1,154 matches
-
70, cu penuria de benzină, când producătorul a lansat nefericitul model Seville - o mașină care părea să meargă cu spatele -, și eu mă simțeam aiurea. Alegeți un an și o să vă spun ce mașină aveam. 1970: modelul Eldorado, de culoare maro. 1971: limuzina roșie DeVille. 1972: Fleetwoodul auriu al cărui parasolar de la scaunul din dreapta se deschidea, dezvăluind o oglindă ca dintr-o cabină de vedetă (unde Tessie Își controla machiajul, iar eu primele coșuri). 1973: Fleetwoodul lung, negru, cu acoperiș bombat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Capitolului Unsprezece, care Înainte era lins, acum arăta la spate ca o coamă de leu, În timp ce În față avea chelie. Nu mai arăta ca John Lennon. Terminase și cu evazații decolorați, și cu ochelarii de bunicuță. Acum avea niște pantaloni maro, strâmți pe șolduri. Cămașa cu revere lungi Îi licărea În lumina fluorescentă. De fapt, anii șaizeci nu s-au terminat niciodată. Mai continuă și acum - În Goa. Dar În 1975 anii șaizeci se terminaseră, În sfârșit, pentru fratele meu. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
piele Îi ajungea până la glezne. Pe ochi avea niște ochelari de soare de motociclist, a căror bandă elastică Îi Înconjura figura impunătoare, cu maxilare prelungi, iar În vârful capului era proțăpit - sau mai degrabă plutea - galionul spaniol al unei pălării maro de catifea. Acest personaj nu făcea parte din lumea mea suburbană, prin urmare mi se păruse exotic. Și totuși Îmi era familiar, reprezentativ pentru energiile creatoare deosebite ale orașului meu de baștină. În orice caz, m-am bucurat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mea imaginație. M-am refugiat în ele mereu când lumea reală nu era pe placul meu. Acolo, în tărâmul meu, eu eram stăpânul, iar realitatea era guvernată de legile pe care le voiam eu. De ce trebuiau copacii să aibă trunchiul maro, când puteau să-l aibă mov, culoarea care-mi plăcea mie? Și de ce florile trebuiau să fie atât de mici, când puteau să adăpostească o casă mare sub ele, inundând-o cu mirosul lor îmbătător. Era minunat! Era. Am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru buna funcționare a țării și alte prostii de genul ăsta. Nu m-a interesat prea mult pentru că nu mă privește. La sfârșitul conferinței de presă, sala se eliberează și pe ecran apare doar masa albastră în fața peretelui de marmură maro. "Aceasta a fost conferința de presă a Ministrului, în care s-au anunțat schimbări radicale în sistemul de învățământ. Eu sunt Mihai Protopopescu și vă urez o noapte cât mai plăcută!" Cam atât a fost. Ah! Ce nervos sunt când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
părut că am văzut o străfulgerare de lumină, preț de o clipă, în negrul umbrei lemnului. Se mișcă cu atenție, încet, temându-se, parcă, să nu fie mușcat de ceva. Se îndreptă de spate și își scoase mâna din cutia maro. Ținea o teacă argintie ce dădea reflexe gri și albe când razele luminii se răsfrângeau de motivele florale ce o împodobeau. Mânerul părea a fi nimic mai mult decât o prelungire a tecii. Până și plăselele erau minunat lucrate. Tulpini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Sergiu mort la câteva zeci de metri de ochii tăi? Poți salva ce-ți e în puteri și e lucru mare! E deja ceva ce depășește puterea oamenilor. Mi-am luat inima în dinți și am gustat din acel piure maro. Oh! Ce dezgustător! Văzuse scârba de pe fața mea și zâmbi înțelegător. Te obișnuiești cu vremea... mie, zise arătând un piure alb, îmi plăcea acela. E mai dulce. Văd că nu mănânci. Tot postești de ceva vreme. Ți-e rău cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sticlă, pentru că de-acum, Jemima nu trebuie să se mai gândească ce să bea: cere pur și simplu o sticlă de Sol, sau Becks, sau Budweiser, sigură fiind că va fi o alegere bună. Ben se așază pe o canapea maro din piele, plină de crăpături, situată imediat sub fereastră, după care se trage într-o parte ca să-i facă loc Jemimei; ea se așază în fotoliul de lângă canapea. Jemima se stercoară pe lângă Ben, simțind mai mult decât o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
