2,739 matches
-
ce este aceasta? Ochii Mamei se uitau prin ochii ei prin vizetă, apoi alți ochi, mereu alții și dacă închidea vizeta mâini vânjoase o apucau prin clapeta de jos a pisicii, era văzută, cineva se interesa de ea, înseamnă că Mioara Alimentară nu era o amintire a altor ființe, cărți sau lucruri, era o ființă cercetată, analizată, discutată, era o dimensiune a timpului celor interesați de ea, dar de ce aveam, Mitică, senzația că eram inventată de ei, mulțimea de ochi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
format din fiecare amant în parte. Mama dorește, așa cum e mumificată de mine în piramida vie pe care eu o oferisem ca ecran al libertății mele, să fie asemenea mie sau se închipuia, oglindindu-se în mine, că ea e Mioara Alimentară, pe care o speria atunci când era mică, am să te înec în Dunăre, ca pe puii de pisică scufundați de tine în butoiul cu apă, câte necazuri mi-ai adus, toți profesorii și părinții copiilor vin la ușa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apă, câte necazuri mi-ai adus, toți profesorii și părinții copiilor vin la ușa mea, mi-e rușine să mai scot capul în lume cât m-am străduit să-mi semeni, viitorul tău, viperă, va fi întunericul, sigur, toate acestea Mioara le scria, ca să nu uite, în jurnalul ei intim, privirile vorbitoare ale Mamei prin vizeta ușii de metal, care-i spunea atât de multe încât și amanții își puneau ochelari de soare pentru a nu-i mai asculta privirile. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
întregului ritual regizat prost și jucat fără implicare. Și zilele treceau monotone, și într-o cameră și în cealaltă, ce deșertăciune uriașă,dacă fericirea nu se știe pe al cărui taler se află, în imaginația Mamei sau în cea a Mioarei Mireasă. Și au oprit timpul. Atât cât mai trecea sărmanul, rarefiat, prin Brăila. Chiar dacă veșnicia era impresionată de ea însăși și pentru Mama și pentru Mioara, nu se simțeau întru totul fericite. Ce să le mai dau? se plângea Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
știe pe al cărui taler se află, în imaginația Mamei sau în cea a Mioarei Mireasă. Și au oprit timpul. Atât cât mai trecea sărmanul, rarefiat, prin Brăila. Chiar dacă veșnicia era impresionată de ea însăși și pentru Mama și pentru Mioara, nu se simțeau întru totul fericite. Ce să le mai dau? se plângea Iisus Mioarei. Nu știu, altceva. Ce altceva, copilă? M-am dat pe Mine însumi și nu le-am ajuns. Le-am dat infinitul, frumusețea Raiului într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mireasă. Și au oprit timpul. Atât cât mai trecea sărmanul, rarefiat, prin Brăila. Chiar dacă veșnicia era impresionată de ea însăși și pentru Mama și pentru Mioara, nu se simțeau întru totul fericite. Ce să le mai dau? se plângea Iisus Mioarei. Nu știu, altceva. Ce altceva, copilă? M-am dat pe Mine însumi și nu le-am ajuns. Le-am dat infinitul, frumusețea Raiului într-o clipă, o oră sau o zi și tot nu se satură. Trebuie să mai mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copilă? M-am dat pe Mine însumi și nu le-am ajuns. Le-am dat infinitul, frumusețea Raiului într-o clipă, o oră sau o zi și tot nu se satură. Trebuie să mai mor încă o dată? Da, îi spunea Mioara privindu-L, dar altfel, să-i lași să Te închidă într-o cușcă, la care să vină cu copiii, să râdă, să-Ți arunce mâncare, să Te poată pălmui sau să rupă bucăți din hainele Tale, să le fii clovn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Ești, pentru că Ești, nu vor mai muri cu îndoiala că nu Ești, pentru că Ești, nu Te vor aștepta să Te întorci de undeva pentru ei, pentru că Ești. Da, spuse după un timp, Iisus. Eu oricum Sunt. Și din această cauză Mioara voia să-și dovedească existența, se străduia cât mai mult pentru a ieși în evidență, numai să simtă că exista, ca răspuns al acelora care considerau existența ca pe o vale a plângerii, o deșertăciune fără început, scop, rezultat. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și aceasta o simțea, o îngropam într-o metaforă dură, știa să iasă nevătămată la suprafața neantului ideal creat de mine, era alcătuită din acel aluat indestructibil al Mamei, care voia ca fiica sa să fie fiică până la moarte. Și Mioara Alimentară a fost fiică până la moarte, datorită cărui fapt tu trebuie să fii Mamă obligatorie, și eu fiică obligatorie, ce suport îți dă legitimitatea maternității permanente, pe tine cine te judecă, cum ai să dai socoteala după moarte? Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
