461 matches
-
un gând o întristă, apoi o lumină. Taica și maica sunt dăruiți așa cum sunt de Dumnezeu, ca să facă voia Lui pe pământ. Spătarul tresări. Prin uși cu ușoare aurite spre gineceu - iatacul doamnei și al domnițelor - se vedea pardoseala din marmoră verde întunecată, îmbinată cu plăci de marmură galbenă de culoarea mierii. Era atât de curată și de bine lustruită încât vinele alburii ale pietrei păreau transparente aducând a cristaluri diamantiforme. De undeva, prin ferestrele înalte cu terminație trilobată în partea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
zise. „Tovarășe inginer, fata mea Claudia este foarte mulțumită de calitatea lucrului executat, dar ar mai avea unele mărunte amenajări ce necesită mare urgență. Pivnița care la ora actuală e nefolisită, să fie reparată, treptele de coborâre să fie din marmoră albă de calitate iar Întreaga suprafață să fie amenajată cu tot ce-i necesar, pentru a rivaliza cu un modern cazino...” „Tot pe gratis...??” - Îi fulgeră lui prin minte. Apoi Îi explică În scurte cuvinte Generalul părea nervos pățania cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Nu se dezmetici bine, cu pantofii în mână, că din ceață apăru o făptură fragilă și gingașă, ca o floare de păpădie. Avea părul negru de abanos, ridicat într-un frumos coc sus pe ceafă, și o față albă ca marmora, sprâncene frumos arcuite, cu un năsuc mic și buze roșii, vioaie și totuși molatecă, îmbrăcată într-un capot argintiu de mătase natural chinezească cu flori mari albastre și roșii. In timp ce îl privea, ochii ei frumoși sprâncenați, se umeziră
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de albe, străjuite de statui, nimfe, satiri, fauni și, în mijloc, trona o fântână arteziană cu pești exotici. Porni pe aleea din stânga și, la primul pas, auzi scrâșnind pietricelele aleii. Se uită mai atent și observă că sunt fărâme de marmoră albă. La al doilea pas, același scrâșnet, același plânset al marmorei. Aici nu poate să intre nici un hoț, gândi. Mai ales că și zidurile sunt înalte. Doar catapultat! Când ajunse la ușă, se întoarse și privi parcul cu aleile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
trona o fântână arteziană cu pești exotici. Porni pe aleea din stânga și, la primul pas, auzi scrâșnind pietricelele aleii. Se uită mai atent și observă că sunt fărâme de marmoră albă. La al doilea pas, același scrâșnet, același plânset al marmorei. Aici nu poate să intre nici un hoț, gândi. Mai ales că și zidurile sunt înalte. Doar catapultat! Când ajunse la ușă, se întoarse și privi parcul cu aleile lui strălucitoare, la capătul cărora străjuia un brad impunător. Si statuile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care se răsfățau pernuțe mici, colorate. Parcă în aceleași culori, în degradé, ca ale balerinei. Se așeză și, de la distanță, admiră statueta. Avea un magnetism! Nu putea să-și ia ochii de la ea. Toată această încăpere albă, pardoseala albă de marmoră, canapeaua..., balerina care umplea încăperea cu frumusețea ei! Trăda, totuși, o oarecare tristețe! O privea cu ochi de artist, cu mare plăcere și se întrebă cum au putut fi realizate acele nuanțe de culoare, plecând de la degradeuri, până la culoarea intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
două. Auzi din nou sunetul surd al pianului și-și aminti de sora Clotildei, care-și exersa partitura. Se ridică, coborî treptele. Nici el nu mai știa cât timp trecuse. De pe culoar ajunse din nou în sala de baie, de marmoră neagră. Acum observă că pe unul din pereți, într-o firidă, era o sculptură, o siluetă de femeie din marmură neagră. Aici a trăit Clotilde! Acum își explică atâtea lucruri. De ce totul era de o frumusețe stranie, sobră, rece. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Suveranul i-ar fi propus, în glumă, ca banii să fie așezați pe muchie. Răspunsul Nababului a fost pe măsură: "pot să-l fac și așa, Măria Ta, am de unde"! Interioarele surprindeau prin bogăție, fast și bun gust: scări de marmoră, ferestre cu vitralii vechi, colorate, tavane din lemn de stejar sculptat, sala mare cu pereții tapetați cu nobilii strămoși pictați pe piele de Cordoba, feronerie lucrată la Paris, oglinzi venețiene, candelabre vechi, prețioase, salonul heraldic prezentând blazoanele strămoșilor... Parchetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ce admira, gândindu-se că și aici puteau întâlni