713 matches
-
capul unui om, spuse el, este mult dincolo de puterea lui de Înțelegere, desigur. În aproape același mod În care o șopârlă sau un șobolan sau o pasăre nu pot să priceapă că sunt organisme. Dar o ființă umană, datorită primei licăriri de Înțelegere, poate foarte bine să simtă că este un șobolan care trăiește Într-un templu. În dezvoltarea lui externă, În calitate de lucru, de creatură, În electronica cerebrală, se bucură de o adaptare, de o adecvare care Îl face să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se bucură de o adaptare, de o adecvare care Îl face să simtă inadecvarea eforturilor sale umane personale. Prin urmare, În cel mai rău caz, un șobolan Într-un templu. În cel mai bun caz, ceva stângaci, cu o primă licărire de conștientizare a rafinamentului organizării interne utilizat la lucruri grosolane. — Da, spuse domnul Sammler, acesta este un mod foarte frumos de a pune problema, deși nu sunt sigur că există mulți oameni atât de fini Încât să simtă această ușurătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am depistat botul, am auzit pe cineva venind În goană spre mine, dinspre gheretă. Pietricelele trosneau sub pașii apăsați. Oare Îmi mai cere bani?... Fața-i era toată un zîmbet pe cînd mă măsura din capi pînă-n picioare. Avea o licărire stranie În priviri. Era subțirel și paltonu-i atîrna de pe umerii largi, drept În jos, pînă la buzunare. Acolo se frîngea parcă probabil din cauza unui obiect. Perciunii cam lungi Îi dădeau un aspect de zurbagiu și-i conturau și mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
las mașina În parcarea din fața stației S. Am trecut pe lîngă un cinematograf și am luat-o pe alee În jos. Zidurile zgrunțuroase, asfaltul plesnit, valea Întunecată erau parcă Întipărite pe chipurile trecătorilor În ale căror priviri se citeau oarecare licăriri de speranță. Freamătul era Însă iluzoriu și ceea ce am văzut eu nu era decît un bărbat pitit după un stîlp de telefon blindat cu afișe. Am urinat repede și am luat-o Încet, dus pe gînduri, spre localul din colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile bat apa mai cu putere. — Mergem în altă parte? El tace. Și eu deodată simt vechea neliniște înfiorându-mă din adâncul ființii mele, spre inima strânsă deodată, încălzită. Și mă gândesc într-o licărire de fulger la arătarea de dimineață a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic, vreau să întreb, inima pornește bătăi grăbite - când, scurt, luntrea intrată în stuf se oprește într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își amintise numele meu, deși trecuseră șapte săptămâni de când ne întâlniserăm. Nu era exact așa cum mi-l aminteam. Fesul strâns îi scotea în relief osatura feței, mai ales pomeții și linia fină a maxilarului, iar în ochii lui era o licărire care nu fusese acolo data trecută. — Dispare, a spus Aidan. Dar apoi - ca prin minune - apare din nou. Îmi luase numărul de telefon, dar nu mă sunase și acum mă copleșea cu unele dintre cele mai siropoase replici pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de mărinimoși. Atât de departe de palate și fortărețe și, cu toate astea, atât de iscusiți în a se conduce. Da, așa era soiul de oameni căruia îi aparținea prietenul meu cel mai bun. În fiecare zi, la cea dintâi licărire a zorilor, Harun Iscoditorul venea să mă ia pentru a străbate alături de mine cele câteva sute de pași care duceau de la casa lui Khâli până la școală. Uneori făceam schimb de bârfe, alteori repetam versetele studiate în ajun. Adesea nu spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cunoscut pentru numeroasele miracole săvârșite împotriva leilor. Nu știu dacă mai eficace a fost intervenția acestui wali sau cea a mamei lui Mesia, dar nu e mai puțin adevărat că până la urmă leii s-au plictisit și, la cele dintâi licăriri ale zorilor, s-au îndepărtat, chiar dacă răgetele lor, la fel de înfricoșătoare, încă ne ajungeau la urechi dinspre muntele cel mai apropiat. Și abia când satul s-a însuflețit