KorAP: Find »[drukola/base=laburist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 >

380 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

cu decizia Partidului Muncitoresc Belgian (Parti Ouvrier Belge) de a reconfirma În 1960 carta fondatoare a partidului din 1894, care urmărea colectivizarea mijloacelor de producție, precum și refuzul de care s-a lovit liderul reformist Hugh Gaitskell când le-a propus laburiștilor britanici, În același an, să Înlăture un deziderat identic din programul partidului (celebra Clauză a IV-a), formulat În 1918. Acest contrast se datorează În parte diferențelor din experiența recentă: pe social-democrații din Germania și Austria - ca și pe comuniștii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
despre „incandescenta revoluție tehnologică” a prezentului, lucrurile nu s-au schimbat. După victoria electorală obținută la limită În 1964 (majoritatea parlamentară era dată de patru oameni), Wilson nu era dispus să-și asume riscuri politice; deși doi ani mai târziu laburiștii au avut mai mult succes În alegeri, ei nu au făcut schimbări radicale În politica socială sau economică. Wilson Însuși, ca și celebrii săi predecesori Attlee și Beveridge, era fabian În teorie și keynesian În practică și nu se dădea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vorba doar de refuzul insular al partidelor implicate de a accepta denumirea de mai sus. Stânga britanică (și, pe atunci, multe dintre partidele de centru și centru-dreapta) urmărea cu precădere dreptatea. Atât reformele lui Beveridge, cât și votul masiv dat laburiștilor În 1945 s-au născut din sentimentul frapant că viața e nedreaptă, din injustețea perioadei interbelice. Conservatorii au ajuns la putere În 1951 și au rămas acolo multă vreme, fiindcă promiteau să liberalizeze economia fără a renunța la un sistem

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu precizie În momentul acestei sentințe. În același an, În Regatul Unit au fost legalizate jocurile de noroc. Patru ani mai târziu, noul guvern laburist a abolit pedeapsa cu moartea; În 1967, cu un reformist remarcabil, Roy Jenkins, la Interne, laburiștii au creat clinici de planning familial finanțate de stat, au modificat legea privind homosexualitatea și au legalizat avortul. În anul următor a fost desființată cenzura dramatică. În 1969 s-a dat Legea Divorțului, care nu a precipitat, ci doar a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dar modelul nu s-a schimbat radical. Spectrul opțiunilor politice de care dispuneau În anii ’70 europenii rămăsese, În linii mari, cel de pe timpul bunicilor. Longevitatea partidelor politice europene se explică printr-o continuitate remarcabilă În ecosistemul electoral. Preferința pentru laburiști sau conservatori În Marea Britanie, pentru social-democrați sau creștin-democrați În Germania de Vest nu mai reflecta de mult diferențe profunde bazate pe platforme specifice și cu atât mai puțin preferințe intime legate de „stilul de viață”, cum li se va spune

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Guvernul laburist a pretins până la sfârșit că susține valorile fundamentale și apără instituțiile statului asistențial, În vreme ce inaugura În practică o ruptură atent calculată, Încercând să Înfăptuiască pe furiș ceea ce predecesorii nu putuseră legifera În mod deschis. Strategia nu a funcționat: laburiștii au pierdut din susținători, fără a putea să-și revendice realizările. În august 1977, din cauza bugetului redus drastic de guvernul laburist, numărul șomerilor din Marea Britanie depășise 1,6 milioane și creștea În continuare. Anul următor, În „iarna vrajbei” din 1978-1979

