1,008 matches
-
preoții slujitori, cu ajutorul enoriașilor. În secolele XVII-XVIII mănăstirea primește ca daruri domnești terenuri, moșii, păduri, ocine, vii, viața locuitorilor din zonă desfășurându-se, practic, până în a doua jumătate a veacului, în jurul lăcașului sfânt. După reformele lui Cuza, prin secularizarea averilor mănăstirești, pământurile mănăstirii sunt împărțite locuitorilor comunei, mănăstirea fiind transformată în biserică de mir (de parohie), stare menținută până în anul 1994, când biserica a redevenit obște monahală pentru femei. Începând cu anul 2009 mănăstirea a devenit obște monahală pentru bărbați. Punerea
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
preoții slujitori, cu ajutorul enoriașilor. În secolele XVII-XVIII mănăstirea primește ca daruri domnești terenuri, moșii, păduri, ocine, vii, viața locuitorilor din zonă desfășurându-se, practic, până în a doua jumătate a veacului, în jurul lăcașului sfânt. După reformele lui Cuza, prin secularizarea averilor mănăstirești, pământurile mănăstirii sunt împărțite locuitorilor comunei, mănăstirea fiind transformată în biserică de mir (de parohie), stare menținută până în anul 1994, când biserica a redevenit obște monahală pentru femei. Surse diferite dau ca an de construcție a bisericii de lemn din
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
sa atestare documentară datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare satul a fost, pe rând, sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform cronicii parohiale redactate de preotul Petru Rusu, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost construită o biserică de lemn în imediata apropiere a actualei biserici. Tradiția menționează că din vechea biserică s-ar mai păstra încastrat deasupra
Biserica de lemn din Lămășeni () [Corola-website/Science/320340_a_321669]
-
greci de a se supune acestuia. Chestiunea nu putea fi reglementată datorită sprijinului pe care Imperiul Rus și Imperiul Otoman îl acordau Patriarhiei de la Constantinopol. Încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza avea în programul său de reforme secularizarea averilor mănăstirești. În 1859, când Poarta a decis printr-un decret să le scutească de la plata contribuțiilor către stat, guvernul român și-a manifestat autoritatea sechestrându-le veniturile. În martie 1863, consiliul de miniștri a hotărât ca limba de oficiere a slujbelor
Secularizarea averilor mănăstirești () [Corola-website/Science/321442_a_322771]
-
Mănăstirea funcționează în acest regim timp de 8 ani, până în anul 1844, când mănăstirea împreună cu toată averea sa mobilă și imobilă este transferată către Mitropolia Țării Românești, sub a cărei autoritate a rămas până în anul 1863, când, în urma secularizării averilor mănăstirești, a fost transferată în administrarea statului, funcționând doar ca biserică de parohie pentru satul Plătărești. În compensație pentru averile secularizate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza dăruiește mănăstirii două clopote de bronz, care au fost ulterior luate de trupele germane de ocupație
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
din Slobozia să fie transformată în Paraclis Episcopal, transformându-se totodată din mănăstire de maici în mănăstire de călugări. Ca urmare maicile de la mănăstirea din Slobozia au fost mutate la mănăstirea Plătărești, care redevine mănăstire de maici. În prezent activitatea mănăstirească fiind asigurată de un grup de 7 călugărițe și surori, licențiate în teologie și absolvente ale Seminarului de Teologie, în frunte cu maica stareță, monahia Varvara Arnăutu, și ieromonahul Casian Țăran. Mănăstirea Plătărești se încadrează în liniile generale ale arhitecturii
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
1915, un număr de 18 călugărițe făceau practică prin spitale. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), maicile au fost repartizate la mai multe spitale pentru îngrijirea răniților, iar cele rămase în mănăstire au lucrat de mână ciorapi și mănuși pentru soldați. În chiliile mănăstirești au fost adăpostiți aproape șase luni femei și copii refugiați din zonele ocupate. În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște. În anii următori au fost
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
cele rămase în mănăstire au lucrat de mână ciorapi și mănuși pentru soldați. În chiliile mănăstirești au fost adăpostiți aproape șase luni femei și copii refugiați din zonele ocupate. În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște. În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
baza Decretelor 218/1960 și 712/1966, în clădirile mănăstirii a fost instalat Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1161/1990, a trecut în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. În fostele chilii mănăstirești au fost cazați bătrâni cu handicap și bolnavi psihic. Căsuțele au ajuns într-o stare de degradare avansată și de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalații de apă și canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat își avea
