586 matches
-
ne întoarcem puțin în timp: ați debutat publicistic cu eseul Poezia lui Mihail Celarianu (1967) în Suplimentul pentru literatură. Ați colaborat cu eseuri, cronici literare, articole de istorie literară, poezie la "Viața Românească", "Ramuri", "Astra", "Luceafărul", "Contemporanul-Ideea europeană", "Argeș", "Calende", "Literatorul", "Zburătorul", "Contrapunct", "Art Panorama", "Jurnalul literar", "Poesis", "Nord literar", "România. Kilometrul zero", "Filocalia", "Citadela", "Lumina", "Manuscriptum", "Litterae" (din Canada), precum și la reviste și ziare dâmbovițene: "Longitudini", "Litere", "Curier", "Târgoviștea", "Glasul cetății", "Dâmbovița", "Kindia", "Realitatea dâmbovițeană", "Târgoviștea Literară", ș. a. Să ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
valah al lui Shakespeare îmi subliniase în atâtea rânduri, când parlamentasem despre principii, că adevărul trebuie urmat neabătut, cu orice preț, chiar și când se bagă acolo unde nu trebuie? Credincios unor asemenea virtuți nenegociabile ale prieteniei, colaborarea mea la Literatorul, revista pe care o reînviase și pe care o scotea la București încă din 1990, a mers înainte, fără nicio sinuozitate și după acest episod. Când, într-o zi, revenind, cu precauție, la acest subiect sensibil și explicându-i poziția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
iar dintre săptămânale, foarte moderna revistă "Lumea", pe care mentorul meu spiritual, G. Călinescu, o dirija de la distanță. În realitate, revista era condusă de secretarul de redacție, poetul ce se afirmase atunci, în 1945, ca unul dintre cei mai talentați literatori ai generației mele, Ion Caraion. Mă întrebați de timpuri și de mentalități. Ce vă pot spune eu acum, când avem în față aproape cinci decenii de la acest eveniment biografic ce îmi marchează, cu pregnanță pe plan biografic, existența mea literară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
câțiva ani în urmă, în perioada 1954-1956, când erați redactor la "Scânteia Tineretului" și colaborator la "Amfiteatru" și "Luceafărul". Comparați, vă rog, munca gazetărească de atunci cu cea de astăzi. Astăzi nu mai sunt gazetar, sunt director, redactor-șef la "Literatorul"; atunci eram doar un începător și un trepăduș. Nu este același lucru să fii începător și director. Eram foarte tânăr, fermecat de viitor, cu toate că erau toate ușile închise pentru mine și toate ulițele ferecate, dar credeam în viitor, știam că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mă mai întorc... 70 de ani, când am pășit sub "arcul triumfal" al cetățeniei de onoare! Nu mă desțărasem, mă aflam tot în Țara Zarandului, la Brad, dar la Băița inexplicabil n-am mai călcat. A fost Atlantida mea... Ca literator, de inspirație aproape exclusiv citadină, m-am îndatorat de asemenea foarte puțin toposului baștinei, fiorului tragic al istoriei moțești sau vieții băieșilor din "Băile" și "Băițele" patrulaterului aurifer Brad, Abrud, Sâcărâmb, Roșia Montană, pe care totuși le știam pe față
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
-a gimnazială. Se pare că a pregătit în particular clasele a IV-a și a V-a . Publică încă din școală versuri în ziarele craiovene „Alarma” (1883) și „Clopotul” (1883-1884). Remarcat de Al. Macedonski, își începe în 1884 colaborarea la „Literatorul” și scoate un prim volum, Poezii (1885), elogios prefațat de Macedonski. În 1886 vine în București, locuiește la Macedonski și este redactor la „Revista literară”. Câștigă atât de puțin, încât trebuie să se întoarcă în Craiova. Mereu în așteptarea unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
