1,349 matches
-
aceeași înălțime cu mine. Avea în jur de cincizeci de ani, părul rar și vopsit șaten, și-o față lată, cu riduri pe frunte și pungi sub ochi. Pe nas îi creștea un neg sau o aluniță alb-roz, cu irizații maronii. Nu deranja, dar îți fura privirea, ca un fier roșu. „Știu, m-ați anunțat la telefon că ați vorbit cu mama. Lucrați pentru Anticari?“, a încercat la rândul lui inginerul să mă surprindă. „Nu.“, am negat. „E-o poveste mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bărbatul, eram În dreptul acestui mic canal și am auzit țipete... Când am ajuns lângă gondolă, copilul era deja liber, cei doi muriseră... Ciudat... Foarte ciudat... - Dar acesta e pictorul Bellini! spuse o doamnă mai În vârstă, Îmbrăcată Într-o rochie maronie, de catifea, cu un șirag de perle atârnându-i la gât și cu umerii acoperiți de un șal În mătase roșu-Închis. Giovanni Bellini! Fiul marelui pictor Jacoppo Bellini! - Iertare, spuse gentilomul, Înclinându-se cu politețe, nu m-am prezentat... de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fac? Te caut. Copilul Albastru așteptă În continuare. Fetița Îl privi pe sub sprâncene. Nu se schimbase În cele două anotimpuri care trecuseră de la Începutul războiului. Avea aceiași ochi mari, albaștri, același păr castaniu strâns În coadă la spate, același chimono maroniu, de culoarea cojii de stejar, aceeași Katana la spate. Părea, totuși, ceva mai Înalt. Înălțimea lui Începea să o depășească pe cea a altor luptători. Poate fiindcă, În țara de unde venea, oamenii nu erau atât de scunzi... Deodată, Midori Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spintecând apele canalului, cântecele gondolierilor, strigătele zarzavagiilor și rumoarea mai Îndepărtată a negustorilor care Își deschideau tarabele pe Ponte Rialto. Alexandru se hotărî cu greu să se trezească de-a binelea. Se ridică din pat, trase perdeaua grea de catifea maronie și privi agitația matinală de pe Canal Grande. Își aduse aminte că e sâmbătă, zi În care avea să se vadă cu doi buni prieteni, Fabio Foscolo și Gianluca Fontanelli. Contesa Fabiana Frassetti pleca, Însoțită de Montassini, pe insula Burano, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
anticipare. Dar... despre asta vom vorbi mai târziu. Văd că ai musafiri. La poarta spre nicăieri se afla, mică și nemișcată, Midori. Era Îmbrăcată Într-un chimono de culoarea caisei, pe care erau desenate frunze mari de stejar, de un maroniu cald, aproape vesel. - Copilul Albastru trece țanțoș pe cal și nici nu se uită În jurul lui! izbucni fetița, luând o mutră supărată. Oan-san se apropie și Întinse mâinile. Le Întinse și Midori, până când degetele lor se atinseră. Apoi le coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Încet, iar privirile sale măsurară, parcă cu curiozitate, statura solilor. Nu era Îmbrăcat cu hlamida purpurie tivită cu blană albă și nici nu purta pe cap coroana bunicului său Alexandru cel Bun. Avea veșminte mai sobre, aproape militare, În culorile maronii ale vânătorilor domnești. Haina de catifea, lungă până deasupra genunchilor, Îi era strânsă Într-o centură bătută cu diamante, iar la piept strălucea un medalion de aur primit de la dogele Veneției. În ziua aceea Ștefan nu purta nici un Însemn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din temelii ca să încuie astfel ușa, însă se hotărâse că trebuie să se întoarcă, și, palidă ca o coală de hârtie, să-și restabilească influența. Dar ceva lipsea. Chiar și cățelul jerpelit și pufăitor a cărui blană albă se făcuse maronie în jurul ochilor a mers încetișor cu gheruțele ce zgâriau podeaua, de parcă și-a dat seama că vremuri noi împingeau într-o parte ultimele zile ale vechiului regim, în care sfetnici și miniștri își văd gloria apunând, iar gărzile de mercenari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
urechi; era într-o perpetuă stare de alertă, privirea lui o lua neîncetat înainte și se agăța de diverse subiecte. Nevasta lui greoaie și atrăgătoare ședea lângă el cu umbrela, languroasă, zâmbind pe jumătate, cu pumnul ei liber, moale și maroniu în poală, iar părul ei viguros era tăiat cu acel unghi pe care-l mai găsești doar la pieptănătura egipteană, baza lui formând o pensulă neagră pe ceafă. O distrau atmosfera relaxată de vară, bărcuțele de pe valuri, poznele și cântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