după moarte? Eu nu mor, pentru că sunt Mamă totală, desăvârșită, împlinită ca Mamă. Atunci, mori! Și cea mai grea moarte pentru o Mamă e uitarea. Și-i reamintea existența măritându-se cu un alt bărbat. Era uitată într-o cușcă, Mioara amintindu-i mereu că e uitată prin orgiile expuse în fața ei, nepăsarea fiind arma eliminării definitive a conceptului de Mamă, a Mamei Postulat. Devenită o Mamă oarecare, amintirea avea să-i ofere aceeași destinație. De ființă oarecare, care a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acest pui care acum, deși nesigur, e Liber. Ca preț al libertății este eliminarea celor ce te-au creat. Acum vede lumina, intuiește primejdia, caută răspunsuri, Mama la rândul ei oferă întuneric și tăcere. Aici și acolo. Împreună și diferit. Mioara Alimentară era ca apa: lua forma vasului în care era turnată, mărturisesc Mitică, acesta e adevărul, însăși camera în care Mama mă ține închisă, nu știu de ce, probabil pentru că libertatea e un concept care nu are formă, un concept creat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și iarbă, multă iarbă, nu mai prididesc acum să o smulg, spicele se clătinau fără vânt, le sărutam Doamne, va trebui să le cosesc! cu foarfeca am tuns iarba, cu foarfeca am retezat spicele, iarba creștea din nou, iartă-mă Mioara, e grâul meu, dintr-un capitol viitor, și eu m-am rătăcit prin el așa cum m-am rătăcit printre cuvinte și pagini, nu-l poți secera dintr-o dată, vei fi doar tu, îți promit! Bătea vântul și tu nu erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și, odată cu ea, și grâul. Cu iarba e mai greu, buruienile le-am smuls, așa cum s-a smuls din limbă cratima și litera slavă î din i rătăcind ici și colo, așa cum rătăcesc și eu pe ogorul acestor pagini împreună cu Mioara Alimentară. Bancnota foșnitoare a nopții imprimată cu stele a fost gonită de vârtejul zilei, zglobiu zornăind soarele pe cupola de cadmiu a cerului. De undeva, un cor se epuiza înalt, coji de timp desprinse de pe trenuri erau duse de vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
blocurilor, pe sub tarabele piețelor, măturătorii nopții le strângeau. Mașinile adunau zgura timpului, o descărcau la gropile de gunoi. Paznicii îi dădeau foc, fumul era dus de vânt și de aripile păsărilor înapoi în oraș. Oamenii respirau și călcau pe timp. Mioara îl strângea în cutii de chibrit. Îl va duce cu sine. Faldurile nopții le va duce cu sine. Ziua dilatată la lungimea anului, soarele încăpățânat de a putrezi aerul cu jarul trabucului le va strânge cu grijă. Epuizarea înaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a putrezi aerul cu jarul trabucului le va strânge cu grijă. Epuizarea înaltă a corului de la radio, cearta pentru un loc de dormit al greierilor în hrubele pământurilor le va lua cu sine. Fără îndoială, mantra fusese spusă greșit, pentru că Mioara se trezi exact acolo unde nu voia să se afle. La marginea Parcului Monument. Era imensă precum Gargantua, ba, mai mult, atingea norii cu creștetul. Întinse brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
creștetul. Întinse brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese pe podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
