522 matches
-
Nu e numai delăsare și contemplație mioritică, ci, deopotrivă, act critic, iar actul critic stă la baza disocierilor, a opțiunilor, a creației însăși. Mie mi se pare că marele avantaj al intelectualului de veac XIX, care se raporta la Junimea maioresciană, era relaxarea, în sensul bun, lipsa unor orgolii intelectuale de pro-porția celor de azi. Era și un soi de solidaritate străină contemporaneității. Credeți că astăzi ar mai exista condiții de posibilitate pentru întruparea unei asemenea efervescențe a spiritului românesc? Există
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
chiar de interes decât spectacolul lumii dinafară. Chiar de la debut [...] el a știut să înregistreze, cu delicatețe și cu putere, mișcările inimii și ale conștiinței [...]. În aceasta stă noutatea scritorului ardelean"27. Criticul se străduiește să rămână "detașat", în sens maiorescian. Această ultimă secțiune a lucrării notează cu scrupulozitate și imperfecțiunile scrisului lui Slavici. "Figurația stilului nu are nimic deosebit în nuvele lui Slavici. Scriitorul tinde spre o expresie cât se poate de nudă care să redea în modul cel mai
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
ceea ce îi confer statutul exclusiv de pur ficțiune. Iar ficțiunile artistice permit suspendarea urgenței vitale, eliberându-ne de preocuprile și interesele practice și dându-ne, în acest fel, o stare de securitate, de liniște și senintate, întocmai ca în teoria maiorescian a, ficțiunii ideale, pe care, deși Ralea, bineînțeles, nu o menționeaz, o implic totuși inevitabil, citându-l pe Schopenhauer cu ideea anihilrii voinței, fenomenul tipic de afirmare a vieții. Dezlegat de preocuparea pentru obiectul și utilitatea sa, emoția estetic se
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
1905, dar acela era încă benign comparativ cu cel de după 1923, care a și condus la eșecul parlamentarismului interbelic, la succesul Legiunii, apoi la lanțul dictaturilor. De altfel, Motru, deși instrumentele, majoritar etnopsihologice, erau inadecvate, avea dreptate să mute chestiunea maioresciană a "formele fără fond" la o veritabilă analiză și critică a fondului. Noi ne-am chinuit să facem o Românie modernă cam într-o sută de ani și am distrus-o în doar două decenii, din 1918 până în 1938! Apoi
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
se lasă așteptat. Ca un paradox, tocmai presa cultural-polemică, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea dă cu adevărat măsura dezbaterilor intelectuale și a dinamicii culturale de la noi. (Să ne gândim numai la exercițiul critic din publicistica maioresciană ca la o pledoarie pentru rigurozitate, metodă și argumentație logică, la publicistica postpașoptistă, în genere, cu Eminescu vârf de lance, teoretizând chiar aspecte formale și stucturale ale argumentației polemice, apoi la spiritul polemic interbelic și, implicit, la binecunoscuta metaforă călinesciană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
neîndoielnic, în grupul statelor constructoare retoric a educației. Luând aminte de discrepanța majoră dintre forma juridică (Legea instrucțiunii publice adoptată la 1864) și fondul efectiv (rata înrolării de 6,9 la sută în 1870), devine cu atât mai inteligibilă lamentația maioresciană exprimată sub chipul "formelor fără fond" ca teorie sociologică a modernității românești. Dincolo de acest start fals, retoric, în durata lungă a procesului de construire a statului-națiune românesc, autoritățile politice s-au angajat cu consecvență progresivă în realizarea efectivă a sistemului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
vreme în raport cu legislațiile europene ale timpului, a instituit obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Dacă pe plan legislativ România se situa în avangarda educațională a continentului, pe planul realității efective lucrurile nu decurgeau în aceeași direcție. În perfect acord cu teoria maioresciană a "formelor fără fond", între "țara legală" și "țara reală" persista o discrepanță majoră (constrastarea celor două noțiuni îi aparține lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, inspirat fiind de dihotomia introdusă de François Guizot între "pays légal" și "pays réel"). După cum reflectă statisticile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ai lui Eminescu și-au făcut un titlu de glorie în a-l discredita pe poet cu această etichetă descalificantă. De la Ștefan Zeletin până la Ioan Petru Culianu și Alexandru George, în general, cultura critică din epoca marilor clasici, de orientare maioresciană și eminesciană, este pusă la zid ca "reacționară", opunându-se progresului capitalist al României moderne, deci sincronizării rapide, de care avea nevoie ca de aer. Ba, Ioan Petru Culianu acuza, în bloc, literatura română că e reacționară, începând chiar cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eugen Lovinescu la Nicolae Manolescu) era, totuși, restrictiv la uneltele criticii și țintind spre idealul valorii estetice, paracritica postmodernistă, nemainteresându-se de valoarea ca atare, devine o formă de povestire între multe altele. Departe de orice pretenții "judecătorești" de vechi ecou maiorescian. 