2,088 matches
-
să-și schimbe proprietarul. Actul din 17 august 1483, de vânzare-cumpărare a prisăcii alături de seliștea Leucăuții vine să confirme această supoziție. Prisaca și seliștea este vândută contra 80 de zloți de către un grup de persoane, care le dețineau în devălmășie, logofătului Tăutul. Cu siguranță este vorba de Marele logofăt Ion Tăutul (d. 1511), care se afla în fruntea boierilor țării pe timpul lui Ștefan cel Mare. A fost singurul boier care a ocupat vreme de 35 de ani aceeași dregătorie. A îndeplinit
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
1483, de vânzare-cumpărare a prisăcii alături de seliștea Leucăuții vine să confirme această supoziție. Prisaca și seliștea este vândută contra 80 de zloți de către un grup de persoane, care le dețineau în devălmășie, logofătului Tăutul. Cu siguranță este vorba de Marele logofăt Ion Tăutul (d. 1511), care se afla în fruntea boierilor țării pe timpul lui Ștefan cel Mare. A fost singurul boier care a ocupat vreme de 35 de ani aceeași dregătorie. A îndeplinit numeroase solii: a fost trimis de Ștefan cel
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
nu au mai ajuns mari dregători: Petru (d. 1494, înhumat la bis. Bălinești); Teodor, (d. 1494, înhumat la bis. Bălinești); Vasilca, (d. 1495, înhumată la bis. Bălinești) Magda ; Maria, (d. 1501, înhumate la bis. Bălinesti); Nastasia s-a căsătorit cu logofătul Toader, altă fiică cu marele paharnic Dragotă Săcuianu, iar o nepoată a sa - cu Petru Huhulea. Urmașii săi au alcătuit familia Tăutu, care se număra la începutul sec. al XVIII-lea printre familiile boierești din Moldova. La 9 decembrie 1728
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
de Nichifor Crainic. Poemul dramatic "Icarii de pe Argeș" (1933) este inspirat de legenda Meșterului Manole. Alte drame ale lui Ion Luca prezintă episoade ale istoriei românilor: "Alb și negru" (1933) îi are ca protagoniști pe voievodul Constantin Cantemir, mitropolitul Dosoftei, logofătul Miron Costin ș.a.; "Rachierița" (1934) se petrece în timpul domniei lui Dumitrașcu Cantacuzino; "Leana vrăjitoarea" evocă Războiul pentru independență din 1877-1878; piesa "Dumitra" (1958) se petrece în timpul domniei lui Mihail Sturdza și-i are ca protagoniști pe Mihail Kogălniceanu și Alexandru
Ion Luca () [Corola-website/Science/337005_a_338334]
-
regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima atestare a satului datează din anul 1433. După cum afirmă cronicarul moldovean Ion Neculce (1672-1745) în lucrarea sa "O samă de cuvinte": Când au aședzat pace Ștefan-vodă cel Bun cu leșii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și
Vilaucea, Vijnița () [Corola-website/Science/315596_a_316925]
-
Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și au pus hotar apa Cirimușul, întru o duminică dimineața."" În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o
Vilaucea, Vijnița () [Corola-website/Science/315596_a_316925]
-
și pronaos și între pronaos și naos, acestea fiind demantelate ulterior. Porțiunile de zid păstrate în fundație aveau câte o fractură plasată aproximativ la mijloc, aceasta putând fi cauza demolării zidurilor. [3] Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. [4] El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. [7] În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. [7] În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
7] În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545.[8] Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
drumul său spre Iași. Conacul a fost distrus după 1958. Boierii Sturdza au reparat lăcașul de cult în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, aducându-i unele transformări. Printre cei mai importanți binefăcători ai bisericii s-a aflat logofătul Gheorghe Sturza, fiul lui Iordache Sturza, precum și cele două soții ale sale: Ecaterina Cantacuzino și Eliza Hurmuzachi (1821-1895). Aici au locuit în anumite perioade și au fost ulterior înmormântați Constantin (1811-1869) și Alexandru Hurmuzachi (1823-1871), frații Elisei Surdza. Aflată pe
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dulcești () [Corola-website/Science/321733_a_323062]
-
cinstitului nostru boier, jupan Ianachie postelnic, dreptile lui ocine și cumpărături, din dreptele lui direse: satul Stolniceni pe gîrla și satul Scumpia care este în ținutul Iași, care acest sat i-a fost cumpărătura de la Păscălina cheaghina lui Lupul Stoici logofăt și de la fiul lui Ionașcu Stoici, pentru opt sute și cincizeci de ughi de galbeni... Și deasemenea satul Cucueații în ținutul Iași pe care la cumpărat de la Coste și de la sora lui Ticea, copiii Agafiei și a lui Nasture, nepoții lui
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
să le fie lor dispre toate părțile după vechile lor hotare, pe unde din veac au fost folosite. Iar la aceasta este credința domniei noastre, a mai sus scrisului noi Io Radu Mîhnea voievod și credința boierilor noștri: Dumitrașco Ștefan logofăt, Ionașco vornic, Necoară vornic, Tudor și Condica pîrcălab de Hotin, Consatantin Celebi pîrcălab de Neamț, Malcoci pîrcălab de Român, Miron Barnovsche hatma, Trefan postelnic, Simion gheuca spătar, Curt Celebi paharnic, Neculai stolnic, Hrize vestier, Mihăilă Furtună comis ”. Aceasta danie făcută
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
biserici unde se slujea în limbile slavonă sau greacă, meșteșugarii și negustorii mahalalei Muntenimea de Sus au construit o biserică din piatră și cărămidă. Această biserică avea hramul “Sf. Parascheva”, iar unii autori indică drept ctitor în mod eronat pe logofătul Nestor Ureche. În anul 1760, edificiul a fost refăcut de Vasile Roset. După Pacea de la Iași din 1792 dintre ruși și turci, biserica a fost sfințită de mitropolitul Iacov Stamate, intrând sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei. În 1803, mitropolitul Veniamin Costachi
