1,562 matches
-
Dărăscu, Carol Ardeleanu, Corneliu Moldoveanu, Romulus Dianu, Al. Cazaban, Cezar Petrescu, actorii Ion Iancovescu, Al Mihailide și Stăncescu, regizorul Soare Z. Soare, un domn mărunt și cu bărbuță, doctorul Nanu, nelipsit de la masa artiștilor și scriitorilorť." După o asemenea defilare memorialistică, Cronicarul nu se poate opri să nu se întrebe: dar azi, cîți scriitori și artiști mai merg la Capșa? Noroc cu versurile lui Ovidiu... Am primit la redacție numărul din mai-iunie 2009 al revistei Spa}ii culturale, editată la Rîmnicu-Sărat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7258_a_8583]
-
pînă la sfîrșit. În lumea exaltărilor și a ambițiilor romantice, romanticul Sion e unul dintre puținii scriitori care își recunoaște, fără reticențe, limitele intelectuale și care nu încearcă în nici un fel să pară mai mare decît este. Marea sa carte memorialistică datează din 1888. Atmosfera se prezenta atunci cum nu se poate mai propice acestui gen de sriere: experimentatul literat Sion a simțit-o instinctiv. La Junimea (grupare de care Sion s-a ținut departe, după ce Maiorescu îl batjocorise crunt în
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
nu și-l dobândește totuși acum, cu această cea mai nouă carte a sa. Au fost bine primite volumele sale de eseuri, cele câteva romane, cartea despre Mateiu Caragiale. Au fost bine primite, înaintea acestora, Amintirile în dialog, acel „proiect memorialistic comun” realizat împreună cu Matei Călinescu. Toate au generat ecouri și nu doar în cercurile de literați. Acum, la noua carte, ecourile au fost încă și mai largi. Cu Amintiri în dialog, cartea din 1994, Amor intellectualis se află în relația
Canapeaua verde by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5935_a_7260]
-
ciudățenia volumului stă în inserarea unui prim capitol care face impresie contrastantă cu restul. Acest capitol descrie universul satului natal (Cremenari, jud. Vîlcea) și pe membrii familiei autorului, atîta doar că o face în chip romanesc, iar nu în stil memorialistic, tonul povestirii fiind acela de evocare nostalgică, într-o limbă cu tente arhaice, a universului rustic. E ca și cum autorul începe să scrie un roman inspirat din lumea copilăriei, pentru ca apoi, renunțînd să-l mai continue, se mulțumește să-l lipească
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
avînd acel ochi clinic grație căruia poate întrezări, dincolo de strictul traseu biografic al apropiaților, natura lor intimă și însușirile latente. Urmarea este o galerie de figuri vii, dătătoare de desfătare estetică. Singurul regret este că Nicolae Radu, dintr-o reținere memorialistică de ordin pudic, nu dă decît inițialele personajelor negative, cititorul gustînd insatisfacția de a nu putea ghici identitatea sinistrelor specimene. Specialitatea autorului răzbate în titlul cărții, resuscitarea fiind una din procedurile inerente meseriei de anestezist, cu deosebirea că aici avem
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
Alexandru Niculescu Dacă îmi iau permisiunea de a scrie paginile care urmeazá, după seria lungá de recenzii binemeritat laudative ale volumului memorialistic ' Amor intellectualis. Romanul unei educații (Polirom 2010), de vină este o anumitá nostalgică datorie de constiință. Spre a depune o mărturie în plus care, oricît de tardivă ar fi ea, nu poate fi inutilă. Am avut prilejul de a mă
Vianu și Vianu (I) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/6060_a_7385]
-
avut plăcerea să mă plimb odată cu „Ionel", fiul său, adolescent atunci, cel care, azi, este doctorul Ion Vianu, ale cărui valori intelectuale, talent literar și prezență socială i le prețuim cu toții. M-am socotit îndreptățit să citesc cu atenție „romanul" memorialistic pe care l-a scris, în măsura în care momente, fapte și oameni care apar în paginile lui fac parte și din amintirile mele. Mai ales amintirea lui Tudor Vianu. 2. Subliniez necesitatea de a înțelege personalitatea complexă a acestui mare om de
Vianu și Vianu (I) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/6060_a_7385]
-
șaptelea, de Cavaler Rosa-Cruce, și care consta într-„o ușoară fandare cu îndoirea genunchiului spre răsărit, concomitent cu încrucișarea brațelor pe piept"11. Și nu în cele din urmă, carul alegoric alcătuit de tinerii „rățoi" și ilustrat de un pasaj memorialistic al aceluiași prieten al lui Urmuz, actorul G. Ciprian, pare desprins din procesiunile simbolice anuale ale Masoneriei, procesiuni instituite de Revoluția Franceză și încă prezente la sfărșitul secolului al XIX-lea (de unde vor prelua și comuniștii defilările lor cu care
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
Cosmin Ciotloș Sub titlul ultimei cărți publicate de Ion Vianu, Amor intellectualis, există o scurtă precizare deconcertantă: romanul unei educații. Deconcertantă, spun, din două motive. Întâi pentru că acest splendid eseu memorialistic e numit, în pofida tuturor evidențelor, roman. Apoi, pentru că, din punctul meu de vedere, cuvântul educație, folosit aici, aduce cu sine un aer retro absolut fermecător. Spre deosebire de evoluție sau formare, variante mai uzuale pe care autorul le avea la îndemână, educația
