721 matches
-
pentru Guaimar. În 1047, împăratul romano-german Henric al III-lea, fiul lui Conrad, a coborât în sudul Italiei și i-a făcut pe conducătorii normanzi Rainulf Drengot și Tancred of Hauteville vasali direcți ai săi, întărind astfel poziția normanzilor în defavoarea longobarzilor.
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
X-lea a reușit să îi convingă pe mai mulți principi să intre într-o ligă, în scopul de a-i alunga pe sarazini din acest periculos cap de pod. Liga creștină astfel constituită grupa, alături de Statul papal câțiva principi longobarzi din sudul Italiei aflați sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, precum Guaimar al II-lea de Salerno, Ioan I de Gaeta și fiul său Docibilis, Grigore al IV-lea de Neapole și fiul său Ioan, și Landulf I of Benevento and Capua
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
(în limba latină: Ducatus Neapolitanus) și-a început existența ca provincie bizantină, constituită secolul al VII-lea, în redusul teritoriu de coastă pe care longobarzii nu l-au putut cuceri în cadrul invaziei lor asupra Italiei din secolul al VI-lea. Ducatul a fost guvernat de către un comandant militar ("dux") și a devenit imediat un stat independent "de facto", durând mai multe de cinci secole pe parcursul
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
în cadrul invaziei lor asupra Italiei din secolul al VI-lea. Ducatul a fost guvernat de către un comandant militar ("dux") și a devenit imediat un stat independent "de facto", durând mai multe de cinci secole pe parcursul evului mediu. În vremea invaziei longobarzilor în Italia, orașul Napoli număra o populație de circa 30-35.000 de locuitori. În anul 615, sub Giovanni de Conza, Napoli s-a răsculat pentru prima dată împotriva exarhului de Ravenna, reprezentantul împăratului bizantin în Italia. Ca răspuns, în anul
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-a îndreptat către Occidentul papal. Grecii bizantini începeau să fie
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-a îndreptat către Occidentul papal. Grecii bizantini începeau să fie percepuți ca reprezentând o amenințare la fel de mare pentru napolitani precum longobarzii. Cândva către începutul secolului al IX-lea, ducele de Neapole a început să inscripționeze monedele în latină, latina înlocuind totodată limba greacă din uzul oficial. Chipul împăratul de la Constantinopol a fost treptat înlocuit de pe monede cu cel al Sfântului Januarius
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
stabilit succesiunea ereditară în ducat, moment din care Neapole era "de facto" independent. În această perioadă, orașul Napoli era în principal un centru militar, condus de către o aristocrație de războinici și proprietari de pământuri, cu toate că era constrânsă să predea vecinilor longobarzi o bună parte din teritoriile sale continentale. Napoli nu era un oraș comercial ca alte orațe maritime din Campania precum Amalfi și Gaeta, însă avea o flotă respectabilă care a participat la Bătălia de la Ostia din 849 împotriva sarazinilor. Cu
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
Ostia din 849 împotriva sarazinilor. Cu toate acestea, Neapole nu a ezitat să se alieze cu "infidelii" dacă acest lucru însemna obținerea unuiu avantaj imediat: spre exemplu, în 836, ducatul a cerut sprijinul sarazinilor pentru a respinge trupele asediatoare ale longobarzilor venite din Ducatul de Benevento. Ducatul a ajuns la culmea puterii sale sub ducele-episcop Athanasius și succesorii săi, dintre care Grigore al IV-lea și Ioan al II-lea au participat la Bătălia de la Garigliano din anul 915. În perioada
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
punct comercial în anul 339, iar primul său episcop a fost numit în 596. În 838, orașul a fost capturat de către Sicard, principe de Benevento, cu ajutorul unei trădări din interiorul cetății. În anul 839, Amalfi s-a eliberat de sub dominația longobarzilor și cetățenii au ales la conducere un prefect. În continuare, amalfitanii au sprijinit pe Siconulf să elibereze Salerno de sub stăpânirea celor din Ducatul de Benevento. În 897, autoguvernata republică, încă legată nominal de Imperiul Bizantin, a fost înfrântă într-un
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
