2,098 matches
-
Nu ești și dumneata, messer Durante? Dante Își amintea ceea ce citise În raportul despre Al Treilea Cer: toți veniseră de la Roma. Dar, Înainte Încă, toți fuseseră În Răsărit. Ca și Baldo, cruciatul. Și Antilia... Avea impresia că Cecco acoperea sub mantia demnității astrologice ceva mai tulbure. Și că Antilia s-ar fi putut să fie ceva mai mult decât o dansatoare. Un fior Îi străbătu pielea când Își aminti de trupul ei. Trebuia să o vadă. Acum. Singur. Ca să afle mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luă și o deschise, aruncând-o pe masă. Din nou rămase stană de uimire. Nu era vorba de o perdea pentru noapte, cum crezuse, ci de o bucată grea de lână albă. Deschisă, căpătă o formă de corolă: era o mantie, decorată Într-o parte cu o cruce brodată prețios, ale cărei brațe se lărgeau la extremități. Crucea templierilor, aceeași care Împodobea și pumnalul găsit În biserică. Prin urmare, dansatoarea era Într-adevăr urmașa casei de Svevia și templierii continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Antiliei, care o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fuseseră Înfipte În zid, În jurul zonei mozaicului. Probabil că Ambrogio aranjase totul astfel Încât să poată lucra și pe timp de noapte, ca și când ar fi trebuit să se grăbească să Își ducă lucrarea până la capăt, parcă urmărit de câinii iadului. Dezlegă mantia și se apucă să scotocească printre planșe, În căutarea unui punct de plecare pentru reconstituirea desenului. Găsi repede cartonul cu capul bătrânului și Îl suprapuse peste mozaic. Pe schelă erau un ciocan de lemn și o găletușă plină ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o lungă pauză. În glasul său era o curiozitate sinceră. Parcă nu știa ce să facă, sau parcă aștepta pe cineva care să Îi acorde un sfat ori să Îi dea un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând spre mantia care zăcea abandonată sub schele. — Îmi Închipui că e a dumitale. Aparții de Ordinul templierilor. Veniero schiță un surâs palid. — Cum ți-ai dat seama? — Nu din asta. Nici din pricina pumnalului pe care l-ai pierdut la San Giuda, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca să Îl readucă la viață printr-o cantilenă rostită În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dispăruse În talazuri. În lumina crepusculară, doar vârful catargului carbonizat se mai zărea peste creasta valurilor: o piatră de mormânt unduitoare, ce indica locul Îngropăciunii marine. Abia atunci Dante Își dădu seama de prezența a două figuri călare, acoperite cu mantii greoaie de călătorie, cu fețele ascunse În glugi, țanțoșe În dreptul pragului uneia dintre colibele din mica așezare. Pesemne urmăriseră cu atenție toată drama, până la deznodământ. Sări ca ars În picioare, cutremurat de o intuiție: acei oameni erau cei doi meșteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
supunere - Îi obligau la o viață austeră, menită să-i țină departe de tentațiile luxuriantului Orient. În ianuarie 1128, la Conciliul de la Troyes, Papa Honorius al II-lea recunoaște și consacră Ordinul Templului, ai cărui membri vor purta de acum mantia albă cu o cruce roșie. Mai-marele bisericii de la Roma acordă templierilor importante privilegii de ordin civic, economic și juridic. Sunt degrevați de servicii către regii și principii din țările lor de baștină, ca și de plata oricăror impozite sau dijme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Deasupra patului era atârnat un tablou prezentând veridic „Răpirea din serai”. în sfârșit, un alt tablou având în centru o lubeniță proaspăt despicată, completa fondul plastic al încăperii. — Scuză, te rog, deranjul - spuse firesc, în slava veche, țigăncușa, aruncându-și mantia pe pat. „Nu-i nimic”, murmură Broanteș în gând. — Ia loc, te rog! Bei o cafea? - întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și stăpân, negrul, ale cărui armate își fluturau deja stindardele în zare. Milioane de țânțari se înălțau dintr-o foarte veche salină ce se profila spre nord-est și veneau atrași de mirosul sângelui ce plutea de trei zile ca o mantie invizibilă deasupra bătrânilor munți. Niciodată, în mii de ani, nu avusese loc un asemenea fenomen în capătul acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nimic nu o deranjase. De data aceasta nu se mai sprijinea în toiagul pe care îl purta în mâna dreaptă, ci îl ținea ca pe o lance la subsu oară. Petrecută pe după gât, purta o traistă la fel de sură ca și mantia lungă ce îi atârna pe spate, prinsă cu un șnur de umeri. Pe cap avea un fel de căciuliță din lână, cu vârful lăsat într-o parte, de sub care îi ieșeau pletele lungi, albite de vreme. Ești gata, băiete? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
