565 matches
-
cana albă și înaltă de faianță, de pe lavoar, care lui îi plăcea la fel de mult ca și fotografiile ovale, prinse în perete, unde fețele lor tinere de miri - a Vicăi și a unchiului Delcă - se priveau cu frunțile strânse de cununiile lucitoare. Dormitorul lor, unde n-a mai călcat, pentru că nu suportă mirosul de gaz și de muced care-a intrat în mobile, în haine. Ce ciudată amintirea prăvăliei, atât de imensă pe-atunci, cu rafturile înalte până-n tavan, cu tejgheaua sub
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
printre frunze, lejer. Și deodată, motanul zdupăie din păr, pierzându-se în iarba înaltă. Peronul, acum. Cele trei trepte de la intrare. Felinarele de fier forjat, gustul Sophiei care a patronat renovarea. Deloc potrivite cu restul clădirii și prea noi, prea lucitoare, ca într-o casă de proaspăt îmbogățiți, susține Profesorul... Cu mintea golită dinadins de orișice gând, apeși pe buton, dar țârâitul slab, care se pierde în penumbra amenințătoare a casei, îți crispează mușchii. Îți îndrepți mașinal ținuta. Acum stai țeapăn
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu instinctul animalelor, că soarta îi este amenințată, în timp ce noi încă nu ne deciseserăm, a dispărut ! Și-a luat lumea în cap, și am regretat cu toții... Ei bine, când s-a întors după un timp, era de nerecunoscut : cu blana lucitoare, un ditamai Făt-Frumos al pisicilor. Trebuie să fi trăit prin pădure, pe la Herăstrău. Și a venit cu acest obicei : să fluiere ca să ademe nească păsările... Eram foarte destinsă și volubilă, ca atunci când trebuie să întrețin musafirii. Simțeam efluvii stranii în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bine te-ai obișnuit ! Numai că doctorul încă umblă pe măsuța cu rotile, auzi tot felul de clinchete ascuțite, și Niki, ah ! Niki ! Dacă s-ar deschide ușa și ar intra Niki ! Doctorul a găsit ce căuta : o cutie nichelată, lucitoare, iată că o deschide și începe să scoată chiurete, bisturie, pense, furculițe, solnițe, tampoane de vată, și tu te uiți disperată la ușa proptită de comoda masivă. Ți-e frig și ți-e frică ! La chiuvetă, cu mănuși glacé în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
i-a văzut desigur și pe cei care au venit să-l ia pe nea Delcă. Au venit punctual, la ora fixată, cu sicriul lor, un sicriu încăpător, cum se ceruse, lucios și cu ornamente date cu bronz. Cu capac lucitor. Au dat să intre cu sicriul în casă, dar n-au putut, e prea strâmtă curtea. Nu au putut să-l vâre pe ușă nici aplecându-l, nici ținându-l de-a curmezișul. Nici să spargi ușa nu poți, nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se unească împotriva lui George, în timp ce acesta zăbovea, uitându-se la ele. Nesta, care îl ura de-a dreptul, înregistră cu satisfacție reacția comună a femeilor. Înaltă, cu sâni puternici, în mijlocul cazanului clocotitor de carne udă, femeiască și de bebeluși lucitori și alunecoși, îl fixă încruntată pe George. Acesta din urmă, care o cunoștea din vedere și o găsea vag atrăgătoare din punct de vedere fizic, nu-i întâlni privirea. În schimb, se uită cu o mină amuzată, gânditoare, la sugarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că încăperea nu era cea pe care o cunoștea ea. George își scoase fulgarinul negru. Purta unul dintre costumele lui ușoare, cadrilate, cu vestă, și astăzi își pusese o cravată și își pieptănase părul. Capul lui avea din nou înfățișarea lucitoare, briantinată. Își scoase haina și rămase în vesta cu spatele din satin lucios, uitându-se la Alex și arătându-și dinții pătrați, distanțați. Era mai curând un rânjet decât un zâmbet. Alex își spunea: „E schimbat; e același și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tu erai în două locuri diferite în același timp. Eu eram pe platforma unui autobuz, înțelegeți. Poate că era cineva care semăna foarte bine cu el. Poate. Mă duc să salvez musca aceea. William văzu o muscă mare, cu aripile lucitoare, zăcând pe suprafața apei neastâmpărate, care unduia la picioarele lor. Adam se lăsă să lunece în bazin, ușor, tăcut, ca un șobolan de apă, fără să-i tulbure suprafața lucie. Ridică cu grijă musca pe dosul palmei lui și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iarbă proaspăt tăiată, teii, sulfina, mirosul frunzelor arse și al casta nelor coapte, cine-și închipuie leonardește bătălii celeste pe harta crăpăturilor din tavan și-a varului de pe pereți, cine atinge în transă catifeaua, inul, mătasea, brocartul, dar și oțelul lucitor și ebonita rece, cine se mbată cu mirosul de lămâiță, mosc, lavandă, nisip încins, oregano, cine adoră orăcăitul broaștelor pe malul apei dimineața, suspină la trilurile privighetorilor, leșină la aroma cafelei, la vederea nuferilor pe lac, sau la atingerea blănurilor
