1,553 matches
-
chibriturile și aprinde o lumânare în sfeșnicul înalt. Mă uit cu drag cum acoperă cu palma lui protectoare luminarea și cum lumina luminării îi cade pe față. Mi-e din ce în ce mai bine și mă simt din ce în ce mai fericit. Simt cum bucuria își lunecă capul gingaș în gâtul meu, gâdilindu-mă. Mi-e rău de atâta bucurie (mă sufoc puțin), aș vrea să mă depărtez măcar puțin de ea ca să le pot povesti ceva acestor bieți omuleți. N-are importanță că toți țistuiesc, că dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mișcările sunt mai libere, mai ușor de executat. Nu mai încerc iritarea aceea surdă, ci un nou acces de bucurie. Mik mă ia de mână; mă ridic și încep să merg. La început e cam greu. Mă tem să nu lunec și să nu cad ca un om foarte slăbit care calcă pe gheață. Pe coridor, m-au apucat niște frisoane puternice. Pe coridorul care duce la toaletă e un miros puternic de varză și de alte mâncăruri. Gândindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pompă ca tine...“ Pentru Înmormîntarea Marietei au fost pustiite nu știu cîte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atît de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care se tîrăște după ea, cu blană mițoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cartea memoriei, la adăpost de toată lumea. Mesajul era și el la locul său, ascuns printre versurile din cântul al șaselea. Starea de rău sporea, În timp ce simțea cum Îl lasă puterile. Ferecă scrierea În cufăr și se aruncă epuizat pe pat, lunecând În sfârșit În somn. 2 7 august, dimineața târziu Îl trezi o lumină tăioasă, care Îi bătea În ochi. Soarele urcase deja sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zburlea fără motiv, ca blana unui câine. Trăia În fiecare vers al viitoarei sale opere. Marele poem despre cer și pământ. Dialogul unui pelerin cu marile suflete din vechime, unde avea să dezvăluie toate secretele lumii de dincolo. Privirea Îi lunecă pe o grămăjoară de foi de pe masa de scris, hârtii și pergamente adunate de pe unde se nimerea și răzuite cu grijă, pentru a mai putea fi utilizate. Răsfoi câteva pagini. Pe una din primele trasase o imagine a pământului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fragment dintr-o pană de scris distrusă. În cufăr se mai găseau o riglă din alamă și un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de un omuleț tremurător, care se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini să Încuviințeze din cap. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poate că ar fi În stare să vadă, chiar dacă mintea noastră ar rămâne strivită. Dumnezeu e departe de noi și nici măcar Avicenna al tău n-ar putea socoti pașii care ne despart de El. Arabul nu replică. Gândul lui Dante lunecase iarăși spre lanțul de crime. Îi revenise În minte chipul lui Fabio, matematicianul. Nici măcar un matematician nu ar fi fost În stare să socotească acel număr de pași. De ce era nevoie de un matematician pentru a duce la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încă În viață, era cel care se pregătea să reapară În toată slava lui? Simțea cum capul i se Îngreunează și cum Îl cuprinde oboseala, legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii Îi intrase În oase și o durere intensă Îi punea stăpânire pe membrele care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oglinzi inerte. Corpurile lor lucioase se mărginesc să reflecte lumina soarelui, Întorcând-o către noi din imensul abis al spațiului. Lucis imago repercussa, imagine de lumină Într-o oglindă. - Non potest. - De ce? - Fiindcă ele apar atunci când soarele coboară dincolo de orizont, lunecând către antipozi. De unde și-ar primi ele lumina de reflectat, dacă Între ele și soare se interpune masa pământului? Arrigo nu reuși să Își stăpânească o privire compătimitoare. - Și totuși, messer Alighieri, există o soluție cum nu se poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
imboldul, să transforme o biată maladie a trupului Într-o condiție extatică... Iar el trebuia să o lase pe mâna pungașului aceluia de Cecco Angiolieri și a jocurilor lui de cuvinte obscene? Poate că exact În clipa aceea mâinile sienezului lunecau peste trupul ei, profitând de noapte și de singurătate. Iar el trebuia să Îngăduie ca, În orașul lui, o fată să fie expusă unei violențe fără ca nimeni să nu exercite În apărarea ei regulile curteniei? Închise brusc tăblițele cerate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui: părea Încredințat că Dante cunoștea secretul. Oare În mintea lui existau deja toate elementele acestui secret, iar el nu Își dăduse Încă seama? Era cu adevărat victima acelei farse a destinului? 