425 matches
-
niște ochi enormi, mult prea mari pentru o țeastă ca aceea. Apoi făptura de coșmar și prada ei se topiră în întinderile de negură ale lui Nostromo. ― Isuse! murmură Parker, ― A crescut! (Consternată, Ripley consideră arma sa electrică, comparându-i micimea cu imensitatea masei care fugise înspre plafon.) A crescu rapid! Noi căutam o creatură cât Jones de mare și ea a ajuns atâta! Deodată, o teamă irațională puse stăpânire pe ea. Teamă de spațiu strâmt, de întunericul amenințător, de lăzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
toate posturile și paginile, exprimându-și părerile asupra politicii, economiei, oferind sfaturi de cultură și educație în toate domeniile, încât celor trecuți spre masterate străine și masteranzilor în științe li se vedea inutilitatea creierelor afumate în flacăra cunoașterii, își conștientizau micimea și concluzionau socratic: Știu că nu știu nimic. Iubiții noștri concitadini, spoiți din țărani în mârlani de oraș, dominau cu prezența lor în maieu și blugi bufanți, trotuarele din fața blocurilor. Vorbeau tare, pentru că auzul lor era deformat de spațiul zărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se părea că există decât spusă de acești actori. Nu mai știai care e cea reală sau dacă realitatea nu are mai multe fețe, una mai deșucheată decât cealaltă. Mergând, intri într-o biserică. Cu capetele aplecate spre propria lor micime, oamenii închiși în măruntaiele unui monstru care le devorează pasiunile, iubirile înfocate, metafizica din lăuntrul lor fiind o oglindire transfigurată a realității de afară. Peste drum, lăcașul epilogului. Aici se scriau toate aceste fraze care începeau cu se făcea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că ești la pământ, dar acesta nu te înghite încă, te priveau cu ochi „suficienți”, termenul e al Maestrului, erau fericiți de micimea lor de aprozar, râdeau degeaba, căci unii te privesc în față și râd, alții te vorbesc în absență și râd, te urmăreau unde intrai, cu cine și la cine, lăsau ușile deschise la intrare, o babă nebună de la trei lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
întru totul alături de principe și în același timp nu se arată hrăpăreți, trebuie să fie cinstiți și iubiți, iar aceia care nu se angajează de partea principilor trebuie să fie considerați în două feluri. Se poate s-o facă din micime sufletească și dintr-o firească lipsă de curaj; în cazul acesta, trebuie să te folosești de ei, și mai ales de aceia care îți pot da sfaturi înțelepte, așa încât în timpurile de prosperitate să te mândrești cu ei, iar în
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
toată recuzita de rigoare. In iureșul comercial, dezvoltat în jurul acestei sărbători, puțini ar putea spune, cine a fost Sfântul Valentin și cum s-a ajuns ca el să devină patronul îndrăgostiților. Clătindu-mi un pic ființa, de greața produsă de micimea și infantilismul unui popor, care se încăpățânează să rămână veșnic puber, am căutat să văd și eu cine a fost și ce moașă-sa a făcut acest sfânt, la viața lui pământească, pentru că azi să i se dea atâta importanță
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
o pasă mai proastă, am încercat eu să o consolez. Viața nu e făcută mereu numai din iubire și distracții... Câteodată e plină de goluri. Când ajungem în astfel de sfere în care nimic nu se întâmplă, resimțim singurătatea și micimea noastră. Suntem creaturi vanitoase și prețuim prea mult propriul ego, adesea credem că Universul se țese în jurul propriei noastre persoane și de aceea avem senzația că suntem sabotați atunci când nu ne iese totul așa cum ne planificăm. De fapt, suntem mici
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
el tot mă iubește. Dacă nu m-ar iubi, tot ceea ce ar face n-ar avea sens. Doamne, ce nevrednică eram de iubirea ta! Mă simțeam așa de mică față de tine, mică și neînsemnată ca o gânganie, iar conștiința acestei micimi îmi strecura în suflet o suferință dizolvantă. Nu, Dor, n-ai să înțelegi niciodată ceea ce am trăit. Eram silită să stau alături de un bărbat pe care nu numai că nu-l iubeam, nu-l iubisem niciodată, dar ajunsesem să-l
