4,107 matches
-
doi soldați care asigurau paza lui Iuffo jucau table. Ei săriră Îndată de pe scaune, Își luară armele și se repeziră către rezerva lui Iuffo, apoi la fereastra rămasă deschisă... Era deja prea tîrziu. La acea oră, trupul lui Iuffo se legăna nepăsător pe valurile Pacificului de Sud, În vreme ce sufletul lui Își făcea desigur intrarea În Iad. Astfel, presimțirea colonelului Pruritanal se verifica sută la sută, deși nu fusese niciodată exprimată. Din păcate, odată cu Iuffo, În apele Pacificului Își găsise sfîrșitul și
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
putere, pe muchia incertă dintre două realități; nu mai erau decît o posibilitate vagă, starea intermediară dintre substanță și fenomen. Se simțeau mai ușori, atrași În sus de rotirea aceea calmă, ale cărei geometrii multiple, disimetrice, infirmau spațiul. Unii se legănau pe picioare, alții căzură de-a binelea și răma seră pe brînci, uimiți de ce li se Întîmplă. Numai cei de la coada spiralei se desprinseră cu oarecare greutate din rînd și plecară care Încotro, tulburați de o emoție confuză. Alții mai
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
creștet sau de păr, dar palma mîinii lui abia dacă o atingea și nici măcar nu era Închisă. Și atunci - cum o ținea? Ea scăpase cristalul din mînă, iar pantofii Îi căzuseră din picioare; trupul fragil, eliberat de propria povară, se legăna ușor ca o foaie de hîrtie, totuși fața, Îmbujorată și fierbinte, Îi era veselă, sau În orice caz zîmbea; de fapt Își zîmbea sieși, ca un copil care se joacă, fără să știe că e privit. În schimb, Pablo rămăsese
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lumină, sau mai degrabă cu o umbră roșietică. Din grămada de vreascuri mai rămăseseră doar cîteva. Arareori limba cîte unei flăcări se ridica și făcea să tremure pe pereți umbre subțiri ca niște stafii grăbite. CÎt timp vorbise, Michel se legănase Înainte și Înapoi, așa cum fac copiii crescuți În orfelinate, apoi Începu să mormăie ceva, de parcă ar fi descîntat focul, sau poate că Îngîna un cîntec. Simțindu-se privit, se opri brusc din legănat, tocmai În momentul cînd Pablo hotărî să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să-i dezvăluie, la rîndul său, un secret, dar deocamdată nu-i dezvălui nici un secret. Începu să Îngîne din nou cîntecul acela, a cărui melodie lui Pablo Îi părea cunoscută; versurile Însă nu le Înțelegea. Absorbit de cîntecul lui, Michel legăna elegant bidonul În aer, ca și cum ar fi dirijat cu el vreo orchestră. Uneori Îl depărta mult de corp, alteori Îl apropia, apoi Îl ridica și Îl cobora, sau Îl rotea, după cum cerea melodia... - și deodată, Întorcîndu-se brusc, Îl pocni cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ajunseseși să te simți diferit, dar superior. Așa ai ajuns să fii considerat. Nu aveai de făcut decît să-ți afirmi sus și tare diferențele și să accepți consecințele. Rhona te-a făcut puternic. Era atît de mîndră cînd se legăna de colo-colo cu cu mersul ei săltat și șerpuitor, ținîndu-și capul sus cu o seninătate sfidătoare. Erau unii oameni care se simțeau la fundul structurii sociale și economice, care nu se mai așteptau la nimic bun, ci doar la și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
din unicul parc aflat lângă Liceul Economic. Bunica mă avea numai pe mine și eu o aveam numai pe ea. Eram aerul ei, mândria ei, seninul ei. Despre tata nu vorbeam, iar pe mama am visat-o o singură dată, legănând un prunc, Înfășat În scutece aurii, cu fețișoara roz. Mama Îi spunea pruncului că o dor rău rinichii, că țara noastră va intra În curând ca membră cu drepturi depline În Uniunea Europeană, iar la urmă i-a vorbit de Teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
