574 matches
-
a fost de greu, continuă Adrian. Zadarnic le explicam. Nimeni nu înțelegea că era vorba de Dionysos. Nu-ți mai aduci aminte de fata aceea frumoasă, căreia noi îi spuneam Leana... - Nu mă cheamă așa, șopti femeia. Oamenii îmi spun Leana, dar... - "...dar pentru păcatele mele, continuă Adrian, am ajuns să cânt prin cârciumi. Dar eu n-am fost făcută pentru asta..." Femeia îi apucă mâna și i-o sărută. - Adrian, Măria-ta, pentru tine n-am fost niciodată Leana... Adrian
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spun Leana, dar... - "...dar pentru păcatele mele, continuă Adrian, am ajuns să cânt prin cârciumi. Dar eu n-am fost făcută pentru asta..." Femeia îi apucă mâna și i-o sărută. - Adrian, Măria-ta, pentru tine n-am fost niciodată Leana... Adrian se ridică turburat și se apropie de ea. - Eu știu cine ești, șopti. Știam de mult că se va întîmpla asta. Și, te rog să mă crezi, nu mi-e frică. Știam că un mesager e trimis întotdeauna de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
rog să mă crezi, nu mi-e frică. Știam că un mesager e trimis întotdeauna de altcineva. Când vrei, am să te urmez. Nu mi-e frică. Dar înainte de a pleca, aș vrea doar să te mai întreb: versurile mele, Leana, versurile mele, toate câte au fost? - Le auzi pe străzi, Adrian, le auzi în întunerec, după miezul nopții, în grădini și în cârciumi, pretutindeni unde m-ai trimis să le cânt... -... Toate câte au fost, repetă emoționat Adrian, versurile toate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
străzi, Adrian, le auzi în întunerec, după miezul nopții, în grădini și în cârciumi, pretutindeni unde m-ai trimis să le cânt... -... Toate câte au fost, repetă emoționat Adrian, versurile toate, de la începutul începutului... - Am făcut cum mai învățat, continuă Leana. Le-am împărțit. Le-am risipit. Mi-ai spus să le cânt noaptea... - Numai noaptea, o întrerupse Adrian. Ca să-i îmblînzim. Căci noaptea oamenii, și numai unii din ei, mai pot fi îmblînziți. Dar, deși le-ai cântat nopțile, adăugă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să-și ascundă deznădejdea. Nu sânt decât asta. Și niciodată n-am fost altceva decât asta: Adrian, poetul pe care-l aștepta el însuși, Adrian de care s-a îndrăgostit prea curând, oh! prea curând, îngerul lui păzitor, îngerul Morții. Leana continua să zâmbească, lăsîndu-și lacrimile să lunece, mari, fără grabă, la întîmplare. - Pentru păcatele mele, șopti, așa mi-a fost ursit. Am știut asta înainte de a ști altceva. Am știut că n-ai să fii fericit. Am știut că singurul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
obicei, la început un lapsus, apoi altul, apoi amnezia, și poate nu-mi părea rău, căci, uitîndu-i numele, uitasem și mesajul. Dar acum înțeleg. Și se întîmpla așa cum am știut că se va întîmpla. Îngerul meu păzitor, tu, iubirea mea, Leana, tot tu vei fi și îngerul Morții... Cu un efort, Leana se ridică de la masă și, apropiindu-se de el, îi luă brațul. - Și îngerul Morții, șopti, pentru că, atunci când ne va fi dat, tot împreună o să plecăm... Cu mare grijă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu-mi părea rău, căci, uitîndu-i numele, uitasem și mesajul. Dar acum înțeleg. Și se întîmpla așa cum am știut că se va întîmpla. Îngerul meu păzitor, tu, iubirea mea, Leana, tot tu vei fi și îngerul Morții... Cu un efort, Leana se ridică de la masă și, apropiindu-se de el, îi luă brațul. - Și îngerul Morții, șopti, pentru că, atunci când ne va fi dat, tot împreună o să plecăm... Cu mare grijă, parcă i-ar fi fost teamă că s-ar putea prăbuși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și, întinzînd mâna, i-o trecu blând pe obraji, ștergîndu-i lacrimile. Atunci dădu cu ochii de măștile care-i priveau, împietrite, de la mese, de la estradă. - Ce se întîmplă cu ei? întrebă tulburat. De ce-au rămas așa? De ce ne privesc? Leana îl trase după ea, cu fermitate. - Adrian, Măria-ta, să nu te mai uiți înapoi, șopti apropiindu-și buzele de urechea lui. Să privești tot înainte, că iar ne pierdem, și cine știe dacă ne va mai fi dat să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mi-e frică, începu Adrian cu o voce clară, gravă. Spune-mi drept: asta trebuie să se întîmple acum, în câteva clipe? Sau poate s-a