398 matches
-
materiei.” Ceea ce contează acum este materialitatea, componența fragilă, dematerializarea, accidentalul, defectuosul. În pictură și în sculptură, formele nu mai sunt idealizate, ci sunt scoase din starea lor perfectă prin surprinderea detaliului care amplifică și contorsionează forma și mișcarea. Pe când grotescul manierist inventează plăsmuiri subiective, artificiale prin deformările lor neverosimile, lipsite de credibilitate în plan obiectiv, grotescul baroc valorifică deformările deja existente în natură sau pe cele potențial reale. Artiștii ale căror lucrări se înscriu în specia grotescului baroc evită să deformeze
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
potențării ideii de mimesis, adică al reproducerii acelor distorsiuni ale trăsăturilor ori mișcărilor pe care le are sau le poate avea un eventual model natural. Cu alte cuvinte, normalitatea spre care coboară barocul grotesc de la enormul renascentist și de la artificialul manierist nu exclude deformarea, cu condiția ca aceasta să se facă în limitele posibilului. Iluminismul În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea se face simțită prezența doctrinei filosofice asupra libertății de gândire, a posibilității de educare a naturii umane
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vocație teoretică și conceptuală”, fără apetit pentru „construcții unitare”, fără „plăcerea judecății de valoare și a atitudinii deschise”, de o politețe elogioasă dusă uneori pînă la umilință „ipocrită”, comprehensiv și eclectic pînă la vagul criteriilor, excesiv de generos cu autorii minori, manierist impresionist furat de „arta broderiei”, afectînd „sfieli de poet” în locul „orgoliului de judecător”. Există, în fapt, două modele complementare și, uneori, opuse; pe de o parte, un model clasic, „viril” și paternalist, al criticului magisterial, „autoritar”, model bazat pe ierarhizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de ambiguu — poate fi privit și ca o replică la adresa autohtonismului antimodern aflat în ascensiune... Urmuz în Istoria... lui G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent conține cîteva comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți” (sau manieriști, în sensul lui G.R. Hocke...) și autorul Paginilor bizare. În fond, Călinescu însuși e un „sensibil schimonosit”, un manierist genial cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent conține cîteva comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți” (sau manieriști, în sensul lui G.R. Hocke...) și autorul Paginilor bizare. În fond, Călinescu însuși e un „sensibil schimonosit”, un manierist genial cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par, în lectura inversă a lui Călinescu, „fabricate” de Urmuz. Proza „excepțională și revoluționară” a lui D. Anghel părăsește „adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puțin - decît pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct culminant în «Cronicari», care pulverizează prin ironica schemă, golită de conținut, înseși regulile de fier ale artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care pulverizează prin ironica schemă, golită de conținut, înseși regulile de fier ale artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București, 1976, Nicolae Balotă completa antologia de texte manieriste din literatura europeană cu două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Început veriga slabă În lanțul de interpreți, cu tendința de a exagera răutatea personajului său; acum, rânjetele și căutăturile sale piezișe erau tot mai grotești. George Alexander, care Încă se străduia să Își recapete suflul după traumele actului doi, era manierist În gesturi și forțat În pronunție. Nu Îl ajuta nici faptul că motivațiile personajului deveneau din ce În ce mai complexe și mai Încâlcite În această etapă a povestirii. Guy se Întorsese pentru a-și declara iubirea dnei Peverel, dar, constatând că Frank Humber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un târziu, bărbatul de lângă dânsa... de chipul acela, adică, de o atât de bizară claritate și armonie al Simonettei Vespucci... cu care, credea Hariga, necunoscuta semăna. Dacă ar fi apărut pe pânza unui peisaj accidentat, nefiresc, de o stranie răceală manieristă, cum îl gândise, atât de riguros, pictorul de demult... Un impuls neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