la lumina dimineții, am avut curaj să ne părăsim refugiul. Cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne unește cu lumea zeilor? Cui nu-i e teamă de ea? Valerius își lipi obrazul de sac. Proculus îi privea chipul luminat de licărirea lămpii. — Valerius, știu că nu vrei să ucizi, știu că etica ta îți impune să respecți viața. Asta e alegerea care menține întreagă partea ta divină... și nu va fi umbrită de misiunea pe care ți-au încredințat-o zeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se mai fac dintr-ăștia. Ei, hai să fim preciși: abia acum, în 1981, se fac dintr-ăștia. Înainte nu se putea - nu exista tehnologia necesară. Doamne, puțoiul ăsta bătrân a fost cusut și încopciat într-un laborator de cosmetică. Licăririle știrbe ale protezei din gură se asortează cu strălucirea macabră a plastronului dantelat. Lentilele de contact îi fac ochii verzi și aprinși ca de tigru. Verificați tenul individului - parcă e văruit. Arată groaznic, are bujori în obrăjori. Freza lui „latino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
camere de trecere cu pereți cenușii, prin ale căror ferestre strălucitoarele întinderi ale East River-ului își trimiteau toate razele. Am văzut o masă de biliard, trei piese de mobilier învelite cu polietilen, diverse podoabe cu caracter religios și zorzoane cu licărirea lor palidă, deosebiți Exact licărul de care nu aveam nevoie. Am intrat într-o sufragerie la fel de întunecată ca o sală de cinema, cu o siluetă strălucitoare ce ședea în capul mesei lungi. Doamna Davis trecu iar în lumină. Era ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vieții lor le-a ieșit în cale. Vorbeau despre cariera lor, despre crizele lor de nervi, despre amanții lor, despre psihiatrii lor, despre visurile lor. Fielding le lăsa să bată câmpii vreo cinci minute, înainte de a le întreba cu o licărire strategică în ochi: „Dar Shakespeare?“ Până și eu am izbucnit de câteva ori în râs din cauza unora din răspunsurile la această întrebare. „Da. Zău că vreau s-o fac pe doamna Macbeth. Sau Antoniu și Cleopatra. Sau Comedia erorilor.“ Jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dreaptă era plină cu un lichid de un galben strălucitor. Cea din mâna stângă era plină cu un lichid de un albastru deschis. Culoarea țâșnea frenetic de pretutindeni, cu excepția pielii mele. Am simțit cum prin dreptul soarelui trece un nor. Licărirea de emoție de pe fața Prepelicarului în momentul când s-a aplecat serioasă peste comorile sale a alungat înnorarea de-o clipă. — Am fost în vale, ca să văd dacă Demonii învolburați sunt liniștiți astăzi, a spus ea. Sunt liniștiți. E în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bine plecând în felul acela. Trebuie să fi fost un șoc pe cinste pentru tine să te trezeștiă tot bănetul acela așa, dintr-odată. Acum te simți mai bine, sper. Ochii. Ochii lui Deggle: ochii unui supraviețuitor, plini de o licărire fără vârstă. — Deggle, dacă... Deggle era și acum un maestru al întreruperilor. A fluturat o mână plină de inele. — Te rog, dragule! Doar ți-am zis. Spune-mi totuși Lokki. Oamenii te-ar putea auzi. — Lokki. Dacă încă mai ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alternativele sumbre pe care i le oferise Virgil, atinsese nadirul. Dar ceva îl reținea, împiedicându-l să accepte - poate o fărâmă din sufletul relativ inocent cu care venise pe insula Calf - și, gândindu-se la acel suflet, găsi o ultimă licărire de speranță. — Vreau să-mi dai cuvântul tău în două privințe, îi spuse el lui Virgil. Prima, că Grimus cunoaște anumite metode de a-mi anula nemurirea. Nu există nimic care să mă atragă pe muntele Calf și știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că inspectorul școlar care Îl primea În audiență era una și aceeași persoană cu fostul director al Casei de copii școlari În care-și petrecuse adolescența. Chiar el Îl strigase pe nume și-l chemase În birou stârnind astfel vagi licăriri de invidie În ochii celor câțiva alți profesori care așteptau. — Mă așteptam să vii! - fuseseră primele cuvinte ale tovarășului inspector Stamatescu și ele provocară al doilea zvâcnet al surprizei.) În interiorul unei biserici (judecând după arcadele - sau firidele - care se ghicesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