susțineam același lucru fără să ne dăm seama. — Lasă, nu mai contează. Nimic nu mai contează. — Ți-e rece? Era mai bine să-ți mai fi pus un pulover. — Am trei pulovere pe mine. Fata se Întoarse cu o sticlă maro foarte subțire și turnă băutura În ea. Tânărul domn Îi mai dădu cinci lire. Apoi ieșiră. Fata era amuzată. Peduzzi se plimba În sus și-n jos după colțul clădirii, ferindu-se de vânt și ținând undițele. Haideți, spuse. Duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o Înghițitură scurtă, tânărul i-o pasă din nou. Peduzzi urmărise sticla cu atenție. O apucă cu gesturi febrile și o dădu peste cap. Firele albe de păr de pe gât i se mișcau când bea, cu ochii ațintiți pe sticla maro. O bău pe toată. Soarele strălucea În timp ce el bea. Era minunat. Până la o urmă era o zi grozavă. O zi minunată. — Senta, caro! Mâine dimineață, la șapte. Îi spusese de mai multe ori caro tânărului domn și nu se-ntâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sau se-nclinau unul către celălalt. Erau netede și maronii, fără crengi. Crengile apăreau abia mult deasupra. Unele se-amestecau, făcând o umbră compactă deasupra pământului maroniu. Spațiul era gol În jurul pâlcurilor de copaci. Pământul pe care pășea Nick era maro și moale. Asta trebuie să fi fost din cauza acelor de pin care cădeau, formând un covor și dincolo de lățimea coroanelor. Copacii crescuseră Înalți și crengile se mutaseră tot mai sus, lăsând În soare spațiul gol pe care-l acoperiseră altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Între țigările normale și jointuri. Esmé se repezi la bunătățile aduse de mama ei și găsi o pungă de batoane subțiri de carne de curcan uscată pe care le putea Împărți cu cățelușa. După vreo zece minute, barcagiul În longyin maro se Întoarse cu Rupert. Pușlamaua mărturisi că le arătase un truc cu cărți de joc unor localnici. Nu ți-am zis să stăm toți Împreună? Îl certă Moff. Nu poți să pleci și să faci ce te taie pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
devenise întunecat. Eram răcită și luam medicamente, mă gândeam că asta era cauza. Nu am dat prea mare atenție. Apoi, la stația X am ieșit puțin afară și, din nu știu ce motiv, cerul era întunecat. Nu era alb-negru, ci mai degrabă maro. Întocmai ca o fotografie întunecată. «Ce straniu! Azi trebuia să fie senin», am dat din cap. Am ajuns la firmă în ultimul minut. Am alergat până în birou. M-am schimbat în grabă și am început treaba. S-a întâmplat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aparatul de bilete. Observatorul a venit și l-a întrebat: «Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?» Nu înțelegeam. Mi s-a părut ciudat. Nu prea văd oameni băuți așa de dimineață. Bărbatul purta o haină subțire de culoare maro. Paznicul a venit și l-a luat. Nici acum nu știu ce era cu bărbatul acela. Apoi m-am gândit dacă nu cumva avea vreo legătură cu secta Aum. Dintr-odată, s-a făcut întuneric în jur. L-am întrebat pe observatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lapte. În timp ce laptele țârâia clipocind În găletușă, Mașa se gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată și rujată În celebra sa cutie de violoncel, cu mâinile Încleștate pe mătănii, bătrânul Darmedont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Puterea și banii desigur Îi Împing pe toți la demență. Și atunci de ce n-ar câștiga oamenii bani și putere prin demență? Ar trebui să meargă mână În mână. Sammler Își scosese pantofii și acum picioarele lungi, fragile, În ciorapi maro cu jartiere și le simțea reci și puse peste ele pătura cu tivul de mătase zdrențuit. Bruch luă asta drept semn că se va culca. Sau poate conversația luase o turnură care nu-l interesa pe Sammler? Cântărețul Își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cineva se iuțea spre el. Îl văzu pe Feffer. Mereu grăbit. Feffer era grăsun, ar fi trebuit să mai slăbească. Avea probleme cu spatele și purta din când În când un brâu elastic ortopedic. Mare, proaspăt la culoare, cu barba maro aprins à la François Premier și nasul drept, Feffer tot timpul părea să ceară zor de la corpul și picioarele lui. O pripă mereu la un pas de fugă. Mâinile, stângace și roz, erau ridicate ca și cum s-ar fi