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
căldura iubirii lui de copil. Cristinel se uită trist și încercă să simtă mângâierea stropului rece care se încălzea treptat și care își făcea loc în porii micuței palme ce părea plânsă. Era ca o fugă de nedespărțire... Cu ochii lucitori, porni în căutarea altor fulgi. Se mulțumi doar să-i privească. Nu mai dori să îi nimicească cu prea multa lui iubire nechibzuită. Stând așa minute în șir, ograda se acoperise cu un voal fin de zăpadă. Cristinel își imagina
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
să fie admirată. Firești, aceste lucruri au fost slujite și de întâmplare. Târgul avea garnizoană iar locuința bătrânului Carpinschi era pe strada Regimentului. De două ori pe zi fiecare ofițer trecea prin fața casei, admirând floarea cu ochi negri, focoși și lucitori, al cărei braț trăgea storul la fereastră. Prima aventură Eva o avusese la șaisprezece ani. La optsprezece, avea experiență. A fost sedusă, iubită, înșelată, trecută din mână în mână. Pentru ea s-au tras focuri de armă, chiar se vorbea
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
pe fugă mulți dușmani prin asalturile sale impetuoase. Îl priveam cum strângea cu mâna stângă dârlogii, cum își îndemna calul cu pintenii și parcă auzeam zgomot de trupe care se retrăgeau, intimidate de acei artileriști cu pantaloni albaștri și cizme lucitoare, trimiși în luptă de bătrânul cu favoriți albi, din medalionul de deasupra, căruia tata îi zicea Franz Iozef. Habar n-aveam că totul se întîmplase într-o istorie diferită de cea în care ne găseam pe la 1930, când studiam eu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de bîrfitoare la Lima, În urmă cu cîteva zile Îi povestiseră că pe socru-său, Încă nu e socrul tău, dragă, Îl văzuseră ținîndu-se În urma unui autobuz de la Villa Maria, craidonul, cu automobilul lui plin de aripioare, oglinjoare, antene, capace lucitoare și tot felul de butoane, apeși pe unul și canapeaua se transformă În pat, e grozav socru-tău. Sosiră șeful de sală și chelnerul și se alăturară grupului care zîmbea necontenit. Unul din băieți, cel care Începuse să lucreze la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cum ieșise viu din iarnă. Într-o zi, căutând ceva prin adâncul șifonierului părin ților săi, găsi un pachețel ciudat. Era o pungă de hârtie uzată în care părinții îi păstraseră toți din țișorii de lapte, dulci la pipăit și lucitori ca sideful. Își amintea cum i se clătinau și cum și-i scosese pe rând, legați cu câte o ațișoară de clanța ușii. Tata trân tea ușa, iar dintele rămânea atârnat de sforicică, mânjind-o cu un pic de sânge
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
hârtie pe care-l făcuse vreodată. Deschise trusa de acuarele și, cu o răbdare maniacală, se apucă să-l picteze în stacojiu, să-i facă ochi negri, hipnotici și interiorul gurii de purpură. Coarnele i le vopsi în negru stră lucitor. Un strop de lacrimă atinse însă una dintre ele, decolo rând-o. Băiatul scoase din sertar punga de hârtie cu mărunții dinți sidefii, propriii lui dinți de copil, și-i lipi, în două șiruri ordonate, pe fălcile diavolului. Răma seră
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a putut găsi nu doar o casă, ci una aflată atît de aproape de locul lui de muncă. Lucra pentru societatea municipală de transport, în marele depou de tramvaie care, prin mijlocirea unui șir de uși, dădea pe malul rîului. Șinele lucitoare urmau cursul rîului pentru o vreme, după care o apucau în diferite direcții, înspre centrul orașului unde se află străzile comerciale, depozitele și palatul regal, către docuri, către gară, către alte suburbii care nu se opreau la malul apei ca
