2,843 matches
-
să spun doar atît: facerea lui m-a devorat, m-a desființat că Autor. Aleluia!”, notează Ioan Pîntea într-una din paginile admirabile ale jurnalului sau. Tot astfel va scrie, de exemplu, Slujba Mucenicului Atanasie, alături de un poem „frust și melancolic” despre Runcul părinților. În sfîrșit, poetul, asemeni duhovnicului, nu muncește, ci lucrează, pentru ca, iată, „în munca ești sclav; în lucrare ești serv și slujitor”, iar scris/cititul, în pofida unor rare clipe de tensiune („Citesc enorm. Scriu pu- țin. Citesc din ce in ce mai
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
lui Odiseu, Pandora ar putea fi o variantă - delicată, dar și stăpână pe sine - a zeiței Afrodita, născută din imaginația lichidă a celui mai mare dintre oceane. Peste decenii, inocent și casnic, destinul li se va împleti într-o conviețuire melancolică și înduioșătoare, în care nu mai subzistă nimic din tensiunea amoroasă a primei întâlniri. Hugo Pratt și-a înzestrat personajul cu o însușire demnă de admirat: capacitatea de a găsi tonul potrivit în relațiile cu femeile întâlnite de-a lungul
Iubitele lui Corto Maltese (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4241_a_5566]
-
un principiu moral-ordonator pentru toată această «dosariadă»?” e amânată abil printr- o notație nostalgică: „Ce toamnă minunată e afară și ce stare mizerabilă am! O fi, oare, ultima mea toamnă? Lumina nu mai are violența de acum o lună. E melancolică, leneșă, calmă, dar are și ceva vulnerabil. A îmbătrânit și ea, îmi vine să spun. Dincolo de zidul curții, oțetarii, «garda mea de corp», se bucură de soare, cum aș face și eu, dacă n-aș fi bolnav”. Nu-i greu
Mizantropul umanist by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4245_a_5570]
-
pînă la cinci decenii (din 1917 pînă în 1969!). Subiecții erau conștienți, dar lipsiți de vigoare, complacîndu-se într-o pasivitate durabilă. Erau vii și totuși deteriorarea vigilentei mergea pînă la letargie psiho-motorie, amintind de semnele unui sindrom parkinsonian. Erau imobili, melancolici, fără simțul istoriei sau al evenimentelor prezente, într-un cuvînt niște spectre atinse de absență spiritului. Ce-i asemănă cu maladia parkinsoniana nu era atît tremurul membrelor, cît o impulsivitate de fond care nu culmina în nimic: vroiau să se
Maladia personală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4244_a_5569]
-
țes, sistematic, ambiguitățile unei tensiuni întârziate. Debutând ca o proză scurtă despre așteptările și eșecul unui scriitor în devenire, romanul accelerează pe panta apocalipticului sudat în poetica așteptării, tensiunea amânării, în iritațiile inevitabilului. Sunt efectele preferate de scriitor. Verbial și melancolic, romanul lui Deleanu este o colecție de viețuiri ruginite, din care nu lipsesc temele specifice ruinelor sufletești. Foarte fidel vor fi înregistrate reprezentările maternității, interzise ori suprarealiste, uneori coșmarești. A. R. Deleanu știe să confecționeze din scenarii arhicunoscute semnificații proaspete
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
a traversării infernului, o expresie a răului, la capătul căruia nu-mi rămâne decît să mă rog. Aș vrea ca ultimele cărți pe care le scriu să fie cărți de rugăciune.” În același interviu, poetul se definește a fi un „melancolic”, bîntuit însă de o melancolie „plină de umor”, izvorîtă din propriile-i „umori”, ce „parazitează toată viziunea senină asupra existenței.” Din această juxtapunere de planuri iau naștere conflictele de care vorbea ceva mai sus autorul Negrului pe negru. „Natura mea
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
cea a reglării factorilor impactului cu realul, astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce resimte a fi străin, însă pe cît posibil cu un caracter stilistic omogen. Predomină un răsfăț paradoxal melancolic al percepției ființei lăuntrice. Deseori singurătatea capătă o înfățișare domestică, înzestrată cu o sonoritate ce umple scena autoreprezentării: „Stau cu o carte deschisă pe piept/ n-am chef să citesc dar somnul refuză să vină/ se-aude o pasăre sau
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
