1,078 matches
-
fiecare cuvânt: st-nă; v-nt; v-slă; s-rmă; r-nd. 101. Transcrieți propozițiile: Ciocârlia cântă. Tândală mănâncă pâine. Când e întuneric, eu aprind lumina. Mândricel a vârât mâna în pământ. Vântul a învârtit o cârpă pe sârmă. La stână mâncăm smântână. Câinele întărâtat mârâie. 102. Scrieți după dictare textul: Încercarea În curte sunt elevi din clasa întâi. Între ei este unul supărat. Îl vede vecinul. Îndată se duce la el. Te doare piciorul? Îmi este tare rău. Cred că este scrântit. Îi întinde o
Primii paşi în lumea cuvintelor/ Auxiliar curricular pentru perioada preabecedară şi abecedară by Teodora Covrig () [Corola-publishinghouse/Science/697_a_980]
-
afară de aici cu picioarele în față de mult!" "Așa zici?" Trebuia să te uiți atent la ei ca să înțelegi că nu aveau de gând de loc să se arunce unul la beregata altuia. Lumina nesigură crea imaginea a doi lupi care mârâie unul la altul. (595) Pasajul e notabil din mai multe puncte de vedere. În primul rând Crane descrie ceea ce aude și vede dar nu se amestecă ca să ia interviuri și astfel să facă o digresiune jurnalistică. Colocvial, ceea ce ne oferă
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de aproape pentru a putea sublinia diferențele (și nu lucrurile comune), astfel încât cititorul să fie șocat. Crane trece cu eleganță peste aceasta, atunci când ne dezvăluie intenția sa jurnalistică, notând că lumina slabă "crea" numai un "efect" a doi lupi care mârâie unul la altul. Rezultă un portret ambiguu, care are în primul rând o tentă întunecată, dar are în același timp momente de echilibru. Ambiguitatea nu este departe de cea a lui Lacadio Hearn atunci când relatează despre afro-americanii din Cincinatti. Jurnalismul
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
relatează despre afro-americanii din Cincinatti. Jurnalismul literar narativ al lui Crane rezonează pentru că implică un paradox în portretul său de complexitate ontologică. Acest paradox se ascute când Crane notează în următorul paragraf, după ce se referă la cei doi lupi care mârâie, că în altă parte în mină, "întâlnea același efect al zâmbetelor stranii, satanice și albul ochilor sălbatic sclipind în scânteierea palidă a lămpilor" (595). Singură, sintagma "zâmbetele satanice" ar fi o monstră de jurnalism senzațional. Dar aceste zâmbete au mai
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
un tribunal federal. Acestora li se face cunoștință, însă Capone îl umilește pe Harrison când vede că este negru: "Chipul lui Capone s-a întunecat. L-a împins cu violență pe de Lawd deoparte. "Dispari naibii din calea mea", a mârâit [Capone]". Întorcându-se spre Harrison, Berger observă: "Ochii bătrânului erau umezi din cauza durerii și a umilinței. Și-a strâns puternic pălăria în mâini. S-a uitat cu ochii pierduți după gansterul care se îndepărta. Nu era nevoie să facă asta
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Nu vrei să ne spui... Ce să vă spun, omule? Cum îi pe acolo, prin junglă? Dar, am mai spus, e o țară ca toate celelalte. Nu vrei să mai stai de vorbă cu noi, se supără moș Tudor. Ceilalți mîrîie a nemulțumire și unul chiar se răstește aproape furios. Adică nu umblă cu țîțele goale?! Ne crezi prea proști... Mai știm și noi cîte ceva. Sînt în încurcătură și nu vreau să-i supăr pe sătenii care încă se zbuciumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stă pe ușă. Este frumoasă și inofensivă. Spre seară trec pe la capcana de șobolani. Te-ai prins, nene? Era acolo, foarte agitat. Mă uit mai bine. Nu-i șobolan este o... nevăstuică. Ce blăniță, ce botuț! Vine și soția. Jivina mîrîie și se repede pufnind la mușcat. Nu-i nevăstuică, îmi spune specialista, este o... mangustă. Mergem în casă după scule, ca să deschidem capcana. Întîrziem cam o oră și cînd venim... mangusta plecase. Cu dinții a ros o gaură, exact cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în podul palmei, o răsucește, o îndoaie, o aruncă și iarăși o prinde. Pentru o clipă, Marele Prozator părea fascinat, dus. Nu puteai ști precis care era ocupațiunea sa mintală. Dar, după această perioadă de reflecție, începe să mustăcească, să mârâie și să cârtească. Deocamdată numai onomatopeic. Dar sugestiv. Expresiv. Și când ceilalți erau mai nedumeriți, neștiind cu ce i-au greșit, izbucnește: „Mă, ai dracu’! Orice ar face ăștia doi, doar să nu muncească!