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spațiul vast. Chiar Schneiderhahn părea să savureze reîntîlnirea. Nu ne-a dat nici o comandă. Nici o indicație, nici un avertisment. L-am putut vedea cu coada ochiului gonind pe aleea de lîngă rîu pe bicicleta sa cu cauciucuri albe, am văzut spițele lucitoare, și cum și-a prins servieta pe cadru. Nu s-a holbat la noi ca de obicei, nici nu și-a fixat privirea, gînditor, pe alee, ci, cu capul ridicat voios, a privit în jur, bucurîndu-se de soarele tîrziu și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spune că locuiau în oraș, atît de groasă și extinsă era folia care le acoperea. Ferestrele casei erau netede ca oglinda și întunecoase. Am încercat să-mi imaginez cum arătau camerele. Lămpile, picturile de pe pereți în ramele lor scînteietoare, mesele lucitoare, fotoliile confortabile și sofaua pe insulele lor de covor persan. Scările cu carpeta groasă, roșie și chiar ecoul pardoselii de marmură și a pereților albi, înalți. Grădina din spatele casei spre care dădea dormitorul lui David, cu alei acoperite cu pietriș
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
așa-i, și pe dată mi se arată cum anume venea lume multă la această grădină de vară acum atât de melancolic goală; ceva frunze galbene cad, e toamnă, funigeii trec peste plopii înalți. Se uită la mine cu ochi lucitori nenea tehnicianul, copleșiți de o fericire calmă: "vin ai noștri", zice; "asta așa-i", zic, și nici un fel de fericire calmă nu mă încearcă, mai degrabă o indiferență mă cuprinde. "Actuala coaliție s-a moșmondit", zic. Tehnicianul ridică tonul critic
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ale Sfântului Francesco din Assisi? Iacătă, merg agale gândind la asemenea probleme, stau la volanul Daciei mele oarecare și meditez la asemenea afunduri de umanitate și, pe lângă mine, e o fojgăială de autoturisme din astea de dincolo de punctele vamale, toate lucitoare, toate nichelate, toate sforăitoare și nici una, dar absolut nici una, nu ar sta, Doamne ferește, în spatele rulajului meu corect, în limitele de viteză legale. Oarecare. E de bine sau e de rău atitudinea asta rutieră de largă folosință autohtonă? Aș zice că
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva mai funcționau încă Din când în când, se oprea pentru a privi pe inginerii venusieni, răzleți sau în echipe, pentru a examina instrumente și mașini. Un comunicator atrase atenția lui Gosseyn și o idee subită îl făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să văd? O privi chinuit și adăugă: îmi îmi pare rău. Apoi își trase cămașa pe cap. Termină pe fugă cu îmbrăcatul, bîiguind din cînd în cînd „Chiar îmi pare rău“. Luă radioul de pe pat și căută ușa, dar oglinda lucitoare nu avea nici o fisură. — Doctorul Lanark dorește să plece, spuse el. Nu se întîmplă nimic, așa că țipă încă o dată comanda. — Aici sîntem la mine acasă, zise ea. — Te rog, dă-mi voie să plec. Ea îl privi împietrită. El îngenunche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o parte în alta a salonului de la distanțe mari. Uneori, dimineața, se auzea în apropiere un zăngănit și un bărbat uriaș se trudea să treacă de salon, aplecat peste o cîrjă minusculă. Fața toată îi era strînsă în jurul unui ochi lucitor de animal, a unei bucăți de nas și a unei guri strîmbe, care acoperea parțial gingiile lipsite de dinți. Bărbatul nu conteanea să bodogănească: — Numai Dumnezeu știe cum am ajuns așa. Toată viața am muncit. Am meritat fiecare bănuț cîștigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în gura tunelului pentru a scăpa de larma exploziei de afară, iar Lanark se opri brusc, arătă spre întuneric și murmură: — Uită-te la capăt! Pentru că ochii li se obișnuiseră deja cu negura, vedeau la adîncime un mic pătrat palid lucitor. Rima se prinse brusc de bară și coborî panta. El se grăbi în urma ei și-i luă brațul în tăcere, temîndu-se că un cuvînt spus greșit îi va anula curajul. Vuietul din spate se topi în tăcere și frunzele veștede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva mai funcționau încă Din când în când, se oprea pentru a privi pe inginerii venusieni, răzleți sau în echipe, pentru a examina instrumente și mașini. Un comunicator atrase atenția lui Gosseyn și o idee subită îl făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]