apropii cât mai mult de ei. Atunci, ca la un consult medical, sunt cercetat, pipăit, palpat, mirosit, Întors pe toate fețele, Într-un cuvânt evaluată marfa. Cât durează această ,,apreciere,, , eu nu am voie: să vorbesc, să transpir, să mă legăn, să mă aplec de spate, să clipesc des din ochi sau să Întorc capul. Regulile sunt foarte stricte În această privință. De ce am fost tocmai eu ales pentru această muncă ciudată? Simplu: sunt un bărbat atrăgător, cu un corp armonios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cărată de doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde scorojită În interiorul căruia se legăna În adierea vântului spânzurat de acopriș, un scrânciob pentru copii. Dar prima imagine pe care nu am uitat-o până astăzi, este aceea a unei fetițe cu chipul trist, și aproape Îmbătrânit, care cânta la o muzicuță roșie. Stătea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai precis al celor două caiete cu scris citeț, Îngrijit și ordonat. Calculatorul de pe biroul ei, scoate la intervale egale de timp un oftat jalnic, făcându-și simțită prezența atotstăpânitoare. O nouă țigară este aprinsă, și fumul plutește În Încăpere legănându-se În valuri subțiri. Antoniu tremură, un tremur nervos și necontrolat, născut din emoție și din furie. -Dumneata ai adus ieri, aceste două caiete și, pentru că avem obligația de-a nu respinge nimic fără să fie citit Înainte, am rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de vâsc; apoi am văzut-o pe sora mea urcându-se pe un scaun să aprindă lumânările. După ce a pâlpâit o clipă, flacăra lor s-a înălțat strălucind cu putere, iar simbolul încărcat de vreme și de ambiguitate s-a legănat ușor în curentul care se simțea mereu în preajma ferestrelor victoriene înalte care se închideau prost. — De ce „bineînțeles”? întrebă Alexander. În clipa aceea am auzit acorduri de pian. Rosemary începuse să cânte un colind. Era Cândva în orașul regelui David. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ușă, așteptând fără să-și trădeze nerăbdarea, să dispar de acolo. Trăsăturile și atitudinile lor ilustrau moduri diferite de a-și exprima regretul: domnișoara Hernshaw, înaltă, blondă și îndelung curtată zadarnic de Mytten cel incapabil să prindă lucrurile subtile, se legăna cu ochii umezi de lacrimi și dornică să-mi strângă mâna; domnișoara Seelhaft, scundă și brunetă, își ștergea încruntată ochelarii și îmi arunca priviri grăbite și pline de compasiune. În cele din urmă le-am lăsat cu grija ultimelor comenzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o să punem un covoraș peste ea, adăugă Palmer. Îți interzic categoric să te necăjești din cauza asta, Martin. Ascultă, prietene, ești sigur că ești capabil să ajungi acasă în nesiguranță? Vrei să te duc eu? mă întrebă stând acolo zâmbind și legănându-și piciorul gol. — Nu, categoric nu, am răspuns. Sigur că sunt. Îmi pare grozav de rău pentru covor. Ar fi bine să plec. Am lăsat lada în hol. E vreo problemă dacă rămâne acolo? Dacă nu te superi, poți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ajuți să le aranjez. Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Londrei mi se părea ciudat. Era deja o săptămână de când mă duceam zilnic la birou și mă întorceam în Hereford Square la ora cinci și jumătate, exact ca odinioară; și, în timp ce călătoream, agățat de o bară în trenul care se legăna și citeam nuvela din ziarul Evening Standard, eram tentat să-mi spun că am fost doar victima unei halucinații prelungite și debordante, care acum se încheiase. Și totuși nu visasem. Durerea constantă era acolo, ca să-mi amintească permanent acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pentru Înc-o sticlă de șampanie. Când li s-a părut că sunt suficiente dopuri aliniate pe tejghea, femeile s-au prelins din poalele musafirilor, zâmbind când domnii Își dezmorțiră picioarele strâmbându-se de durere, și au Început să se plimbe, legănându-și șoldurile Îmbietoare, care contiunau să promită, Îndreptându-se către silueta obeză care stătea la o masă În cel mai Întunecat colț al Încăperii, cu un monoclu vârât sub ochiul umflat. De la indescifrabila doamnă Buddha primiră o cheie cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
