2,236 matches
-
i se dea ascultare numaidecât, iar asta se vădea și din respectul arătat de Însoțitorul său: un bărbat de statură mijlocie, cu capul rotund și părul rar, Învăluit Într-o mantie mare care ascundea tot ce avea dedesubt. Cei doi mascați Îi primiseră pe Diego Alatriste și pe celălalt individ după ce Îi făcuseră să aștepte o lungă jumătate de oră În antisală. — Nici morți, nici sânge, insistă bărbatul trupeș. Adică nu prea mult. Cel cu capul rotund Își ridică ambele mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
susținerii prin fapte a aspectului unui asemenea instrument. Or, individul acela nu părea să permită nimănui să-și bată joc de el. Nici pomeneală. Spuneai spadasin și asasin, și aveai portretul lui. — E vorba de doi cavaleri străini, tineri - continuă mascatul cu capul rotund. Călătoresc incognito, așa că numele și rangul lor n-au nici o importanță. Cel mai În vârstă a adoptat numele de Thomas Smith și nu are mai mult de treizeci de ani. Celălalt, John Smith, are doar douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fi să-i așteptați În preajma locului de destinație, anume Casa cu Șapte Hornuri... O cunoașteți domniile voastre? Diego Alatriste și colegul lui dădură afirmativ din cap. Toată lumea din Madrid cunoștea reședința contelui de Bristol, ambasadorul Angliei. — Treaba trebuie să pară, continuă mascatul, atacul unor bandiți oarecare asupra celor doi călători. Asta presupune jaf: prin urmare le luați tot. Ar fi bine să-l răniți pe cel mai blond și mai arogant, care este și cel mai În vârstă; o crestătură Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scoase o mică pungă. O clipă numai, lui Alatriste i se păru că Întrezărește pe pieptul lui capătul roșu al cusăturii În relief a unei cruci a Ordinului de Calatrava, Însă atenția Îi fu repede acaparată de banii pe care mascatul Îi rostogolea pe masă: lumina felinarului scânteia pe cinci dubloni de patru pentru colegul lui și pe alți cinci pentru el. Monede curate, lucioase. Puternic căpitan e don ban, ar fi spus negreșit poetul Quevedo, dacă ar fi fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
căldura unei femei. — Lipsesc câte zece piese de aur, zise căpitanul. De fiecare. Tonul celuilalt deveni neplăcut: — Cel ce vă va aștepta mâine noapte vă va da și restul, În schimbul documentelor celor doi călători. — Și dacă ceva iese prost? Ochii mascatului trupeș căruia cel cu capul rotund i se adresase cu Excelență părură să-l străpungă pe căpitan prin deschizăturile măștii. — E mai bine pentru toți ca nimic să nu iasă prost, zise. Vocea Îi răsunase amenințător, și era evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
reteza, hârști-hârști, veșmântul unui client cu toată carnea de dedesubt. Surâsul acela era atât de monstruos de simpatic Încât te treceau fiorii. — Nu-i neapărat necesar, răspunse cel cu capul ca o bilă, după ce Îl consultă În tăcere pe celălalt mascat, care Încuviință. Pungile le puteți păstra domniile voastre. Ca primă. Italianul fluieră Încet printre dinți o melodie asemănătoare ciaconei, ceva gen tirurí-ta-ta repetat de două ori, În timp ce Îl privea cu coada ochiului pe căpitan: — Cred că o să-mi placă trebușoara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Întunecate, cu care ai absoluta siguranță că nu trebuie să lași vreodată garda jos și că e mai bine să-i Înfigi deodată lama În trup, așa, ca să fie, decât să te trezești străpuns când ți-e lumea mai dragă. Mascatul trupeș era genul de om zgârcit la vorbă. Mai așteptă puțin În tăcere, ascultând atent cum cel cu capul rotund le explica lui Diego Alatriste și italianului ultimele detalii ale afacerii. De două ori dădu afirmativ din cap, arătându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe jumătate și se Îndreptă spre ușă. — Sânge puțin, Îl auziră insistând pentru ultima oară, din prag. Din toate indiciile de până atunci, din tratamentul acordat și mai ales din gestul de profund respect pe care i-l adresă celălalt mascat, căpitanul deduse că bărbatul care tocmai plecase era o persoană de condiție foartă Înaltă. Se mai gândea Încă la asta, când omul cu capul rotund se sprijini cu o mână de masă și Îi privi pe cei doi spadasini prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de parcă mai rămăsese ceva de spus. Se lăsă atunci o tăcere stigheritoare