un colț din "Micul Paris" de altă dată. După vizita care i-a lăsat fără suflare, au fost conduși la restaurant, la o masă rezervată. Parcă te aflai într-un muzeu: marmoră, cristal, lambriuri de lemn prețios... Au privit ce au privit de jur împrejur și apoi privirea li s-a pierdut afară ningea atât de frumos, Bușteniul se vedea, în vale, ca într-un glob fermecat... Le era foame și șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ars, a aer închis, a parfum și a sânge închegat. Ce cameră urâtă și ce mult mai este până diseară, când au să vină musafirii invitați la cină... Ce devreme, își spune, privind întristată cadranul rotund din mijlocul soclului de marmoră albă, cu vinișoare negre și roșii. De o parte și de cealaltă a cadranului, două medalioane de email albastru, și pe fiecare dintre ele - o camee. Cameea din dreapta - un Apollo cu lira ; cameea din stânga - un Neptun cu tridentul... Nu mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în tapetul uzat, cândva, pare-se, bleu-vert, cu flori și crenguțe. Însă, pe lângă semnele de strâmtorare, locuința avea, risipite ici colo, indiciile unui timp mai prosper : o frumoasă farfurie japoneză cloisonnée, atârnată pe un perete, un frumos ceas vechi pe marmora sobei de teracotă albă. Cât timp au stat amândoi de vorbă în salonaș, pe canapeluța cu arcuri foarte uzate ? Memoria n-a înregistrat decât scena următoare, aceasta, însă, miraculos de bine păstrată, ca și când un ochi din afară, atoateștiutor și străin
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dar ai să pleci la serviciu ca de obicei... În antichitate, grecii n-au avut bucate mai multe decît alții, dar au știut mai bine ca oricare să dăinuie prin spirit. Te pomenești că se hrăneau cu așchiile sărite din marmora în care se cioplea chipul lui Pericle!... Și mai scutește-mă de prelegeri ca la orele de învățămînt ideologic! Parcă tu-mi citeai o statistică referitoare la antichitatea greacă: Fidias, exilat; Socrate, obligat să bea cucută; Eschil, sfîșiat de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
tăcere, avînd grijă să nu se atingă, aproape cu repulsie; femei cu flacoane de alcool care se dezinfectează de zor, un preot, grădini și flori. Aici. Un preot Îi aștepta de mult, coboară În Întunericul rece, intră În mausoleul de marmoră, abia acum Îi văd din nou pe oamenii de la serviciul de pompe funebre care știu ce au de făcut, doar sînt niște tehnicieni, profesioniști ai ireparabilului, specialiști În tristețe, joacă cea mai cumplită scenă, apoi preotul Își asumă partea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pînă În zare. Apoi se Întoarse pentru a admira din nou eleganța sufrageriei, ce bine stau aici tablourile astea În stilul din Cuzco, formidabil. Se simți Închis În acea Încăpere luxoasă, aproape că-l apăsau pereții. Puse atunci paharul pe marmora mesei și Întinzîndu-și brațele Înveșmîntate În tweed, paralele cu tacîmurile de argint, se sprijini În palme pentru a simți răcoarea frumoasei zile de toamnă și răcoarea nu era propriu-zis frig, nici frigul nu era umezeală, fiindcă aici Începeau manșetele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ochii mei Au fost cumpărați de la vânzătoarea de chibrituri infernale. Port sub braț caietul de caligrafie al privighetorii. Îmi vine să strâng de gât promisiunea Că voi fi băiat cuminte. Hai Ku Pe creștetul lumii de fugă răsună Gleznă de marmora a nopții cu luna. Mai Înainte, nu pentru că s-ar fi Îndoit de talentul fiului său, Alexandru Gh. Tăcu expediase În manuscris volumul care avea să devină ,,Călătorul profund” unui prieten care, la 18 septembrie 1988, Îi expedia părerile: ,,Draga
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Trage-mă dara spre numele tău și Îngăduie-mi să-ți scriu o ninsoare sau o colboasă de lacrima; În jurul gâtului meu versurile tale s-au făcut de neuitat și de aur: ,,Trăiește romantic din timp incunabul Tăcerea turnata În marmora pură Îi arcuiește păcatul tragic pe gură Tremurând de secrete păduri În vocabul” Mă pierd Într-o amiază solomonică, grea. Caut să te Înțeleg că pe un drept al meu: ,,Prin Babilon treceau carete Pe roți pătrate și Încete” ...Stampe
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