pași înceți spre locul ales. Nu se grăbea. Avea timp, tot timpul... Dar ea ...cine este ea? De unde a apărut și s-a așezat tocmai pe banca lui? Se opri la câțiva pași și o privi insistent. Părea tristă. Sau melancolică. Părul de culoarea rubinului i se revărsa peste umeri. Avea un profil frumos. Nas mic, drept, bărbia copilăroasă, buze... Nu și-a dat seama când schița a început să se înfiripe. Desena concentrat, cu o febrilitate pe care nu o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mâna mângâietoare și să-i urmărească pașii pierzându-se printre straturile de flori din curte, după ce-și terminau cafeaua. De cinci ani de zile, tablourile lui nu aveau decât un singur subiect: Mia. Mia lui, în diferite ipostaze: gânditoare, melancolică, zâmbind, stropind florile, scriind cu genunchii ridicați la gură, în fotoliul de răchită, din fața casei. Ochi albaștri, glezne subțiri, trup de alabastru, toate acestea erau ale lui. Dar mai ales sufletul ei, pe care, nici după atâta timp, nu -și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Eminescu, Blaga, Labiș, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de vitrine, de candelabre, cu fel și fel de componente ale unui Paradis arhaic, reverii și fantazări învăluite în nostalgii și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul. Fiindu-i străină lumea de azi: Stau mut în fața televizorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
gândurile ce ființează numai și numai pentru celălalt. P.H.L. relatează totul cu detașare, captivat, aproape înduioșat de „sublimul slăbiciunilor omenești”, cum caracterizează la un moment tot ce trăiește cuplul de personaje din paginile sale. La sfârșitul capitolului devine dintr-o dată melancolic, preocupat de felul cum se va sfârși această poveste de iubire pe care, mărturisește, îi place să o vadă derulându-se așa, la nesfârșit... Sincer să fiu, mi-ar părea rău și mie să se termine prea repede. Închid caietul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai preocupat de a afla răspunsuri și rezolvări. Sper ca scriitorul să-l scoată din această „încercare” fără „pierderi” prea mari. Sau, mai știi? - poate că acestea vor deveni, în final, câștiguri! „Da, va exista și un «finală!” - cugetă puțin melancolic Profesorul. Este conștient că acum a ajuns în fața unui eveniment ce îi „schimbă total” existența lui de „burlac” dedicat preocupărilor intelectuale „acaparante”, cum se scuza uneori în fața prietenilor. Dar nu atât de „acaparante” încât să nu facă loc și acestei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
anumite „zone adormite ale minții”. „-Înseamnă că ești tânăr, așa că nu te mai «lăudaă cu «părul albă, că nu te prinde!” - îl admonesta Teodora. „-Ei, dacă s-ar măsura tinerețea numai cu sprinteneala vorbelor!...” Își mai revenea din acest „intermezzo melancolic” după ce ea îl săruta și îi șoptea la ureche: „Azi ai fost atât de bun!... Am avut două orgasme...” Și totuși... Dacă ar fi fost tinerel, o asemenea mărturisire a iubitei l-ar fi făcut să se simtă în al
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fetița lor se culcă în fiecare seară și se trezește în fiecare dimineață, somnoroasă, privindu-l cu cei mai limpezi ochi din lume. A înțeles, în fine, că acum „casa dragostei lor”, despre care amintea odinioară în glumă și puțin melancolic, este absolut reală. „Mai adevărată și mai luminoasă decât orice castel!” - punctează P.H. Lippa, făcând aluzie, pare-se, la strania construcție de la Câmpina. Profesorul, adică anonimul „Domn R.”, modestul dascăl plecat dintr-un sat basarabean, se bucură acum de cea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic. Căci scrie Pindar: Numai cele frumoase se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
O mamă... a fost așternută pe hârtie d'un seul trait în forma definitivă, cu puține modificări, nesemnificative în logica internă a ideii poetice, și anume, cea a eternității morții vegheată protector de mișcări ale "sfintei naturi". Aici Natura meditează melancolic părând împăcată cu propria ei eroare, perisabilitatea. Un dicteu fulgurant a fost și poezia de mare densitate metafizică, Peste vârfuri. Exemplu extrem de transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens plecarea ? până la zbor mistic: La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în interioritatea inefabilă a compozitorului. Evident, oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic, care pleacă din indefinit și se pierde în indefinit. În cele ce urmează ne vom referi la ambiguități aflate la acel pol înalt al gândirii enigma Genezei. Este vorba nu de ambiguități intenționale create de un poet, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