biet slujbaș într-un birou comercial), jertfeam nopțile hârtiei.” A debutat în revista „Critica” (1913) cu versuri și proză. În 1916 scoate revista „Îndrumarea”. Corector la „Gazeta ilustrată” (1916), din 1918 a început să colaboreze la „Scena”, „Presa liberă” și „Literatorul”. Primele două cărți de proză, Fiori și Stafia roșie, îi apar tot în 1918, an în care i se mai reprezintă la Teatrul Național din București piesa Veninul. În 1919, împreună cu Andrei Braniște (Tudor Teodorescu- Braniște), a editat revista „Pagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
Academiei Internaționale de Învățământ de pe lângă UNESCO (1999). A debutat în 1942 cu poezii, în cotidianul „Viața”, publicând în anii următori poezii și proză în ziarul „Bucuria”, în revistele „Bucovina literară”, „Fapta” ș.a. Mai târziu va colabora la „Luceafărul”, „România literară”, „Literatorul”, „Synthesis”, „Revue de littérature”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Quaderni dell’umanesimo” (Roma) ș. a. P. a debutat ca istoric literar specializat în secolul al XIX-lea cu ediția Ion Ghica, Documente literare inedite (1959
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
Viața studențească” (1960-1961), după aceea la „Luceafărul” (1961-1965). A mai funcționat ca redactor-șef la Studioul Cinematografic Animafilm (1965-1972), redactor-șef la „Ramuri” (1978-1991). Din 1990 e director al Editurii Scrisul Românesc din Craiova, iar din 1991 redactor-șef la „Literatorul”. În 1992 își susține doctoratul la Universitatea din București, cu teza Insolitul ca energie creatoare. Membru corespondent (1991) și membru titular (1992) al Academiei Române, va fi desemnat ministru al Culturii (noiembrie 1993-mai 1995). În 1957 debutează cu epigrame în „Viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
de simțire romantică, un sceptic, părăsit de iluzii și invadat de melancolie. Trist, el caută mângâiere, așa cum, amăgit în iubire, exaltă „plăcerile durerii”. În sonete, care s-ar fi cerut încă șlefuite, se resimt înrâuriri baudelairiene. Într-un comentariu din „Literatorul” (1918), Tudor Vianu detecta, în încercările lirice ale lui G., „formațiunea unui talent bizar”. SCRIERI: Cântece, București, 1915; Sonete, București, 1915; Versuri, București, 1915. Repere bibliografice: V. M. [Vasile Militaru], „Cântece”, „Versuri”, „Sonete”, „Tribuna poporului”, 1915, 6; T.V. [Tudor Vianu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287280_a_288609]
-
București, 1915. Repere bibliografice: V. M. [Vasile Militaru], „Cântece”, „Versuri”, „Sonete”, „Tribuna poporului”, 1915, 6; T.V. [Tudor Vianu], G. N. Gigu, L, 1918, 11; Andrei Braniște, G. N. Gigu, „Elena”, 1918, 245; Andrei Braniște, „Sonete”, „Scena”, 1918, 260; Adriana Iliescu, „Literatorul”, București, 1968, 114; Bibliografia românească modernă, II, pref. Gabriel Ștrempel, București, 1986, 477. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287280_a_288609]
-
împreună cu Gh. Sion, foaia „Zioa”; este redactor la publicațiile „Moș Ion”, „Presa română”, „Vocea Covurluiului”, apărute la Brăila și Galați, conduce „Vocea poporului” (1870). Mai publică în „Patria”, „Concordia”, „Românul”, „Naționalul”, „Dâmbovița”, „Unirea”, „Revista Carpaților”, „Constituționalul”, „Buciumul”, „Trompeta Carpaților”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literară” ș.a. Versurile lui B., adunate în mai multe culegeri (Cugetările singurătăței, 1847, Nopturnele, 1853, Danubianele, 1859, Zânele Carpaților, 1860, Satire, 1867, Fabule alese, 1868, Legende și balade, 1876 ș.a.), sunt mărturii ale unui temperament poetic cu multe disponibilități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285654_a_286983]
-
un articol despre Roland Barthes, publicat în „Viața românească”. Debutul editorial îl constituie volumul Țepeneag. Introducere într-o lume de hârtie (1998; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române). Colaborează la „Viața românească”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Familia”, „Revue roumaine”, „Caiete critice”, „Literatorul”, „Apostrof”, „Tribuna”, „Contemporanul. Ideea europeană”. A tradus Silogismele amărăciunii de Emil Cioran și diverse texte de Tristan Tzara, J.-F. Lyotard, M. Nadeau, I. P. Culianu ș.a. A prefațat sau a îngrijit ediții din opera unor scriitori precum Marin Preda, Petru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
