560 matches
-
că împăratul s-a oprit în fața sa: — Eu ignor cu bună știință bârfele care circulă despre mine, însă o conspirație e cu totul altceva. Îl scrutează din priviri: — Acuzația este extrem de gravă, așa că sper că ai dovezi solide! Fulcinius devine livid. — E o conspirație, nu? insistă Augustus. Amărâtul nu îndrăznește nici să încuviințeze, nici să nege. — Dezvăluită de cine? Că tu nu ești decât un maimuțoi! Trio tace. — De Flaccus Vascularius! tună dintr-odată împăratul în ure chea sa. Trio Fulcinius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cezareea? repetă Rufus uluit. În clipa următoare îl apucă pe Vittelius de sinus-ul togii: — Poți să-mi spui și mie ce naiba caut eu în Cezareea, când am interdicție de a intra în Iudeea? — N-o mai ai, șuieră procuratorul, livid la față. Se eliberează din strânsoare: — Tu și Pusio plecați în seara asta. Rufus trage cu putere aer pe nas și simte în nări un miros ce nu-i este străin. Pericolul. Primejdia îi dă din nou târcoale. De asta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am notat pe un ostrakon, murmură către procurator. — Atunci citește-l odată! se răstește acesta. Călărețul scoate de sub centură un ciob de lut. Îl apropie de ochi și începe să silabisească lent, cu greutate: — Raș... Rașu... Rașe... — Rachela! șoptește Rufus livid la față. Misiunea vine într-adevăr de la principe. Numai el ar putea ști. Epuizat, se lasă pe vine. Rachela! geme încetișor. N-a fost vina mea. N-am vrut să mă las implicat în revoltă. De ce n-am făcut nimic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de a participa la această comuniune spirituală care-i unește pe toți. Pe toți, în afară de el... Îl cercetează atent pe principe. Oboseala și grijile l-au marcat, umblă gârbovit, iar toga îi atârnă strâmbă pe trup. Și rex are fața lividă, de parcă i s-au înecat toate corăbiile. Ce-o avea? La vârsta lui n-are cum să arate atât de hărtănit nici măcar după o noapte de chef... Abia acum observă absența soției, Regina Sacrificiilor. Se încruntă nemulțumit. Este o încălcare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
666 - uite de unde vine pasiunea Lorenzei pentru homunculi, mi-am zis. Tabloul cel mai mare se intitula Sophia și reprezenta un fel de masă fluidă de Îngeri negri ce se estompa la bază creînd o făptură albă, mângâiată de mâini livide, calchiate după figura ce se vede ridicându-se drept către cer În Guernica. Combinația era ambiguă, iar de aproape execuția se dovedea grosolană, dar de la doi-trei metri efectul era foarte liric. „Eu sunt un realist de modă veche”, Îmi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un halou în jurul lor. El cade la podea. Ea se uită în jur. Sunt de toate acolo, tot ce le-ar trebui. Așa că, atotzămislitoarea se așază pe vine, aprinde focul cu un amnar și-l privește pe bărbat. Omul este livid, cu fața și părul curate și pure ca laptele. Poartă haine europene și e ud până la piele. I le scoate. Bărbatul pare neajutorat, își ridică brațele ca să-i dea jos cămașa mai ușor, apoi se sprijină de umărul ei, lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are culoarea laptelui, a marmurei din care meșteșugarii cioplesc paravane ornamentale, acolo jos, la Tajgangj. Localnicii din Cașmir sunt veniți de la munte și au pielea în nuanțele cele mai deschise, dar culoarea lui Pran Nath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rapid mori imediat, nu?) și se întoarce brusc să vadă cine l-a lovit. Diwan-ul se rezumă la a o întreba pe Charlie Privett-Clampe: — L-ați văzut pe Înălțimea Sa? — Nu, la naiba, nu! Și cu asta, femeia o șterge, lividă la față. Deși rangul trebuie respectat, nu se renunță la ierarhii și, deși uneori ai putea spune că să închizi ochii la ceva este o virtute, există niște limite și unele lucruri nu trebuie tolerate, indiferent cine le săvârșește. Văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
altă parte, dintr-un alt element. Când dă colțul pe Falkland Road, aude un zgomot, ca o ploaie puternică ce cade peste copaci. Strada este plină de lume, care strigă și gesticulează. Peste chipurile lor pământii, ceva aruncă o lumină lividă, gălbuie. Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui instrument. Scot un sunet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
