450 matches
-
folosit de un boier, Boris Morozov, pentru conducerea treburilor statului. Morozov a abuzat grosolan de poziția sa, iar, în 1648, Alexei l-a demis odată cu izbucnirea „răscoalei sării” din Moscova. După o încercare eșuată de recucerire a Smolenskului din mâinile lituanienilor în 1632, Rusia a semnat un nou tratat de pace cu polono-lituanienii în 1634. Regele Poloniei Władysław al IV-lea Vasa, al cărui tată, Sigismund al III-lea Vasa fusese ales de o facțiune a boierilor ruși țar al Rusiei
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
căruia puteau cel puțin să-și slăbească vecinul. Papalitatea considera ca Falsul Dimitrie putea fi folosit pentru trecerea ortodocșilor ruși sub influența Bisericii Catolice. Câteva luni după „apariția” impostorului în Polonia, o mică forță armată de 4.000 de polonezi, lituanieni, exilați ruși, mercenari germani și cazaci de pe Nipru și Don au traversat granița într-o acțiune care a marcat începutul intervenției Rzeczpospolitei în Rusia, cunoscută și ca „Războaiele Dimitriade”. Deși polonezii nu au declarat în mod oficial război Rusiei, (regele
Timpurile tulburi () [Corola-website/Science/317809_a_319138]
-
țările succesoare astăzi, și anume Olanda și Germania. Acest lucru ajută diasporele coloniale să se potrivească mai mult în națiunile actuale. Germania are cel mai mare grup de strămoși auto-raportați în Statele Unite. Alte etnii europene incluse sunt românii, olandezii/flamanzii, lituanienii, letonii, iugoslavii, grecii, maghiarii, portughezii, cehii, slovacii, Australienii și Noua Zeelandezii. Putem adăuga la strămoșii spanioli, inclusiv Isleños din Louisiana și Hispanos de sud-vest, majoritatea albilor spanioli sunt catalogați imediat ca fiind mexicani, portoricani și origini cubaneze. Potrivit din 2008
Demografia Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/319619_a_320948]
-
Alegerile parlamentare în Lituania s-au ținut pe 10 octombrie 2004. Au fost câștigate de către noul Partid Muncitoresc și Partidul Social-Democrat al Lituaniei și Noua Uniune (Liberal-Socialiștii). Lituanienii au fost la votul primei alegeri parlamentare, după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană în mai 2004. În toate cele 20 de partide alegerile au fost contestate. Aproximativ 1 193 dintre candidați au fost în 70 de circumscripții, în cazul
Alegeri legislative în Lituania, 2004 () [Corola-website/Science/319816_a_321145]
-
promis o serie de măsuri sociale, cum ar fi o creștere a salariului mediu și a pensiilor în următorii patru ani.Ambele partide de coaliție au promis de asemenea să reducă rata somajului la 8% și să crească PIB-ul lituanian cu o treime, astfel incât să reprezinte 60% din media europeană până în 2008.Pe partea conservatoare, Uniunea Patriei a subliniat necesitatea ca un stat puternic să protejeze Lituania de la orice posibilă amenințare din partea Rusiei. Prezenta la vot a fost mică
Alegeri legislative în Lituania, 2004 () [Corola-website/Science/319816_a_321145]
-
că Rutenia Albă este formată din 6 voievodate: Novogrudskoe, Mstislavskoe, Vitebsk, Minsk, Poloțk și Smolensk În secolul al XVII-lea, autoritatea statului „Rusia Albă” se întindea asupra regiunilor Poloțk, Vitebsk, Mstislavskie și Smolensk. Restul teritoriului Belarusului era numit de moscoviți „lituanian”. (De aici și numele unor orașe: Brest-Litovsk sau Kamenț-Litovsk). După izbucnirea războiului ruso-polonez din 1654 - 1667), țarul Alexei I a semnat pentru prima oară o diplomă cu titulatura „Suveran, țar și mare cneaz a toată Rusia Mare, Mică și Albă
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
Mare Duce al Lituaniei și unicul rege al Lituaniei. Se cunosc puține date despre originile sale, copilărie și ascensiunea la putere; este menționat într-un tratat de la 1219 ca un duce în vârstă și în 1236 ca lider al tuturor lituanienilor. Sursele contemporane și moderne cu privire la ascensiunea lui menționează căsătorii strategice împreună cu izgonirea sau uciderea rivalilor săi. El și-a extins domeniul în regiunile de sud-est ale Lituaniei dintre anii 1230 și 1240. În 1250 sau 1251, pe parcursul luptelor interne pentru
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
ale Lituaniei dintre anii 1230 și 1240. În 1250 sau 1251, pe parcursul luptelor interne pentru putere, a fost botezat de Biserica Romano-Catolică; această acțiune i-a permis să înființeze o alianță cu Ordinul livonian, un antagonist de lungă durată pentru lituanieni. În vara anului 1253 a fost încoronat ca rege al Lituaniei, domnind asupra 300.000 sau 400.000 de persoane. În timpul domniei sale de zece ani a fost marcată de diferite construcții statale, conflictele lui cu rudele și alți duci au
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
