658 matches
-
Axona s-a ridicat de pe scăunel. Discipolul său și-a continuat cântarea până când zeul l-a întrerupt cu un gest scurt. Era un om destul de scund, dar privirea aprigă a ochilor săi crunți, cu pleoape grele, străpungea până și întunericul lugubru al templului. — Așadar, Născut-din-Moarte a ajuns într-un final la zeul său, a spus Axona și cuvintele lui au stârnit iarăși un fior în inima lui Vultur-în-Zbor, pentru că scoteau la iveală ceea ce ascunseseră întunericul și veșmintele de ceremonie. Zeul Axona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din piatră care acum era deschisă. Din camera de dincolo de lespede venea și scârțâitul, scârțâitul acela pătrunzător. Vultur-în-Zbor se duse încetișor în direcția zgomotului. Lumina de un galben murdar a lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unde aștepta defunctul și binecuvîntă tripleta, care răspunse Încuviințînd și făcîndu-și respectuos semnul crucii. — Umblați În pace, murmură Fermín, tîrÎndu-mă spre ieșire, unde o călugăriță cu un opaiț ne salută cu o privire funebră, de condamnare. Ajunși În afara incintei, lugubrul canion de piatră și de umbră al străzii Moncada mi se păru o vale a slavei și a speranței. LÎngă mine, Fermín respira adînc, ușurat, și am știut că nu eram singurul bucuros că lăsasem În urmă acel bazar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai În josul străzii, cînd trei siluete spectrale se desprinseră din Întuneric și ne ieșiră În cale. Doi bătăuși se postară În spatele nostru, atît de aproape Încît le-am putut simți suflarea În ceafă. Al treilea, mai mărunt, Însă infinit mai lugubru, ne bară calea. Purta același pardesiu și zîmbetul lui unsuros părea să debordeze de plăcere pe la colțurile gurii. — Ia te uită, domnule, pe cine avem aici? E chiar vechiul meu prieten, omul cu o mie de fețe, zise inspectorul Fumero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-l caut la fostul său cămin și am dat peste asasinii angajați de frații lui, care făceau inventarul proprietății și lichidau cele cîteva obiecte care Îi aparținuseră. Miquel dormea de cîteva nopți Într-o pensiune de pe strada Canuda, o cocioabă lugubră și umedă ce emana culoarea și mirosul unui osuar. CÎnd am văzut Încăperea În care ajunsese, un soi de sicriu fără ferestre, cu o laviță de temniță, l-am luat pe Miquel și l-am dus acasă la mine. Tușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mesaj prin care Îl informa că Îl văzuse pe bărbatul pe care i-l descrisesem dînd tîrcoale pe lîngă vilă, asemenea unui spectru. Era trecut de miezul nopții cînd Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cum frigul Îmi tăia răsuflarea. Julián se apropia Încet de zidul acela. Toate celelalte uși de pe coridor - și din toată casa - erau deschise, lipsite de Încuietori și de clanțe. Cu excepția aceleia. O stavilă de cărămizi roșii ascunsă În fundul unui coridor lugubru și ocult. Julián și-a pus mîinile pe plăcile de argilă stacojie. — Julián, te rog, hai să plecăm... Impactul pumnului său asupra peretelui de cărămizi a smuls un ecou gol și cavernos de partea cealaltă. Mi s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă ești bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de parfum. CÎnd dădu cu ochii de abundenta frumusețe a Afroditei noastre jerezane, chipul bătrînelului se lumină de paradisuri visate. — Domnul să vă binecuvînteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și ce-i așteaptă la destinația finală... Șirul de vagoane Noimann Îl asemui cu o omidă pe care locomotiva o trăgea În ascunzișul său pentru a o devora În tihnă... „Destinație finală”, murmură stomatologul. Sintagma Îi suna În urechi destul de lugubru. În fond, Încotro se Îndrepta el? Inițial, Noimann avusese de gând să ia trenul de București, dar, aflându-se Într-o stare agitată, fără să stea prea mult pe gânduri, se urcă În primul tren ce staționa În gara mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
