1,977 matches
-
o jumătate de ceas, locul păcatului și al dezmățului era o vâlvătaie. Focul purificator. A urmat Primăria. Apoi vila Magistratului. Noaptea luminoasă a Stațiunii; Carnavalul cu licurici era un moft. Vitrinele de pe Corso au fost făcute zob și flăcările au mistuit încă vreo zece case. Viciul s-a dovedit inflamabil: Pensiunea s-a aprins de la o scânteie. Fațada Teatrului a fost unsă cu catran, iar pe zidul bisericii cineva a scris 666, ca o semnătură. Garnizoana nu a intervenit. Era, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
pe care o Încerc mi-a Întunecat trăsăturile chipului dumitale. Spera ca aceste cuvinte să fi fost Îndeajuns. Însă celălalt, În loc să se ducă spre rafturile cu medicamente, se apropie de el și mai mult. — Care este natura răului care te mistuie? Îl Întrebă, ca și când ar fi Încercat să pătrundă, prin poarta ochilor, În suferința lui. — Bila neagră, revărsată În vene. Îmi arde fruntea ca o lavă aprinsă, răspunse Dante anevoie. O străfulgerarea luci În ochii lui Teofilo. — Poate că dispun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
L-am văzut. E atât de mare Încât te face să Îți Înghețe sângele În vine. — Ambrogio e un artist desăvârșit, un maestru În meșteșugul lui. Stă În firea celor mari să se confrunte cu operele mărețe și să se mistuie În această Încercare. Pentru mine, a fost o bucurie că i-am putut fi de folos. Îmi este tare drag. — Cum l-ai cunoscut? Întrebă Dante, frapat de faptul că spițerul vorbea despre mort fără nici o emoție. Oare nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl pusese În gardă. Se Întrebă cu cine ar fi putut Împărtăși secretul. Cu nimeni. Numai el, În toată Florența, avea căderea de a ști. Nimeni altcineva. Deodată, apropie marginea pergamentului de flacăra lămpii. O fixă Îndelung, În timp ce flăcările o mistuiau. În spate, i se păru că deslușește o prezență prietenoasă, care Îi scruta acțiunile. — Am procedat bine, părinte? — Da, răspunse vocea străveche care sălășluia În sufletul său. Dar nu vei fi răsplătit. Ai acoperit ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul. Aceasta era singura explicație pe care mintea sa i-o sugera dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
văzu cum se apropie de femeie și cum o strânge de trupul său cu blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau vedea doar două limbi de flăcări mișcate de vânt, În apropierea capetelor care se mistuiau. Corabia dispăruse În talazuri. În lumina crepusculară, doar vârful catargului carbonizat se mai zărea peste creasta valurilor: o piatră de mormânt unduitoare, ce indica locul Îngropăciunii marine. Abia atunci Dante Își dădu seama de prezența a două figuri călare, acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
violentă și tulbure. Calmul obișnuit al fizicianului explodase strident În mii de bucățele, era congestionat la față, iar degetele nerăbdătoare și tensionate ale mâinii drepte loveau precipitat suprafața mesei, implorând grăbirea unui răspuns izbăvitor. Ochii neverosimil de verzi Îi ardeau mistuiți de o adversitate neașteptată. La adresa mea, a situației, a Celorlalți - nu-mi dădeam seama. Știu doar că Învolburarea subită a Întregii sale ființe mă inhiba și că n-am fost În stare să articulez nici un cuvânt. Am ridicat din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
momentul declanșării experimentului, mai bine spus la proiectul care Îi stă la bază. Hai să fiu direct: există indicii că experimentul Înglobează În datele sale intrinseci și principiul propriei distrugeri. În anumite condiții, planeta construită de Ceilalți se autodevorează, se mistuie În neantul din care a apărut, Înțelegi? De mii de ani, Centrul Încearcă să afle care este mecanismul care pune În mișcare procesul de autodistrugere a Pământului. În pofida asigurărilor livrate de Magiștrii care s-au succedat la conducerea Centrului, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de nuferi. Porcușorii, văduvițele, săbițele, babuștile, biborții, carașii, plăticile, aspreții, murgoii, țigănușii, țiparii și roșioarele se vânzoleau pe lângă maluri, formând vulgul bălții. Frumoși și flegmatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
patru soldați romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