potrivit, cântat până la capăt. Mi-era clar că aceste lucruri spuse în glumă erau cele mai ciudate lucruri de care s-a râs vreodată, mai ales că erau spuse în pacea acelui loc acoperit cu covoare și velur de culoarea maronie a sosului de friptură. Încerca să dea impresia că se distrează, că e un mire năvalnic, energic, cu chef de hârjoneală, dar de fapt aveam senzația că era chinuit de gândul sinuciderii, care nu era doar o sugestie, și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
tradiția Bunicii Lausch sau a Comisarului Einhorn, mai făceam de-astea, mai dădeam câte o poreclă. Și apoi Wiley Moulton, scriitorul de povești stranii. Avea o burtă mare și păr lung; fața lui avea o oarecare subtilitate, cu pleoapele ei maronii; avea dinți mărunți și pătați de tutun; degtele păreau toate curbate îndărăt la ultima falangă. Unii din acești oameni se vedea că munciseră pe rupte, că se dăduseră peste cap să escaladeze cu înverșunare imensul lanț muntos al potrivniciei celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Era pe Harrison Street, unde veneam pe vremuri cu Mama să-și ia rețetă de ochelari și nu departe de locul unde m-am dus să identific cărbunarul ăla care murise, un loc mohorât și tunător, din piatră golașă și maronie, în fața căruia mașinile roșii se îmbulzeau și claxonau. Fiecare pat, fereastră, cadru separat în care erai plasat, fiecare colț era plin de orori colorate, iscate din cele mai adânci haznale. Iar nu foarte departe vocile de balamuc țipau, cântau, ciripeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vechiul meu prieten Hooker Frazer. La această cafenea, Roseraie, un fel de loc la modă, în care acordurile de jazz pluteau în aer, cu măsuțe rotunde, scaune de răchită, palmieri în ciubere de alamă, covor din fibre sintetice cu dungi maronii, copertine roșii cu alb, abur dintr-un filtru uriaș de cafea cu mii de șmecherii electrice, prăjituri învelite în celofan, și tot felul de lucruri de astea. După ce puneam în funcțiune sobele cu cărbune - camerista noastră, Jacqueline, era tare drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
copii... CORTINA Roata Timpului I Cortina se deschide. Interior. În dreapta scenei, lângă o masă rudimentară, o femeie brunetă, cu părul strâns la spate, cu tilk-ul caracteristic (semnul de pe frunte), înfășurată în sari, pregătește pâinea (un fel de turtă, de culoare maronie, din făină integrală de tapioca se bate între palme, pe verticală, ca o lipie). Sunet de fond : zgomotul valurilor. Apare un băiețel, de 6-7 ani, îmbrăcat în alb...cam murdar (pantaloni lungi și o tunică), și înaintează cu fereală spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era reprodus pe cărți poștale ilustrate, iar mica cisternă elegantă (aflată încă în uz) a uzinei de gaz din apropiere, cu coroana ei de oțel traforat, era o piesă de epocă, prețuită de arheologii industriei. Dar, în realitate, apa stătută, maronie, era murdară și dezolantă: orice încercare de a o reîntineri în scopuri de turistice. Canalul își menținea doliul pentru trecutul său glorios, exprimând mai curând caracterul posomorât, puritan, al istoriei locale, decât dorința de a renaște și a-și recăpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o ploaie subțire, ca o beteală de argint în lumina rece. Acoperișul de țiglă verde al casei de vară denumită „Papucul“ strălucea ud prin ceața roșiatică a fagului arămiu, încărcat de muguri. Pajiștea curbă răspândea o lucire sinistră. O pată maronie o străbătu cu viteză de fulger. O vulpe. Alex nu recunoștea niciodată, față de nimeni, că vedea vulpi. Ruby se temea de ele. Alex le iubea. Își privi ceasul de mână. La ora șase urmau să vină Brian și Gabriel. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ani de școală, plângea noapte de noapte până adormea. Scările și palierele, încețoșate de mica ei fantomă plângătoare, pătate de lacrimile ei, îi păruseră întotdeauna a fi locuri sinistre, bântuite de stafii, deși toate acestea se topiseră acum în aburul maroniu al trecutului. Oare tristețea ei viitoare făcea ca totul să-i apară atât de tulbure și nesigur? Era greu de crezut că, în curând, avea să părăsească școala pentru totdeauna. Hattie, deși subțire și palidă, era voinică și sănătoasă, pricepută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să văd dacă locuința e în bună stare și am constatat că toate lucrurile lor erau împachetate într-un cufăr și în câteva valize pe care lipiseră eticheta: „A se livra la cerere“. Casa arăta în ordine, cu excepția unei pete maronii pe parchetul din hol. Așadar, mi-am spus că s-a terminat cu ele și n-am să le mai văd ochii. Aiurea! O oră mai târziu, aud pe cineva alergând pe lângă casă și luând-o spre garaj. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îmbătrânit, și-i țeapănă și parcă bolnăvicioasă. Și i s-a încovoiat spatele și pielea-i atârnă, pătată și uscată, de parc-ar fi murdară, și colțurile gurii îi cad în cele două șanțuri de pe margini, și pleoapele-i sunt maronii și buhăite și de ce naiba și le-o fi boind așa! Arată patetică, îți face milă, niciodată până acum n-am văzut-o în halul ăsta!“. George zâmbi, își încreți nasul ca Zet, își arătă dinții pătrați și distanțați, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
el. În actul prodigios, spumant, al unei micțiuni torențiale îndelung reprimate (pișă-te, că trece trenu', pișă-te, că trece trenu', se îngână singur, pentru a se putea goli complet), acesta scrutează curios pereții latrinei. Înregistrând frontal existența unui afiș maroniu, cu chenar alb, care decreta ritos: Nu servim băuturi alcoolice minorilor!" Cineva, neidentificat desigur, o persoană întreprinzătoare, înzestrată și cu niște concepții politice democrat-liberale încercase să înlăture particula inițială a negației, prin ștergere cu diluant. Alăturat, Fratele sesizează absent dărnicia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pozele. Sari cu trei săptămâni în urmă, când eram într-o casă mare din Spokane, Washington. Eram într-un castel de granit de pe South Hill, cu Spokane lăbărțat sub geamurile de la baie. Eu scuturam pastile de Percodan din sticla lor maronie în buzunarul poșetei mele pentru Percodan. Brandy Alexander scotocea sub chiuveta din baie după o pilă de unghii când a găsit cartea asta. Acum toți ceilalți zei și toate celelalte zeițe au fost eclipsate de-o altă divinitate. Sari înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mama, așa că întreb, i-a dăruit-o cineva? Mama tocmai se trage spre masă și-și despăturește șervetul din damasc albastru cu toate aburind între noi: ea, eu și tata. Cartofii dulci sub stratul lor de ciuperci. Curcanul mare și maroniu. Pâinișoarele sunt înăuntrul unei învelitoare vătuite cusută în așa fel încât să semene cu o găină. Ca să scoți o pâinișoară, îi ridici aripile. Mai e și tava de cristal cu murături dulci și țelină umplută cu unt de arahide. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
așteptam la cadouri. Nu mă aștept la tort. Această ultimă dată, mă duc acasă doar ca să-i văd pe-ai mei. Asta-i pe când încă am gură, așa că nu mă îngrozește așa tare ideea să suflu-n lumânări. Casa, sofaua maronie din living și balansoarele, totul e neschimbat, cu excepția faptului că tata a pus X-uri mari din bandă izolatoare pe interiorul tuturor geamurilor. Mașina mamei nu e pe aleea din fața casei, unde o parchează de obicei. Mașina e încuiată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
l-a folosit chirurgul plastician. Reabsorbție. În fața mea, de parcă aș fi doar un burete făcut din piele. Sari la Manus plângând și la Brandy aplecată peste el, gângurind și mângâindu-i părul sexy. În portbagaj sunt o pereche de pantofi maronii de copil, un vătrai de argint, un curcan desenat cu macaroane lipite pe o coală de bloc de desen. — Știi, își trage Manus nasul și se șterge la el cu dosul palmei. Acuma sunt drogat, așa că-i în ordine dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cadou de Crăciun pentru mine a fost o cutie plină de toate lucrurile pe care le păstrase de când eram mic. Manus zice: — Ia uitați-vă - și ridică lumânarea -, lumânarea mea de botez. Departe-n întuneric, Manus azvârle lumânarea. Urmează pantofiorii maronii de copil. Înfășurați într-un veșmânt de botez. Apoi un pumn zornăitor de dinți de lapte. S-o fut, zice Manus, pe afurisita aia de Zână Măseluță. O cosiță de păr blond într-un medalion prins pe-un lănțișor, lănțișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
doua mișcare din vreun plan fantastic, început prin atacul împotriva memoriei sale. Era ușurat că n-o mai are pe cap. O figură falimentară se detașă dintre chipurile care îi defilau prin față. Teresa Clark, purtând două pungi de hârtie maronie, îl striga. ― Am cumpărat ceva pentru micul dejun. M-am gîndit că ți-ar place mai mult să mâncăm, aici, la iarbă verde, printre furnici, decât să intrăm într-un restaurant arhiplin. Mâncară în tăcere. Gosseyn observă că alimentele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]