starețului Pafnutie, parcă-mi luaserăți apărarea, nu-i așa?!” Atunci a fost atunci, iar acuma e acum...” ...Uneori, ca să-l necăjească, Oliver se apuca să latre. Mângâindu-și bărbia, Satanovski scotea și el un lătrat atât de lung și de lugubru, Încât pe masă halbele zdrăngăneau, ciocnindu-se Între ele, iar mușteriii Își astupau urechile. „Adevărul poate fi perceput și sub forma asta”, conchidea el, suflând din buzele-i umede fumul spre tavan. „Adevărul dumneavoastră”, Îi răspundea Bikinski, „nu și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin hățiș tăind poteci Ca și cei trecuți în veci, Va găsi un strop de apă Pentru suflet, pentru sapă, În lugubra noastră groapă! Nu-mi da plânsul neputinții Ci dă-mi Doamne noi puteri Clipa sfintelor dureri Să o trec precum părinții. POSTFAȚĂ Între marii osândiți și pătimitori ai neamului nostru: părintele Justin Pârvu, monahul Atanasie Ștefănescu, monahul Paulin Clapon, Gheorghe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Începuse. Nu exista altă șansă. Afară era moartea În libertate. Afară era libertatea absolută. Lovi cu fruntea În canatul geamului, ca să-l miște, apoi prinse din nou cu dinții de mâner și trase cât putu de tare. Cu un scârțâit lugubru, geamul se deschise și o pală de vânt rece cu fulgi de zăpadă pătrunse În cameră. Aer... Oană se opri din nou respirând aerul rece. Mai rămânea puțin. Împinse geamul lateral, cu capul. Acum avea loc. Se aplecă pe cotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și chiar una mântuindu-se într-o clopotniță gotică. În față, un drum pietruit șerpuiește spre un șir de trepte albe, alternând cu unele negre. Hispano Suiza trece de ele spre o intrare laterală, ascunsă sub un perete cu aspect lugubru de acadea dungată, pe care se vede statuia unei femei cu pieptul gol, ce ține în mână un trident. Șoferul coboară și le deschide portiera. Pagină separată În „Cea de a opta lampă“, în a sa Introducere critică în arhitectura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ispitit. Format la școala "faptului" la care fuseseră formați scriitori străluciți ai generației sale, W. Shirer se mulțumește cu o singură idee pe care studiul documentelor i-a inspirat-o: avea în față arhivele unor cuceritori. Atât. Să povestească deci lugubrele lor fapte (fiindcă vor fi lugubre, documentele o dovedesc), urmărind această idee simplă și purtat de experiența sa directă pe care i-a prilejuit-o șederea chiar în acei ani în Germania... Iar nouă să ne dea posibilitatea să medităm
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
care fuseseră formați scriitori străluciți ai generației sale, W. Shirer se mulțumește cu o singură idee pe care studiul documentelor i-a inspirat-o: avea în față arhivele unor cuceritori. Atât. Să povestească deci lugubrele lor fapte (fiindcă vor fi lugubre, documentele o dovedesc), urmărind această idee simplă și purtat de experiența sa directă pe care i-a prilejuit-o șederea chiar în acei ani în Germania... Iar nouă să ne dea posibilitatea să medităm liber asupra lor. E greu de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
și ei sunt oameni. Nu departe de aici, murmură marea același cântec neuitat de veacuri. Pe țărmul mării mele, vezi înșiruite castelele fericirii, castele de nisip, ridicate-n amintirea oamenilor care și-au pierdut sufletul. Sufletele lor stau ascunse în interiorul lugubru al castelului și nu pot să iasă. Se aud doar strigăte fără ecou. Ei sunt oamenii care au găsit pe pământ fericire. La fiecare ușă a castelului stă de strajă câte un balaur cu trei, cinci, șapte, nouă capete. Castelele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