4. Nașterea conceptului de transmodernism. Când un cuvânt începe să prindă teren, inevitabil, utilizatorii lui purced la o investigare "arheologică". Așa s-a întâmplat și cu postmodernismul. Surpriza a fost că prima atestare datează din a doua jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de atitudine îl constelează în polarizări semnificative. La meridianul românesc, de pildă, în "polul plus" s-ar plasa nastratinismul (< Nastratin Hogea și posteritatea acestuia), conciliatorismul politic ș. a. (cu etalonul în Heliade Rădulescu și teoria despre "echilibrul între aniteze"), meridionalismul "disciplinat" (maiorescianul și "graeculus"-ul I. L. Caragiale sau Paul Zarifopol) etc. La "polul minus" am consemna miticismul (< Mitică, în grafia lui Caragiale), lichelismul (< turcescul "lichea") și mitocănia (< termenul "mitocan") - ultimele două comportamente caustic radiografiate de către Paul Zarifopol și nu numai 14. Portretul
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
crezi că în urma adevărului rămân culoare pustii. Dacă l-ai deschis deja ai aflat de ce, incapabil să accepte beznele de orice fel de ieri și de azi, cel care ne ajută și acum, în cel mai pur spirit junimist și maiorescian să îl redescoperim pe Creangă ca pe cel mai testicular autor din literatura română, a preferat să-și asume vertical acea stare de îmblânzitor al vitregiei cuvintelor, de plimbare prin flăcări cu o sabie deasupra capului într o vreme în
OMAGIU POETULUI DANIEL CORBU. In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1735]
-
cele mai negative și agresive: șovine, rasiste, antisemite. Antipașoptistă și antidemocratică prin definiție, ea denunță în mod constant Europa drept izvorul tuturor calamităților: imitații goale și superficiale (în această privință, Nae Ionescu și toți elevii săi sunt profund și definitiv maiorescieni), desnaționalizare și corupere a specificului național, cosmopolitism și alienare, distrugerea și dizolvarea, pe toate planurile, a ființei naționale, a neamului. Această ideologie profund izolaționistă și restrictivă duce în mod direct la naționalismul primar, culminat în doctrina statului totalitar naționalist-fascist, izolaționist
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
această teorie și cu cea mai mare originalitate. La acea dată partidul conservator nu gândea altfel. De pildă, în 1866, în plină agitație unionistă și antiunionistă, N. Ionescu, Manolache Costache Epureanu și alții combat ideea sufragiului universal pe considerația, tipic maioresciană, că poporul român n-ar fi încă pregătit pentru o astfel de reformă. Dar chiar cu puțin timp înainte de atacul În contra direcției de astăzi în cultura română, B.p. Hasdeu, publică în Românul (11 ianuarie 1868) articolul Caracterul naționalității române ca
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
Universitatea din Neapole (exprimând în mod evident convingeri mai vechi, de circulație în Risorgimento), combate și el formele goale (vacue forme), apărute în Italia după realizarea unității politice a țării, printr-o analogie evidentă de situații. Limbajul este surprinzător de maiorescian. De unde rezultă că în cele două țări, aflate la același moment al evoluției istorice, afluxul de concepții și instituții democratice străine, insuficient sau greșit aplicate, a produs reacțiuni identice. Se întreba deci Francesco de Sanctis: Ce este libertatea fără oameni
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
1940-1993 și au apărut fie în reviste israeliene de limba engleză, fie în publicații românești de peste hotare, „Dialog”, de pildă, oferind, din iulie 1995, spațiu unei cărți propriu-zise, Un minimum obligatoriu. Din aceeași perspectivă se revendică și întinsul studiu Destinul maiorescianului I. Negoițescu. SCRIERI: E. Lovinescu, critic literar, București, 1965; E. Lovinescu, artistul, București, 1969; Confruntări în critica deceniilor IV-VII. E. Lovinescu și posteritatea lui critică, pref. George Macovescu, București, 1975; Între Aristarc și bietul Ioanide, București, 1978. Antologii: Tradiții ale
VRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290650_a_291979]
-
o polemică deschisă cu socialiștii (intrată în volumul Un an de luptă, 1895), care avea să degenereze, mergând până la unele ieșiri xenofobe. La mijloc era însă o neînțelegere, anume confuzia între teză și tendință. Scriitorul, chiar dacă și-a însușit teoria maioresciană a „formei fără fond” (Spoială și funcționarism ș.a.), nu a fost un adept al esteticii junimiste. Opera lui e, cu cele mai bune intenții, tendențioasă atât în latura socială, moral-educativă, cât și în cea sentimentală, umanitară. În conferința despre „curentul
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