purtau o discuție aprinsă însă se opriră imediat ce el se apropie. Calistrat se dădu un pas înapoi și îl privi lung. Se apropie apoi și îi aranjă puțin căciulița pe partea dreaptă. Strânse puțin nodul de la șnurul ce îi ținea mantia pe umeri, după care plescăi din buze mulțumit. Începi să semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
năvăleau oblu pe catîri, cînd, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să-și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mînă, zicîndu-și apostoli și Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de-atîta drum, avînd aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și barbarii au venerat deci o nălucă, atîta vărsare de sînge pentru o fantomă!) Ultima ei Întrupare fiind această tîrfă dintr-un lupanar sirian. „Iar pînă atunci“, stăruia Simon, scuipînd o Înghițitură din apa călîie, cînd zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase ale pămîntului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumina caldă și blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sigur are un nume de filfizon. Eu nu m-aș Încrede În el nici cît negru sub unghie. Dintr-o dată, străinul se Întoarse și o porni spre cheiuri, o siluetă evaporîndu-se În beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau mîinile și ideile. Mi-am Înălțat privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau mîinile și ideile. Mi-am Înălțat privirea și am văzut furtuna revărsîndu-se ca niște pete de sînge negre printre nori, acoperind luna și Întinzînd o mantie de neguri peste acoperișurile și fațadele orașului. Am Încercat să grăbesc pasul, Însă neliniștea mă rodea pe dinăuntru și umblam, urmărit de aversă, cu picioare de plumb. M-am vîrÎt sub copertina unui chioșc de ziare, Încercînd să-mi ordonez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nici un cuvînt, s-a ridicat din fotoliu și m-a Îmbrățișat cu putere. Am simțit un nod În gît și, În lipsa cuvintelor, am Înghițit În sec. NĂRAVUL DIN NĂSCARE — 1953 11 În acel an, toamna a acoperit Barcelona cu o mantie de frunze uscate care se roteau pe străzi ca o piele de șarpe. Amintirea acelei Îndepărtate nopți de ziua mea Îmi retezase din elanuri, ori poate că viața se hotărîse să-mi acorde un an sabatic În privința suferințelor mele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă. Am zărit ceva ce părea a fi niște urme de pași care pătrundeau În apartament. — Doamne, Maica Domnului, murmură portăreasa. Aici e mai mult rahat decît Într-o ditamai poiata. Dacă preferați, intru eu singur, am sugerat. — Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am lăsat tatei un bilet pe comoda din vestibul, spunîndu-i că aveam de făcut cîteva comisioane și că urma să mă Întorc la librărie pînă la ora nouă și jumătate. CÎnd am ieșit În prag, străzile zăceau Încă ascunse sub mantia albăstrie ce plutea peste umbre și peste băltoacele pe care burnița le semănase pe timpul nopții. Mi-am Încheiat scurta pînă la gît și m-am Îndreptat cu pași repezi către piața Cataluña. Scările metroului exhalau o pînză de abur călduț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sau perifraze ca s-o înlocuiască. Despre o foaie de hârtie albă, de exemplu, se spunea că era lipsită de culoare, un prosop care toată viața fusese alb deveni de culoarea laptelui, zăpada încetă să mai fie comparată cu o mantie albă pentru a deveni cea mai mare cădere bălană din ultimii douăzeci de ani, studenții terminară cu obiceiul de a spune că aveau o pată albă, pur și simplu mărturiseau că nu știau nimic despre subiectul respectiv, dar cazul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre, francez, șuieră hangiul. - Un francez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nemișcat, În așteptare. Își duse mâna la mânerul dăgii și se pregăti să Îl alunge pe intrus, dacă s-ar fi dovedit că nu era cel pe care Îl aștepta. În fața lui apăruse o figură Învăluită cu totul Într-o mantie de in ușoară, care Îl acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și să le povestească totul, Însă ei tăcură, continuând să Împingă carul. În depărtare, strada se deschidea către Santa Reparata. Pe fundal, marele tambur de marmură al Baptisteriului se contura pe cerul negru, ca o coroană imperială Învăluită Într-o mantie Înstelată. Dante grăbi pasul, nerăbdător. Intrară În piața pustie, printre grămezi de materiale de construcție. Ceva mai În față, o muchie din zidul viitorului Dom răsărise deja din pământ. Se Îndreptă hotărât spre partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]