ar fi refugiat în masă către lagune, contribuind astfel, potrivit legendei, la întemeierea Veneției, ca și a localității Grado. Cu toate acestea, o nouă Aquileia apare, deși mai redusă ca suprafață, care cunoaște o existență înfloritoare, până când intervin în scenă longobarzii, la anul 568. Astfel, este consemnată distrugerea sa în anul 590. În paralel, patriarhul Aquileiei se refugiase în orașul insular Grado, aflat sub protecția Bizanțului. Atunci când patriarhul ce rezida în Grado s-a reconciliat cu Roma în anul 606, cei
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
Grado s-a reconciliat cu Roma în anul 606, cei care respingeau al doilea conciliu de la Constantinopol au ales un alt patriarh de Aquileia. Astfel, dioceza a fost divizată în două părți, noul patriarh de Aquileia aflându-se sub protecția longobarzilor, în vreme ce patriarhul aflat la Grado se supunea exarhatului de Ravenna (și, indirect, patriarhului de Constantinopol), iar mai târziu dogilor Veneției. Ducii longobarzi din Friuli stăpâneau Aquileia și teritoriile înconjurătoare din zona Cividale. În 774, ducatul longobard a fost cucerit de către
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
de Aquileia. Astfel, dioceza a fost divizată în două părți, noul patriarh de Aquileia aflându-se sub protecția longobarzilor, în vreme ce patriarhul aflat la Grado se supunea exarhatului de Ravenna (și, indirect, patriarhului de Constantinopol), iar mai târziu dogilor Veneției. Ducii longobarzi din Friuli stăpâneau Aquileia și teritoriile înconjurătoare din zona Cividale. În 774, ducatul longobard a fost cucerit de către regele Carol cel Mare al francilor, pentru ca în 787 noul stăpân să numească un nou patriarh la Aquileia în persoana lui Paulinus
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
aflându-se sub protecția longobarzilor, în vreme ce patriarhul aflat la Grado se supunea exarhatului de Ravenna (și, indirect, patriarhului de Constantinopol), iar mai târziu dogilor Veneției. Ducii longobarzi din Friuli stăpâneau Aquileia și teritoriile înconjurătoare din zona Cividale. În 774, ducatul longobard a fost cucerit de către regele Carol cel Mare al francilor, pentru ca în 787 noul stăpân să numească un nou patriarh la Aquileia în persoana lui Paulinus, rezident la Cividale. În timpul patriarhului Maxentius, Statul papal a aprobat, la sinodul de la Mantova
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
Alboin (n. după 530 - d. 28 iunie 572, Verona) a fost rege al longobarzilor din dinastia Gausiană, din jurul anului 560 până în 572. În timpul domniei sale, longobarzii și-au încheiat perioada migrației prin stabilirea în Italia, a cărei parte nordică a fost cucerită de Alboin între 569 și 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Alboin (n. după 530 - d. 28 iunie 572, Verona) a fost rege al longobarzilor din dinastia Gausiană, din jurul anului 560 până în 572. În timpul domniei sale, longobarzii și-au încheiat perioada migrației prin stabilirea în Italia, a cărei parte nordică a fost cucerită de Alboin între 569 și 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului pannonic: în Italia, invazia a marcat
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de Alboin între 569 și 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului pannonic: în Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor și, apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Perioada de domnie în Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare aproape continuă a longobarzilor cu gepizii, vecinii lor principali. Gepizii au avut
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
victoria lui Alboin asupra gepizilor și, apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Perioada de domnie în Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare aproape continuă a longobarzilor cu gepizii, vecinii lor principali. Gepizii au avut inițial câștig de cauză, însă în 567, mulțumită alianței cu avarii, Alboin i-a înfrânt definitiv, iar pământurile gepizilor au intrat în posesia avarilor. Puterea crescândă a acestora i-a cauzat lui