recta, gloria mundi! 9. COMPOZIȚII ȘTIINȚIFICO - FANTASTICE Dincolo de anul 2000 Era o zi urâtă de toamnă, toamna anului 1994. Totul era scufundat într-o ceață adâncă. Ploua. Frunzele copacilor cădeau una câte una pe pământul îmbibat de apa ploii. Cerul livid, obosit ca după o noapte de veghe, era brăzdat de limbi de foc și de ape verzi. Norii erau adunați deasupra orașului nostru pregătindu-se să-l scufunde în apă. Ploaia m-a prins pe drum. Veneam de la bunica. Era
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fără să judece pe nimeni și fără să se îngrozească. Privise cerul care ducea cu el aburii și norii rotunzi, făcuse câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi fost tâmplele înfierbântate ale nebunului, fruntea lui palidă, lividă din cauza tuturor morților și a supliciilor adunate de-a lungul umanității, a rănilor în putrefacție deschise de secole, alături de care miasmele rahatului nu înseamnă nimic, da, nimic altceva decât un miros slab, searbăd și înțepător de trup încă viu, viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vagula, blandula/Hospes comesque corporis,/Quae nunc abibis in loca/Pallidula, rigida, nudula,/Nec, ut soles, dabis iocos...“. Și sfârșesc cu sfârșitul: „Suflet mic, suflet blând și călător, tovarăș al trupului meu care te-a găzdui, vei coborî pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucăuș precum obișnuiai odinioară... Să încercăm să pătrundem în moarte cu ochii deschiși“. Și parcă văd totul mai împăcat, mai senin, într-o pulbere aurie, stinsă, cu aromă de bergamotă și mandarine verzi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
curtea socrilor, printre mesele întinse sub forma de U, Elena dansa, râdea, vorbea, își ridica puțin poalele rochiei atunci când ridica treptele ca să se ducă în casă după cine știe ce obiect, era plină de vervă, se știa în centrul atenției. Doar tatăl, livid, cu nodul cravatei înțepenit sub bărbie, cu floarea de socru mic prinsă de reverul hainei, drept, împietrit într-o postură ce se credea plină de demnitate, făcea o figură disonantă printre ceilalți nuntași veniți fie să se distreze, fie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
convenționali, atât de mândri de trecutul lor otoman, Încât nu poți să le aduci nici o critică. Aceștia au publicul larg și cealaltă jumătate a statului de partea lor. Nouă ce ne mai rămâne? Puse țigara la loc Între buzele sale livide și crăpate, unde a rămas tot timpul nesfârșitei sale litanii. — Moderniștii ne spun să mergem Înainte, Însă nu avem Încredere În ideea lor de progres. Tradiționaliștii ne spun să mergem Înapoi, Însă nu vrem nici să ne Întoarcem la ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
asta trebuie să-mi termin cartea... E ultimul capitol... În schimb a cerut voie să vorbească cu soția sa. Înainte să-l ridice, ultimul lucru care i s-a Întipărit În minte a fost expresia soției lui, ochii măriți, buzele livide. Însă Armanoush nici nu plângea, nici nu părea șocată. Poate doar extrem de obosită, de parcă faptul că stătea În prag ar fi secătuit-o de puteri. Cât ar fi vrut să-i poată lua mâinile Într-ale lui, să o strângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
întreagă în mâna triumviratului Geoană-Năstase-Mitrea, triumful lor părea deplin; urma ca în spatele ușilor închise să-și împartă concret atribuțiile. Geoană a vorbit de viitor, modernizare și a ridicat steagul luptei politice împotriva puterii. Și atunci a urcat la tribună Iliescu, livid ca un spectru. Acolo unde Geoană-Năstase-Mitrea tocmai clamau social-democrația, bătrânul comunist reciclat a spus: cine sunteți voi? Niște ciocoi. Îmbogățiții tranziției, niște profitori. Sigur, nu chiar cu aceste cuvinte, că nu-l ajută limba de lemn, dar sensul acesta a
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