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a izbuti să reflecteze o cantitate suficientă de lumină. Contemplă apele unduind lumina și se întrebă: "oare la ce depărtare mă aflu de Pământ?" Părea ciudat, anormal, chiar, să-și dea seama de imensitatea acestei distanțe. Îi dădea impresia de micime, un sentiment a tot ce rămânea de făcut. Nu avea decât să tragă nădejdea că va fi în măsură să aștepte puterea de care avea neapărată nevoie în zilele critice ce vor urma. Nu trebuia să se mai gândească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
început curând să mă tulbure? Sau bucuria de a-mi găsi o scuză și de a arunca, laș, numai pe Irina tot disprețul pe care-l meritam amîndoi? Și acum, după atâția ani, când a pornit să mă frământe gândul micimii mele de atunci - totul n-o fi decât încercarea de a o ponegri pe Irina și astfel a mă consola? Dar o altă ocazie îmi precizează sensibilitatea ei față de moarte. În absența mea, murise tatăl unui bun prieten comun. Prietenul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să nu porți cu tine, toată viața, pe un străin. Eu surprind în mine în prima clipă, în fața unei nenorociri, o savoare. Și numai mai pe urmă îmi pare rău. Fac această declarație cu riscul ca ea să fie o micime personală și nu un joc psihologic obișnuit pentru cei mai mulți oameni, care trec ca foarte de treabă. Nu mă îndoiesc că dacă ar muri Viky, aș avea în primul minut o bucurie și la fel procedez și când mi se întîmplă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de a fi vâslit în contra curentului. Dintre oamenii care se împotriviseră soartei, nici unul nu scăpase cu viață, din timpuri imemoriale, cum Ieyasu știa foarte bine. La temelia gândirii sale stătea regula cardinală care spune că observatorul trebie să discearnă între micimea omului și imensitatea timpului și să nu i se opună celui care a prins momentul. Astfel, ceda, pas cu pas, în fața lui Hideyoshi. În orice caz, omul care a salutat Nou An în timp ce se afla la apogeul prosperității a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acum să pornească cu război împotriva Franței. Sobrino, cel mai înțelept dintre sfetnicii săi, s-a împotrivit acestui proiect, arătând cât era de pripit; dar Rodomont, tânărul și iutele rege al Algerului, a declarat sfatul lui Sobrino ca inspirat de micime și lașitate, arătându-se nerăbdător de a porni în această expediție. A luat apoi cuvântul regele Garamantei, venerabil prin vârsta sa înaintată și renumit pentru cuvintele-i profetice, asigurându-l pe Agramant că ceea ce voia el să facă avea să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sferă se gândește și este un teren de cercetări, de speculațiune, foarte îndreptățit. Materialiștii stau mai siguri, deși nu întreg [... ] își pierd obiectul. Cu toată falsitatea noțiunei mediatorie (suflet), totuși au ajuns la consecvențe și rezultate adevărate. În matematică noțiunea micimei nefinite a fost asemenea o poartă tranzitorie pentru adevăruri matematice. [Î]i lipsește obiectul psyche prin urmare nu psicologie. 25 epistolă (Ed. Lindner). Literatura sub rubrica psicologiei este ne-nsemnată. Unde nu este întrebuințat titlul acolo trebuie căutat. Locke. Despre
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a-i cere socoteală comunismului, din interiorul sistemului, de rele tratamente aduse omenirii. Nu poți numi poet de curte un om care își declară iubirea, dar și dezamăgirea față de conducător,, în același registru vehement și pasional. Nu poți acuza de micime umană un individ care, ani de zile, a avut forța de a strânge și ține la un loc, într-un act de cultură perpetuă și autentică, tineri indiferent de profesia lor prin sufletele și talentul cărora a indus unor generații
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
și suave în prim-plan, sau depărtându-se. Nu mă observă. Zmeul Zmeilor e la o partidă de șah cu Priculiciul. I se spune Zmeul Zmeilor, pentru că e singurul zmeu care a mai rămas. E slab și pipernicit, totuși, în micimea lui, simți că este vorba despre un zmeu. Pentru că arată la fel cum și l-ar reprezenta orice copil. Are în primul rând un obraz feroce și un nas foarte mare și cărnos, să poată adulmeca carnea de om. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de multă încât va rămâne numai Poezia. Alb, negru, alb, negru! Nu există decât Lumina Roșie. Cerul era ciudat. Pe un fond de negru mai mult gri movii spre pământ lucios, stele mici, mici, mici, ca niște punctulețe ce, în ciuda micimii lor, se vedea că nu aveau să dispară curând. Și în toate acestea se vedeau norii ca un fum în care îi puteai vedea luând forme, sau pur și simplu existând, ca o perdea. Cerul este sublim. Marea este întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