idee plină de fantezie, pe care un neam de gintă latină ar trebui să o prețuiască. Dar câți dintre noi pot înțelege produsele de geniu în acest secol mercantil? O, timpuri, o, moravuri! exclamă el aproape oftând și trecându-și melancolic degetele prin barba țepoasă. Câți onorabili cetățeni din țara asta plină de mediocrități mai pot detecta sursa latină a citatului de mai sus: Cicero? - se întreabă în sinea lui. Libertatea cuvântului nu se manifestă cu toată plenitudinea numai la frizerie
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
o datorie de o sută douăzeci de mii de lei la întreținere, mii scrise cu stiloul, acoperite cu o ștampilă rotundă și vârâte strategic sub un geam la panoul de la intrare. Ca urmare firească, apa caldă devenise de mult personaj melancolic în poveștile celor doi bătrâni care jucau table în fața scării B. De altfel, salteaua umplută era numai unul dintre obi ec tele care alunecau, pentru că, supunându se aceluiași principiu de fizică, cele două scaune, valiza și alte câteva nimicuri se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
vine și aprecia farmecele unice ale orașului, unica reședință demnă de o ființă rațională, căci câmpul este al animalului uman. Apolodoro este distrat; nu poate rezista la cravata roșie a lui Federico, spongioasă și umflată, care îi strânge gâtul. Ceva melancolic, zice Apolodoro ca și cum ar vorbi cu sine însuși, monotonia... melancolia... Nu, răspunde Federico, cineva pe care moartea l-a îngrozit. Cum? S-a lăsat în voia ei, fără îndoială, pentru că o ura cum se lasă unii bărbați la femeie.... Paradoxuri
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
monotonia... melancolia... Nu, răspunde Federico, cineva pe care moartea l-a îngrozit. Cum? S-a lăsat în voia ei, fără îndoială, pentru că o ura cum se lasă unii bărbați la femeie.... Paradoxuri! Poate! Se sinucide doar cel care urăște moartea; melancolicii îndrăgostiți de ea trăiesc, bucurându-se s-o aștepte și, cu cât timp mai mult o așteaptă, cu atât mai mult timp se bucură și melancolicul este înainte de toate și peste toate, un senzual, un... corp de Bacchus, ce crimă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lasă unii bărbați la femeie.... Paradoxuri! Poate! Se sinucide doar cel care urăște moartea; melancolicii îndrăgostiți de ea trăiesc, bucurându-se s-o aștepte și, cu cât timp mai mult o așteaptă, cu atât mai mult timp se bucură și melancolicul este înainte de toate și peste toate, un senzual, un... corp de Bacchus, ce crimă! Care este crima? și se întoarce Apolodoro. Trece un tânăr dând brațul unei fete ai cărei ochi, fixați pe el, par flori de viață. Se sprijină
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
vechii codri ? i castelul singuratic ?-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind În ropot". În „F?t-Frumos din Tei", luna r?sare că o minune a nop?îi, din umbră codrilor: „ Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurze?te melancolic A lor suflet Îmb?țâț . Lun-atunci din codri iese, Noaptea toat? st? s-o văd?, Zugr?ve?te umbre negre Pe câmp alb că de z? pad?", iar În poezia „ Când amintirile... ", ea se ive?te pe cer pentru a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În poezia „Peste vârfuri" de exemplu, Eminescu „deseneaz? liniile esen?iale ale peisajului ?? u", dominat de aceea?i lun? magic? ce trece solemn???i trist? deasupra codrilor: „ Peste vârfuri trece lun?, Codru-?i bate frunză lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sun? ". Spa?iul exterior deschis orizonturilor nem? rginite devine lume interioar? proiectat? În abisul sufletului poetului. Este acesta universul ??u pentru c? doar Eminescu poate fi „unicul interpret ?i ecou al unei nostalgii cosmice" , doar sufletu-i „nemângâiat", „Îndulcind
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]