părea o scamatorie de bîlci privită din afară, însă pentru ei, școlarii, era unică și fascinantă. Acolo, în laboratorul care mirosea a iod și a formol, priviți din toate părțile de ochii sticloși ai păsăretului împăiat, văzîndu-și chipurile transfigurate, uneori livide în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar trebuia să știe. Spre miezul nopții simți că oboseala îl cuprinde atît de puternic, încît nu va mai fi în stare de nimic a doua zi. Rapoartele continuau să sosească, introduse cu discreție de șeful cabinetului, care arăta din ce în ce mai livid. Poate tot atît de livid ca și el. Hotărît lucru, nu mai avea multă vreme în față. Totuși reușise să supraviețuiască și acestei înfruntări. Dacă l-ar fi întrebat acum prințul Pangratty dacă a fost o înfruntare sau o cacealma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
miezul nopții simți că oboseala îl cuprinde atît de puternic, încît nu va mai fi în stare de nimic a doua zi. Rapoartele continuau să sosească, introduse cu discreție de șeful cabinetului, care arăta din ce în ce mai livid. Poate tot atît de livid ca și el. Hotărît lucru, nu mai avea multă vreme în față. Totuși reușise să supraviețuiască și acestei înfruntări. Dacă l-ar fi întrebat acum prințul Pangratty dacă a fost o înfruntare sau o cacealma, ca atîtea altele, nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mișcare bruscă, își lasă capul într-o parte. Dumitru îi închide ochii, calzi încă, și aprinde o lumânare pe care-o pune în mâna mortului... ...tic-tac, tic-tac... ...VII.3. ...În zăpușeala de-afară totul pare că fierbe; frunzele copacilor, livide și amenințate de uscare, se doresc mângâiate de suflul unui vânt aducător de puțină răcoare, asfaltul străzilor s-a încins peste măsură, până și labele unui câine, scos acum, ori aflat permanent la plimbare, ar putea lăsa urme, în timp ce oamenii
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
când Miau, dis-de-dimineață, mama ei, plângând, dă-mi-o te rog, a murit mama mea, în ziua aceea în care eu am înțeles și m-am oprit cu gura căscată și cu ochii ficși, el, CUM, a intrat pe ușă livid, subțiat la față și lung, lung până la colțul ușii sprijinit, vorbea lăbărțat, diluat, cuvintele îi lungeau limba, limba îi umbla în gură nefiresc stânga-dreapta și râdea ha, ha, a punct, a punct și virgulă. Ai fumat? ești beat? nu, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
pentru garsonieră, aș fi vrut să-mi iau bicicletă... dar ție îți sunt mai utili acum... zâmbesc și închid greu ușa de la lift, îi trimit mesaj doar, eh, sora mea... Îl caut în stradă pe lungan, așteaptă și traversează, e livid la față, sunt galben? am umblat mult și n-am găsit, ești frumușică, măi, mititico, mă pupă pe ochi și eu îl pup pe Păianjenul Pinochio, vrei cireșe, ce vrei? Luăm tot ce ne trebuie și mergem pe stradă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului bătrânului Hamlet), neștiind dacă nălucile pot vorbi sau nu. Banquo remarcase, într-adevăr, degetul pe care fiecare dintre ele și-l pusese pe buzele livide, posibil semn al unui secret ce va trebui bine păzit. Oare aceste vrăjitoare, la început mute, nu sunt niște figuri ale tăcerii, ca și fantoma din Hamlet? Chiar când vor vorbi, Banquo va continua să aibă îndoieli în privința „naturii” lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-i dea târcoale; numai el are clarviziunea celor ce au trecut prin greaua încercare a tenebrelor și au devenit atoateștiutori, întocmai ca fantomele. Numai el poate „vedea” pe chipurile celorlalți semnul morții: „Îmi dau seama că toți sunteți acum mai livizi decât niște morți”. Ușa, prag fragil la granițele alterității Pentru „intrusa” fără trup și fără chip nu există ușă pe care să n-o poată deschide, prag pe care să nu-l poată trece, așa cum va scrie ceva mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
îi dăruise lui Rubek și sculpturii lui sufletul ei viu: „După aceea, am rămas ca golită pe dinăuntru, golită de suflet, și așa mi-am pierdut viața, Arnold”. Lumea continuă să-i spună „țicnita”, „femeia în alb”, „femeia cu chipul livid”, construind astfel în jurul ei imaginea unei moarte vii, a unei fantome rătăcitoare, ilustrare a unei alterități în care experiența nebuniei se împletește cu aceea a morții. Or, tocmai această „femeie cu chipul livid” posedă, după propria mărturisire a sculptorului, cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]