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
compartimentat. Oricum, nici autorul nu se preocupă prea mult de rigoarea unor asemenea clasificări, divagând ori de câte ori îi stă pe limbă câte-un amănunt capricios. De aici și senzația de teribilă alegrețe intelectuală a studiului. Trecerea de la registrul doct la cel memorialistic se face dintr-o singură inflexiune a punctuației, iar revenirea nu necesită nici ea alt protocol. Mă opresc asupra unui paragraf incitant dintr-un motiv cumva secundar, ca mărturie asupra vieții private din România anterevoluționară: „În legătură cu ultimul reprezentant al avangardei
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]
-
Rădulescu acordă egală atenție documentelor scrise și celor orale, scotocește prin arhive private sau publice, face călătorii de documentare, poartă conversații cu urmași și rude îndepărtate, scrutează blazoane aristocratice și traduce diplome nobilitare, într-un cuvînt dă naștere unui șantier memorialistic din care extrage, cu răbdare de filatelist, cele mai mici scame, fire și glafire de ancestru autohton. Istoricul coboară la rădăcina aristocraților și le pune pe tipsie istoria, într-un efort de recuperare pe care nu știu cîți intelectuali mai
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
cea mai puțin cunoscută și, poate, cea mai interesantă a istoriei noastre moderne. Ca și Ion Ghica, Radu Rosetti a fost nu numai un intelectual preocupat de schimbările prin care a trecut societatea românească, ci și moștenitorul unui fabulos tezaur memorialistic: memoria privată a marii sale familii boierești, implicată activ în toate evenimentele petrecute între 1750 și 1850. A fost cu adevărat o conjunctură remarcabil de norocoasă întâlnirea dintre această redutabilă „arhivă vie” și conștiința istoriografică a autorului, care s-a
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
inedit în literatura română. Poveste a exilului, scrisă în exil despre un exilat, Conrad închipuie o proiecție autobiografică evidentă (compuneri poetice ale eroului Conrad sunt variațiuni pe teme din Florile Bosforului); dar Bolintineanu a vrut să facă mai mult decît memorialistică: el a vrut să schițeze portretul global și idealizat al exilatului, al eroului obligat să-și părăsească țara din motive politice. Aluziile la cel mai celebru exilat pașoptist, Bălcescu, erau transparente (bolnav de ftizie, Conrad se refugiază în Sudul Italiei
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
profesată anancastic acolo fiind interpretată ca simplu răsfăț monden.) Cineva se scandaliza, mi-amintesc, de transcrierea cutărui sadism infantil. Cum să rupi, chiar și la o vârstă fragedă, coarnele unui melc? Dar cum să judeci o carte, fie ea și memorialistică, prin prismă exclusiv morală? Ca să nu zic disciplinară? Cel puțin în privința felului în care-a fost citit, volumul al doilea al Jurnalului (2005) n-a adus noutăți semnificative. Aceleași marote cronicărești vehiculate inițial au fost reactivate, cu frenezie, la distanță
Profesiunea mea, literatura (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5396_a_6721]
-
hotel, dintre toate cele în care s-a perindat, și mai ales de ce în Elveția aflăm abia în una dintre ultimele pagini ale cărții: „Elveția te lasă să visezi, dar numai pînă la un punct”. La fel decurg și povestirile memorialistice din acest volum: digresiunea în subiectiv se amestecă într-un fin echilibru cu specialitatea profesională a lui Judt, istoria, reconstituită de această dată prin recursul la memoria personală. Întregul volum se constituie, o spun de pe-acum, într-o superbă
Lauda clasei de mijloc by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5105_a_6430]
-
a simțit mama, n-am întrebat-o niciodată, dar tata se bucura în mod deosebit de atenția plină de invidie pe care o atrăgea noua lui mașină. Eu aș fi preferat să intru în pământ.” Se citește în acest scurt capitol memorialistic aproape tot atît cît găsim în stufosul (și foarte interesantul) studiu Car Cultures (2001) coordonat de antropologul Daniel Miller: de la agreabila epocă a bărbaților care „adorau și se răsfățau” cu mașinile lor și a excursiilor de familie cu automobilul, încheiată
Lauda clasei de mijloc by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5105_a_6430]
-
s-a făcut printr-o epurare maniacala care a mers până la autodevorare. La o privire directă, epurarea a fost esență practică - într-o imersie în străfundurile acestui fenomen, a reprezentat legitimarea teoretică a sistemului extremist-totalitar. Am lăsat deoparte segmentul istoric memorialistic, abordând, stângaci, partea teoretică, din două considerente: 1. Despre comunism. Destinul unei religii politice are calitatea rară de a suscita un interes care, în opinia mea, ar trebui să determine scrierea altor cărți pe marginea ei; 2. segmentul istoric-memorialistic nu
