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
clovn ce se destramă precum un pulover putred, ca de un gramofon cu discul zgâriat. Râde prostimea cu guri de morminte căscate, în timp ce tu, tristul aleilor, îți asumi rușinea frunzei de brusture crescută lângă statuia poetului și atât. Destinul, o lașitate asumată. Când vrei să renunți, ești eroul fiecărei secunde. Când renunți pur și simplu, devii cu adevărat stăpânul propriei umbre. Petru avea 21 de ani. Mai departe nu mai avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea, precum un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stinse-n fântâni, număr stelele stinse ca pe nesfârșitele borne kilometrice, număr bornele kilometrice cum aș număra ultimii bani de drum, atât de departe ești! Și eu te iubesc, Petre, doar rogu-te, înțelege: moartea nu este o justificare a lașității de a fi prezent, existăm într-o gravitație numită Dumnezeu, dragostea adună particule în cer, așteaptă. Privește muntele din locuri diferite, mereu altul este. Privește moartea din locuri diferite și vei vedea că pe o față ascunsă înverzesc câmpiile. Privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea, singurătatea justifică lașitatea frânghiei întinse. Petre, din viață nu se poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea de a rămâne și frica de a pleca, Petru a ales mereu calea de mijloc. La Dumnezeu, cel mai simplu, se ajunge pe scara de incendiu. Degeaba a pus foc sub icoană, dacă nu a pășit în inima flăcării. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mintea! Mi s-a făcut de noapte până și-n sânge. Nu-mi mai rămâne decât să închid ochii în mine, și nu în ei. Moartea este o femeie ieftină cu ceva mărunțiș de suflet, mă cumpără. La naiba, cu lașitatea asta de căcat! Cum să trag obloanele, când singurul meu bilet de vacanță este în buzunarul Fecioarei? 72. Un zgomot ca de trezire a fiarelor s-a auzit la capătul holului. Până sub unghii, până sub gene, până sub tâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dreapta (mereu la dreapta) justifică intenția acelor de ceasornic; prima la stânga (mereu la stânga) motivează mersul cu spatele; la capătul drumului sens giratoriu, soarele se învârte în jurul sufletului atât cât să resusciteze câteva umbre. Prima la stânga încape, câte puțin, câte puțin, lașitatea omului singur. În rest, decoruri, multe decoruri. Numărătoarea, o repetiție fără sens; cercul se închide, cercul se deschide într-o ordine aleatorie; îngerul, absent, uneori uita să lege noduri sub cruce. Unu, doi, trei: anul trecut a fost secetă, anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sparge, Dumnezeule, această obscuritate ce nu-mi dă voie să mor cu ochii deschiși! Sfințenia este o luptă în care timpul capitulează. Tată Ceresc, treci cu vederea secunda descompusă-n în cenușă, dar mai ales, rogu-te, nu-mi judeca lașitatea de a rămâne în afara chipului tău! Am trecut pragul casei tale, Doamne, precum Lazăr a patra zi în afara mormântului. Să mor în lume, să mor în tine, nicio diferență. Ignoranța sfinților motivează identic absențe în sticla cu lapte, în icoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să fiu iubit, și nu temut, de soldații mei. Mă opresc acum la argumentul lui cel mai înșelător. Un principe, spune el, va cîștiga mai mult făcîndu-se temut decît făcîndu-se iubit, pentru că majoritatea oamenilor sînt porniți către ingratitudine, cameleonism, disimulare, lașitate și avariție; iubirea este o legătură care obligă, pe care răutatea și josnicia omenească au făcut-o foarte fragilă; în timp ce teama de pedepasă asigură mult mai bine supunerea oamenilor; oamenii sînt stăpîni pe bunăvoința lor, dar nu-și pot stăpîni
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în cele din urmă, să-și piardă statele, tot așa după cum falșii principi ai lui Machiavelli îi vor pierde cu siguranță pe aceia care vor fi atît de nebuni încît să le urmeze pilda. Nu ascund nimic, e posibil ca lașitatea unora dintre acești principi ai Italiei, la fel ca și răutățile lor, să-i fi dus la pierzanie; astfel e cert că lipsa de tărie a regilor Neapolelui i-a condus la dezastru; dar puteți să-mi spuneți tot ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
