KorAP: Find »[drukola/base=ladă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...192 >

4,795 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

același lucru. N-am mai abordat nici o temă gravă, ne-am purtat unul cu celălalt cu multă blândețe, ca doi invalizi. Eram mânat de nevoia vitală de a-i vedea pe Palmer și pe Antonia. Trecuse de ora unsprezece dar lada cu vin promisă îmi oferea un pretext bine venit. Am presupus că nu se culcaseră. Am bătut la ușa salonului și am deschis ușa. Era întuneric, nu se vedea decât focul aproape stins. Apoi am auzit vocea lui Palmer de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
acasă în nesiguranță? Vrei să te duc eu? mă întrebă stând acolo zâmbind și legănându-și piciorul gol. — Nu, categoric nu, am răspuns. Sigur că sunt. Îmi pare grozav de rău pentru covor. Ar fi bine să plec. Am lăsat lada în hol. E vreo problemă dacă rămâne acolo? Dacă nu te superi, poți s-o duci în pivniță? spuse Palmer. Las-o acolo jos, dar nu-ți pierde timpul și cu aranjatul sticlelor. Menajera noastră vine la o oră imposibilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
lor se atingeau, figurile lor radiau către mine din mijlocul luminii aurii. Am închis ușa dormitorului așa cum închizi ușa unui sanctuar sau a unui triptic sacru. Lumina rămase dincolo de ușă. 16 Am coborât treptele spre pivniță, împiedicându-mă și înjurând. Lada era infernal de grea. Am ajuns cu ea jos și i-am dat un picior. Sticlele au zornăit dojenitor. Un bec fără abajur și foarte slab lumina grota mucegăită care era pivnița lui Palmer. Un loc mai sumbru decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai sumbru decât o pivniță obișnuită, în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun de bucătărie rupt. Mă durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din care băusem și m-am gândit că n-ar fi rău să mai beau puțin vin. Fără să mă ridic de pe scaun, am întins mâna, am apucat o sticlă și am scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
că băgasem în buzunar paharul din care băusem și m-am gândit că n-ar fi rău să mai beau puțin vin. Fără să mă ridic de pe scaun, am întins mâna, am apucat o sticlă și am scos-o din ladă. Mi-a trebuit ceva timp să bag tirbușonul și să deschid sticla. Mi-am turnat niște vin vărsând o parte pe pantaloni și pe jos. L-am băut repede și mi-am mai pus un pahar. Era frig în pivniță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

asigur că Încă eram de acord cu cronologia preferată a evenimentelor. Rulată lateral - jaluzele escaladau serviabil geamul ferestrei - am străbătut foaierul, am trecut pe lângă bilete și zona de servire. În spatele tejghelei cu ciocolată topită și bomboane lipicoase se afla o ladă plină de sticle asortate, strălucind În lumina roșie a lămpii de afară, din camera de proiecție. Am observat ștecherul frigiderului deasupra aparatului voluminos, pătrățos, chiar lângă prosopul care, de obicei, atârnă lângă chiuvetă. Oare Stegemann scosese deja priza din ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi făcu el semn cu mâna lui Ninici. Ajută-l pe șofer să descarce lăzile astea. Aveți grijă de sticlele de vin - să rămână În sus și neclintite. — Maiorul Petkovici, domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
colțul sălii de așteptare și dispărură din vedere. Ninici se holbă după ei până când șoferul Îi strigă: — Nu pot s-aștept toată ziua aicea, În mașină! Fuga marș! Voi, soldații, nu prea sunteți obișnuiți să puneți mâna. Începu să scoată lăzile din mașină, dezvăluind pe rând conținutul fiecăreia: — O jumătate de ladă de șampanie. O rață rece. Fructe. Două sticle de sherry. Cârnați. Biscuiți șprițați. Salată. Măsline. — Ehei, făcu prietenul lui Ninici, așa-i că-i un prânz pe cinste? Ninici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
după ei până când șoferul Îi strigă: — Nu pot s-aștept toată ziua aicea, În mașină! Fuga marș! Voi, soldații, nu prea sunteți obișnuiți să puneți mâna. Începu să scoată lăzile din mașină, dezvăluind pe rând conținutul fiecăreia: — O jumătate de ladă de șampanie. O rață rece. Fructe. Două sticle de sherry. Cârnați. Biscuiți șprițați. Salată. Măsline. — Ehei, făcu prietenul lui Ninici, așa-i că-i un prânz pe cinste? Ninici rămase nemișcat și privi un moment În tăcere. Apoi spuse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