În Încăperea plină de umbre, iar Alatriste și italianul se observară o clipă cu coada ochiului, Întrebându-se fără cuvinte ce aveau să mai afle. În fața lor, nemișcat, mascatul părea să aștepte ceva sau pe cineva. Răspunsul sosi după alte câteva momente, când un covor ascuns În penumbra Încăperii, Între două corpuri de bibliotecă, se mișcă descoperind o ușă tăinuită În perete, din care se desprinse o siluetă Întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de calotă În jurul tâmplelor și cu o mare tonsură În partea de sus. Mâinile, pe care și le scosese din mânecile rasei intrând În Încăpere, erau uscate și descărnate ca ale unei mortăciuni. Păreau a fi Înghețate ca Însăși moartea. Mascatul cu capul rotund se Întoarse spre călugăr cu o deferență extremă: — Sfinția Voastră a auzit totul? Dominicanul Încuviință cu un gest sec, scurt, nedezlipindu-și ochii de pe Alatriste și italian, de parcă Îi prețăluia. Apoi se Întoarse spre mascat și, ca și cum gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca Însăși moartea. Mascatul cu capul rotund se Întoarse spre călugăr cu o deferență extremă: — Sfinția Voastră a auzit totul? Dominicanul Încuviință cu un gest sec, scurt, nedezlipindu-și ochii de pe Alatriste și italian, de parcă Îi prețăluia. Apoi se Întoarse spre mascat și, ca și cum gestul lui ar fi fost un semnal sau o poruncă, acesta li se adresă din nou celor doi spadasini. — Cavalerul care tocmai a plecat, zise, este demn de tot respectul și de Întreaga noastră considerație. Dar nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din nou celor doi spadasini. — Cavalerul care tocmai a plecat, zise, este demn de tot respectul și de Întreaga noastră considerație. Dar nu e singurul care hotărăște În afacerea aceasta, așa că s-ar cuveni să nuanțăm Întrucâtva lucrurile. Ajungând aici, mascatul schimbă o scurtă privire cu călugărul, așteptându-i aprobarea pentru a continua; Însă celălalt rămase impasibil. — Din Înalte rațiuni politice, urmă el atunci, și În pofida celor zise de cavalerul care ne-a părăsit, cei doi englezi trebuie neutralizați Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ar plăcea să mă pun rău cu omul acela pe care dumneavoastră Înșivă l-ați numit Excelență, fie el cine-o fi, numai ca să vă fac pe plac domniilor voastre. — S-ar putea să mai fie rost de ceva bani, sugeră mascatul, după o ușoară șovăială. Ar fi bine să precizați câți. — Alte zece piese de patru. Cu cele zece datorate și cu astea cinci, fac douăzeci și cinci de dubloni de fiecare. Plus pungile domnilor Thomas și John Smith. — Mie Îmi convine, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
unor tipi oareșicare. Or, tocmai aici era buba acestei afaceri atât de neobișnuite: era prea bine plătită pentru a nu fi și neliniștitoare. Instinctul lui de vechi soldat mirosea primejdia. Nu-i vorba de bani. — Prisosesc spadele În Madrid, insinuă mascatul, iritat. Căpitanul nu Înțelese bine dacă se referea la căutarea unui Înlocuitor, sau la cineva care să-i facă lui felul dacă refuza noul contract. Posibilitatea ca asta să fie o amenințare nu-i plăcu defel. Din reflex Își răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de Încredere și favoritul regelui, prefera să se aibă bine cu ferocele dominican. Nu puteai zice nici cârc. Cu un suspin interior, căpitanul Alatriste Înțelese că soarta celor doi englezi, oricine or fi fost ei și În ciuda intențiilor bune ale mascatului trupeș, era pecetluită. Aveau de-a face nici mai mult nici mai puțin decât cu Biserica, și a mai discuta ceva era nu numai inutil, ci și periculos. Ce trebuie să facem? zise În sfârșit, resemnându-se În fața inevitabilului. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
periculos. Ce trebuie să facem? zise În sfârșit, resemnându-se În fața inevitabilului. — Să-i ucideți fără milă, răspunse fray Emilio numaidecât, În ochi cu focul fanatic care Îi devora privirea. Neștiind cine sunt? — V-am spus deja cine sunt - preciză mascatul cu capul rotund. Jupân Thomas și jupân John Smith. Călători englezi. — Și anglicani fără de lege - Întări călugărul, cu vocea crispată de ură. Dar nu-i treaba voastră cine sunt. Ajunge-vă că aparțin unei țări eretice și unui neam perfid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
