561 matches
-
și lucruri, peste care de mult s-a așternut uitarea. Gligori acum e praf și pulbere. Praf și pulbere sunt și Fevronia și Nicanor și babulea Tatiana, ce mai bântuie din când În când prin curte, numărând orătăniile. Pentru micuța Mașa, lumânările erau țurțurii, iar crengile Încărcate de chiciură - sfeșnice și candelabre. Pentru ea, dar și pentru toate aceste viețuitoare, unele pașnice, altele pornite pe gălăgioase, lucerna cosită și cartofii Înfloriți În brazdă semănau cu propozițiile și frazele pe care Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa, lumânările erau țurțurii, iar crengile Încărcate de chiciură - sfeșnice și candelabre. Pentru ea, dar și pentru toate aceste viețuitoare, unele pașnice, altele pornite pe gălăgioase, lucerna cosită și cartofii Înfloriți În brazdă semănau cu propozițiile și frazele pe care Mașa le văzuse În cărțile de citire, dar și În alte cărți. Hălăduind cu vacile pe miriști, descoperise pasaje Întregi din Sfânta Scriptură sau din poveștile pe care i le citea seara tatăl ei, Nicanor, stând cu coatele pe masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
hohote năprasnice de râs. Râdeau atunci toate În jurul lui. Râdeau și scaunele, și fereastra, și patul, și cuptorul pe care ședea babulea, ascultându-l și Înecându-și bodogăneala În hohote de râs. Și toată casa râdea. Tatăl nostru era asemuit de Mașa cu mălinii ce legănau În spatele casei, iar Psalmii lui David erau sălciile pletoase care creșteau ondulându-se pe marginea pârâului. Poveștile erau lanurile de grâu, de ovăz și de secară ce se unduiau În bătaia vântului la vreme de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care creșteau ondulându-se pe marginea pârâului. Poveștile erau lanurile de grâu, de ovăz și de secară ce se unduiau În bătaia vântului la vreme de seară. Poveștile pe care i le citea tatăl ei În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea și acum pe dinafară. Când tatăl ei se apuca de citit, de treburile gospodărești se ocupa Fevronia: ea deszăpezea poteca până la fântână, tăia lemne și dădea tain la animale, iar Nicanor citea, hohotind ca un nebun. Babulea stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vrăjită și bodogănind din timp În timp: „S-au Înmulțit buchile ca păduchile.Nu le mai suci copiilor capul cu povești, mai bine du-te și rânește la porci. A crescut gunoiul până la tavan și Ivan zace pe divan...“. Micuța Mașa abia aștepta să vină Crăciunul, ca să meargă cu colindul. Făceau o echipă aleasă pe sprânceană. Tonul Îl dădea prietenul ei Gligori, poreclit și Bostănelul, din cauza capului său enorm, cu tâmplele bombate, și a urechilor ușor clăpăuge, cu vârfurile Înroșite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și toloaca din fața bisericii, unde cândva, În vremuri de demult, un mire și-a Înjunghiat mireasa. Bănuții Înfloriți aveau să-i culeagă bobocii de gâscă și de rață și chiar puii de curcă ițiți puzderie uneori chiar Înainte de topirea zăpezii. Mașa Însă Își păstra cu grijă câștigul strâns În buzunar... În casa lor se Încetățeniseră alte obiceiuri. Ca să fie curați la trup și la suflet, babulea le pregătea din timp baia de aburi construită În spatele șurii, nu departe de Pârâiașul Alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sub streșini, apoi, strecurându-se printre șiruri de mesteceni și mălini, urca alene la cer. După ce jarul spuzea, În cuptorul clădit din pietre de râu se Îmbăiau bărbații. Apoi venea rândul femeilor și al copiilor. Babulea o Întindea pe micuța Mașa cu fața-n jos pe laviță și, după ce o „binecuvânta“ cu măturicea de stejar, ca să prindă vlagă, lua și-un șomoiog de frunze de mesteacăn și cu el freca trupușorul Înroșit de căldură, până se desprindeau din el toate păcatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
desprindeau din el toate păcatele și toată obrăznicia adunată de-a lungul unui an de zbenguieli. Apa rece În contact cu pietrele Înroșite se transforma instantaneu În aburi. În baie temperatura urca spre 70-80 de grade. Uneori și mai mult. Mașa simțea că-i plesnesc tâmplele, că Îi crapă inima În piept. Ca să se răcorească, ieșea În goană și se tăvălea pe zăpadă, apoi se Întorcea În baie cu tălpile Înroșite și dinții clănțăind de frig. Făcea drumul acesta dus-Întors de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
tărie În cinstea gerului și a Bobotezei. La fiecare bătaie a clopotului ce suna de vecernie, Își aduceau aminte de vremuri de demult. ...A doua zi era ajunul de Bobotează. Seara, după ce se Întorcea de la vecernie, tatăl o punea pe Mașa să arunce banii În fântână. Banii aveau darul de a revela viitorul. Bănuții strânși la colind erau aduși pe o tavă de strălucitoare, stropită cu agheasmă. Aruncau atâția bani pentru bunăstarea și fericirea tuturor, Încât atunci când cufundau căldarea mai adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un nonsens, adăugă el. Cum poți fi liber dacă fiecare atom din care ești alcătuit e legat de un altul. Dă-i libertate unei infime părticele din materie și Îți va da tot universul peste cap. Ce știi tu, dragă Mașa, despre adevăr!? Dacă ai vedea cum arată adevărul, ți s-ar face părul măciucă... Eu am văzut și m-am făcut neom... Iar fericirea, goana aceasta după bogăție și fericire tulbură mințile și inimile oamenilor. E ca și cum ai goni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