aci e corecția treptată a unei optici care deformează și, pentru epoci recente, configurarea unei altfel de eminescologii. Observația trebuie reținută și putem zice și noi odată cu George Munteanu, Edgar Papu, alții câțiva, de asemenea, se valorifică nu doar formulările maioresciene, ci și ideile lui Iorga de a face din poet "expresia integrală a sufletului românesc". Nu-i uitat, desigur, nici G. Ibrăileanu, acela care socotea că "Eminescu a fost un organism complect (...) el a concentrat în sine vârstele omenirii și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu Prozator și poet de idei Am acum lămurita încercare de a rosti prin pană despre scriitorul-profesor Theodor Codreanu, critic literar prestigios (Eminescu Dialectica spiritului, Modelul ontologic eminescian, Provocarea valorilor, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Eseu despre Cezar Ivănescu), maiorescian în logica internă a interpretării creației, intenționând și reușind, în genere, o critică totală. Dar dumnealui, deși crede că a eșuat ca prozator (a debutat cu romanul Marele zid), cum insistă la începutul acestui roman Varvarienii (editat de Porto-Franco, Galați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru publicarea Caietelor lui Eminescu urcarea poetului nostru național pe scara valorică meritată. Cezar Ivănescu își are și-și joacă rolul lui benefic în această campanie de recuperare a înaintașului său nepereche. Și a făcut-o direct, "sub spectrul profeției maioresciene, identificându-se el însuși în profet al Poetului: "Eminescu-i Dumnezău/ iar eu mi-s Profetul său!"" (p. 95). Cezar Ivănescu se oprește la Doina eminesciană, precum Emil Cioran la Rugăciunea unui dac, și-i exploatează toate sensurile profunde pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tragicul" (p. 100). Momentul ilustrează pe deplin aspirația scriitorului spre a surprinde clipa unui trecut, reductibil doar prin moment; e simultan și schiță, implicând deopotrivă spațiul și timpul. Nu cred că ar trebui să facem abstracție de atmosfera junimistă și maioresciană, creată în jurul prisosului de cuvinte, de care era suprasaturată literatura română. Chiar personajele caragialiene ilustrează ideea beției de cuvinte. Cât privește cazurile atipice din momente, Stavrache, Leiba Zibal ș.a., e adevărat că ele trăiesc doar clipa obsesivă care îi transformă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
destinul tragic al popoarelor. Theodor Codreanu nu este adeptul dogmatic al unei singure metode critice. El a fost de la început conștient de posibilele riscuri, căci a absolutiza o metodă echivalează cu moartea exegezei adevărate. Ca atare, hermeneutul transparent în sens maiorescian convoacă la ospățul evaluativ autorități incontestabile, fie din domeniul criticii și istoriei literare, fie din domenii conexe ori complementare, pe de o parte, pentru a folosi și topi ideile în demonstrație, pe de alta pentru a se delimita polemic. Scriitura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
definește caragializarea societății noastre, momentul Dilema ar marca intrarea în Galaxia Grama (ca să preluam un titlu, mai vechi, al lui D.R. Popescu). Cu alte cuvinte, Eminescu, beneficiind de o popularitate "folclorică" și înrâurind decisiv dezvoltarea cugetării românești cum sună profeția maioresciană -, devenit "erou eponim" (cf. Ilie Bădescu) este azi un obstacol, țintuindu-ne "la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ezită să o formuleze imediat, investigând meticulos ceea ce numește "agonia eminesciană" (1883-1889), o epocă plină de mistificări. Într-adevăr, Titu Maiorescu a ctitorit acest "cult". Dar e vorba ne previne exegetul, folosind toate sursele la îndemână de un veritabil plan maiorescian care nu excludea "sechestrarea" lui Eminescu, acea "arestare mascată" (Călin L. Cernăianu) ori detenție politică (D. Vatamaniuc), poetul fiind considerat irecuperabil de mentorul junimist. De unde și "ingratitudinea" de care se va plânge, repetat, Maiorescu. Cabala antieminesciană viza anihilarea ziaristului, trăitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inconfortabil. Probabil, în timp, ne vom împăca cu ideea. E limpede că avem de-a face și cu un caz Maiorescu. Profeticul său studiu (1889) ridică soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la impresia produsă în afară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
simpatie și dreaptă măsură, Titu Maiorescu. Din portretul criticului de la Huși lipsesc încrâncenarea autodisciplinei, meticulozitatea transformată în obsesie și precizia de ceas elvețian în împărțirea timpului personal între lecturi obligatorii, întâlniri mondene și socializări autoimpuse, de care este plin jurnalul maiorescian. G. Călinescu (un critic venerat de Theodor Codreanu) afirmase, pe bună dreptate, despre jurnalul de tinerețe al lui Maiorescu: "Copilul e teribil de precoce. La 15 ani începe să-și întocmească un jurnal, jurnal nu de tânăr cu viață interioară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]