naftalină, ciorchini de struguri negri, de a împodobi podeaua și aleea de la poartă cu frunzele castanilor și teilor de pe bulevardul Karl Marx. Măturătorii, bine plătiți, descărcau basculante cu frunze în curtea Mamei. Bărbații aveau să-i vină. Timpul chemat de Mioara Alimentară întârzia să apară. De fapt, nu putea, pentru că trenurile treceau rar și din câteva ciozvârte de zi nu se putea încropi o halcă de timp consistent care, împreună cu alt but sau mușchi circular, să formeze un corp sănătos, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sau a doua zi ori la primăvară. De fapt, aici era vorba de zile-an și ore, născocitoare după o lună de zile a altei ore. Dar pentru a nu face stufoasă povestirea, scriem cum era văzută, de fapt, Brăila de Mioara care avea tot interesul, mânată de focul dragostei, de a nota fiecare observație, sincer și obiectiv, în jurnalul intim ce avea să fie dus lui Mitică la Paris. Și Timpul îi spunea necazurile lui: Mioara miloasă plângea și cosea necazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
văzută, de fapt, Brăila de Mioara care avea tot interesul, mânată de focul dragostei, de a nota fiecare observație, sincer și obiectiv, în jurnalul intim ce avea să fie dus lui Mitică la Paris. Și Timpul îi spunea necazurile lui: Mioara miloasă plângea și cosea necazul timpului pe mătasea rochiei, se substituia Timpului, intra ca o actriță în pielea personajului și toate simțămintele lui. Mioara însușindu-și-le, le reda așa cum erau, murdare sau gălăgioase, subtile sau nealterate. O lovitură puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
intim ce avea să fie dus lui Mitică la Paris. Și Timpul îi spunea necazurile lui: Mioara miloasă plângea și cosea necazul timpului pe mătasea rochiei, se substituia Timpului, intra ca o actriță în pielea personajului și toate simțămintele lui. Mioara însușindu-și-le, le reda așa cum erau, murdare sau gălăgioase, subtile sau nealterate. O lovitură puternică. Balaurul timpului dezechilibrat se atingea cu propria lui coadă într-o stare de prostrație. Ridicat pe labele dinapoi, Mangusta privește țintă. Nu vede nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din centrul orașului care îl măsoară mecanic, dar fals. Gablonzul Timpului mușca mecanic zilele și anii din Timpul real cu pietrele prețioase ale secundelor și orelor. Era un străin fără viză de intrare. Diferența dintre Timpul fals și Cel real Mioara o simțea pe parcursul croielii care parcă nu se mai termina. Era un timp modificat genetic, astfel 51 de minute total adăugând 130 de minute de la apariția trenului în raza orașului, momentul dispariției la orizont, neuitând cele 18 trenuri de marfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
30 de ani, de turnare a filmelor românești (toate proaste) sub regia lui Sergiu Nicolaescu. Arhitectura caselor a fost desprinsă din peisaj, așezată pe șenile cu prova în vânt, paralelă cu linia de tramvai, cu direcția moarte. În ambele Oglinzi. Mioara aici, cu beldia de rufe în mână, părea un cavaler medieval cu lancea lui Don Quijote. Dincolo, Mama cu beldia în mână părea un Sancho Panza la turnir. Amândouă cocoțate pe acoperișul de țiglă, lângă cocoșul de tablă, ridicând cu răcnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trebuie să exiști acolo unde sunt deșeurile cuvintelor, frazele care trăiesc odată cu politica vremii, unde există numai paranteze, gândurile ascunse ale oamenilor, cărora le este rușine că le posedă. Gânduri izvorâte din greșeli, iluzii și spaime. Tu ești o greșeală, Mioara, o spaimă care trebuie păstrată în nămolul sufletului, împăcată cu ideea că trăiești cu acest deșeu, un blestem pe care îl vâri în întunericul din tine, oprindu-l de a ieși vreodată. Și-ar arăta hidoșenia, e acolo și gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
obligă să se întoarcă după o curbă uriașă de șapte dumnezeiri și ceva, de unde plecase. Înțelegi, Mitică, de ce gândeam așa, te vedeam lângă mine, Infinitul meu Iubit. Nu se poate ajunge în Rai decât anihilând răul și răul lumii e Mioara, pe care o voi arunca în paranteza uitării, să o roadă pamfletul acid, să o topească, Lavoisier va șterge din concluzia sa filosofică asupra materiei totul se transformă. Eu îl contrazic întru totul! Nimic nu se câștigă, totul se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]