chiar se băgau Între un soldat și soția lui. Dar frustrarea sa nu dură mult. Mai existau secrete pe care le putea descoperi pentru soția lui dacă-și ținea ochii și urechile deschise. Așteptă o vreme Înainte de a duce ultima ladă În Încăperea maiorului. De-acum șampania curgea În valuri. Toți trei bărbații vorbeau concomitent, iar paharele maiorului Petkovici Îi cam căzuseră În poală. — Ce pepenași! spunea căpitanul Alexici. Ce coapse! I-am spus excelenței sale că dacă aș fi În locul dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

se întoarce. Vrea să treacă de partea cealaltă a autoservirii și dă colțul, încercînd să se strecoare printre capătul raftului și o piramidă din cutii cu fasole. Schimbă coșul din mîna stîngă în dreapta, să nu atingă piramida și, atent la lada de scîndură plină cu pateuri de ficat, atinge cu colțul coșului sticla din capătul raftului cu băuturi alcoolice; sticla se răstoarnă, lovește o alta și amîndouă se fac țăndări pe cimentul de jos, împroșcînd cu coniac în jur. Mihai își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cît o clipă măcar tînărul nu s-a înfuriat și nici n-a vociferat cum fac atîția în situații asemănătoare, și doar ar putea să aibă oarecare cîștig de cauză, calea de acces fiind strangulată de piramida cu fasole și lada cu pateuri, spre care caută mereu ochii ei în ultimele clipe, cu teamă că și ochii tînărului s-ar putea întoarce într-acolo. Dacă n-aveți, mergeți și vă-ntoarceți cu bani pînă la închidere spune fata pornind spre casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-o iau. Mîine-s de dimineață precizează fata. E chiar așa de serioasă obligația morală? revine Mihai la propunerea lui, încurajat de precizarea fetei, în care el a ghicit dorința ei de a-l revedea. Cristina pornește înainte, conducîndu-l printre lăzile cu sticle și stivele de saci plini. Lîngă ușă se oprește, întorcîndu-se spre el: Chiar vrei zece sticle de vodcă? Da. Am să pun deoparte, pentru mîine dimineață. Bine? Halatul ăsta l-ai luat de gata? întreabă Mihai. De comandă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu al sobei din sala restaurantului, o cămăruță în care stau grămădite saltelele și păturile folosite vara în căsuțele campingului, între două pături așternute pe o saltea, șade întinsă Letiția, aproape adormită. Ovidiu s-a așezat pe colțul uneia din lăzile pe care a pus salteaua și-și leagă șiretul unui pantof. Cînd aude cîteva bătăi încete în ușa de stejar, murmură ceva supărat, ridicîndu-se să deschidă. Nu! șoptește Letiția. Dacă e soția?! Doarme spune chelnerul. Ce dorești? îl ia la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Unul vrea neapărat să bea și face scandal arată cu privirea spre sală. Chelnerul bombăne la adresa pasagerilor din sală, pornind nervos într-acolo. În urma lui, Pavel închide ușa, răsucește cheia și se apropie de patul improvizat, scoțînd de jos, dintre lăzi, o sticlă: Bei și cu mine un pahar? Fata, trezită bine din somn, ridicată deja în capul oaselor, trăgîndu-și pătura pînă sub bărbie, stă speriată, gata să țipe, dar cînd Pavel își înfige degetele în pătură, vrînd s-o smulgă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se precipită femeia, deschizînd ușa magaziei trebuia să fi dat saltele ast' noapte, să stea pasagerii... Credeți c-o să reziste acoperișul? Sigur încuviințează arhitectul, mereu cu ochii pe sus. Au pus grinzi solide, bine încastrate. Dacă se încing mai tare lăzile astea, arată el or să ia foc. Depărtați-le de sobă. Sultana mai rămîne un timp, după ce pleacă arhitectul, și privește lung spre lăzile așezate la rînd, ca un pat, apoi iese încet, mușcîndu-și buza de jos. Cît ea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mereu cu ochii pe sus. Au pus grinzi solide, bine încastrate. Dacă se încing mai tare lăzile astea, arată el or să ia foc. Depărtați-le de sobă. Sultana mai rămîne un timp, după ce pleacă arhitectul, și privește lung spre lăzile așezate la rînd, ca un pat, apoi iese încet, mușcîndu-și buza de jos. Cît ea a stat în magazie, Ovidiu a ieșit din camera de veselă cu jumătatea de