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
crescândă din industrie, el a răspuns senin că nu există motive de Îngrijorare - de unde faimosul titlu de ziar („Criză? Care criză?”) cu care a pierdut alegerile generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială prin abandonul abrupt al convențiilor economice (când tocmai asta făcuseră), În vreme ce Partidul Conservator a revenit la putere sub conducerea energică a unei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
victorie În alegeri a doamnei Thatcher nu a fost deloc remarcabilă, față de alte cazuri istorice. De fapt, sub conducerea ei, Partidul Conservator nu a obținut foarte multe voturi În plus. Nu atât a câștigat alegerile, cât a beneficiat de Înfrângerea laburiștilor: mulți simpatizanți ai stângii au votat pentru candidați liberali sau pur și simplu s-au abținut. Din acest punct de vedere, programul radical al doamnei Thatcher și hotărârea cu care l-a pus În practică pot părea disproporționate față de susținerea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
compromis cu privatizarea, piețele libere, „Europa” și alte proiecte venetice era exclus. Ascunși după zidurile protectoare ale unei economii Închise, izolaționiștii din stânga britanică voiau să Înalțe În sfârșit Noul Ierusalim pe care colegii lor Îl trădaseră de atâtea ori. Manifestul laburiștilor la alegerile din 1983 a fost descris succint și exact (chiar de un parlamentar din partid, decepționat) drept „cel mai lung bilet de sinucigaș din istorie”. Propulsată de recenta victorie În războiul pentru insulele Falkland, prin care stabilise monopolul partidului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
27,6%, cea mai slabă performanță a partidului de la primul război mondial. Nu era limpede dacă britanicii se dădeau În vânt după doamna Thatcher (votul pentru conservatori nu a crescut), dar e clar că nu-i voiau pe ceilalți. Partidului Laburist i-au trebuit 14 ani și trei lideri diferiți ca să-și revină după catastrofa din iunie 1983. Politic, partidul a trebuit să limiteze și să anihileze influența troțkiștilor și a altor activiști „duri” de stânga În fiefurile sale electorale (mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reușit să țină pasul cu preocupările și aspirațiile unei noi clase de mijloc, fără sprijinul căreia nu mai putea ajunge la putere: În prezent, aceasta depășea numeric baza electorală volatilă (proletari industriali și angajați din sectorul de stat) pe care laburiștii, ca toate partidele social-democrate, se bazaseră până atunci. Din punct de vedere intelectual, liderii laburiști trebuiau să vină cu un nou set de obiective politice - și un nou limbaj În care să le prezinte. La mijlocul anilor ’90, lista de transformări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să vină cu un nou set de obiective politice - și un nou limbaj În care să le prezinte. La mijlocul anilor ’90, lista de transformări era bifată - cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În Noii Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În Noii Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător Tony Blair și colegii lui au tras un văl discret peste era thatcheristă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Blair moștenea și multe din prejudecățile ei, deși Într-un registru mai puțin sever. Ca și ea, detesta vechiul vocabular politic (În cazul lui, aceasta Însemna să evite cu orice preț „clasa”, o categorie socială arhaică, Înlocuită În jargonul noilor laburiști de „rasă” sau „gen”). Ca și Margaret Thatcher, Blair nu a Îngăduit descentralizarea deciziei sau opoziția internă. La fel ca și ea, a preferat să se Înconjoare cu oameni de afaceri din sectorul privat 8. și, deși noii laburiști rămâneau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noilor laburiști de „rasă” sau „gen”). Ca și Margaret Thatcher, Blair nu a Îngăduit descentralizarea deciziei sau opoziția internă. La fel ca și ea, a preferat să se Înconjoare cu oameni de afaceri din sectorul privat 8. și, deși noii laburiști rămâneau vag dedicați „societății”, grupul lui Blair era la fel de alergic la „stat” ca și thatcheriții cei mai fanatici. Tocmai aceasta este măsura realizărilor doamnei Thatcher. Ea nu numai că a distrus consensul postbelic, dar a creat unul nou. Înainte de ascensiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ar fi putut adăuga că s-a născut conservator și așa va muri, dar Între timp a reușit să devină socialist. Această „căsătorie” din interes a funcționat chiar mai bine decât Își imaginau ambele părți. În decursul anilor ’70, când laburiștii britanici intrau În faza de declin terminal, socialiștii francezi erau În pragul celui mai mare succes al lor. O majoritate de stânga Întârziase să apară În Franța din cauza a două impedimente gemene: farmecul personal al lui Charles de Gaulle și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