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Gepizii au avut inițial câștig de cauză, însă în 567, mulțumită alianței cu avarii, Alboin i-a înfrânt definitiv, iar pământurile gepizilor au intrat în posesia avarilor. Puterea crescândă a acestora i-a cauzat lui Alboin probleme lui, încât regele longobard a decis abandonarea Pannoniei și strămutarea în Italia, în speranța că Imperiul Bizantin slăbit nu era capabil să-și apere teritoriul italian dobândit cu dificultate într-un război îndelungat cu ostrogoții. Reușind să formeze o coaliție largă, Alboin a început
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și duse la îndeplinire de soția lui Alboin, Rosamunda, fiica regelui gepid pe care Alboin îl ucisese cu cîțiva ani mai înainte. Deși Alboin dispărea de pe scena politică a Italiei, complotul nu a reușit pe deplin, din cauza opoziției majorității conducătorilor longobarzi, care l-au ales ca succesor pe Cleph, ceea ce i-a silit pe Helmichis și pe Rosamunda să se refugieze la Ravenna, unde au cerut protecția imperială bizantină. Moartea lui Alboin i-a privat pe longobarzi de singurul conducător al
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Helmichis și pe Rosamunda să se refugieze la Ravenna, unde au cerut protecția imperială bizantină. Moartea lui Alboin i-a privat pe longobarzi de singurul conducător al momentului în stare să mențină integritatea noii entități statale germanice. Sub regele Wacho, longobarzii migraseră spre est, în Pannonia, profitând de dificultățile cu care se confrunta regatul ostrogot din Italia după moartea fondatorului, Theodoric cel Mare din 526. Moartea lui Wacho în jurul anului 540 l-a adus pe tron pe fiul său Walthari, însă
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
profitând de dificultățile cu care se confrunta regatul ostrogot din Italia după moartea fondatorului, Theodoric cel Mare din 526. Moartea lui Wacho în jurul anului 540 l-a adus pe tron pe fiul său Walthari, însă întrucât acesta era minor, regatul longobard a fost guvernat de tatăl lui Alboin, Audoin, din clanul Gausienilor. Șapte ani mai târziu, Walthari a murit și el, Audoin putând să se încoroneze și să îi înlăture pe membrii familiei Lethingilor. Alboin s-a născut în anii '30
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a regelui franc Clotar I (Lothar). Această legătură matrimonială, care a avut loc la puțin timp după moartea în 555 a liderului franc Theudebald, este considerată ca reflectând decizia lui Audoin de a se distanța de Bizanț, aliat tradițional al longobarzilor, dar ezitant în susținerea lui Audoin împotriva gepizilor. Importanța noii alianțe consta în faptul că francii îi era fățiș ostil Imperiului Bizantin. Prima remarcare a lui Alboin pe câmpul de luptă a fost reprezentată de o ciocnire cu gepizii. În
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și în sprijinul lui Cunimund, pentru a-i zdrobi pe longobarzi definitiv. Confruntat cu posibilitatea înfrângerii, Alboin a încheiat în 566 o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate pământurile aflate atunci în proprietatea gepizilor. Longobarzii se bazau pe disputa izbucnită dintre avari și bizantini. Pe de altă parte, Cunimund a întâmpinat ostilitate când a cerut din nou ajutor
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a încheiat în 566 o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate pământurile aflate atunci în proprietatea gepizilor. Longobarzii se bazau pe disputa izbucnită dintre avari și bizantini. Pe de altă parte, Cunimund a întâmpinat ostilitate când a cerut din nou ajutor militar bizantin: Constantinopol-ul era nemulțumit că gepizii nu retrocedaseră, conform unei convenții, regiunea Sirmium. În plus, Iustin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
era nemulțumit că gepizii nu retrocedaseră, conform unei convenții, regiunea Sirmium. În plus, Iustin al II-lea abandonase politica promovată anterior de Iustinian I, bizantinii rămânând neutri în conflict, ba fiind probabil să fi dat sprijin avarilor. În 567, aliații longobarzi și avari au început asaltul final asupra gepizilor, cu Alboin invadând teritoriile gepide din nord-vest, iar Bayan atacând în nord-est. Cunimund a încercat să împiedice joncțiunea forțelor celor doi, atacându-l pe Alboin undeva între rîul Timiș și Dunăre. Gepizii
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]