s-a introdus În pantoful din mijloc, după ce l-a uns pe dinăuntru cu cremă de ghete. Apoi s-a Încovrigat În jurul roții astfel - Karp făcu un gest, ca și când ar fi vrut să se dea peste cap - și s-a legănat Înainte și-napoi. Mișcarea producea aceeași fricțiune ca șaua bicicletei, pe vremuri. Din păcate, Înainte de a atinge acel denouement mult dorit, mama lui Bauer a intrat În cameră și el și-a pierdut echilibrul. Karp Își plasă mâna pe roată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nici n-am dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează maidanul până la piața unde stau, când am auzit zgomote Înaintea mea. Coborâserăm patru persoane, și am presupus că era bătrânul care ducea un furtun. Inelele de cauciuc se legănau ritmic, În timp ce Înainta cu pași repezi, elastici prin Întuneric. Ceilalți - cam de vârsta mea; cu sufertașe În mână - traversaseră strada În direcția opusă, Înspre fabrica de bere, unde au dispărut În beznă. Probabil că lucrau În schimb de noapte. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sentimentalismelor, pentru simplul motiv că Jupp a fost primul. La douăzeci de metri de mine, tramvaiul trecu zdrăngănind. Am rupt-o la fugă. Și acum? Sărind pe platformă, m-am strecurat Înăuntru, vârându-mi mâna printr-un mâner de piele legănându-se. Cadavrul avea să fie Îngropat În Kolberg, În ciuda celor Întâmplate aici? Lângă mine stătea un bărbat transpirat, Îmbrăcat cu o cămașă fără guler, atât de lucioasă de jeg, Încât părea din mătase. Între picioare Îi tremura un sac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
explicat că În drum spre ea, trecusem cu bicicleta pe lângă un muncitor de pe șantier, care cobora țevi de canalizare În pământ. Cu tatuaje acoperindu-i tot corpul, purta inele În ambele sfârcuri, care fuseseră legate cu cinci sau șase lanțuri legănându-se și strălucind În soare. Cu siguranță, prietenii lui erau obișnuiți cu această extravaganță, fiindcă atunci când am Întrebat cât era ceasul, mi-au răspuns legănând țeava de canalizare Într-un loc, privindu-mă cu plictiseală. Drept răspuns, Dora Îmi Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tot corpul, purta inele În ambele sfârcuri, care fuseseră legate cu cinci sau șase lanțuri legănându-se și strălucind În soare. Cu siguranță, prietenii lui erau obișnuiți cu această extravaganță, fiindcă atunci când am Întrebat cât era ceasul, mi-au răspuns legănând țeava de canalizare Într-un loc, privindu-mă cu plictiseală. Drept răspuns, Dora Îmi Întinse o fustă pe pat, spunându-mi că: unu, frumusețea oamenilor ținea de interior; doi, tocmai din această cauză, nu era o chestiune de clasă; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sunt liber să fac ce vreau. Tocmai m-am Îmbrăcat cu impermeabilul lui Ivan Britz. Cleștișorii Îmi mângâie gleznele, și calul de lemn de la Dora e În valiza de pe portbagajul bicicletei. În curând roțile Torpedo-ului meu negru ne vor legăna zumzâind pe smoala umedă, ducându-mă departe de iubire, rușine și durere, tocmai până În cartierul de după Mizerie. Apendice După investigări Îndelungate, a reieșit că Alexander Knisch, treizeci și cinci de ani Împliniți astăzi, domiciliat pe Otto-Ludwig-Straße, nr. 1, stătea În șifonierul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-i pasă nimănui de treaba asta? și între timp îmi reiau lucrul manual, mărind ritmul pe măsură ce organul meu canceros începe, în chip miraculos, să-mi trepideze iarăși dinlăuntru înspre afară. Apoi sutienul lui Hannah începe să se miște! Să se legene înainte și înapoi! Închid ochii și ce văd! Pe Lenore Lapidus, care are cele mai mari balcoane de la mine din clasă, alergând să prindă autobuzul după școală, cu povara ei impresionantă, intangibilă tresăltându-i vizibil sub bluză, ah, le conjur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de lacrimi pe față. Am luat-o în brațe (pe scumpa asta bine intenționată! pe care Mozart o convinsese să i-o sugă lui Alex, vai, dulce ca Natașa din Război și pace! vai, tânără contesă plină de tandrețe!). Am legănat-o, am giugiulit-o, am făcut-o să râdă, i-am zis pentru întâia oară „Și eu te iubesc, scumpi“, deși, bine-nțeles, mi-era mai mult decât limpede că, în ciuda nenumăratelor ei însușiri și farmece - iubirea, frumusețea, gingășia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
John se aplecă din geamul de la coridor și văzu că gheretele Începură să alunece În urmă, spre fluxul lent al mării. E sfârșitul, se gândi el, și Începutul. Fețele se scurgeau, pierzându-se. Un bărbat cu un târnăcop pe umăr legănă un felinar roșu; fumul locomotivei Îl Învălui și ascunse lumina. Frînele scrâșniră, norii se deschiseră și soarele amurgind străluci pe linii, pe geam și-n ochii lui. Dacă aș putea dormi, se gândi el cu jind, mi-aș putea aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]