8 13 august, după miezul zilei Probabil că lunecase În somn fără să-și dea seama, epuizat. Totuși, avea senzația că Închisese pleoapele doar pentru câteva clipe, lăsându-se În voia acelui murmur confuz de sunete și imagini, ce parcă se ridicau din podeaua de lemn. I se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Priorul Îl văzu Înaintând cu pașii săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după cotitură, pe aceeași stradă pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție, Încercând să Îl ajungă din urmă. Însă, când dădu colțul, din filosof nu mai era nici urmă. 9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poate birui peste planul lui Dumnezeu. Nimic din vrăjitoria dumitale n-are vreo putere Împotriva științei mele, Îngăimă el, scrâșnind din dinți de durere. Apoi se Întoarse, lăsându-și brațele să Îi cadă pe lângă trup, și Înaintă bâjbâind. Arma Îi lunecă la pământ, scoțându-i la iveală brațul schilod. Dante se apropie să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se imagineze doar ca un băiețel neadaptat, care se strecura iute pe coridoare, zeflemisit de colegii săi Înverșunați, nebuni de prea mult bun-simț. Capitolul 2 GARGUIE ȘI TURLE La Început Amory n-a observat decât bogata lumină solară ce luneca peste lungile peluze verzi, dansând pe geamurile vitraliilor și unduind În jurul turnulețelor și fleșelor și al zidurilor crenelate. Încetul cu Încetul, a realizat că pășește pe University Place, conștient de valiza din mână și amplificându-și noua tendință de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
față de complexitățile sistemului social. Îi plăcea Însă foarte mult de Amory, care-l interesa și distra În același timp. Burne, bălai, tăcut și preocupat, Își făcea apariția În casă numai ca un fel de vedenie cu multe treburi pe cap, lunecând tăcut Înăuntru seara și afară dis-de-dimineață, când se ducea să citească la bibliotecă. Dorea să câștige premiul The Princetonian și concura cu alți patruzeci de Îndârjiți care râvneau la premiul Întâi. În decembrie a căzut la pat cu difterie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
antologia Poeme și balade, pînă când Kerry și Amory le-au Învățat aproape la fel de bine ca el. Amory a Început să scrie versuri În după-amiezile de primăvară, În parcurile marilor domenii din proximitatea Universității, unde lebedele creau o atmosferă propice, lunecând pe lacurile artificiale, și nori lenți navigau armonios peste vârfurile sălciilor. Luna mai a sosit prea repede și, brusc, nemaiputând suporta zidurile, Amory a Început să colinde campusul la orice oră, În ploaie sau la lumina stelelor. UN INTERLUDIU UMED
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
are un dans neangajat. Amory a fost Încântat când Isabelle i-a propus să lipsească o vreme de la petrecere și să dea niște ture În mașina ei. Timp de o oră delicioasă, care s-a scurs mult prea repede, au lunecat pe drumurile tăcute din jurul Princetonului, vorbind, În culmea unei exaltări timide, despre tot ce le dădea inima ghes să spună. În mod bizar, Amory se simțea cu totul inocent și n-a făcut nici o Încercare de a o săruta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am fi putut atinge, Tunuri și granițe păzite, Mănuși - dar nu de aruncat, Mii de emoții vechi. O platitudine pentru fiecare, Cântece În vremuri de ordine, Și limbi, ca să le cântăm .“ SFÂRȘITUL MULTOR LUCRURI Prima jumătate a lui aprilie a lunecat pe lângă ei ca o pâclă - o pâclă de seri lungi pe veranda clubului, cu gramofonul cântând Înăuntru Sărmane fluture... căci Sărmane fluture fusese melodia de succes din ultimul an. Războiul nu părea să-i afecteze și dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă de-atâtea ceasuri de drum (Șoaptele se furișează În Întunecata seară, Tumultul din pomi o să moară.) Noaptea, acum, Sfâșie la pieptu-i ud bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a atins pielea cu mâna, a constatat că era umedă și rece. Apoi a auzit niște șoapte Încordate la nici trei metri de el. - Să nu faci nici un zgomot! Era glasul lui Alec. — Jill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
când era la masă, nici când mergea la veceu. Era terorizat zi și noapte, Încât a ajuns să creadă că nu mai are decât o soluție ca să scape de tot calvarul acela. Știi care e aceea? Am simțit un fior lunecându-mi pe șina spinării. Să se prăbușească de-adevăratelea? — Întocmai. Dacă s-ar prăbuși, nu ar mai trebui să trăiască cu spaima că se va Întâmpla o dată și-o dată. Nu crezi că la fel s-a Întâmplat și cu Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
niște tranzistoare, altul și-a dat cartelele cu tabla înmulțirii pe-o cartelă cu limbi străine. Când l-au întrebat cât fac doi ori doi, a răspuns în franceză și l-au demontat. — Și ce coșmaruri visează? — Coșmaruri obișnuite. Că lunecă într-o prăpastie, că li se pun șuruburi de plastic, mă rog, depinde de fapte. În plus, din punct de vedere tehnic, coșmarurile sunt și mai ușor de realizat. — Tu ai avut vreodată vreun coșmar? zise Getta 2 țuguindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mama lor! Noi cel puțin avem program, suntem programați în mod clar pe câte-o chestie. La ei nu întâlnești două programe la fel. E un haloimăis, ceva de speriat. Dar altfel sunt simpatici. În timpul acesta, nava spațială interplanetară „Bourul” luneca silențios prin spațiu. Episodul 38 „Veac nou” regăsit Tot vorbind ei de una, de alta, timpul trecu; după faptul că Getta 2 începuse să caște discret, iar picioarele îi căpătaseră o nuanță caldă, rozalie, își dădură seama că e seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]