“. Acum R.T. trebuie să predea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o vară grea?! (ravagiile securitistice n. red.) O să-mi spui tu într-o zi. Mie nu mi-e teamă de scrisori. Numai de imbecili mi-e teamă. Dar ce nu se poate depăși prin dispreț?! Am plecat de la școala unde mîrîia acel filistin directoraș. Sînt la școala din centru, profesor de... sport. E O.K. Timp liber, mișcare! Plus că pot pleca oricînd, puștii nerămînînd cu materia în urmă... Inspectoarea generală de pe județ, cu care nu vorbisem niciodată, pe care nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
regiune, superiorul tovarășului Cameniță, care tocmai se întorsese de la Moscova și fusese numit secretar cu organizatoricul, adică numărul doi. Gârmoci, slab de înger cum era, a început să tremure, îi clănțăneau dinții de frică. Bă, ce frig e aici, a mârâit el față de subaltern, voind să-și ascundă adevăratul motiv al dârdâielii. Imediat a ordonat cu glas răstit și mormăit în același timp: Bă, convoacă-l imediat la mine pe tovarășul Fanache. Să trăiți, am înțeles, a strigat subalternul, era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se păreau lucruri firești. Înfuleca înfometat, o foame de lup, bea însetat, parcă avea o butie goală ascunsă în pântecul său din ce în ce mai mare. Aproape nu vorbea în timpul acestor mese: râgâia în voie, nu se simțea de nimic amenințat pe pământ, mârâia din timp în timp câte ceva, uneori trăgea câte o înjurătură nu se știe la adresa cui. De fiecare dată lăutarii stăteau pregătiți undeva în apropiere și de fiecare dată tovarășul Cameniță îi chema: se uita încruntat pe sub sprâncenele stufoase la Novăceanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
rău că totul se termină așa, deodată. Câteva minute numai a durat și îngerul s-a topit întreg ca și cum nu ar fi existat. -V-am spus eu că a fost mâna americanilor! a exclamat Fanache. -Taci, bă, dracului din gură! a mârâit la el tovarășul Cameniță, care revenise la starea lui cea de toate zilele: dur și inflexibil. -Bă, să nu vorbiți despre chestia asta! a ordonat el mai apoi, pășind spre mașină. Se suise deja pe bancheta din spate când și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
totul refractar ei) se așează ca mușița pe suprafața problemei eminesciene și o umple de o cangrenă verzuie și fetidă [...]. Eminescologul este ori cu desăvârșire incult, ori de o incomprehensibilitate fioroasă, de un fanatism și de un moralism superlativ, care mârâie la orice presupusă atingere a operei eminesciene. Dacă Eminescu ar trăi și ar citi ce scriu eminescologii noștri despre el sunt încredințat că ar muri subit". Și Dan Mănucă își continuă comentariul ironic: "De unde se vede că "jugul lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
N-aș supraviețui... Mă frământă și pe mine. Într-o zi, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat, așa, într-o doară, chipurile "Ce facem dacă...?" S-a uitat urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două zile, a stat apăsat, tăcut. Apoi, mi-a răspuns răstit: "De-o fi să... O să-l rog pe Mateiaș... Un loc de refugiu, undeva în Transilvania..." Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
faci! Ștefan oftează și sprijină cazmaua de perete. Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine ascuțite, să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei boierii, pe înfundate, că sapă cot la cot cu prostimea, da' sapă! adaugă cu un râs șăgalnic de data asta. Desigur, "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", spune Ștefan hohotind. Trebuie să apere cineva și Cetatea de Scaun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea potolindu-l. Nu-i pentru mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști, Voichițo, câtă frumusețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