poziției domnitorilor (conta funcția) și, prin aceasta, salvagardarea ființei de stat a Principatelor. Oracolul Pithiei din Delfi ascunde, deci, un fir roșu călăuzitor. Așadar, „la prima vedere” asistăm nu la un spectacol de idei, ele rămân persistente, ci la unul „manierist”, în care arlechinii se integrează manierei într-un chip care o contrazic. În esență, acel fir roșu este detectabil și poate fi definit ca dramatic. Relațiile politice internaționale, reductibile la marile puteri, dau un tablou schematic și, în cele din
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în concluzii). Videoclipurile cele mai șocante sînt foarte elaborate din punct de vedere estetic și folosesc tehnici moderniste de producere a unor imagini convingătoare. Scenele de orgie din "Justify My Love" sînt extrem de abstracte și teatrale, iar "Vogue" utilizează imagini manieriste pentru a glorifica poza (precum în apelul "Strike a pose! Vogue!"). Se poate spune că "Vogue" parodiază convențiile modei manechinele ședințele de pozat, fotografia și procesul de transformare a femeii în obiect dar le și subliniază identificînd pozatul cu un
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
spune că e tributar, în chip hotărât, unui scriitor, lăsând la o parte rădăcinile înfipte în literatura lui Ștefan Bănulescu. De toți afinii săi, Tudor Dumitru Savu se desparte prin temperamentul impulsiv și exuberant, dar mai ales prin absența rafinamentului manierist, prin lipsa preocupărilor pentru exercițiul parodic. Fondul prozei sale vine din ingenuitatea basmului. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Marginea Imperiului, Cluj-Napoca, 1981; Treizecișitrei, București, 1982; De-a lungul fluviului, Cluj-Napoca, 1985; Fortul, București, 1988; Cantacuzina, Cluj-Napoca, 1995; Echipa Generalului, București, 2001
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
de exemplu, în felul în care este așezată Cina cea de taină de Leonardo sau de Dieric Bouts (vezi figurile 25 și 120). Totuși, adesea stabilitatea creată de coincidența a doi centri principali nu este avantajoasă pentru artist. În operele manieriste și baroce mai ales, tensiunea izvorâtă dintr-un focar al perspectivei, localizat excentric, corespunde stilului perioadei. Se creează astfel o problemă optică. Schema marginilor convergente este distorsionată de proiecția optică atunci când privim oblic la centrul său, ceea ce se întâmplă cu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și liniaritatea excentrică va fi benefică printr-o raportare la spațiul a cărui formă le include pe amândouă. În comparație cu cercul, ovalul pierde din simetria centrică de dragul unei tensiuni crescute. Renașterea a îndrăgit cercul ca fiind forma perfecțiunii cosmice, în timp ce faza manieristă a Barocului și-a ales elipsa puternic încordată care contrapune ambivalența rotunjimii extensiei. Este drept că elipsa deține o simetrie stabilizatoare proprie. Derivarea sa din cerc este cu adevărat convingătoare doar atunci când distanța dintre două focare rămâne mică și forma
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
poate fi exploatată pentru a crea o contradicție agasantă între un element menținut mic în mod deliberat și importanța sa crucială în cadrul poveștii prezentate. Tensiunea generată printr-un atare paradox a fost foarte la modă în timpul | 111Centrii ca pivoți fazei manieriste a artei baroce. De exemplu, peisajul complex al lui Pieter Bruegel cu subiectul căderii lui Icar (figura 69) este centrat în jurul figurii minuscule a păstorului care privește spre locul căderii mortale din ceruri. Deși el întruchipează unica reacție la tragedia
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a lui Hristos, mantia albastră de pe sol și veșmântul galben al îngerului. Culorile primare solicită una alteia să se împlinească, legând astfel cele două personaje. Când privitorul încearcă să împace efectele dinamice ale diferitelor relații, ajunge să sesizeze complexitatea compoziției manieriste, o luptă hotărâtoare care nu poate oferi un deznodământ definitiv. Tensiunea dintre intrarea și ezitarea în spațiu a personajului central evocă o stare de spirit problematică, sfâșiată de conflict. Tabloul lui El Greco ne amintește de faptul că adesea compozițiile picturale
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
autorului în amfiteatrul poeziei românești, unde, cu sau fără voie, deja s-a văzut instalat în loja de onoare. Speculațiile privitoare la o schimbare (considerată mai degrabă sinucigașă) sau la o păstrare a tonului (greu de considerat, deocamdată, altfel decât manieristă) îngreunează, în orice caz, vizibil destinul unui poet de excepție adulat, fără doar și poate, mai ales de către mulți dintre douămiiștii ce-l consideră un veritabil deschizător de drumuri, dar și indexat, deja, poate prematur. Cum apare, totuși, poetica și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
