607 matches
-
magnifică a anumitor zile la Saint-Malo și la Combourg, pentru ca să-l poți scuza pe Chateaubriand. E drept că, în afară de câteva pagini din Memoriile lui, cu greu mai poate fi recitit, căci retorica lui, având amploare, este lipsită totuși de substanță. Lamentațiile lui nu sânt destul de gândite și plictiseala lui nu-i destul de esențială. Dacă l-am iubit totuși, a fost pentru desfășurarea somptuoasă a vieții lui, pentru a fi ridicat vidul lăuntric la rangul de artă. Așa și-a știut gospodări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
motive de tragedie? În lume, acele adevăruri au devenit locuri comune, pentru care au suferit mulțimile. Evidențele cu care trăim zi de zi, cu care nu murim, sânt fructul dezastrului anonim. Cu toate acestea, nu găsesc nimic mai revoltător decât lamentațiile pe marginea soartei maselor. Ele sânt prea tari pentru a nu putea obține ceea ce revine tăriei lor și dacă s-au înșelat și se înșală, aceasta ține de soarta lor, de limitele imanente ale acestei soarte. Este cea mai frecventă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă în orașele săsești din Ardeal vreo ceată de flăcăi români doinind în înserări, n-a putut să nu sufere sub contrastul strivitor pe care-l prezintă masivitatea constructivă a orașului și lamentațiile acelea prelungite, atât de inaderente la civilizație, la efortul constructiv. Contrastul nu trebuie explicat prin deosebirea noastră organică de sași, ci prin distanța incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și sălcii plângătoare. Sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care nu-și pot regăsi instinctele în singurătate. Natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit, și ei prin platitudine. Lamentațiile maghiare își au sursa în această tristețe a instinctului. Aviditatea de spațiu se satisface în acele lungimi monotone, care trezesc automat reprezentarea unui infinit spațial. Tărăgăneala melodică este expresia cea mai adecvată a progresiunii nedeterminate în structura spațiului. Mă leagă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un decor citadin modelat În cîteva toposuri simboliste, receptate fie din sursă directă, fie - mai evident - din interpretările bacoviene ale unor Demostene Botez sau Camil Baltazar, văzute cu ochiul unui adolescent ce-și pune pe față, pînă la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul Întunecat”, „deznădăjduit”, „de Întuneric”, „mîhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfîșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spre balconul altor oameni. Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, Îngenunchierile... Versuri ca acestea anunță Încă din prima secvență a cărții din 1932 și o importantă schimbare de ton, menținută pe Întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, Într-o frazare mai amplă, eliberată În mare măsură de mai vechea, strălucitoare Încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
creație următoare. Rezolvată, pentru moment, În interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului imaginar ca spațiu Închis, stagnant și inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă În lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului Întunecat”, cu străzi, piețe și cheiuri pustii, cu parcuri În putrezire autumnală, cu „odăi stinse” etc.; spațiu ce se lăsa descoperit, În atmosfera-i mohorîtă și apăsătoare, prin parcurgerea unor itinerarii mereu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
operei, sînt asociate mereu cu imaginile stagnării, Încremenirii, Împotmolirii, În genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului Într-Însul”, „somnul” oamenilor „Îngrășați de tenebre” sau „lanțul [care] Înnoadă glezna”, „apăsarea perpetuă” din gînd (În Zodiac), după ce, În Brățara nopților, glosase pe aceleași teme ale Închiderii: „Și trupul se Întoarce
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
deschis Îl las / Tu-l luminezi acum și-ntotdeauna". Ultima piesă a ciclului nu face decît să adauge cîteva elemente sugestive pentru o aceeași stare de așteptare În penumbră a deplinei expresii de sine, fără mari speranțe dar și fără lamentații inutile: Închipuire. Nu-i luceafăr, nici Zi luminoasă-n blidul tău de linte. Acestea. Muzici sau miresme-n gînd Înghețe-n iarnă vorbele sau fiarbă În vară. Toate se vor spune cînd? (Sufletul florii). Oricît de surprinzător ar fi, la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
asigură subzistența la mascul) și al plăcerii sexuale. Astfel, cantități mari de occitocină și de neurotransmițători opiacei sunt produși în creier în momentul orgasmului. În schimb, depresia socială este provocată de absența contactului social (cald și blând) și declanșează plânsul, lamentațiile, panica, iar la om, angoasa existențială. Acest sistem corespunde și unor zone nervoase (de exemplu, stimulările intracerebrale la porcușorul de Guineea provoacă țipete de tristețe). Panksepp, care a studiat împreună cu colegii săi aceste emoții, consideră că mecanismele biochimice ale sistemului
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