burzuluiește Mihail, gelos. Toți trag de Măria sa! Ce, ei n-au "Măria lor"?! Să-i apere! Ești nătăfleț?! îi ciocănește Duma fruntea. Nu pricepi că Vodă Ștefan e "Apărătorul, Atletul a toată Creștinătatea" de la Soare-Apune, la Soare-Răsare?! Nu vă prostiți, mârâie Ștefan. Cetește! "... Te așteptăm și suspinăm foarte, căci avem nădejdea în Măria ta, Domn și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni. Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se pusese la cale un complot împotriva mea, și marii boieri îl pohteau iarăși în Scaun." Alexandru bate din palme cu bucurie, cu înfrigurare: Șobolanu' a mușcat!? L-ai tăiat! Așa-i?! L-ai tăiat! L-am zgâlțâit de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeule! Ce-am pătimit!... Să vedeți! La "Întrecerile voinicești" de răs-duminică, că Păgânu' nici Ziua Domnului n-o cinstește -, mă luptam cu spada, ca un leu mă luptam de-mi dăduse și borșu' pe nas. Diavolu', cu ochii pe mine, mârâia: "Catastrofă, boier Cupcici! Urgie, boier Cupcici! Ce facem cu burdihanu', boier Cupcici?!" Și mă tot împungea cu deștu-n burtă... "O să-ți dea turcii, cep la osânză." Eu, tăceam mâlc. Mă pișasem pe mine de frică. "Ce?! M-am îngrășat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-am căpătat iertare. Mârâiam noi pe-nfundate, dar de jucat jucam țonțoroiul cum ne cânta Vodă, că apucase strâns frâiele domniei și n-aveam loc de-ntors "Mărire ție, Doamne! Mărire ție!" Ce puteam face? Cuteza careva să-i stea împotrivă? De voie, de nevoie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dintr-o "Bătălie voinicească"... Vestea a căzut ca un trăsnet. Mare năpastă! gâfâie Vlaicu sprijinit în spadă. Când a auzit, Ștefan s-a făcut ca varul, îi pierise și graiul, săracu'... Eu i-am spus! Dacă nu m-o ascultat, mârâie Stanciu. Acu avem a ne bate deodată cu turcii, cu tătarii și muntenii! Odată! Știi bine care era prețul! sare Duma. Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de aur și o sticluță de otravă. Omul a venit speriat la mine și mi-a mărturisit totul, astfel că am putut pune mâna pe otrăvitor. Sub tortură a mărturisit cine l-a trimis. — Frumoasă ocupație pentru un stareț cuvios, mârâi Hildebrand. — și asta nu-i tot. Am mai aflat și altele. Bătrânul duce din Geneva a murit, și moștenitor este fiul lui nevârstnic, Amadeus, al cărui mentor a fost multă vreme starețul Otto. Tânărul pare a fi zvăpăiat și descreierat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i în ureche: „«A! ce dracul!... Domnule... parcă ești surd... de când te strig!... hai degrabă să dregi trăsura, că așteaptă boieriul să iasă la Copou!...» Boieriul se întoarsără cu o vorbă lată și curată moldovinească... iar vezeteul, înspăimântat, se dipărta mârâind în dinți: Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu i, dacă s-a nemțit și stăpânul meu!...» Vezeteul luasă pe boier sadè de carătaș! O, egalitate! iată faptele tale...!“ (A. Russo) Confuziile de acest fel, ca și
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
visul, n-am scos o silabă. *L-am întîlnit pe Calimandric în timp ce ieșea mofluz de la Centrofarm. „Se încalcă ce-a zis Tovarășul”, mi s-a răcorit el mie. „Tovarășul a zis că bunăstarea..., grija pentru om...” Ca toți activiștii marginalizați - mîrîie. „Aveți dreptate”, l-am scos eu din incoerență. „Tovarășul a zis-o de prea multe ori, ca să-și mai amintească ce-a zis, iar dacă el nu-și amintește, cum să-și amintească ăștia de jos.” „Mmm, da, se pare
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acum a fost lungit cu încă 3. Altfel se vede viața!» Terminînd, Laika îi întoarce întrebarea: «Dar la voi, mă rog, cum e? Se vorbește de îmbunătățiri ale traiului, de succese ale revoluției agrare etc.» Isteț nevoie mare, Grivei a mîrîit următorul răspuns: «La noi lanțul a rămas tot de 3 m. O schimbare totuși s-a produs: mîncarea a fost mutată la 4 m!»” *Sînt „bancurile” - cum se susține - dovezi ale sănătății noastre morale? Cică în circumstanțele dramatice ale momentului
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]