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza și soția lui Șerban Cantacuzino. În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944, au staționat în castel prizonieri nemți. Castelul a fost
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
dregătorii, mai ales în Moldova. Înainte de secolul 16 se numea „Cehan”. Primele informații genealogice, pe linia Racovitză (Racoviță), apar la sfârșitul secolului al XVI-lea, odată cu menționarea lui Cehan Vătaful, mare proprietar de pământuri din zona Prutului. Pe la 1662, Marele Logofăt Cehan și-a luat numele de Racovitză. Îl întâlnim apoi pe Mihai Vodă Racovitză, cu domnie dublă, între 1704 și 1727 în Moldova, și între 1741 și 1744, în Țara Românească, domn pământean, nu venit din Imperiul Otoman. Constantin Voievod
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
descoperiți pe teritoriul satului dovedesc vechimea așezării. La început a fost un singur sat cu numele Râu Alb, sat de moșneni amintit în documente în secolul XVII. La 26 martie 1662, jumătate din moșia satului, fostă a lui Pârvu Rudeanu, logofătul, se afla în stăpânirea lui Badea Vel Clucer, ginerele lui Pârvu. Satul și-a luat numele de la pârâul ce-l străbate ale cărui ape apar albe din pricina rocilor pe care le spală în scurgerea lor. La 7 decembrie 1733 și
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
Nicolae Racoviță, care a făcut unele danii bisericii, a fost considerat ctitor și, prin urmare, șase dintre membrii familiei sale au fost înmormântați în pronaos, lângă mormântul Doamnei Nastasia. Cei șase membri ai familiei Racoviță înmormântați în biserică sunt: marele logofăt Eftodie Cehan Racoviță (d. 15 decembrie 1664) cu soția sa Teofana, fiul lor, marele logofăt Nicolae Racoviță (d. 8 martie 1685) și copiii acestuia, Andrei ( d. 21 iulie 1685), Ecaterina (d. 1674) și Ion. Pietrele familiei Racoviță sunt din marmură
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
șase dintre membrii familiei sale au fost înmormântați în pronaos, lângă mormântul Doamnei Nastasia. Cei șase membri ai familiei Racoviță înmormântați în biserică sunt: marele logofăt Eftodie Cehan Racoviță (d. 15 decembrie 1664) cu soția sa Teofana, fiul lor, marele logofăt Nicolae Racoviță (d. 8 martie 1685) și copiii acestuia, Andrei ( d. 21 iulie 1685), Ecaterina (d. 1674) și Ion. Pietrele familiei Racoviță sunt din marmură albă, sculptate îngrijit și decorate cu motive florale, contrastând cu piatra de pe mormântul Doamnei Nastasia
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
(Buciulești) a fost o mănăstire ortodoxă (acum ruinată) cu hramul Cuvioasa Parascheva, ridicată în 1629 de către logofătul Dumitrașcu Ștefan împreună cu jupâneasa sa Nifia Edificiul este situat pe teritoriul actualului județ Neamț în arealul administrativ al comunei Podoleni, pe partea stângă a Bistriței între vechea albie a râului și actualul canal de aducțiune hidroenergetică al acestuia. Aici a
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]
-
pe un drum sătesc, ce se desprinde din DN15 din apropierea podului ce desparte comunele Zănești și Podoleni și merge limitrof canalului în paralel cu acesta. Edificiul, cu hramul Cuvioasa Parascheva, a fost ridicat în 1629 (1630 după alte surse) de către logofătul Dumitrașcu Ștefan împreună cu jupâneasa sa Nifia și, ruinat de o viitură care a surpat terasa Bistriței în 1832. Originea hramului Sfânta Paraschiva, se justifică - astfel cum scrie Melchisedec Episcopul în a sa "Cronică a Romanului și a Episcopiei de Roman
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]
-
Originea hramului Sfânta Paraschiva, se justifică - astfel cum scrie Melchisedec Episcopul în a sa "Cronică a Romanului și a Episcopiei de Roman"-, prin faptul că aici s-ar fi păstrat un deget din moaștele acesteia, adus din Țarigrad de către însuși logofătul Dumitrașcu. Aici a fost și o curte - fortărerață cu ziduri și turnuri înconjurate de un șanț de apă, a domnitorului Gheorghe Ștefan, care a fost folosită și ca locaș de surghiun pentru dușmanii săi, dar și ca reședință de către acesta
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]
-
a fost încă atestat arheologic. Un document de arhivă din 13 ianuarie 1519, păstrat de la Neagoe Basarab Voievod, surprinde prima ctitorire din material durabil a locașului "„Preacuvioasei Maicii noastre Paraschivei și a mănăstirii care o au început Jupan Harvat marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura Motrului"". La acea vreme primea, după cum amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor. Trebuie subliniat că Logofătul Harvat
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura Motrului"". La acea vreme primea, după cum amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor. Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului. Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab. Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
Callimaki-Catargi) (n. 24 februarie 1830, Iași; d. 9 noiembrie 1882, Paris) a fost un politician și de două ori ministru de externe român (28 noiembrie 1869 - 1 februarie 1870 și 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871). Tatăl său a fost logofătul Ștefan Catargiu, membru al Căimăcămiei de Trei din Principatul Moldovei (1857 - 20 octombrie 1858), iar mama sa a fost Ruxandra Calimachi, care a insistat ca el să poarte și numele marii familii din care se trăgea ea. A studiat la
Nicolae Calimachi-Catargiu () [Corola-website/Science/306195_a_307524]