temut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care trebuie să vi-l fi provocat. La femei sentimentul cel mai ascuțit al faptei rele pare a fi Într-un loc diferit. Caietul șade În fața mea chiar În acest moment. Este din carton verde ca marmura, iar cerneala este maro și irizată, aproape ca bronzul. Pot fi găsit la orice oră a nopții la numărul de sub data de mai sus. Sluga dumneavoastră supusă, Artur Sammler — Margotte, spuse el, părăsind biroul. Stătea singură, mâncând În sufragerie, sub un abajur imitație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fost cineva recent pe acolo. Ușile de la dulapuri erau Închise, chiuveta din oțel inoxidabil și blaturile erau uscate. Ca la expoziție. Cănile erau agățate la locul lor, nu lipsea nici una. Dar pe fundul coșului de gunoi cu pungă de hârtie maro pe dinăuntru era o conservă de pește goală; ton În apă, marca Geisha, mirosind proaspăt a pește. Sammler duse cutia la nas. Aha! Luase cineva o gustare? Emil, șoferul, poate? Sau chiar Wallace, mâncând direct din cutie, fără oțet sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lumină o văzu pe Shula Încercând să-și acopere sânii cu cârpa cu care se spăla. Cada uriașă era numai pe jumătate ocupată de trupul ei scund. Tălpile picioarelor albe, observă, triunghiul feminin negru și umflăturile albe cu inele mari maro roșiatice. Venele. Da, da, aparținea clubului. Clubul de gen. Aceasta era o femeie. Acela era un bărbat. Ce să spun, ce mare diferență făcea asta pentru el. — Tată. Te rog. Te rog, stinge lumina. — Prostii. Te aștept În dormitor. Acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bună“, insista să-mi pun o pungă peste ea până când ajungeam cu bine la destinația respectivă. Atât de puternic îi era instinctul de reprimare a plăcerii, încât prefera să mă lase să merg pe stradă cu o pungă de hârtie maro, care mi se ridica deasupra capului ca o tiară papală, decât să riște expunerea sacrei „pălării bune“ la praful din aer. Așa că după cum se vede, știu să aștept. În acele zile de început, când Sheba se ținea chinuitor de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
un colț și amândouă prietene s-au întors în direcția respectivă. Mary stătea undeva, la periferia mulțimii. În mână avea un pahar cu suc de cireșe amare, în vreme ce toată lumea bea gin. Mary venise îmbrăcată în hainele de la serviciu: o fustă maro din lână, bluză albă, pantofi fără toc. Numai părul buclat dădea oarecari semne de rebeliune: câte șuvițe de un blond murdar izbucniseră eliberate din coc. Ai venit s-o susții ? a interpelat-o Irene suficient de sonor că să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lase să fie stricat, să demonstreze că putea să reziste lăcomiei, diverselor religii și femeilor ca ea. Se ruga de cinci ori pe zi și chiar și așa tot i se părea că nu era destul. Ahmad ținea o țigară maro între degetul arătător și cel mare, dar a mai scos încă una din buzunarul de la cămașă. Irene s-a încruntat puțin, dar acesta nu era momentul potrivit ca să refuze până și cel mai mic gest de bunăvoință. Ahmad i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
început coborârea spre aeroportul din Boise, pe Irene o durea degetul mare. Abia atunci s-a uitat și ea la peisajul care se zărea pe fereastră și care era la fel de banal și de monocrom ca și garderoba lui Mary. Dealuri maro zbârcite, câmpuri uscate, movile nisipoase. Singura pată de verde era în ceea ce localnici numeau Orașul Copacilor. Acesta într-adevăr ieșea în evidență. Când au aterizat, pista a sfârâit; avionul a rulat până la poartă ca printr-un miraj sclipitor. Toate chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
limpezească ochii. Când aveau să se întoarcă, în siguranță, înapoi, în Danville, când fotografiile aveau să le parvină, Mary avea să fie nevoită să creadă: inelele părului i se transformaseră în ierburi exotice de râu, brațele îi deveniseră catifelate și maro ca ramurile unui copac care-au alunecat pe râu încă de sus, de lângă Stanley. Din tufișuri s-a auzit un foșnet, iar Charlie și Danny au înlemnit. Jina a recunoscut țopăitul veverițelor, dar băieții s-au retras lângă foc, pretinzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]