Redarea demnității de a gândi by Cristian Robu-Corcan () [Corola-journal/Journalistic/5330_a_6655]
-
nu avea de ce. Nu se punea această chestiune. Iar articolul meu, Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei, nu numai că a fost scris cu acordul partidului, dar a fost o sarcină de partid, care venea de sus de tot. În volumul memorialistic Privind înapoi, p. 330-331, am explicat pe larg acest caz: „Sarcina de a scrie articolul și indicațiile corespunzătoare le-am primit direct de la Iosif Chișinevschi, membru al CC al PMR, și nu prin intermediul lui Leonte Răutu, șeful Secției de Propagandă
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
și tabel cronologic de Mitzura Arghezi și Traian Radu, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editurile Tudor Arghezi și Regis, București, 2006. Interesant! Dar sunt și alte poeme, necenzurate, cu un mesaj asemănător. Ei bine, scriam în volumul meu memorialistic că, „după războiul pierdut de Antonescu alături de Hitler, Basarabia și Bucovina de Nord erau atunci vădit nerecuperabile, dar partidul și conducerea de stat și Gheorghiu-Dej personal făcuseră mari eforturi, în cadrul tratativelor de pace și în afara lor, pentru înlăturarea oricăror sechele
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
Cum spuneam, pe Ștefan Voicu, deși la sfârșit a scris niște lucruri rele, eu l-am stimat mulți ani și îi păstrez o amintire afectuoasă, cu toate că m-a înșelat în încrederea și în speranțele mele. Încă ceva. În volumul Dvs. memorialistic, spuneți că „articolul s-a bucurat însă de o primire mai mult decât favorabilă, chiar în mediul literar. Cel puțin la suprafață” (p. 331). Vă rog să detaliați puțin, fiindcă, în afară de articolul lui Petru Dumitriu, Un exemplu de critică literară
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
a unei figuri de primă mână a vieții intelectuale occidentale din ultimii douăzeci de ani. Alcătuită din capitole independente, cartea reface, ca într-un puzzle, o existență și explică un destin. Modalitatea aleasă de Tony Judt e aceea a plonjeului memorialistic dinspre prezent spre trecut, prin construirea unor medalioane pline de mișcare și substanță, îngrădite în rama micilor fabule morale care dau seama de universul mental al scriitorului. Capitolul „Austerity”, de pildă, dedicat vieții cotidiene în Marea Britanie în anii de după al
Memorii de dincolo de mormânt (VI) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5226_a_6551]
-
e că toate solemnitățile vin din partea unei naturi feminine care, în loc să calce pe treapta evocării sentimentale, alege sunetul mat al laudelor postume. La Zoe Dumitrescu-Bușulenga simțirea ia forma conceptului, iar emoția e ferecată într-un lexic profesoral, de rigidă alură memorialistică. Parcă obișnuința didactică i-a uscat seva, iar morga de catedră i-a sleit spontaneitatea. Și astfel intuiești că, pentru viitoarea maică Benedicta, canonul academic nu a fost zorzon de paradă, ci formă intimă de manifestare a sufletului. Mai rar
Ritmuri memoriale by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6664_a_7989]
-
de o alta spre viitor (La intrarea în noua declinare a următorilor 2000 de ani de poezie românească). Cele douăsprezece "cânturi" sunt o alternanță de ample poeme dramatice în versuri și texte în proză propriu-zisă, fără nicio intenție poetică (însemnări memorialistice, luări de poziție, atitudini, explicații privind concepția autorului despre artă, poezie, evoluția omenirii, unul din "cânturi" fiind chiar o scrisoare a autorului către regretatul scriitor Gheorghe Crăciun, reprodusă ad litteram), presupus definitorii pentru ceea ce reprezintă omul și artistul Ion Zubașcu
Poetul cetățean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6693_a_8018]
-
este diferită de variantele anterioare, apărute de-a lungul anilor, adăugând sugestia împletirii unor profesiuni de credință cu carnalitatea poemelor de dragoste ca într-o spirală ADN ascendentă". Acestea fiind zise și știind că poemul, incluzând cânturile scrise în proză (memorialistică și/sau eseistică), nu are mai mult de 70 de pagini, prima întrebare care se pune este cât din el reprezintă vârsta de creație a anului 1980 și cât pe cea a anului 2009 (fără a mai pune la socoteală
Poetul cetățean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6693_a_8018]
-
cotloane pitorești, pe oriunde a-i apuca-o dai de ceva demn de văzut, de admirat, de savurat. Cu gândul la peregrinări în timp și spațiu, mă trezesc regretând că scriitorul acesta de mare talent n-a lăsat pagini confesive, memorialistice, mărturii ale unui peregrin prin lumea în care i-a fost dat să hălăduiască, despre oamenii printre care a trăit și poate despre sine. Dar îmi dau deodată seama că aceasta i-ar fi fost cu neputință. Nu stilistic, literar
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]