759 matches
-
extrem de important, dacă a început așa. Își încrețește fruntea încercând să-și dea seama despre ce poate fi vorba, ca să nu fie luat prin surprindere. O mângâie duios pe păr. Curtea, cu eticheta și ritualul ei care par să o mâhnească atât de mult când i se aprind în inimă inexplicabile nostalgii republicane, este un câmp de bătălie unde ea însăși a obținut victorii răsunătoare. Zâmbește cu șiretenie. Mai degrabă a lăsat-o să se legene cu iluzia izbânzii. Își îndepărtează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fierbe însă. Bombăne înfundat: — Refuz să particip la o astfel de carieră civilă. Mai bine sol dat pe câmpul de luptă, decât sluga lui Augustus. Fără să se oprească din mers, Antonia își admonestează cu tristețe fiul: Dragul meu, mă mâhnește să văd că refuzi să iei seama la virtuțile acțiunilor principelui... — Să consider virtute vărsarea sângelui roman în timpul pro scrierilor? Antonia se oprește. Întoarsă pe jumătate, scandează încet și rar: — Toți triumvirii au fost nevoiți să se arate nemiloși, pentru că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
neliniștea care se zbate în el, găsește puterea să zâmbească subțire în barbă. O speranță de moș tenire nu este nici ea plauzibilă, că nu are de la cine. Dorința de avansare sau influența politică, asta trebuie să l roadă. Este mâhnit că nu primește triumful. Clipește brusc, de mai multe ori, cu nervozitate. Nu cumva să i se fi aprins călcâiele după cine știe ce fâșneață! Scorpia de Agrippina o să-i ceară capul - mai rău, ar fi în stare să-l castreze - dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
troheii, săltărețele dactile... De-oiu urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură, Laudele lor de sigur m-ar mâhni peste măsură. {EminescuOpI 142} SCRISOAREA III Un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținîndu-și căpătîiu mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram unul dintre profeții mincinoși ai lui Israel care-și purta poporul într-o călătorie fără de țintă și fără de sfârșit. Chiar dacă ajungeam la Roma, nu eram încredințat că Sfântul Scaun avea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din palme. Și, împrenă cu ea, toți cei de pe scenă și din sală. Doar Sorin și băiețelul-șchiop sunt tare necăjiți. Cel mai supărat e, însă, Sorin. Auzi, să uiți un vers! Și, asta, chiar în spectacol! Ce rușine! Văzându-i mâhniți, Sorina vine să-i mângâie și să-i îmbuneze. -Nu-i nimic, băiețelul e foarte mic. La fel ești și tu, Sorinel! V-ați emoționat prea tare și... Să știți că și eu, când eram mică, am pățit la fel. Eram
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
dă cu împrumut ca și celui ce ia cu împrumut, datornicului ca și cel căruia îi este dator. 3. Țara este pustiită de tot și prădată, căci Domnul a hotărît așa. 4. Țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mîhniți și tînjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, 5. căci țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile, și rupeau legămîntul cel veșnic! 6. De aceea mănîncă blestemul țara, și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
se vor bucura și voi vă veți rușina. 14. Iată că robii Mei vor cînta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veți striga, de durerea pe care o veți avea în suflet, și vă veți boci, de mîhnit ce vă va fi duhul. 15. Veți lăsa numele vostru ca blestem aleșilor Mei; și anume: "Domnul, Dumnezeu vă va omorî", și va da robilor Săi un alt nume. 16. Așa că, cine se va binecuvînta în țară, se va binecuvînta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ce era prost și nebăgat în seamă. 10. Domnul a vorbit lui Samuel, și i-a zis: 11. "Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele." Samuel s-a mîhnit, și toată noaptea a strigat către Domnul. 12. S-a sculat dis de dimineață, ca să se ducă înaintea lui Saul. Și au venit și i-au spus: "Saul s-a dus la Carmel, și iată că și-a înălțat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
a înțeles că era lucru hotărît din partea tatălui său să omoare pe David. 34. S-a sculat de la masă într-o mînie aprinsă, și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mîhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărîse. 35. A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe cîmp în locul în care se învoise cu David, și era însoțit de un băiețaș. 36. El i-a zis: Dă fuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
Mi-e greu să înțeleg de ce, inclusiv câteva rrome educate care conduc ONG-uri occidentale consideră că e rasism să te amesteci în căsătorirea fetelor la 12 ani, retragerea lor de la școală, imposibilitatea de control a propriei reproduceri. M-a mâhnit enorm să mi se spună că doar rasismul ne împinge să contestăm „specificul etnic”, mai ales când știu de la cele din România faptul că atâtea femei rrome s-ar descotorosi bucuroase de acest chip al specificității. Dakmara G. este una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
altceva nu se gândea decât la asta și-i venea amețeală. „Adevărat să fie?...“ Și privea spre hârtia pe care o păstra boțită în mână. Pe nesimțite grăbea pașii, pe nesimțite îi creștea mânia. „Mă miram eu de ce-i așa mâhnită de-o bucată de vreme, de ce umblă așa în jurul meu... parcă vrea să-mi spuie ceva...“ Tudorița nici mâhnită nu se arătase umblând pe lângă dânsul, nici nu voise să-i spuie ceva; dar domnu Ion Rusu tot mai multe dovezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
