497 matches
-
în care își domesticește singurătatea și se reinventează pe sine însuși. Singurul aspect eliminat din remake, care mi se pare atît de important încît el afectează felul de a înțelege cartea, este menționat în jurnalul lui Robinson din Vineri sau limburile Pacificului: timpul. Eliminat în sensul că reflecțiile personajului, lipsind, nu mai e teoretizat explicit. Însă el există și în remake, ca temă de adîncime, ca subtext fundamental pentru înțelegerea felului în care se articulează sinele unui Robinson transfigurat. Identitatea lui
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
dătătoare de semnificație. "Trăind de azi pe mîine, mă las dus, timpul mi-alunecă printre degete, îmi pierd timpul, mă pierd pe mine. Reintroducîndu-mi calendarul, am pus din nou stăpînire pe mine însumi" (44, sublinierea mea), își spune Robinsonul din Limburile Pacificului. Însă acest Robinson nu a înțeles încă adevărată lecție a singurătății, el continuă să viseze la clipă cînd se va reîntoarce între ai săi, iar timpul este cordonul ombilical care îl ține în viață și legat de lume, desi
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
normelor civilizației pe care încearcă să o recompună pe insula echivalează cu a-l include în proiectul său recuperator. Tournier concepe, însă, un Robinson pe care insula îl transfigurează complet, cum spuneam. Este o insulă însuflețita, chiar erotizata intens (în Limburile Pacificului), un fel de suprapersonaj, semn al alterității absolute pe care o descoperă eroul. Ea îl înghite treptat, întocmai ca și florile pe care le studiază personajul, care țin captive diverse insecte pe durata polenizării. Vindecarea de nostalgie a lui
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
care pleacă împreună cu echipajul ambarcațiunii care l-ar fi putut salva și pe el. Dar e o pierdere vremelnica, pentru că în locul lui își va găsi un nou companion, mai potrivit: un copil căruia îi va pune numele de Joi în Limburile Pacificului (de la ziua lui Joe, a Cerului), iar în Viața sălbatică de Duminică (ziua copiilor și a jocurilor). Noul Robinson trăiește în afara timpului, de aceea și refuză să se întoarcă în vechea să lume, unde și-ar recapătă vîrstă, vulnerabilitățile
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
hilarul și care nu a încetat niciodată să-l obsedeze. Regizorul trăiește cu această tradiție, filmele sale evocă tensiunea insuportabilă a celor care confruntă dorința nebună de a trăi, pasiunea cu ceea ce este autodistructiv și violent-instinctual, cu criza identității, cu limbul devianților. De la Matador (1986), unul dintre primele sale filme sau de la Carne Tremula (Sînge fierbinte, 1997) la rebarbativul La Mala education (Proasta creștere, 2004), regizorul se mișcă pe același portativ. Corporalizarea fantomei mamei dispărute ca și necesitatea de a păstra
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
visa o nuntă/ a cerului egal cu sine”, scrie Horia Zilieru în Yahoo) și, ascunzîndu- se în jocul manuscrisului cu palimpsestul, poezia și poetul însuși, , cum își spune: „Retoric sînii magdaleni haremul/ îl pilotau. Încă mai simți pe limbă/ înmuguritul limb. Urechea schimbă/ limbaj de clopot. Lotofag bo(h)emul/ căzut în contemplația gotlimbă/ și-a tatuat elementar horemul:/ Urmuz din Galaad. O noapte temu-l/ de domra-bas și tîrnosita drimbă/ și inorog. Mînia eldoradă/ își cerne aur lepădata soma./ Nu
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
joacă doar pentru cunoscători și pentru care urechile nu sunt suficiente pentru a auzi și ochii pentru a vedea așa cum o demonstrează cu cruzime Chang. Refn ne-a oferit un scenariu inițiatic, un exercițiu de meditație în centrul unuia dintre limburile infernului.
Despre zei și neoane by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3379_a_4704]
-
Foarță, „pe pământ”. Mai sunt: aerul, focul, apa care îl răsfață pe Rac... L. N.: Pot să adaug un poem care vă aparține, în final? Ș. F.: Bineînțeles. Care anume? L. N.: „O, știri angelice,-n albastru,/o lume-nconjurând în limb;/o, lumen conjurând, în Limb,/ oștiri angelice-n albastru...” Ș. F.: E o strofă din... stofă prerafaelită. L. N.: Vă mulțumesc... E ziua de 10/10/2010, iar eu mă rog să fie o colecție norocoasă de „zeci” pentru mine
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
aerul, focul, apa care îl răsfață pe Rac... L. N.: Pot să adaug un poem care vă aparține, în final? Ș. F.: Bineînțeles. Care anume? L. N.: „O, știri angelice,-n albastru,/o lume-nconjurând în limb;/o, lumen conjurând, în Limb,/ oștiri angelice-n albastru...” Ș. F.: E o strofă din... stofă prerafaelită. L. N.: Vă mulțumesc... E ziua de 10/10/2010, iar eu mă rog să fie o colecție norocoasă de „zeci” pentru mine/pentru dv....