organicul și mecanicul. O interogație de felul celei care încheie pasajul citat mai sus („cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?”), cu toată aparenta sa ingenuitate, aduce sugestia degradării cu cel puțin tot atâta pregnanță ca și lamentația ce urmează: „curând, curând o să mor și n-am făcut nimic în lumea asta, or să mă arunce la fiare vechi/or să îmi crape farul și becul ars o să-mi atârne de două firișoare de liță.” De aceea, în ciuda
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
flaut căptușite cu catifea roșie, mandoline și balalaice și tuburi complicat împletite de tromboane și tube...”. În secvența a treia - care face, în mod vădit, pereche cu prima - revin ecourile parodice, amintind de astă dată de cântecul de lume, de lamentațiile din lirica neoanacreontică a lui Ienăchiță Văcărescu și de cântecele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu (căci una dintre trăsăturile distictive ale literaturii postmoderne constă în tendința de reciclare a kitsch-ului). Mai apoi, este introdus în scenă „decorul” specific
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și la fel de comuna lamentație. Oh-ul de la urmă reprezintă un dublu refuz: de a asuma durerea și de a asuma (determina) obiectul durerii. Ienăchiță se exprimă, așadar, prin evitare sau deturnare. CÎnd tonul este mai direct liric și obiectul erotic mai bine determinat, vedem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
corporalitate, dar el este sugerat, totdeauna, pe dos. La Ienăchiță, ca și la Alecu Văcărescu, se constituie o adevărată strategie a refuzului pe care nu putem să n-o legăm de celălalt sens, ascuns, al aventurii: acela al scrisului. Aceste lamentații, oricît de prefăcute, de tactice ar fi: dar cum poci să Îndrăznesc?, să fiu, să poci zugrăvi, măcar pe scurt să-ți vorbesc, oi putea oare vreodată?... arată și o nesiguranță de alt ordin. Drama Întemeietorului de limbaj răzbate, am
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Este singurul loc unde se Întrevede că tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poligrafului, om citit, altfel. După morala literară a vremii, el folosește mai multe modele, se inspiră din opere celebre, traduce și introduce În poemul său idei exprimate de alții. Discursul heliadesc este derutant prin compoziția și varietatea lui stilistică: de la lamentația cea mai neagră, În stilul noptos romantic, la incisivitatea voltairiană (din pamflete). Boileau și Lamartine sînt deopotrivă prețuiți, urmați, folosiți de o minte care „izvodește” În marginea marilor modele. Care este adevăratul Ion Heliade Rădulescu? Critica tradițională a văzut În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De remarcat că Heliade dă deseori meditațiilor sale asemenea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe misteruri, poemul este, În fapt, fără mister. Simpatia pe care o trezesc, totuși, aceste versuri vine din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți la aceste lamentații: „Tu, care ești perdută În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
partimen, o pastourelle, un planh sau un sirventés. Toate acestea s-au degradat, amestecat, metamorfozat În poezia europeană. Poemul scris de Conachi la moartea tatălui ar putea fi apropiat de formula planh-ului. Versurile scrise după moartea Zulniei au ceva din lamentațiile unui Bertrand de Born și, În genere, arată oarecare afinitate cu baladele funebre din Evul Mediu: exprimarea zgomotoasă a durerii, elogiul celui decedat, intervenția pe lingă Dumnezeu În favoarea dispărutului... Conachi ține planh-ul său la primele două nivele. Misticismul e redus
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scuze față de victime: - S-a întîmplat o nenorocire, doamnă, de care nu suntemvinovați. O imprudență din partea fiicei dumneavoastră. - Unde este acum? - Este... veți putea-o vedea... - Moartă? - Cred c-ați fost prevenită... la Morgă. Doamna Ioanide nu se pierdu în lamentații și întrebă ce trebuia să facă spre a intra în posesia cadavrului. Ministrul mărturisi că n-ar putea accepta, fiind chiar în interesul familiei să nu se facă scandal, ca înmormîntarea să se oficieze public. Nu admitea decât pe părinți
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
materialul pe care îl are. Hagienuș mărturisi dolent că n-are fonduri la minister. Madam Pomponescu ceru imediat fixarea sumei, spre a se ordonanța ca ajutor din partea ministerului lui Pomponescu. Văzând că n-o scoate la capăt, Hagienuș își reluă lamentațiile: . - Ce mă fac, domnule Gaittany, Pomponescu îmi dă ghes să scot revista, are să ceară ministrului meu să mă execut. . - Atunci e regretabil, va trebui să scrii, recunoscu șiGaittany, care, ca om cu experiență, nu se lăsa surprins de nici o eventualitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv;aștept încrezător. În realitate, fizionomia sa dezmințea această versiune, că-pătînd o crispație de amărăciune înrudită pe departe cu aceea a lui Pomponescu, deosebirea fiind totuși că ministrul își făcuse din blazare un gest monden, în vreme ce fața lui Gonzalv exprima lamentația. Trecând ocazional prin piața unde Ioanide ridicase biserica, Gonzalv rămase surprins. Apăruse și palatul municipal, inclusiv G. Călinescu campanila. Totul era turnat în beton și în parte și umplut cu cărămidă. Se lucra. - Poftim! zise Gonzalv indispus. Pe vremea asta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]