boierului: Cuconu Jor, zic, ce să-i faci? și asta tot de la Dumnezeu îi... Când a vrea el, tot are să ne ploaie!... Și el ce-a făcut? a râs? — Nu. El a dat așa din cap, și s-a dus mâhnit la curte... Ce să-i faci? Boier, boier, da’ are și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și dulceața. Așa ne pare de rău întăi! și pe urmă începem a uita... Caută tu teascul Onule, zise Culi; eu am să stau aici să trag o țigară. Mă mai gândesc la unele și la altele. Nicula Ursake era mâhnit în ființa lui cea mai dinlăuntru că cele iubite de el altădată acuma îl împresoară tot mai de departe. Și îi displăceau întrucâtva unele vorbe ale bătrânei despre satul de devale care se chiamă Laz. Bezarbarză se întoarse: —Bade Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Asia. Șahzadè Mustafa avea trupe puternice în Amasia și ienicerii îl prețuiau ca pe un mare viteaz. Bizuindu-se pe credința și dragostea oștenilor, Mustafa avea deci intenția să dărâme din scaun pe părintele său Soliman. De ce-i tăcut și mâhnit în astă sară domnul meu? întrebă sultana-doamnă. A primit vești neplăcute de pe câmpurile de luptă? — Nu, zâmbește obosit stăpânitorul; oștile noastre se dovedesc biruitoare pretutindeni. În Tracia seceta urmează să ardă ogoarele noroadelor? Nu, a plouat; dar putem da noroadelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prezența ei, dar neîndepărtându-se niciodată, pentru ca el să nu fie silit să ceară de două ori același lucru. Dacă mama era îngrijorată, ea își păstra totuși cumpătul, căci era convinsă că timpul va vindeca durerea vărului ei. Ceea ce o mâhnea era să-l vadă pe Mohamed atât de atașat de concubină și mai cu seamă faptul că acest atașament fusese etalat în felul ăsta dinaintea tuturor cumetrelor din Albaicin. Când, adolescent fiind, am întrebat-o dacă nu era la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lor vană... Știu... Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis- Plumb, și furtună, pustiu, Finis... Istoria contemporană... E timpul... toți nervii te vor... O, vino odată măreț viitor. Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni Mâhnit de crimele burgheze fără a spune un cuvânt Singur să mă pierd în lume neștiut de nimeni Altfel, e greu pe pământ... * Sepulcre violate Vagabondând, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți,- Acolo, cioclii își bat joc
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
era evident cine putea fi acel ghid. Vultur-în-Zbor își dădu seama că abia aștepta să pornească la drum și se surprinse întrebându-se cum să-l convingă pe Virgil Jones să-l însoțească. Nu-i de mirare că Dolores era mâhnită. Nu-i de mirare că, după acel început politicos și prietenos, acum se întorsese împotriva lui. Putea fi convinsă să vină și ea? Ar fi cea mai bună soluție, se gândi el. Dacă nu voia să vină, atunci era de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât. Dar aici era muntele Calf și în raza Efectului Grimus sinuciderea nici nu fusese necesară. Vultur-în-Zbor aproape că putea să vadă creierul pustiit din tigva cu monede pe pleoape. Asta pentru că vorbele Elfridei făcuseră mai mult decât să-l mâhnească pe Ignatius. Ele îi pătrunseseră în inconștient, în mecanismul lui solid de apărare, trecând de bariera mentală pe care o clădise Ignatius pentru aproape toți membrii comunității din K. Abandonul Elfridei îi distrusese piatra de temelie a personalității pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să descopăr că nu s-au strecurat decât două-trei greșeli de literă, alteori că au fost amestecate câteva rânduri sau, câteodată, că dispăreau calupuri întregi din final, văduvindu-mi cititorii tocmai de poanta cu care îmi încheiam subtilele giumbușlucuri. Mă mâhneau astfel de mizerii. Nu mă supăram însă. Știam că astea sunt inerente gazetăriei. Nu pătimise și Arghezi la vremea sa de neatențiile corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i mai trebuie o nenorocire în casă, când viața și așa e cum e, azi încă ești, dar mâine cine știe dacă te mai trezești. Troparu se ținea de protocronist, iar Mațungă, de, era de partea aialaltă. Nu m-a mâhnit refuzul Flexibilei. Eram bucuros că reușisem să cumpăr treisprezece cepe de la aprozarul de pe Academiei, colț cu Quinet, peste drum de fostul chioșc de ziare cu dever de bordel. În mod normal, dom’ Zăbirică, pe anotimpul acela de criză din preajma Crăciunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel ce sunt peste prezența celui care, după zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu știi să le primești cum se cuvine, dacă nu știi să fii demn de ele, pe măsura lor, se răzbună. Se transformă în vicii, adeseori, ruinându-te. Sau, situații mai rare, te părăsesc ele. Fug din tine, scârbite, ușor mâhnite de neputința de a le urma, de a le cinsti cum se cuvine. Așa cum a plecat fumatul. Eram un înrăit al fumatului. Dar fără nici un deliciu, fără nici un meșteșug, fără pic de bucurie. Fumam cu gesturi automate, inconștient și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bogdan NEDELCU Privește-mă-n ochi fără teamă și spune De crezi cum cred eu că de n-ar fi iubire, Pământul sătul s-ar opri din mișcare Și timpu’ ar rămâne pe loc în neștire . De crezi că mâhnite în noapte s-ar stinge Cu lacrimi sordide și stele și lună, Că soarele-n zori ar uita să răsară Și-întuneric din cer ar uita să apună . De crezi că-n deșerturi pictate de ură, Cu sute de vorbe
Incertitudine. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_844]
-
Vremea-i rea și ceața-i deasă. Moșu-nfruntă vijelii... Tot umblând din casă-n casă Ca să lase jucării Celor ce sunt buni copii... ILEANA: Vă mai spun și eu, să știți, Că, dacă nu stați cuminți, Moșu1o să se mâhnească Și pe noi să ne-ocolească... EMILIAN: Văd că Moșul întârzie... Poate că s-a rătăcit. Fiindc-aici s-a construit Un local de școală nou.... Eu mă tem că el ne caută Să ne lase-al său cadou Pe la
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]