alături de Domnul lor. Apoi, așa cum am văzut, tradiția maculantă la adresa lui Iuda ar trebui revizuită „pe ici, pe colo”. De ce trădătorul Iuda n-ar fi fost îndrituit să participe la sfânta împărtășanie, de vreme ce toți ceilalți apostoli, care-l vor părăsi cu lașitate pe Isus în momentele cruciale, au fost îndrituiți? Mai mult, după versiunea lui Marcu, ei toți se simt „pre-culpabili” de predarea ce va urma. Dimpotrivă, cred că tocmai plecând de la prezența lui Iuda la împărtășire, adică a celui care-L
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mână cu o ideologie paseistă, pe care cei trei „mușchetari” lyonezi o resping categoric și, în opinia mea, pe bună dreptate. Patristica în versiunea Stăniloae se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lung. Nu suntem decât noi ăștia... Ceilalți stau în banca lor... Niște căcăcioși! conchise cu sictir Dobrescu. Stai, mă, că nu e chiar așa, cum spui tu, îl contrazise Victor, luându-le apărarea colegilor din facultate. Nu e vorba de lașitate, e vorba că băieții noștri sunt mai pasionați de matematică decât de politică. Asta-i situația. Vacs! se strâmbă Paulică Dobrescu. Cum am zis, așa rămâne!... Tase începu să se scarpine în cap, cu ochii la prietenii săi. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ea, al un nebun , numai al ei, al un om adevărat. Aici? Din tot ceea ce văzuse și atinse, Emil era cel mai bun. Era un om cumsecade și cel puțin credea în ideologia practicată, nu i se supunea din frică., lașitate, perfidie. Ce-i drept, un ipocrit ce nu știe că e ipocrit e periculos, deoarece nu există control asupra situației, însă cu Emil exista un control al majorității. Oh, nu prevedea ea decăderea lui! Până atunci el era un umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mami) Și știi ceva? Sunt sentimentele mele! Mă privesc și pot simți ce-mi trece prin cap! Pricepi? Și plec, fără a mai aștepta răspuns. · Ești un laș nenorocit. E adevărat că restul lumii e și ea lașă. Scuză-ți lașitatea cu asta, nu? Însă, cuiva drag: Fii tu însuți. Încearcă să scoți ce e mai bun, nu ce e mai rău. Știu că poți. Însă te privește. · Și e plăcut atunci când vezi un păianjen, țipi și-i sari în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în actul solemn al așezării pe colac. Dacă sunt pregătită să conced o varietate a motivelor care ar determina acest mut, neștiut unison, refuz în continuare să cred că cineva ar putea găsi drept firească poziția japoneză. Totuși, dintr-o lașitate pe care mă văd nevoită să o mărturisesc în acest punct al confesiunii mele, preferând să nu mă confrunt cu perspectiva, oricât de îndepărtată ar fi fost ea, a demolării eșafodajului meu antropologic, mi-am limitat numărul subiecților la patru
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ale unui ego exagerat, iar conștiința mea sănătoasă ca pe o lipsă de umilință. Câtă mândrie se ascundea în numeroasele îndemnuri la umilință care mi-au fost adresate... Însă umilința nu are nimic de a face cu ipocrizia, servilismul sau lașitatea. Umilința nu înseamnă a cădea în genunchi imediat ce suntem contraziși de cineva de sus. Este abnegație, dar nu căință sau renunțare la propria identitate. Umilința presupune curaj, iar curajul înseamnă a nu avea teamă nici chiar de conflicte publice, de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
la o întrunire. Ea păstra într-o vitrină mică de sub rafturile cu cărți câteva sticle de care nu ne atinseserăm niciodată. Dar acum mi-am spus: Nu-mi poate face rău, trebuie să încerc, nu am dreptul să nu încerc, lașitatea nu trebuie să mă oprească. De-a lungul anilor mi se citise despre multe beții ale lui Strindberg, Baudelaire și Dostoievski, ale lui Stig Larsson și Balzac. Văzusem la teatru bețiile prelungi și obositoare ale lui Lars Norén. Dar, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]