totuși acum că nimic n-o oprea să se slujească de el în aceste clipe de grea cumpănă. Deși hotărâtă să nu-l accepte niciodată ca soț, ea și-a dat totuși seama că era nevoie să-i dea o licărire de nădejde pentru serviciile lui.Deodată asemeni unei Diane, ea a ieșit dintre tufișuri și a grăit: ‘’Zeii să te aibă în pază și să-ți gonească din suflet orice gând vrăjmaș față de mine! ‘’ Apoi i-a povestit tot ce
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a omului năucit de chinuri diavolești. Studenții, dând întotdeauna tonul marilor prefaceri și al marilor înnoiri, au fost ținta fiarei roșii. Cei înstrăinați, metamorfozați, diavolii groazei, au reușit temporar să sfâșie orice rezistență și să întrerupă prin torturi nesfârșite orice licărire de lumină, să înmoaie avânturi și să îngroape, temporar, frumuseți sufletești. Au văduvit pentru mult timp neamul de valori plămădite în Duhul Adevărului, demnității, înțelepciunii și a credinței în Hristos. Din cei uciși, mulți au rămas necunoscuți, pustnice altare. La
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
acea semiobscuritate. Am găsit mai târziu 15 ÎN ATELIERUL DE PICTURĂ răspunsul într-un interviu din 1980, în care artista îi mărturisea reporterului: „Mie îmi place lumina de seară... de aceea îi înțeleg, poate, pe artiștii flamanzi care pictau la licărirea unei lumânărele, în întuneric. Este o concentrare pe care nu o poți avea când ai prea mult soare în încăpere. În atelierul meu, unde nu este prea multă lumină, mă simt liniștită și lucrez noaptea. Încep la ora șapte seara
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor. Când pun culorile, ele încep să cânte. Un tablou trebuie să atragă spectatorul, dar să-și păstreze misterul. Culoarea, muzica și poezia se împletesc în lunecarea suprafețelor, în jocurile licăririlor. Trebuie să privești ca să auzi. — Pui atâta lumină în tot ce pictezi... — Albastrul este dominant în tablourile mele. Ames tec culorile cu cerul, abstractizez, am impresia că pătrund prin albastru în alte lumi. Apoi, nu te mira că în picturile
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în versuri. Am început așa: Zâmbetul tău îmi vine de departe, Ca licărirea stelei de la geam, Și întrevăd în tine ca prin sticlă Paleta unor chipuri de demult. Îmi spui că ești doar tu... și totuși cine Se-aude-acum vorbind cu vocea ta? Tot ce-am pierdut prin tine mi se pare Că-mi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
rămăsesem corijent niciodată până atunci: dar, în urma notelor obținute de mine pe trimestrul al treilea, puteam să rămân repetent chiar, cu toate că aveam note bune la toate celelalte materii! Și slabă speranță de îndreptare cu atâția "rău" în oral! O palidă licărire mi-o mai da viitoarea teză! De ascultat, ca să-mi îndrept notele, nici prin cap nu-i trecea Chimistului! Dacă mă-ntreba ceva și-i răspundeam frumos, nu-mi punea notă, dacă, însă, nu știam, imediat îmi mai înmulțea seria
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
viu, măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios apăsat de un văzduh moale și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate ale unui corp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
avea. Corpul lui era sfâșiat de durere. Nu putea merge, nu putea mișca degetele, zdrobite cu ciocanul unul câte unul. Abia putea să respire. Și totuși, trebuia să-și câștige libertatea de a muri liber. Acest gând Îi răscolea ultimele licăriri de energie. Să moară liber... să-i protejeze, În acest fel, pe cei dragi... acesta fusese gândul de la Brănești. Se Întorcea, acum, la el. Ce tehnică de salvare era posibilă când nu te poți mișca aproape deloc? Aproape... deci ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]