întîmplat deja și nu-mi dau încă seama. Spune-mi drept: am murit f Leana își trecu mâna pe ochi, dar nu încercă să-și șteargă lacrimile. - Nu, șopti. Numai șoferul a murit. Dar, Adrian, asta a fost demult! Demult! repetă ea cu glas neașteptat de ferm, căutîndu-i ochii și privindu-l adânc, cu deznădejde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de ferm, căutîndu-i ochii și privindu-l adânc, cu deznădejde, ca și cum ar fi voit să-l trezească. - Și totuși l-am văzut, continuă precipitat Adrian. L-am văzut! Mai mult decât atât... - Nu trebuia să te uiți înapoi, îl întrerupse Leana. Adrian să nu te uiți niciodată înapoi. Că dacă te mai uiți o dată înapoi, ne pierdem. Ne pierdem pentru totdeauna... Înaintau amândoi tăcuți, îndreptîndu-se spre rotonda cu oglinzi. - Acum îmi aduc foarte bine aminte, începu deodată Adrian. Avea o voce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
te mai uiți o dată înapoi, ne pierdem. Ne pierdem pentru totdeauna... Înaintau amândoi tăcuți, îndreptîndu-se spre rotonda cu oglinzi. - Acum îmi aduc foarte bine aminte, începu deodată Adrian. Avea o voce clară, distinsă, curtenitoare... - Așa ne plimbam amândoi, îl întrerupse Leana, așa călcam, tot ca acum, pe covoare groase, într-un hotel ca acesta, și ne țineam strânși unul într-altul și-ți spuneam: "Adrian, ce importanță pot avea toate acestea? E destul că te-am întîlnit, și tu m-ai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să cânt și să spun versuri - și, chiar dacă iubirea aceasta a noastră va răzbate numai o vară, va fi de-ajuns, îmi va fi de-ajuns..." - Îmi aduc foarte bine aminte, continuă Adrian. Atunci, la Viena, ți-am mai spus: Leana, degeaba cântă toți, cântă după tine "în curte la Dionis". Nimeni n-a înțeles. Și poate nici nu e vina lor. Căci nimeni n-a înțeles până acum adevăratul sens al mitului orfic. Mesajul lui Orfeu acesta a fost: că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
adevăratul sens al mitului orfic. Mesajul lui Orfeu acesta a fost: că schimbarea omului, mutația lui, nu poate începe de sus, prin elite, ci de foarte jos, de la oamenii de rând, cei care petrec noaptea în grădini și în restaurante... Leana se opri brusc și, cuprinzîndu-l în brațe, îl sărută lung. - Iubirea mea, șopti. Asta s-a întîmplat la Viena. Îți aduci aminte... -... Și-ți explicam de ce e atât de greu, continuă Adrian zâmbind. Pentru că, neînțelegînd sensul mesajului lui Orfeu, nimeni
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
atât de greu, continuă Adrian zâmbind. Pentru că, neînțelegînd sensul mesajului lui Orfeu, nimeni nu înțelege că poezia este nu numai o soteriologie, dar și o tehnică politică. Numai poezia ne mai poate mântui, mai poate schimba omul... - Iubirea mea, șopti Leana, strîngîndu-se aproape de el. - Dar știi ce i s-a întîmplat lui Orfeu. Știe toată lumea. Știam și eu asta, demult. Și, ți-am spus, nu mi-era frică. Așteptam. Și, acum câteva zile, l-am auzit: avea o voce clară, pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
am spus, nu mi-era frică. Așteptam. Și, acum câteva zile, l-am auzit: avea o voce clară, pe care n-am s-o uit niciodată. Și mi-a fixat, aici, astăzi, la patru treizeci... - Nu, iubirea mea, îl întrerupse Leana. Astea s-au întîmplat demult. Demult! repetă ea, strîngîndu-i brațul. Când ai avut accidentul și ai scăpat ca prin minune. Adu-ți bine aminte. Știai că nu-mi place să aștept, și aveam întîlnire la patru treizeci, și multă vreme
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dispăruse, Adrian s-a ridicat, și el foarte palid, și ne-a făcut semn cu brațele, dar zadarnic, căci larma nu s-a potolit. Dar eu l-am auzit bine, eram destul de aproape, la masă, și mi-era milă de Leana, căci părea speriată, deznădăjduită... Cunoști povestea lui, adică a lor, cu Orfeu și Euridice? - O cunosc, bineînțeles. - Adrian se afla acum într-una din perioadele lui de luciditate, și ne bucurasem toți auzind că scrisese din nou... În sfârșit, nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
diminețile Muti este acasă.“ Vara mai ales, când nu se temea de ghețuș, o și lua din loc ; se suia în tramvai la nouă, și la zece fără un sfert suna la ușa din spate. În unele zile îi deschidea Leana, spălătoreasa. Pe madam Ioaniu o găsea sus, în fotoliu ei, un fotoliu învelit în piele : pleznise pielea, o cususe, pleznise iar, se-nnegrise ; puseseră peste el un covor, și-acolo, peste covor, stătea madam Ioaniu. Era plină de covoare camera