caz, să-și joace pe viață și pe moarte cartea plină de spectre și umbre ale funestului. S-ar putea ca, într-adevăr, orice ipotetic "va urma..." să apară, din punctul acesta de vedere, doar ca un fel de apendice manierist și, prin urmare, inutil. Referințe critice (selectiv): Andrei Bodiu, în "Observator cultural", nr. 145, 3-9 decembrie 2002; Andrei Terian, în "Ziarul financiar" din 30 martie 2007; Oana Cătălina Ninu, în "Pana mea" din 16 iulie 2007; Cosmin Ciotloș, în "România
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
profundă a lamento-ului liric declanșat, de regulă, de obsesia thanatică trăită spectacular; expresivitatea rară a spiralelor unei interiorități camuflate, abil, într-o serie de alteri de proveniență mitologică; modalitatea de a corporaliza într-o dicțiune deja recognoscibilă, dar niciodată manieristă inefabilul trăirii poetice sau religioase, iată doar câteva dintre atuurile care o recomandă drept o poetă de prim raft. Placheta sa de debut (Procesiunea de păpuși, Editura Helicon, Timișoara, 1996) anunța un univers poetic marcat de o angoasă insolvabilă; pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
31; Dan C. Mihăilescu, Dan Ciachir, „Cronica ortodoxă”, LAI, 1994, 46; Dan Stanca, Există fundamentalism religios?, CNP, 1994, 12; Mircea Platon, Teologie și haiduci, Timișoara, 1998, 82-85; Mircea Platon, Fără îndoială - isprăvi critice, Iași, 2001, 51-55; Radu G. Țeposu, Strălucirea manieristă a aforismului, „Cuvântul”, 1997, 11; Octavian Soviany, Împotriva secularizării, „Cuvântul” 1999, 11; Gheorghe Grigurcu, Despre Nae Ionescu, RL, 2002, 18, 19; Dorin Radu Micu, Pentru o ortodoxie realistă. Dialoguri cu Dan Ciachir, București, 2000; Tudorel Urian, Călătorii în lumea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
personalității, el are un caracter particular: exprimă ruptura contactului vital cu realitatea și plasarea bolnavului într-o lume stranie, autistă. Din aceste considerente limbajul schizofrenic este din punct de vedere formal, un limbaj discordant, disociat, incoerent și incomprehensibil, bizar sau manierist. Conținutul său este simbolic, dominat de neomorfisme lingvistice care exprimă „conceptele gândirii delirante” a bolnavului, reprezentările și experiențele sale morbide. Uneori tulburarea este atât de profundă, încât limbajul devine total incomprehensibil, constituind veritabile „limbi artificiale” de factură glosolalică sau pseudo-glosolalică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de aspecte, dintre care cel mai important este limbajul verbal. Referitor la limbaj, remarcăm în cursul observației clinico-psihiatrice următoarele: - vorbire rapidă sau lentă, ezitantă, baraje verbale, voce șoptită sau de intensitate crescută, amenințări și injurii verbale, limbaj moriatic, limbaj afectat, manierist etc.; - vocabular bogat sau sărac, neologisme de factură bizară, utilizarea unor „limbaje artificiale” de factură patologică (glosolalie, pseudo-glosolalie, schizofazie, afazie), stereotipii verbale. h) Investigarea sferei instinctive ne poate pune în evidență tulburări din cele mai diferite din sfera instinctelor, tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vorbirii: coprolalia, ticurile verbale, aritmomania la obsesivi. c) Modificări calitative și de utilizare ale limbajului, cum ar fi: - tulburările de limbaj din sindromul Ganser, schizofrenie sau isterie, - limbajul eliptic cu lacune sintactice sau stilul telegrafic, uneori enigmatic, - limbajul afectat sau manierist ca ton, utilizarea perfrazelor, prețiozitate, formule cântate, din cursul schizofreniei, - limbajul pueril din demențe, - stereotipiile verbale și perseverarea din cursul melancoliei sau schizofreniei, - neoformațiile verbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) întâlnite la bolnavii schizofrenici. Făcând o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a) Disociația intrapsihică, ce constă în pierderea armoniei și a continuității oricărei activități psihice în toate domeniile (gândire, limbaj, afectivitate, voință, tendințe, comportament) și care se manifestă prin următoarele: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau explozivă, stereotipă sau automată, ludică, manieristă, teatrală etc. - pasivitate, sugestibilitate și mimetism, - dedublarea personalității. b) Disocierea între Eul bolnavului și lumea externă se caracterizează, în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea și polarizarea exclusivă a bolnavului pe viața sa interioară, realizând forma de existență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]