după bogăție și fericire tulbură mințile și inimile oamenilor. E ca și cum ai goni să prinzi cu o pălărie vântul ce bate peste stepă... Și chiar dacă, să presupunem prin absurd, l-ai prinde, la ce ți-ar folosi? Fără voia ei, Mașa răspunse, bolborosind la rîndu-i: - Poate că mi-ar folosi, de ce să nu-mi folosească... Mirosul de bălegar și de pământ reavăn Îi umplu nările. Ce i-a venit oare În toiul verii să-și aducă aminte de iarnă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oamenii și vitele, și tot ce era viu sau... mort. Nicanor aruncase, ca de obicei, banii În fântână. Lovindu-se de pereții de piatră, apoi de luciul apei, monedele de alamă scoaseră un sunet jalnic. Asemănător unui scheunat de câine. Mașa Își ciuli urechile Înroșite de ger și ascultă ecoul: sunetul semănă Într-adevăr cu un scheunat de câine. Priveau spre propriile imagini răsfrânte În adâncuri. Trei chipuri Îngrijorate și unul zâmbitor, al mamei, care voia, pesemne, să-i Încurajeze. Nicanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Nicanor acasă, pactul cu Anticristul fusese mistuit de foc. ... Se luminase de mult de ziuă. O lună străvezie ca vălul de pe fața unui mort atârna deasupra Râpei Roșii, unde oamenii duceau animalele secerate de molime și tot felul de gunoaie. Mașa o privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru care luna era o piază rea. Cuvântul „asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru care luna era o piază rea. Cuvântul „asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă o dată, Mașa adăugă: „Adică luna, am vrut să spun...“, după care bodogăni din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace de broască țestoasă. Ziua broasca se scufunda În adâncul cerului, iar noaptea ieșea la suprafață, acoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace de broască țestoasă. Ziua broasca se scufunda În adâncul cerului, iar noaptea ieșea la suprafață, acoperindu-se de lumânări. De Paște, carapacea se umplea cu ouă roșii, cozonaci și pască, iar de Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fântâna lor, făcându-și loc cu labele prin grămada de monede și pietre. O putea scoate la suprafață, dacă scufunda găleata mai adânc. Ajungând la luciul apei, luna se prefăcea când Într-o frunză, când Într-un peștișor. Prinzând-o, Mașa i-o arăta Marusiei, Însă păpușa sa de cârpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză și căluțul de lemn, și ursulețul de pluș, ba chiar și găinile și curcile ce se adunau În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Însă păpușa sa de cârpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză și căluțul de lemn, și ursulețul de pluș, ba chiar și găinile și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor sau o Îngropa În lanul de porumb, În cel de cartofi sau În lanul de lucernă. Dimineața Îi dădea de mâncare cu lingurița nisip și pietricele sau frunze și flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ea În horă lângă foc. Dacă Marusia n-o asculta și fie că nu voia să se scoale dimineața, fie că se codea să ducă gâștele la păscut sau refuza să aducă de la fântână apa pentru spălat și pentru gătit, Mașa Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni nu-nvie, că au mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar...“ „Dar ceasurile se strică mereu“, se plângea Marusia. „De aceea nici oameni nu-nvie, că au mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie piciorușul ăsta care s-a scrîntit...“ „Ți-l voi repara, când voi muri...“ „Atunci mori“, Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mereu câte ceva de reparat...“ Atunci păpușa se ruga de Mașa: „Repară-mi și mie piciorușul ăsta care s-a scrîntit...“ „Ți-l voi repara, când voi muri...“ „Atunci mori“, Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un timp, Întinzându-se pe iarbă și oftând. La căpătâiul ei veneau ursulețul de pluș și căluțul de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de salcie. Iar primăvara Îi așezau pe piept, În coșulețe Împletite din pai, vișine și cireșe și grămăjoare mici de zmeură. Văzând atâtea bunătățuri În jurul ei, Mașa se trezea, descotorosindu-se de flori. „Ei, cum a fost ?“, o Întreba Marusia. „A fost frumos“, răspundea Mașa. „Ai reparat și tu măcar vreun ceas?“, o ispitea păpușa. „Le-am reparat pe toate, altfel nu mă Întorceam...“ „Dar piciorușul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]