pui, a pus-o pe un platou, a adăugat un pahar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să nu dea de bănuit, așa că o urmează. Sultana trece pe lîngă bar, arătînd spre sticle cu privirea, murmurînd un "trebuie să le spălăm", apoi, preocupată, vrea să intre în bucătărie, dar arată brusc spre ușa magaziei: Să luăm niște lăzi... Deschide ușa, o invită pe fată, aruncă o privire în jur, să se convingă că nu-i nimeni, apoi intră și ea, închizînd ușa cu grijă. În clipele următoare, de dincolo de ușă, din interior, se aude un răpăit de palme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de dincolo de ușă, din interior, se aude un răpăit de palme, apoi pumni, apoi genunchi, picioare, iarăși pumni, de sub care răzbat încercările de țipăt transformate de sîsîitul femeii în gemete ascuțite. Cînd potopul a încetat, fata ajungînd ghemuită sub niște lăzi, unde nu mai poate fi lovită, Sultana se oprește, așază muierește mîinile în șolduri și-și trage răsuflarea: Ascultă, putoareo! Unde te trezești aici?! Am acceptat să ajuți la treabă, nu să mi te-ntinzi cu bărbatu-miu. Ia zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Unde te trezești aici?! Am acceptat să ajuți la treabă, nu să mi te-ntinzi cu bărbatu-miu. Ia zi-i, ești bolnavă? De ce? Ca să știu, să-l tratez, că am doi copii... Fata stă chircită, băgată toată într-o ladă de citrice, cu fusta ridicată pînă la șolduri, un ciorap rupt de la genunchi în sus, răvășită la păr, smiorcăindu-și nasul din care se preling două șuvițe de sînge. Ieșită din minți, Sultana pune mîna pe-o scîndură de la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de mamă. Ieși de-acolo, îți aranjezi hainele, te speli pe față, apoi faci lună vesela murdară din bucătărie și sticlele de la bar; le curăți și de etichetă! Dacă sufli o vorbă, te omor! Femeia aruncă scîndură pe stiva de lăzi, mai aruncă o privire încruntată fetei, apoi se întoarce și iese. Merge în bucătărie, bea o cană cu apă și urcă la etaj. În dormitor, rezemat cu șalele de pervazul ferestrei, soțul stă cu icoana în mînă, privind-o lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
adînc de vorbele bărbatului, strînge cărțile de joc și, fără o vorbă măcar, se ridică, lăsîndu-se condusă de soț pînă la locul de pe saltea. Cu fărașul plin de mizerie, tatăl copiilor merge în capătul culoarului de lîngă bucătărie, unde este lada de gunoi. În drumul lui se întîlnește nas în nas cu Lazăr, venit după un pahar cu apă pentru studentă. Salut! murmură matematicianul, recunoscîndu-l de pe vremea anilor trecuți, cînd mergea mai des la teatru și, după spectacol, rămînea în barul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cotețul porcului sînt aruncate în sobă. Ici-colo, Sultana mai duce cîte o ceașcă de ceai, oprindu-se la fiecare trecere a sa prin dreptul barului, să vadă cum merge treaba. Acum, ordonă Letiției cînd sticlele sînt curățate și puse în lăzi treci în bucătărie și spală pe jos. Fata vrea să spună ceva, dar mîna care i-a prins brațul o strînge cu putere: Ăla și-a cîrpit nevasta șoptește Sultana, făcînd un gest spre masa copiilor. Ți-nchipui că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ce-i așteaptă îi aruncă un surîs ironic fata, întorcîndu-se la spălat pe jos. Ovidiu are o clipă senzația că se prăbușește, întinde mîna să se sprijine de perete și, abia tîrîndu-și picioarele, intră în magazie, așezîndu-se pe marginea unei lăzi. În sala restaurantului, trosnetul lemnelor din sobă a descrețit pe moment frunțile tuturor. Numai copiii nu par deloc convinși că trebuie să renunțe la plîns. Mai amăgește-i cum poți spune Mircea Emil tatălui -, c-o să aibă acuși ce mînca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
privește cu ochii invadați de lumină și cu zîmbetul fluturîndu-i pe buze. Bonjur! îi răspunde, înclinînd capul într-un gest de salut. Mi-era teamă că nu mai vii; te așteptam. Fata pornește înainte, spre capătul magaziei, printre stivele cu lăzi și saci, urmată de Mihai. Ia loc o clipă, te rog! Se pierde după o piramidă din lăzi de carton, întorcîndu-se cu un ibric plin cu cafea și cu două cești din porțelan chinezesc, foarte frumos lucrate, asemeni celor din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]