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
morți, departe de vii,/ prin câte veacuri, hai?,/ arătare noptoasă, ruptă din rai,/ ai trecut pân' să vii?" (Cerb). Suflet care, neștiind a muri, nu se-nvață cu viața. Se sfarmă, deci, neputincios de una sau de alta, în amenințatul limb dintre două nepotriviri. Ce e slava romantică a limanului de peste Lethe, față de negrele îngrijorări ale prințului Danemarcei, cum că spiritul, trecut prin oricîte vămi, nu uită mai ușor decît carnea? Și ce e curajul lui de-a făptui, în numele slăbiciunii
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
știe că le va cunoaște atunci cînd "se va naște din femeie" și va căpăta un trup. Ardoarea așteptării îi este însă pedepsită. Și mama și copilul mor la naștere. Iar sufletul - nebotezat, de vreme ce n-a fost încarnat - ajunge în limb. Adică părăsește cerul, fără a fi avut vreo experiență pămîntească. Este de presupus că va rămîne acolo pînă la sfîrșitul vremurilor, în acel spațiu-limită dintre Cer și Pămînt sau, poate, dintre Infern și Pămînt. Infernul și Paradisul par egale în
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
majoritatea celorlalte, sînt, mai întîi de toate, explicit, întretăieri de perspective ale unor morți ce povestesc cum au trăit, cum au murit și ce s-a întîmplat după ce au murit, au revenit sau au plecat din nou. În Paradis, în limb, în iad, în lună. (O altă Causerie, metaforic-metatextuală, ca și celelalte, se numește O călătorie în lună). Poate că personajelei-i bravează moartea cu atîta nonșalanță tocmai pentru că au murit demult. Prin urmare, nu bravează și nici nu sînt nonșalante. Iar
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
orb și o bătrînă paralizată), casa părinților morți e o ruină în care femeia se instalează fără dorință de schimbare. E adevărat că citise cartea lui Tournier, că undeva bine ascunsă există dorința de purificare prin anularea oricărui confort, dar limburile Pacificului nu sînt de găsit în acest sat românesc postdecembrist în care nimic nu mai poate fi înviat. Și totuși nu etnografia crudă e miza acestui roman, nu descompunerea comunității tradiționale e subiectul cărții. Ci mai degrabă descompunerea umanității particulare
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
Reînsuflețirea lui este sinonimul poeziei, singura motivație spre a exorciza semnele finitudinii. Catrenele Venerei Antonescu sunt impecabile descântece ale unui suflet vulnerat, viaticum de refugiu dintr-o lume alienantă spre care toate punțile au fost aruncate în aer, într-un limb astral de mitologie a genitorilor: „Fugi amărnicie mai peste coclauri!/ Cândva, dezinvolt, culegeam doar lauri/ Ochii alor mei, cu sclipiri rebele,/ grele de-nțelesuri, mă privesc din stele”. Incertitudinea și destrămarea la scară universală, în formularea Venerei Antonescu, fac casă
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
purgatoriale cu cromatica și sonurile lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume/, c’era una sera c’era/, Sub priveghiul Moirei/: Vae-nera, Venera.../ (...) Mi-
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
va redobândi vigoarea: „O longing of the branches/ To lift a little blood/ O longiong of the arteries/ To purify the blood// And let the heavens hear it/ The penitential hymn/ Come healing of the spirit/ Come healing of the limb.” Într-un ritm și regim complet diferite, Banjo pare să reprezinte un mic moment de respiro. Comparat cu cântecele anterioare, el aduce o infuzie de optimism unui discurs copleșit de durere, spaimă și boală. Aparențele sunt însă înșelătoare: instrumentul muzical
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
și în centrul povestirii (oarecum autonome), care încheie romanul, în fond o “rescriere” a anumitor capitole (nu multe!) din Robinson Crusoe al lui Defoe, amintind, în parte, de metoda lui Piere Ménard, personajul lui Borges, în parte de Vineri sau limburile Pacificului a lui Michel Tournier. Însă, în plus, în proza lui Agopian regăsim umorul desfătător, plăcerea vorbei spuse pe șleau și a erudiției jucăușe, astfel încît nu ne putem împiedica să nu ne gîndim la Rabelais și la ale sale
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