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să trăiască din așa ceva ? Dac-ar fi să ia fructe și carne, nici două zile n-ar ține-o banii ! Două suflete, șase sute cinzeci de lei, și lumina, și chiria, și televizoru... Așa că astea e numa vorbe, fiindcă dacă vine Leana la curățenie sau la spălat, o vezi pe Ivona că pleacă repede repede cu sufertașu la Gospodina ! încă ș-atunci vine numa cu trei-patru porții ! Da măcar când zice Ivona o vorbă, știi că aia e vorbă ; dac-a zis
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de când n-am mai pus carne în gură... Așa le-a închis gura de fiecare dată. Încearcă să-și reprime fiorul de silă care o scutură ori de câte ori își imaginează ce s-ar fi putut petrece în baie. Poimâine, când vine Leana, are s-o pună să frece mai atent ca de obicei, să dea cu spirt, să dezinfecteze. Mai bine i-ar fi deschis ușa de la început ! Mai bine i-ar fi dat banii și-ar fi scăpat de ea ! Așa, tot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acoperișul magaziei de lemne. Pe atunci nu mai aveau soldat și peste încă vreo trei luni Generalul Ioaniu a fost arestat. Pe partea din afară a geamului s-a țesut o rețea fumurie de funigei de praf. Are s-o șteargă Leana, dacă au s-o cheme, ca de obicei, la curățenia de primăvară. Dacă au să aibă, ca de obicei, musafiri de Paște. Lumina cenușiu-gălbuie intră oblic prin geam - a trecut dimineața și, dincolo de cerul de fildeș, soarele invizibil are să înceapă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încruntându-și sprâncenele rare și moi, Ivona își scoate fața din oglindă. Cu coada ochiului își mai zărește silueta mișcătoare, prinsă în vagul cețos. în capetele toaletei, cele două sfeșnice de argint, înnegrite și acoperite de praf. Când o veni Leana, o să trebuiască să i le dea să le curețe. Ivona stinge aplicele, stinge lampa și rămâne doar o dungă subțire de lumină care se strecoară prin jaluzelele lăsate. E o penumbră dulce, care te liniștește. Se întoarce la oglindă și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
azil, da duceți-o undeva ! i-am zis lu madam Ioaniu. Săraca ! făcea madam Ioaniu. Săraca ! Nu mă-ndur, că ea m-a crescut ! D-apăi io-n locu ei de mult îmi luam câmpii ! O dată când am mai venit, era Leana, spălătoreasa, și ea mi-a zis că madam Ana murise, o îngropase, gata ! Așa că nu știu, pân-la urmă ați dus-o ? N-ați dus-o ? — N-am dus-o, cum s-o ducem ? Muti mereu spunea : poți să știi cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mă țin, că, altfel, muream, cu toții, ca niște proști. Și nu aveam de ales. Și nu găseam o ieșire. Infernul mă înghițea,încet încet, ca un șarpe imens, pe o mică broască. Până când am întâlnit-o,într-o zi, pe Leana. O cunoștință; o aproape fostă prietenă de familie, de care nu mai știam, de foarte mult timp, ceva. M a întrebat: ce faci? Iam răspuns:înnebunesc. Se vede, a replicat, ea. Chiar?, am rămas, eu, surprins. Da. Chiar. Așa după cum
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de afară, două oale, mari,pline cu lapte prins. Ne-am ospătat, bine , cu toții, după care, ne-am culcat. Copiii -în una din camere; noi -în alta. Și-am început o viață nouă. Eu mă ocupam cu de-ale bărbatului; Leana - ce de-ale femeii. Și copiii se dezvoltau, concomitent cu trecerea timpului, de, parcă, nici n-ar fi provenit din două familii diferite. Ce mai: frați - frați! Și,în timp ce aproape două decenii, politicienii României s au stupit, și s-au
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
altul. Mama torcea pe lavița de lângă sobă, tăcută, închisă în muțenia ei. Uneori, lăsa furca pentru a se apropia de fereastra dinspre curte, unde lua ceaslovul cu rugăciuni și bolborosea din el, în șoaptă, să audă numai ea. Sora mea, Leana, fire neastâmpărată, nu prea suporta să stea acasă. Eu, mai cuminte, sedentar din naștere, încercam să țin pasul cu tata la "lecturi". Biblia o învățasem, cred, pe dinafară, o citisem de vreo șapte ori. Când venea primăvara și nu era
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]