să adopt În scrierea unei biografii. Aveam exemplul lui Johnson Însuși În amintirile despre prietenul său, Richard Savage. Desigur, exista Plutarh. Odată, când i‑am vorbit unui specialist În antichitatea greacă despre Plutarh, l‑a desființat, numindu‑l „un simplu literator”. Dar dacă n‑ar fi fost Plutarh s‑ar fi putut scrie Antoniu și Cleopatra? Pe urmă m‑am gândit la Scurte vieți de Aubrey. Dar n‑am să vă Înșir toată lista. Am Încercat să i‑l descriu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
unele cunoscute. Astfel, George Ranetti, sub pseudonimul Cyrano, publica în mod curent scenete și versuri. Iscălind Bel-Ami, V. Scânteie tipărește schițe umoristice facile pe tema infidelității feminine, câteodată și versuri. O țintă predilectă este simbolismul. În Literatura noastră Rodolphe ironizează „Literatorul” și ortografia lui, iar Supărarea poetului, semnată Răstoacă, este o parodiere a procedeelor simboliste, la fel ca și versurile iscălite Raicu ori Clak-Ston. D. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289529_a_290858]
-
-l susținuse și în 1903, propune alegerea lui Densusianu ca membru activ în locul lui Delavrancea, care murise. Fu ales în unanimitate de voturi și salutat de I. Bogdan, socotindu-i alegerea „de mare folos” . Ovid Densusianu rămâne suparat pe colaboratorii „Literatorului” din timpul ocupației nemțești, care adresează articole elogioase lui Mackensen. Începe o politică ascuțită între „Literatorul” și „Viața nouă" care se încheie odată cu dispariția „Literatorului". La l mai 1919 este numit în Comisiunea istorică a României, împreună cu I. Bogdan, D.
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
murise. Fu ales în unanimitate de voturi și salutat de I. Bogdan, socotindu-i alegerea „de mare folos” . Ovid Densusianu rămâne suparat pe colaboratorii „Literatorului” din timpul ocupației nemțești, care adresează articole elogioase lui Mackensen. Începe o politică ascuțită între „Literatorul” și „Viața nouă" care se încheie odată cu dispariția „Literatorului". La l mai 1919 este numit în Comisiunea istorică a României, împreună cu I. Bogdan, D. Onciu, B. Russo și I.Nistor. În octombrie 1919 participă la a doua conferință a Uniunii
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
de I. Bogdan, socotindu-i alegerea „de mare folos” . Ovid Densusianu rămâne suparat pe colaboratorii „Literatorului” din timpul ocupației nemțești, care adresează articole elogioase lui Mackensen. Începe o politică ascuțită între „Literatorul” și „Viața nouă" care se încheie odată cu dispariția „Literatorului". La l mai 1919 este numit în Comisiunea istorică a României, împreună cu I. Bogdan, D. Onciu, B. Russo și I.Nistor. În octombrie 1919 participă la a doua conferință a Uniunii Academiei de cercetări și publicațiuni ținând o cuvântare despre
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
cercetări și culegeri de folclor. În „Vieața nouă" apar primele panorame substanțiale, informate asupra fenomenului literar francez modern. „Vieața nouă” și-a format cenaclul ei de poeți dându-le acestora uneori calificative umflate așa cum se făcea cu poeții, din paginile „Literatorului” O parte din articolele sale polemice le publică aici : În discuțiile polemice niciodată Ovid Densusianu nu alunecă spre exagerări și nu pune o patimă oarbă, fiind obiectiv: „Dacă fraza caustică, ironia tăioasă nu scoboară niciodată la atacurile personale în care