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
un local nou amenajat prin grija mitropolitului Daniel Ciobotea. În prezent, Mănăstirea Agafton se află într-un amplu proces de restaurare. Peste drum de poarta de intrare în curtea mănăstirii se află o tabără de copii. Când a construit așezământul mănăstiresc, sihastrul Agafton a defrișat pădurea de pe o coastă a versantului. Pe măsură ce mănăstirea s-a extins, pădurea a continuat să fie defrișată tot mai mult, rezultând însă un dezechilibru local major. Amplasarea mănăstirii pe un deal cu o declivitate naturală a
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
reparație de amploare după un timp relativ scurt, aceasta fiind realizată de Ministerul Cultelor în toamna anului 1923. Cauza degradării acestei scări a reprezentat-o alunecarea de teren. Specialistul Dumitru Agachi a observat că structura de rezistență a majorității caselor mănăstirești este degradată, ca urmare a lipsei fundațiilor (casele sunt construite pe "furci", adică pe un schelet de susținere format din bârne masive din lemn se așeza o împletitură de nuiele umplută cu pământ argilos, bine omogenizat cu paie) și a
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
fiind înmormântat două zile mai târziu lângă zidul bisericii "Pogorârea Sf. Duh", la dorința sa. Slujba înmormântării a fost celebrată de arhiereul Dositei Botoșăneanul. În jurul mănăstirii Agafton există un adevărat sat călugăresc ca și la mănăstirile Văratec și Agapia. Casele mănăstirești de la Agafton au reprezentat, în majoritate, zestrea părintească a fetelor la intrarea în cinul călugăresc, iar din acest motiv se află case montane (de tipul celor din Bucovina), case tradiționale de la sfârșitul sec. al XIX-lea din zona Botoșanilor sau
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
cu deschiderea către biserică (spre sud), sau „bătrânele case călugărești” după cum le denumește Al. H. Simionescu. Casele de pe deal se află de o parte și de alta a bisericii de zid, pe o alee largă, pe direcția vest - est. Casele mănăstirești se remarcă prin prezența unor cerdacuri largi care sunt uneori prelungite pe lateralele construcției. Intrarea se face într-o tindă centrală, de unde are loc accesul în camerele casei, pe fiecare parte a tindei fiind plasate câte una sau două camere
Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/311626_a_312955]
-
greco-catolice (la începutul secolului al XVIII-lea). În conscripția lui Inocențiu Micu-Klein din 1733 se amintește călugărul Inocențiu de la mănăstirea de aici. În anul 1765 egumenul ei era Macarie, clopotar Nicolae Bucuș. O comisie topografică stabilește în anul 1773 arealul mănăstiresc ca având o suprafață de cca 2 ha. În anul 1774 avea un singur călugăr. Protopopul greco-catolic Teodor Meheși raportează în inventarul făcut de el la această mănăstire în 11 februarie 1783 (la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului) că
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
1614 când ctitorul i-a făcut prima danie de sate, menționându-se în acel document că lăcașul de cult este dedicat în primul rând pomenirii sfinților apostoli Petru și Pavel. Conform cronicilor, Tomșa Vodă nu reușește să finalizeze întregul complex mănăstiresc până la sfârșitul primei sale domnii. În cea de-a doua domnie a sa dintre 1621-1623, sunt construite zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Conform letopisețului lui Miron Costin, Mănăstirea Solca
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
opera artistului bucovinean Epaminonda Bucevschi, datează din 1885. În 1902, forma inițială a bisericii interioare este modificată într-o oarecare măsură, prin restaurările întreprinse de arhitectul austriac Karl Romstorfer. În prezent, pe lângă biserica interioară (înaltă de 36 de metri), complexul mănăstiresc mai include ruine de chilii, beciuri, clopotnița, zidul de incintă cu fortificații și turnuri. Secolul al XIX-lea reprezintă perioada de maximă înflorire pentru Solca, prin apariția câtorva obiective care vor transforma radical din punct de vedere economic, cultural și
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
bunuri, mobile și imobile, donația unchiului său Vladislav I, către mănăstirea Vodița, pe care o întemeiase cândva între 1370-1371, se aflau și 40 de sălașe de „ațigani”. În Evul Mediu majoritatea romilor din Țările Române erau robi boierești, domnești sau mănăstirești, ocupațiile lor principale fiind acelea de căldărari, fierari, aurari, spoitori, cântăreți etc. Pentru a obține permise de trecere prin țările din apus, unii țigani au pretins că sunt creștini din Egipt veniți în pelerinaj (iar mai apoi, când nu au
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