8. Popa I. Gheorghe 9. Popa P. Ștefan Iulie 1949 - 1 iulie 1999” Pusă la 50 de ani după Întâmplările din 1949, placa de marmora, pe care eu adaug cu gândul și numele colegului meu Alexandru Gh. Tăcu, placa de marmora amintește generațiilor care vin că la liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, o celulă de rezistență Împotriva a ceea ce avea să fie comunismul În România a existat Încă de la primele lui manifestări neprielnice, asupritoare. Erau profesorii și elevii din ultima
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
au pierdut în drum spre ea. Au lăsat peste tot în urma lor moschei cavernoase, monumente reci, acum dovezi insensibile ale trecerii lor. După curba pe care o face râul în dreptul Fortului, se află Taj Mahal. Cu toată frumusețea masivă a marmorei, cu toată răcoarea pe care o oferă interioarele întunecate într-o zi toridă, este un loc plin de melancolie, în care s-au investit patruzeci de milioane de rupii și cine știe câte vieți pline de tristețe. Împăratul Shah Jahan a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
său. Cel puțin a scăpat de partea cu public a evenimentului. Nu mai sunt primejdii acum. Se îndreaptă spre holul palatului pentru recepție. De stâlpii sălii enorme fuseseră agățate un fel de tende înzorzonate. Un vânt ușor răcorește podeaua de marmoră și obrajii aprinși de căldură ai englezilor, aducând zâmbete pe chipurile asudate. În timp ce își ocupă locurile, fragmente de conversație ajung la urechile zăpăcite ale lui sir Wyndham. — Vă voi recomanda croitorului meu de la Londra, îi spune prințul Firoz lui Vesey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
civilizeze pe hindușii ignoranți. Într-un fel, poate da. Dar, de fapt, nu este așa. Nu! Nu este, Willoughby cred că deliberat ești obtuz... Harold zice că este absolut fantastic. Da, într-un fel italienesc. Într-un fel, seamănă cu marmora. Mmm. Unde? O, gazonul din fața bisericii lui Cristos. Se apleca pe fereastra biroului, iar individul tocmai trecea, parcă plutea... aproape oniric, zice Harold... Era întreg? Așa părea, dar apăruse brusc, din senin. Cine ți-a spus? Oamenii lui Beaumont sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică și-un sfeșnic brâncovenesc ocupau mijlocul încăperii, ce mai adăpostea aproape de fereastră un birouaș și-un scaun cu spătar legat în piele; un lavabou de marmoră, o mică oglindă venețiană ovală și-un dulap masiv de nuc. Pe peretele din stânga ferestrei era un crucifix, iar pe cel din dreapta portretul în ulei al posomorâtului ca să nu zicem de-a dreptul al urâtului papă Leon al IX-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de scrobeală și țesături proaspăt vopsite amestecat cu parfum. În stînga erau etalate mostre, reviste de modă și Îmbrăcăminte confecționată la comandă. Alături de ele, cutii din sticlă cu nasturi, bucățele de blană și podoabe. În dreapta, o masă rotundă de culoarea marmorei sprijinită pe picioare metalice subțiri, Între două fotolii de culoarea fildeșului. Și mai exista și o canapea. Pereții și tavanul aveau aceeași culoare ca și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Și tot pe atunci poetul Mopete ne-a chemat să-l vizităm, spre seară, acasă... Mircea Ivănescu locuia în București. Avea o curte mare, noroioasă... Dimov și cu mine înaintam încet pe o cărare foarte îngustă, făcută din bucăți de marmoră albă, pășind extrem de atenți să nu călcăm alături, în noroi... Misterul s-a risipit imediat, Mircea Ivănescu mărturisindu-ne, cu o lumină amuzată în ochi, totodată cerându-și scuze, că drumul e construit anume pentru pisici... ca să nu-și murdărească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
Mircea Ivănescu mărturisindu-ne, cu o lumină amuzată în ochi, totodată cerându-și scuze, că drumul e construit anume pentru pisici... ca să nu-și murdărească lăbuțele... Drept care toți trei, abia sosiți, ne-am dus, ocrotiți de întuneric, să mai găsim marmoră (tocmai se demolase o casă alături) ca să completăm cărarea aceea atât de specială... „calea regală“ a motanilor... În casă rămăseseră soțiile celor doi poeți, Stela și Marina... Aventura a avut un final fericit. Nu ne-a văzut nimeni! Ciudat însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
făcut ochii mari, într-o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb de marmoră, ca ai unei statui, "Ei, e vorba de sărbătoare, ni s-a născut un flăcău nemaivăzut, un voinic în lege, ne-am bucurat, dar uite că au trecut zece ani și încă nu ne-am oprit din chef. Iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]