electoral de patru ori mai mare decât omologul său din țara Galilor. La două decenii după ce debutase pe scena politică, În 1974 (câștigând 11 locuri În parlament), acest partid cu cauză unică Îi surclasa pe conservatori și amenința realmente bastioanele laburiștilor. Spre deosebire de galezi, alegătorii din Scoția doreau transferul de putere; deși Înființat abia În 1997, Parlamentul Scoțian din Edinburgh e, fără Îndoială, reprezentantul unei țări care se consideră o națiune distinctă (dacă nu chiar un stat). Naționalismul scoțian a fost avantajat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și avea dreptate, În sensul că nici un politician din marile formațiuni de stânga sau de dreapta nu mai Îndrăznea să pară „blând” În astfel de probleme. Până și micul Partid Național Britanic (PNB) a reușit să influențeze politicile guvernelor noilor laburiști. Periferic prin tradiție (cel mai bun rezultat al său fiind 7% din voturi În 1997 Într-un district din East London, unde bengalezii Îi Înlocuiseră pe evrei ca minoritate etnică), PNB a câștigat patru ani mai târziu 11.643 de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
conform sondajelor de opinie) neliniști generalizate, dreapta conservatoare a reușit să-l Împingă pe Tony Blair spre Înăsprirea măsurilor, și așa nu prea generoase, față de potențialii imigranți și refugiați. Este revelator pentru atmosfera vremii faptul că un guvern al noilor laburiști, care dețineau o covârșitoare majoritate parlamentară și 11 milioane de simpatizanți la alegerile din 2001, a fost șantajat să răspundă astfel la propaganda unei clici neofasciste care putea aduna doar 48.000 de voturi În Întreaga țară - o cincime de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europei au Început să caute metode alternative de finanțare - tocmai Într-un moment când, grație globalizării și desființării controlului prețurilor, banii nu lipseau. S-a dovedit că În Franța atât gaulliștii, cât și socialiștii (precum și creștin-democrații În Germania sau noii laburiști În Marea Britanie) strânseseră bani În ultimii 20 de ani printr-o varietate de metode suspecte: vânzarea unor favoruri, traficul de influență sau, pur și simplu, apelul mai insistent decât În trecut la sponsorii convenționali. În Belgia, lucrurile au mers și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
beneficiar al fondurilor structurale de la Uniunea Europeană - ceea ce Înseamnă că anumite părți din Regatul Unit erau printre cele mai sărace regiuni din UE. Cifrele relative la ocuparea forței de muncă (larg mediatizate și o sursă de mândrie pentru suporterii conservatorilor și laburiștilor deopotrivă), deja modeste la nivel național, erau denaturate de mărimea disproporționată a Înfloritoarei capitale; În realitate, șomajul din nordul Angliei rivaliza cu cazurile cele mai alarmante din Europa continentală. În Marea Britanie, contrastul frapant dintre regiuni a fost exacerbat de politici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
crescute cu idei de glory și grandeur, „Europa” avea să rămână mereu o tranziție incomodă: un compromis, nu o alegere. Din punct de vedere instituțional, moda nostalgiei În Marea Britanie a Început aproape imediat după al doilea război mondial, când ministrul laburist Hugh Dalton a Înființat un „Fond al Teritoriului Național” cu misiunea de a achiziționa clădiri și teritorii importante pentru națiune prin „frumusețe și istorie”, care urmau să fie administrate de un Trust Național. Într-o singură generație, aceste proprietăți - parcuri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
beton, dotată cu un muzeu bunicel”. Cât despre moștenirea națiunii, ea a fost transformată fățiș Într-o afacere: „industria patrimoniului”, promovată și finanțată de „Departamentul Moștenirii Naționale”. Creat În 1992 de un guvern conservator, dar conform planurilor elaborate inițial de laburiști, noul minister a fost absorbit În timpul mandatului Blair de altul, intitulat grăitor „Departamentul pentru Cultură, Media și Sport”. Originea ecumenică este semnificativă: patrimoniul nu era proiectul unui partid politic. Trecutul nu era manipulat sau exploatat; era curățat și șlefuit. Barnsley

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atenuate. Chiar și trecutul cel mai recent sau mai controversat este disponibil numai Într-o reproducere din plastic Încărcată de nostalgie. Această epurare a memoriei la scară națională era isprava remarcabilă a noii elite politice. Pe urmele doamnei Thatcher, noii laburiști au reușit să se descotorosească de trecut, Înlocuit prompt de Înfloritoarea industrie patrimonială engleză cu Trecutul. Englezii au așadar un talent unic de a cultiva o Grădină a Uitării, invocând afectuos trecutul În timp ce Îl neagă cu Înverșunare. Deși comparabilă, obsesia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]