și puse sub conducerea Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor. În 1864, în timpul guvernului Crețulescu, arhivele sunt reorganizate și intră sub conducerea lui Cezar Boliac. Tot acum arhivele primesc o locație nouă, Mănăstirea Mihai Vodă, devenită proprietatea statului după secularizarea averilor mănăstirești. În momentul în care mănăstirea trece în proprietatea Arhivelor Statului, construcția se afla într-o stare avansată de degradare. În anul 1877 mănăstirea găzduiește sediul uneia din primăriile de sector precum și poliția sectorului. Edificiul este restaurat complet în 1900 datorită
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
și turnul de intrare în mănăstire. Clopotnița, deși a fost refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului, s-a deteriorat, încă din anul 1938 aceasta era deja o ruină. Conform inventarului întocmit între anii 1865-1867, în timpul secularizării averilor mănăstirești, Mănăstirea Mihai Vodă prezenta mai multe elemente de patrimoniu deosebit de prețioase. Printre acestea pot fi amintite: o cruce de sidef, o ușă sculptată din lemn, foarte veche - prezenta și o inscripție în slavonă, 2 vase de argint - unul prezenta un
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
km la sud de Soroca, pe o stâncă de piatră din apropierea Nistrului, ea a avut de la început un stabiliment rupestru. În anul 1693 are un donator de moșie, Ioan Turbă, consemnat într-o judecată din secolul al XVIII-lea. Tradiția mănăstirească și unele izvoare îl consideră drept prim întemeietor al mănăstirii rupestre pe călugărul Jezechil, care a venit de la schitul Deleni, din dreapta Prutului, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ulterior (pe la 1770), egumenul Feodosie a construit o biserică de lemn la
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
compartimentul lipsă - al cincilea al bisericii, care încheia planimetric lăcașele sacre și anume pridvorul. Acesta a apărut pentru prima oară la Putna, fiind adăugat bisericii de aici înainte de anul 1484. Mai apoi acest element a fost reluat în toate bisericile mănăstirești pe întreg parcursul al secolului XVI-lea și mai târziu. Deci, biserica rupestră de la Japca, implicit perioada de început a mănăstirii, se trage de pe timpul lui Ștefan cel Mare, înainte de anul 1484, sau din timpul lui Alexandru cel Bun. La
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
pronaosul are un plan aproape pătrat și numai o singură fereastră pe latura. În concluzie, întru completarea izvoarelor scrise, pe baza analizei arhitecturale putem accepta ideea că fondarea mănăstirii Japca în perioada de evoluție de la statornicirea camerei mormintelor în bisericile mănăstirești, până la apariția pridvorului, adică din perioada lui Alexandru cel Bun sau cea a lui Ștefan cel Mare, înainte de anul 1484. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea biserica "Înălțarea Sf. Cruci" a suferit unele modificări în partea sudică a naosului, iar ușile
Mănăstirea Japca () [Corola-website/Science/315311_a_316640]
-
1699) nu au mai fost necesare fortificații, iar zidurile de protecție au fost distruse în 1702. Reconstrucția abației a fost începută în 1719 după planurile arhitectului carmelitan Márton Wittwer. La început au fost doar doua camere locuibile în întreg complexul mănăstiresc, iar cripta era utilizată ca loc de celebrare a serviciile religioase. Clădirile medievale au fost demolate, iar o biserică mare în stil baroc a fost construită în decurs de mai mult de trei decenii, fiind finalizată în 1754. Edificiul are
Abația Tihany () [Corola-website/Science/334852_a_336181]
-
călugării benedictini au trebuit să părăsească din nou mănăstirea. Biserica abației a devenit biserică parohială, în timp ce în clădirile sale a fost instalat un azil de săraci, iar mai târziu un muzeu. Benedictinii au revenit la Tihany în 1990, dar complexul mănăstiresc a fost retrocedat de către stat abia în 1994. În perioada 1992-1996 a fost realizată o restaurare interioară a frescelor și altarelor. În 1996 au fost începute lucrările de renovare completă a complexului abațial. Abația Tihany funcționează de la 31 mai 2012
Abația Tihany () [Corola-website/Science/334852_a_336181]
-
1835 pe lângă domnitorii Moldovei care au sprijinit biserica (Miron Barnovschi, Alexandru Coconul, Moise Movilă și Vasile Lupu) și ale boierilor binefăcători, sunt trecute numele a 19 patriarhi ai Ierusalimului. Mănăstirea Barnovschi a fost administrată de către călugări greci până la secularizarea averilor mănăstirești (1863) din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. După cum precizează N.A. Bogdan, mănăstirea a fost înzestrată cu șapte moșii: Șipote (din jud. Iași) de peste 2.000 fălci, Bârzești și Muntenii de Jos (jud. Vaslui), Ivăncăuți (jud. Dorohoi), precum și cu vii
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]