cu mongolii a avut loc în 1258 sau 1259, atunci când Berke Khan și-a trimis generalul Burundai pentru a provoca guvernarea lituaniană, cerându-i lui Daniel și a altor prinți să participe. Cronica Novgorod descrie urmarea ca o înfrângere a lituanienilor, dar a fost văzut ca un câștig pentru Mindaugas. O singură frază în Cronica Hypatian menționează că Mindaugas se apără în Voruta împotriva nepoților săi și a ducelui Vykintas; alte două surse menționează despre „castelul său”. Localizarea Vorutei nu este
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
în acestă privință, deoarece Mindaugas a fost în război cu Volînia. Pe de altă parte, Papa Clement al IV-lea a scris despre „Amintirea frumoasă Mindaugas” (Clare memorie Mindota) în 1268, exprimându-și regretul pentru asasinarea sa. În orice caz, lituanienii nu au fost pregătiți să accepte creștinismul iar botezul lui Mindaugas a avut un impact mic asupra progreselor ulterioare. Majoritatea populației și a nobilimii a rămas păgână; supușii săi nu au fost nevoiți să convertească. Catedrala construită la Vilnius a
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
și ai dinastiei Gediminids care a condus Lituania și Polonia până în 1572. Un rector din secolul al XVII-lea la Universitatea din Vilnius l-a văzut responsabil pentru necazurile din acea vreme a Uniunii statale polono-lituaniene („semințele discordiei interne între lituanienii au fost însămânțate”). Un istoric din secolul XX l-a acuzat de „distrugerea organizării a statului lituanian”. Primul studiu academic al vieții sale de către un cercetător lituanian, Jonas Totoraitis („Die Litauer unter dem König Mindowe bis zum Jahre 1263”) nu
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
cap de locuitor, înaintea Ungariei (5,1 kg) și Bulgariei (4,2 kg). Media europeană era de 22,1 kg/an, iar cei mai mari consumatori de pește erau portughezii (61,6 kg/an), spaniolii (44,8 kg/an) și lituanienii (37,6 kg/an). Piața internă de morărit și panificație valorează circa 2 miliarde de euro (în 2007). Vânzările de pâine din România s-au cifrat în anul 2006 la circa 1,5 miliarde de dolari (1,16 miliarde de
Industria alimentară în România () [Corola-website/Science/318769_a_320098]
-
al XIV, Polonia și Lituania au purtat o serie de războaie împotriva mongolilor, iar cea mai mare parte a Ucrainei a trecut sub controlul acestor două puteri. Mai precis, teritoriile Volîniei din nord și nord vest au trecut sub controlul lituanienilor, iar sud-vestul a trecut sub controlul Poloniei (Galiția) și Ungariei (Rutenia Transcarpatică). Cea mai mare parte a Ucrainei forma teritoriile de graniță ale Lituaniei. Din acest motiv, etimologii consideră că numele Ucrainei s-ar trage dintr-un termen local, care
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
a continuat eforturile până la întrunirea Adunării Constituante a Lituaniei (în ) la 15 mai 1920. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus. De-a lungul secolului al XIX-lea, atât polonezii cât și lituanienii au încercat să-și redobândească independența. Ei s-au răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și în timpul Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă s-a ivit odată cu Primul Război Mondial. În 1915, Germania a ocupat Lituania
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
patru convenții. Doar cincisprezece membri au votat în favoarea acestei rezoluții, dar toți douăzeci au semnat-o. Germanii și-au încalcat promisiunea: nu au recunoscut statul și nu au invitat nicio delegație a sa să participe la negocierea tratatului de la Brest-Litovsk. Lituanienii, inclusiv cei din diaspora, au dezaprobat declarația de la 11 decembrie. Aceasta, văzută ca progermană, constituia un obstacol în vederea stabilirii de relații diplomatice cu Regatul Unit, Franța și Statele Unite, inamicii Germaniei. La 8 ianuarie, în aceeași zi în care Woodrow Wilson
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
ca stat independent existent între cele două războaie mondiale și că Actul nu și-a pierdut puterea de lege. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus. Pe parcursul secolului al XIX-lea, atât lituanienii cât și polonezii au încercat să-și redobândească independența. Ei s-au răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și al Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă a venit odată cu slăbirea Rusiei și Germaniei în timpul Primului Război Mondial. În
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
independența Lituaniei, dar a cerut și protecția guvernului german (clauza 2) și „o alianță fermă și permanentă” cu Germania. Întrucât Actul arăta că alianța avea să se formeze pe baza convențiilor privind afacerile militare, de transport, vamale și monetare, mulți lituanieni au considerat că Consiliul și-a depășit autoritatea: rezoluția din septembrie adoptată la conferința de la Vilnius cerea explicit ca o adunare constituantă să decidă în aceste probleme cruciale de stat. Când au început negocierile de pace între Germania și Rusia