trecut“. — O, nu, în nici un caz! Eva nu-i deloc genul ăla! Wilt stătea așezat la masa din bucătărie și-și sorbea cafeaua. Nu știu de ce-ar fi în stare acum, ținând cont în ce companie este, mârâi el lugubru. Vă amintiți ce s-a întâmplat atunci când a trecut prin faza cu dieta macrobiotică? Doctorul Mannix mi-a zis că ajunsesem cazul cel mai apropiat de scorbut pe care îl văzuse el de pe vremea când mergea cu trenul de Burma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară“, îngână bătrânul, „stai, să-mi iau paltonul, să-mi iaupaltonul“, și își luaseră paltoanele și coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui Franz Kafka, Robert Musil și Herman Broch. Recunoaștem satira neagră a lui Musil și pătrunzătoarea psihologie socială a lui Broch, avem uneori senzația că ne aflăm într-o lume absurdă asemănătoare labirinturilor kafkiene. Romanul are iz de hotel habsburgic lugubru, dar și de naufragiu și exterminare. Norman Manea este, fără îndoială, unul dintre cei mai însemnați prozatori europeni.“ (KARSTEN ALNAES, Kultur Dagbladet, Norvegia, 1 decembrie 1999) * „Romanul Plicul negru relevă o reală exuberanță lingvistică într-un adevărat studiu al mecanismelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
coperte cartonate au fost oferite câte trei la un dolar, iar ce nu s-a dat până la 1 februarie a fost expediat către spitale, organizații de caritate și bibliotecile marinei comerciale. L-am ajutat să ducă la îndeplinire aceste sarcini lugubre și, chiar dacă edițiile princeps de la etaj au adus o sumă frumușică (în ciuda prețurilor de nimic pe care Tom s-a arătat dispus să le accepte pentru ca totul să se transfere într-o singură tranzacție, până în Great Barington, Massachusetts), nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
atât de afectat, că s-a retras definitiv. La ranchul lui, sau așa ceva. — Sunt trei ani de atunci, ne aduce aminte Katie. Poate că se simte mai bine acum. Mai curând, poate vrea să vândă, spune Jane pe un ton lugubru. — Și de ce mă rog ar face asta ? — Nu se știe niciodată. — Teoria mea, spune Dave, și cu toții ne aplecăm capetele, atenți la ce are de spus, e că vrea să vadă dacă plantele astea lucesc destul de tare. Arată din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aduc aminte. Vocea ei era răgușită parcă de plâns. Rafael nu-și amintea s-o fi văzut vreodată plângând pe vremea când erau la leagăn și nici când îl îngropase pe bărbatu-său. Răgușeala aia dând vorbelor ei o rezonanță lugubră, îl îndemna să și-o închipuie plângând în taină. Se ferea și, totodată, brava: — Și până la urmă nu-mi pasă, înțelegi? Am casa mea, sunt pe picioarele mele, nu-mi dă nimeni să mănânc, nu atârn... Lui Rafael îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu ar fi caligrafia stranie cu care e scris pe el numele său, exact la fel cu cea din faimosul facsimil publicat În ziar. Dacă inima Îi sare-n piept de spaimă În acel moment, dacă-l invadează o presimțire lugubră a unei nenorociri iremediabile, și vrea, din acest motiv, să refuze să primească scrisoarea, nu va reuși, va fi ca și cum cineva, ținându-l ușor de cot, l-ar ajuta să coboare treapta, să evite coaja de banană, să dea colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
catran a nopții precedente. Numărau clipele rămase până la jalonul median de timp, borna de mijloc, care înjumătățea intervalul de parcurs, până la răsăritul soarelui. Cu o regularitate metronomică, fenomenul anticipat se produce: Un soi de râset ascuțit, strident și cu adevărat lugubru dar și vesel, simultan se propagă cu intermitențe sinistre, delirante, pe deasupra, vioi și viguros ca și o adiere rea a beznei înseși, printre firele rădăcinilor suspendate, din tavan. Asta-i Straja, Buha bătrână de la zarzărul trăznit! își coboară Bursucul vocea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]