până în prezent. Cum suntem o posibilitate (existam în infinit) suntem, prin definiție, o individualitate în cele mai mărunțele sensuri, o individualitate, individualizați atât de mult încât nici noi nu existăm (până în cele mai mici detalii ale unui univers infinit în micime. Destinul nostru constă în faptul ca nu putem scăpa de ceea ce suntem și reacționăm în consecință. Nevoia de viață este principiul a tot ceea ce există. Există persoane care, când au atins un anumit nivel de miticism, nu simt nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mai mult, eu atâta am vrut, și ne împletim într-un zbor plăcut prin încăpere. · Și umanitatea e în siguranță daca eu supraviețuiesc cum cred eu, ea va supraviețui bine în formula mea, întregul univers. · · · · P.S. Tindem, ne îndreptăm spre micimea unui punct. · Cred că știu de ce trecutul trecut rămâne: ne perfecționăm cu fiecare clipă ce trece și nu am putea să let go la nimic din ceea ce se dobândește. Mi se pare normal. Dumnezeu știe ce face. El știe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-mping-un demon a spune adevărul. "A spune: că nu-s vrednici de cât de-adînc dispreț, Că pentru-o vorbă goală jertfești a lor vieți, "Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-incarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară". De-odată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce la mie nainte-ți li se prea dădu! Și gloria te chinuește - e un supliciu ce apasă. Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta. Nu împlinirea cea aevea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după [ceva] e tot ce-i dulce pe pământ; Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume, Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te-mping-un demon a spune adevărul... A spune că nu-s vrednici decât de-adînc despreț, Că pentru-o vorbă goală jertfești a lor vieți; Că-n tine nici îți pasă măcar de a lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda cu care i-ncarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară... Și-ntr-o astfel de lume credeam fără rușine, Că totuși e făcută pentru frumos și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
regatul la nu prea mare lucru, doar Granada cu împrejurimile sale, ele însele fiind supuse la repetate incursiuni. Sultanul trebuia oare să se bucure sau să se tânguiască? În astfel de momente, zicea unchiul meu, ies la iveală măreția sau micimea sufletească. Iar eu pe aceasta din urmă am citit-o pe chipul lui Boabdil, în ziua de Anul Nou, în sala Ambasadorilor. Tocmai aflasem crudul adevăr despre Basta de la un tânăr ofițer berber din pază, care avea rude în orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
primeau sărutarea unei amante, și capul care se mișca cu delectare, înainte și înapoi, înapoi și înainte, ca și cum auzea cel mai galeș dintre cântece. Cât timp am să trăiesc, am să văd în fața ochilor zâmbetul acela, acel îngrozitor zâmbet al micimii sufletești. Khâli se întrerupse. Întunericul îmi ascundea chipul lui; l-am auzit însă gâfâind, oftând, apoi șoptind câteva formule de rugăciuni pe care le-am repetat după el. Schelălăielile șacalilor păreau mai aproape. — Atitudinea lui Boabdil nu mă surprindea, reluă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
singură dată în local. De câte ori treceam prin fața lui, zâmbeam zgribulit, încovrigat în mine, în chirceala unei strânsori sufletești. O ciudată senzație de rușine mă năpădea, de parcă acolo, în acea seară de demult, fugind speriat de Ester, îmi descoperisem, în adevăr, micimea sufletească. Neputința de a mă desprinde din cețuri sufletești spre a mă bucura, fie și într-o iluzorie sclipire, de lumina adevărului. Mi-e ușor să scriu astfel de lucruri acum, când viața mea se apropie de sfârșit. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]