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
cuvântul "drauge". Această secțiune a fost aprobată în unanimitate. Partea a doua nu a primit, însă, susținerea celor patru membri demisionari deoarece ei nu erau mulțumiți cu termenul „"în cele din urmă"” la descrierea atribuțiilor Adunării Constituante (la „"... baza Statului Lituanian și a relațiilor cu alte state va fi în cele din urmă determinată de Adunarea Constituantă ..."”). Ei se temeau că acest cuvânt va da Consiliului un pretext de uzurpare a puterilor Adunării Constituante, în timp ce majoritatea a căzut de acord că
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
au plecat în exil, inclusiv Jurgis Šaulys și Kazimieras Steponas Šaulys, care au murit în Elveția. Antanas Smetona, Mykolas Biržiška și Steponas Kairys au trăit restul vieților lor în Statele Unite. Actul din 16 februarie a proclamat "re"-înființarea ("atstatyti") statului lituanian, declarându-l pe acesta succesor al statului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei. În acest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată de conferința de la Vilnius, care cerea înființarea ("sudaryti") unui stat lituanian. S-a clarificat, însă, că noul stat va fi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doar pe pământurile locuite de etnici lituanieni și avea să fie guvernat pe principii democratice, spre deosebire de ducatul multietnic guvernat de aristocrație. Terminarea legăturilor dintre Lituania și alte state era adresată Germaniei, Rusiei și Poloniei, care aveau fiecare planul său pentru această țară. Deși nu direct, declarația renunța
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
iunie. Inflația a ajuns la 100% și a continuat să crească rapid. Faptul că Lituania și-a proclamat unilateral independența a dus la nemulțumiri în rândul minorităților, din care mare parte erau de origine rusă, susținători ai ramurii Partidului Comunist Lituanian susținut de la Moscova și a mișcării predominant comuniste a rusofonilor, "Iedinstvo". Tensiunile au fost escaladate rapid în primele zile ale lui 1991. În cele cinci zile dinaintea evenimentelor, muncitorii ruși, polonezi și de alte naționalități din fabricile din Vilnius au
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
din Lituania, Juozas Jermalavičius, a anunțat înființarea Comitetului Național de Salvare al RSS Lituaniene, pe care l-a proclamat singurul guvern legitim din Lituania. La 16:40, Ministrul de Externe al URSS a primit o notă diplomatică din partea omolugului său lituanian Algirdas Saudargas prin care acesta își exprima îngrijorarea față de violențele comise de armata sovietică în țara sa. Până seara, armata sovietică a continuat să ocupe obiective strategice ale infrastructurii de transport și comunicație, cum ar fi releul TV de la Nemenčinė
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
rutene, care avuseseră de suferit de pe urma invaziei mongolilor. Erau adesea suficiente alianțe de scurtă durată între ducii lituanieni pentru efectuarea de expediții militare și de jaf în aceste zone (inclusiv Pskov, jefuit în 1213). În total, între 1201 și 1236, lituanienii au lansat cel puțin 22 de incursiuni în Livonia, 14 în Rutenia, și 4 în Polonia. O administrare continuă a teritoriilor cucerite avea însă nevoie și de o mare putere centrală unificată. Unele dovezi arată că lituanienii au început să
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
1201 și 1236, lituanienii au lansat cel puțin 22 de incursiuni în Livonia, 14 în Rutenia, și 4 în Polonia. O administrare continuă a teritoriilor cucerite avea însă nevoie și de o mare putere centrală unificată. Unele dovezi arată că lituanienii au început să-și unească forțele la începutul secolului al XIII-lea. De exemplu, în 1207, în Lituania au fost recrutați soldați pentru a lupta împotriva ordinelor religioase germane și în 1212, Tratatul semnat de Daugirutis cu Novgorodul arată că
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
recrutați soldați pentru a lupta împotriva ordinelor religioase germane și în 1212, Tratatul semnat de Daugirutis cu Novgorodul arată că el avea o oarecare influență într-o zonă vastă. În cursul primilor douăzeci de ani de secolului al XIII-lea, lituanienii au organizat circa treizeci de expediții militare în Livonia, Rusia și Polonia. După părerea istoricului Tomas Baranauskas, se poate spune că exista un stat lituanian încă din 1183. Cu toate acestea, prima dovadă concludentă a unei unificări a statelor baltice
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]