felinarului Îi dădea călugărului un aspect diabolic, iar amenințarea din cuvintele lui l-ar fi dat gata și pe cel mai viteaz dintre spadasini. Lângă căpitan, italianul era palid, de astă dată fără tiruri-ta-ta și fără zâmbet. Nici măcar mascatul cu capul rotund nu Îndrăznea să deschidă gura. O mică doamnă Poate și pentru că adevărata patrie a unui om este copilăria sa, În pofida timpului scurs Îmi amintesc mereu cu nostalgie de Taverna Turcului. Nici locul acela, nici căpitanul Alatriste, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai strâmt și mai singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat pe țeavă, pe care Îl ținea În partea dindărăt a centurii pentru cazul că trebuia să recurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe ce să-i expedieze Într-o lume mai bună, În timp ce reflecta amar asupra unui adevăr nestrămutat: cimitirele erau pline de curioși. Dar nu era mai puțin adevărat că În faza aceea, după incidentul cu italianul, cu cei doi indivizi mascați și cu fray Emilio Bocanegra așteptând rezultatele, chestia cu cimitirele era apă de ploaie; așa că a pleca, a rămâne ori a dansa ciacona era tot aia. Să-ți ascunzi capul, cum se zicea că face pasărea aia ciudată din Africa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
puțin? Fu cât pe ce să nege Diego Alatriste pentru ultima oară, Înainte de a dispărea În beznă, când Îi veni o idee cu iuțeala fulgerului. El Însuși nu avea unde să se adăpostească, pentru că italianul și alți mercenari de-ai mascaților și ai părintelui Bocanegra puteau veni să-l caute În bârlogul lui de pe Strada Archebuzei, unde la ora aceea eu dormeam adânc și neștiutor. Dar mie nimeni n-avea de ce să-mi facă rău; pe când lui Îi putea reteza cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Bocanegra. Nu pentru că ar fi dorit să protejeze persoana inchizitorului - care mai degrabă trebuia să fie temut decât protejat -, ci fiindcă, În ciuda Încrederii nelimitate În Guadalmedina, el nu era câtuși de puțin un turnător. Una era să vorbești de doi mascați și cu totul altceva să-l denunți pe cel ce-ți oferise ceva de lucru; chiar dacă era vorba de un călugăr dominican și chiar dacă toată istoria aceea, cu deznodământul ei, putea să-l coste pe Alatriste sfârșitul În mâinile prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
suportă imperturbabil cercetarea. Marchiz, arhiepiscop sau țopârlan, favorit al regelui Iacob ori văr primar cu papa, tipul acela elegant cu trăsături regulate Îi era total indiferent. Nu de grija lui, ci a lui fray Emilio Bocanegra și a celor doi mascați n-avea să doarmă el În noaptea aceea, și tare se temea că și-n alte nopți. — Aproape că ne-ați omorât azi domnia voastră, pe stradă, zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Balboa, soldat merituos al regelui, mort În Flandra. Și nu-l puteam părăsi pe prietenul tatălui meu. Portița Sufletelor Părea să fie un tribunal, iar Diego Alatriste nu se Îndoi nici măcar o clipă că asta și era. Lipsea unul din mascați, bărbatul trupeș care dorise să curgă foarte puțin sânge, numai strictul necesar. Însă celălalt, cel cu capul rotund și părul urât și rar, era acolo, cu aceeași mască pe figură, așezat În spatele unei mese lungi pe care se aflau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
privi Împrejur, Întrebându-se unde o fi banca de tortură pe care, peste câteva momente, va fi Întins și schingiuit. Fu surprins că Saldaña se retrăsese cu zbirii lui, iar acolo nu se vedeau oameni Înarmați. Aparent, nu erau decât mascatul, călugărul și el. Simțea ceva ciudat, o notă discordantă În toată daravera aceea. Ceva nu mergea ca lumea. Sau nu era ce părea a fi. Întrebările inchizitorului și ale Însoțitorului său, care din când În când se apleca peste masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la Palatul Regal, care Îi informase de acel du-te-vino al contelui În zorii și În dimineața imediat următoare Înfruntării din fundătură. Oricum, susținu cu tărie că nici Álvaro de la Marca, nici altcineva nu știa de Întrevederea lui cu cei doi mascați și cu dominicanul. Răspunsurile lui constau, În majoritatea lor, din monosilabe, Înclinări sau negări din cap. Pieptarul din piele de bivol Îi ținea prea cald; sau poate nu era decât efectul stării lui de spirit când privea Împrejur, bănuitor, Întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]