continuare toată vigoarea. Se iviră umbrele, se lăsă noaptea, începură să urle hienele, o lună imensă se ivi la orizont. În deșert, luna plină este atât de mare și de un roșu atât de intens, încât pare că stă să mistuie pământul, de parcă ar fi un nou soare, aflat prea aproape. Apoi, pe măsură ce se înalță, se micșorează și-și schimbă culoarea, trecând în câteva minute de la galben la un albastru metalic și, ceva mai târziu, la un alb luminos. Din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i voluminoasa și întunecata manta sonoră. - Omorâți-i pe necredincioooși! se auzi dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-mi duc la capăt investigația? N-ai înțeles nimic, mormăi Cristian. Uite de ce, adăugă el apoi cu voce tare, să presupunem că ipoteza ta sună cam așa: pământul s-a deschis și a înghițit bicicleta, aceasta căzând acolo și fiind mistuită de flăcările iadului? Ia să vedem! Cum e ipoteza aceasta? E credibilă? Da, s-au mai văzut asemenea situații în care s-au format crăpături în scoarță. E posibilă? Puțin probabilă la noi, dar nu imposibilă. E investigabilă? Nu, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
luau unul cu celălalt la treburile din jurul taberei. Strugurel se apropie de focul care stătea să se stingă, cu gând să fumeze împreună, ba poate chiar să mai schimbe o vorbă, două. În vatra improvizată din bolovani de râu, lemnele mistuite de flăcări se transformaseră într-un morman de cenușă, doar câțiva cărbuni mai licăreau dedesubt. Strugurel își roti privirile de jur împrejur, căutându-l pe Burcilă dar acesta nu se vedea nicăieri. Se apropie de foc și, cu un băț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să determine vâlva să intre în capcană. Cunoștea foarte bine felul în care se comporta aceasta. Odată ieșită din peșteră, bestia flămândă se îndrepta de îndată spre vale, acolo unde erau zonele locuite, în căutarea sufletelor pe care să le mistuie. În nici un caz n-ar fi pierdut vremea cercetând cilindrul, decât dacă ceva ar fi atras-o acolo. Asta era, planul diabolic al lui Boris cuprindea și o momeală, iar momeala nu putea fi decât un om. Numai așa vâlva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pună planul în aplicare. Dacă voia să scape cu viață, trebuia să se grăbeas că. Din momentul în care capacul capcanei se deschidea, duhului nu-i va lua mult până să ajungă la ei. Pe bătrân probabil că îl va mistui în mai puțin de un minut, după care se va repezi la vale. Dacă îi găsea acolo unde se aflau acum, soarta lor era pecetluită. Nu-i păsa de Pohoață, el n-avea decât să rămână afară, ba chiar ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Domnului și Fiii Fiilor Domnului. Promiteau pentru o bucată de pîine și un urcior de vin viața veșnică și mîntuirea, iar cînd lumea Îi alunga din pragul ușii, asmuțind cîinii asupra lor, atunci ei amenințau cu iadul, unde trupul se mistuia la foc mocnit, precum mielul la proțap. Printre acești propovăduitori se găseau destui vorbitori destoinici care aflau răspunsuri la Întrebările Încîlcite ale neîncrezătorilor nu numai privitoare la suflet, ci și la trup, la muncile cîmpului, la creșterea vitelor. Pe tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui Petru. „Și ai grijă să nu răcești.“ Simon Își făcu vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămînței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fie trupul muritor al lui Simon Făcătorul de Minuni răzbise pînă-n nori; o pată neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
hamburghezi Își țineau „mărunțișul“ În cutii de carton, la subraț.) Într-una din cămăruțele rozalii din prejma portului se stingea fulgerător din viață, de aprindere de plămîni, o prostituată pe nume Marieta. Ucraineanul Bandura, marinar și revoluționar, susținea că „se mistuise din dragoste“. Trupu-i divin nu se putea căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S-a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din viață, de aprindere de plămîni, o prostituată pe nume Marieta. Ucraineanul Bandura, marinar și revoluționar, susținea că „se mistuise din dragoste“. Trupu-i divin nu se putea căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S-a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părînd gîtuită și podidită de tuse. Și nu atît din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
existența, iar eu i-am „ușurat pătimirea“. (A se vedea poeziile geminate „Fiul rătăcitor“ și „Geo și Afrodita“, vol. III, p. 348-350.) Era o iubire mai presus de „devastatoarea fericire pămînteană“, mai presus de dovezi, ea existînd În sine și mistuindu-se la propria-i flacără. Așadar, vom depăși „vremea despărțirilor furtunoase“, vom deveni prizonieri unul celuilalt, ostatici unul altuia; graficul temperaturii „minunatei noastre boli“ se va stabiliza. Nu mai așteptam nimic de la el, doar statornicia lui dură precum stînca. Vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]