care tu, neputând, nu știi să-l dai. Ochi de cameleon, chip asexuat, care sugi oxigenul unui ros ticălos uituc pe un ram bătut de către o umoare morocănoasă și inconstantă, inima ta, mintea, chiar dacă molipsite, nu s-au schimbat în limbul unui Bărăgan-Rjazan’ unde Nebunis îți pune la gât un khanjar. Fascicule de energie nedistinsă, torente livide, nebuloasa evenimentelor, rute sufocate de oidium, redshift și stele pitice, blazar și pulsari, asta-i granița printre Yin și Yang? Nu există nici o logică
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
în viață ca o muzică pe care o lași continuu să-ți sune la maximum in urechi, ca să poți plînge în voie fără să te auzi. Un du-te-vino ritmic. Purgatoriul nostru, al meu și al tău, ne așteaptă. (...) n În limbul nostru veșnic vom primi și vom da deodată, fără să putem reține nimic înlăuntrul nostru mai mult de o fracțiune de secundă, atîta cît îi trebuie fumului să cotrobăie prin plămînii mei curați, albiți de-atîția ani de liniște înșelătoare, atît
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
de o fracțiune de secundă, atîta cît îi trebuie fumului să cotrobăie prin plămînii mei curați, albiți de-atîția ani de liniște înșelătoare, atît cît îi trebuie sexului tău să caute în mare grabă în interiorul meu, în liniștea lui înșelătoare. În limbul nostru vom fuma continuu, țigări simple, țigări speciale, slabe, medii, dar mai ales tari, marijuana amară la început, apoi dulce, și iarăși amară. Iar muzica îngerilor așezați comod pe umerii noștri ne va răsuna mereu în urechi - un fel de
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
destul cinism, nici destulă virtute. Ne lipsește atât energia binelui cât și cea a răului. Îl cunoașteți pe Dante? Adevărat? Extraordinar! Atunci știți că Dante admite existența unor îngeri neutri în cearta dintre Dumnezeu și Satana. El îi așează în limb, un fel de vestibul al infernului său. Ne aflăm în vestibul, dragă prietene. Să avem răbdare? Aveți, fără îndoială, dreptate. Ne-ar trebui răbdarea de-a aștepta Judecata de Apoi. Numai că noi suntem grăbiți. Ba chiar atât de grăbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
accept (până la un punct) ierarhia „anatomică“ a fericirii. Când e vorba de cele ieftine, nisipoase, concret-pârdalnice, vorbim de satisfacții materiale. Când urcăm către voluptate și ajungem în plexul solar, optăm pentru formula plăcerile cărnii, pentru ca, odată ajunși în vârf, din limb către nimb, să ne tolănim paradiziac în bucuriile spiritului. M-au răzvrătit dintotdeauna aceste țarcuri cu sorginte medievală, care împart în felii inegale împlinirea. De ce ar fi senzoriumul fără excepție și irevocabil sluga păcătoasă a spiritului? De ce ar fi plăcerile
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
într-o poiană însorită, pe pătură în pădure, în budoar, la cazarmă ori pe patul de spital, scrisoarea face buna medie(re) între oglindirea necruțătoare, crudă și nudă, a jurnalului și travestiul oficial al operei publice. Este un interstițiu, un limb, spațiu filtrant al extremelor, care estompează, dar nu falsifică, nuanțează fără să malformeze... prea mult. Nu studii de specialitate istorico-socio-literară am de gând să fac. Ca gazetar, nu am stofă de erudit și nu am de gând să-mi croiesc
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
false. Argumentele Tamarei Cărăuș în favoarea legitimării etice a rescrierii postmoderne sunt numeroase și bine documentate. Demersul teoretic este susținut de analiza unor romane reprezentative pentru proza postmodernă: Foe de J. M. Coetzee, Wild Sargasso Sea de Jean Rhys, Vineri sau Limburile Pacificului de Michel Tournier, Evanghelia după Isus Cristos de Jose Saramago etc. Rămâne în schimb impresia unui veritabil deism literar în care operele devin un pretext pentru reamenajarea spațiului critic saturat de prea multe experiențe. Argumentele sustenabile ale rescrierii postmoderne
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
de o educație prea tradițională, cu tot cu evazionismul implicit, le încurcă drumurile prin viața de toate zilele. Ochii li se măresc și vederea li se îngustează. Visele li se colorează și viitorul li se întunecă. Rămân, deci, într-un soi de limb de unde nu le mai scoate, cofraje cu vagi trăsături de femeie, decât rutina săvârșită, metodic, pentru ceilalți. Angajatori antipatici, colegi băieți de gașcă, intruzivi și inoportuni, părinți care nu bănuiesc decât întâlniri amoroase acolo unde, de fapt, se naște o
Exerciții de fericire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2505_a_3830]