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Prin ganguri de idei” și „Frondări” sau din alte texte cu asemenea implicații sunt emfatice și redundante (Moartea filosofului, Timpul, ce e timpul?, Emoții sintetice, Afirmații ș.a.), rămânând totuși interesante în ce privește paleta relativ largă a lecturilor ce rețineau atenția tinerilor literatori de la F.: Arghezi, firește, Ștefan Petică, Ovid Densusianu, Ion Minulescu, I. M. Rașcu, Emil Isac, Mihail Cruceanu ș.a., dar și Bergson, Guyau, Remy de Gourmont, Moréas, Rimbaud. În ultimul număr, sub titlul Sacra - dar și, indirect, printr-un Trauermarsch -, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
profesoară de limba și literatura franceză la Școala Centrală din București (1993-1995); din 1995, este redactor la Televiziunea Română, realizând diverse programe literare și culturale. Debutează publicistic în „Moftul român” (1991), colaborând apoi cu articole de atitudine, eseuri și proză la „Literatorul”, „Moftul român”, „România literară”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”, „Tomis”, „Familia”, „Cronica”, „Euphorion”, „Art Panorama”, „Caiete critice”, „Viața românească” ș.a. Debutul editorial are loc în 1997, cu volumul de proză scurtă Vietăți și femei (în urma câștigării concursului de debut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286842_a_288171]
-
Mizil, la Liceul „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești (1978-1990) și la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”din Târgu Jiu. Colaborează cu cronici și eseuri la „Gorjul literar”, „Tribuna”, „Steaua” „Transilvania”, „România literară”, „Ramuri” (unde semnează la rubrica „Cronica literară”), „Viața românească”, „Literatorul”. În 1979 obține Premiul pentru critică literară al revistei „Tribuna”, iar în 1982 este premiat de revista „Ramuri”. Prima carte a lui P., Romancierul în fața oglinzii, iese de sub tipar în 1989 și nu are, datorită circumstanțelor, ecoul pe care l-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288745_a_290074]
-
Evei”, „Pentru d-ta scriu, doamnă!”, „Allo, aici femeia!...” și altele). Cărțulia Sfaturile Calinei (1921) exprimă, tocmai, această vocație de confidentă și de povățuitoare. Semnătura îi poate fi întâlnită în „Seara”, „Rampa”, „Ilustrațiunea națională”, „Dreptatea”, „Gazeta Bucureștilor”, „Săptămâna ilustrată”, „Cronicarul”, „Literatorul”, „Cuvântul liber”, „Viitorul”, „Dimineața” (1922-1929, 1934-1936), unde a îndeplinit și funcția de redactor, „Adevărul literar și artistic”, „Adevărul” (1924-1925, 1928-1929, 1935-1936), unde a lucrat de asemenea ca redactor, „Cinema”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Gazeta noastră ilustrată”, „Ilustrațiunea română”, „Universul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
în "Columna", nr. 17, mai 2003, p. 63. Runeberg, Johan Ludvig, Țara noastră, traducere de Victor Stoe, în "Viața", an III, nr. 951, 7 dec. 1943, p. 2. Runeberg, Johan Ludvig, Puterea omului, traducere în proză de B. Florescu, în "Literatorul", an I, nr. 16, 1880, p. 250. Ruohonen, Laura, Regina X (scenele 1-14), traducere de Noora Lemivaara- Khudoikulova și Marilena Aldea, în "Columna", nr. 19, martie 2008, p. 44. Saarikoski, Pentti, Calul nebunului, traducere de Radu Lupan, în "Secolul 20
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
cauză. Repertoriul valah se compune din piese traduse din franceză, cu titluri și nume de autori mai mult sau mai puțin fidele; sunt mai ales vodeviluri; puține drame și comedii; câteva alte traduceri sunt luate din teatrul german; în sfârșit, literatori români s-au pus pe treabă, și încercările lor sunt promițătoare. Acest spectacol e foarte frecventat. Directorul teatrului român e el însuși un autor de seamă și un actor de comedie dintre cei mai remarcabili. Deși aparținea unei familii bune
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]